Scop MĂREȚ

Pe scenă iarna își așterne fulgii,

În dansul clasic și contemporan;

Se-aude-ncet ecoul rugii

De a pătrunde-n noul an

Pe-o cale nevăzută, sub zăpadă...

Ne scuturăm bocancii grei, murdari,

Ce ne-au purtat o lungă perioadă

Prin groaza-n care-atâți hoinari

Se zbat și se spetesc, crezând

Că totul ține de puterea omenească;

Dezvoltă tot în ei și-n jur, uitând

Că binele-i din dragostea dumnezeiască.

Irina Anghel, București, 2021.

Privesc în jurul meu mergind 

Pe strada mare, suspinînd

Cînd văd o lume mare de nebuni

Ma-ntreb în gînd, e adevărat

Că lumea asta s-a stricat?

Nu-i de mirare ce trăim

O sa primim cu ce plătim

Plătim cu bune ne va fi bine

Plătim cu rău ne va fi greu.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu

Că-mi dă putere cînd mi-e greu

Dar și îl rog că să mă ierte

Cînd mai greșesc, e omenește.

Incerc sa fiu și bun și drept

Și să plătesc cit mai corect

Că vreau doar bine să îmi fie

Nebun i

n lume nu-i domnie.

When poetry gets better

Humankind is greater

But when the artist stops

Life disappears like a fly that drops

Every time a page is turned

Another human mind grows

Every time you stop reading

Your mind loses the ability

To be as creative

As its ones was being

You should never stop speaking

Cause its the only way to share your being

Never lose your goal

Cause its the only thing that keeps you on the road

You should value the times

When the information touches your mind

Cause its the only time

When you will get something right

Maybe someday you will get what I was saying

Probably today you will think about the words I am sharing

Either you may lose interest

Cause I am not that big on poetry

Atitea femei

Si doar o pisica regret

Atitea femei

Si mi-e dor doar de calul meu

Atitea femei

Si ciinele-i singurul ramas aproape

Aceasta femeie

Inserari , pustiu si noapte

Aceasta femeie

Izvorul cald al pacii albastre

Aceasta femeie

Si-n rest, mai mult tacere

Nu poți schimba un om iubindu-l mai mult

Un adevăr dureros... atât de neplăcut...

Aleg să "uit" durerea să merg mai departe

Deși m-ai rănit...să te păstrez frumos, în file, într-o carte.

Și... închin un pahar pentru numele ce nu-l pot spune

Pentru promisiuni ce au sunat bine și nimic n-au valorat....

Pentru rândurile scrise și nicicând trimise

Pentru zâmbetele afișate când sufletu-mi plângea.

Pentru acele zile când să merg inainte am continuat

Lipsită de orice motivație, dar cu voință.

Pentru c-am învățat ce merit cu adevărat 

Când o promisiune să devină realitate...am tot așteptat.

Si... un pahar, pentru clipele în lacrimi înecate 

Căci m-au schimbat complet fără întoarcere 

Pentru alegeri ce-am făcut și nu au fost perfecte

Astăzi închin...căci toate au fost ale mele!

Închin paharul pentru ce-a mai rămas din mine.

Pentru atunci când la mine nu am renunțat 

Chiar și atunci când au facut-o alții...

Deși știau că-n suflet îi purtam cu drag.

...pentru tot ce n-a fost ușor....

Și ma-nvățat să fiu puternică în fiecare zi

Pentru fiecare cuvânt rămas o lecție 

Închin pentru tăcere...un pahar de vin!

De ce, analfabeților, 

distrugătorilor, paraziților?

Distrugeți pura noastră

limbă română măiastră.

În meleagurile noastre nu există

Scrierea voastră materialistă

Voi mâncați literele

Până explodează Soarele!

Nu există verbul a vroi

Cu fonetica sunteți tâlhăroi,

Ce splendidă e gramatica,

VOI, o batjocoriti în ea!

Dormeai deasupra minții mele,

Ce suflet bland,asa credeam,

Erai cam totul pentru mine,

Un simplu cal de pluș aveam.

Si ma trezeai din somn adanc,

Chiar noaptea pe la ora trei,

Muream de plans,sa nu fi bine,

De dragul tau,stiam ce vrei.

Erai micuț,dar in inima mea,mare,

Caci nu aveam pe nimenea ca tine!

Tu nu erai o simpla jucarie,

Erai amicul meu,la rau,dar si la bine.

Simbolul legaturii drepte,

Regretul meu ca te am pierdut,

Anii trecura ca o ploaie,

Din care eu,am ramas ud.

In colțul camerei astepti,

Caluțul meu de plus,umil,

Eu am crescut,te am parasit,

Am devenit un om ostil.

Când a trecut atâta vreme?

Când si unde te am lăsat?

Nu ma privi cu fața tristă!

Eu nu am vrut sa fi uitat.

Simțeam mereu un gol in mine,

Și vreau sa fac doar un retuș,

Intors de alte minti străine,

Te uit și azi,căluț de pluș.

1.Sub albastrul unui cer, imi aplec privirea,

cu gandul la luna si sper,sa imi pot gasi iubirea

2.0 alta noapte a venit tu mi luminezi gandirea,

Imi dai senzatii sa ma agit, tu nefacand nimic doar firea.

3.Ma tii sub norii infumurati si nu iti vad privirea,

poate ca doar separati va avea loc unirea.

4.Ma faci sa ma simt mai bine si dispari in noaptea rece,

inc o luna de ar mai fi tot pe tine te as alege.

5.Si am sa zbor prin spatiul gol, devenind un pasager,

sa te caut printre stele sa ti arat ce mult difer.

6.lar daca te voi gasi, loc in suflet iti voi face,

sa ramai pe totdeauna luna mea, un gand de pace.

7.Piedrdut printre galaxii, cautand o lună aparte,

voi ramane doar cu gandul ca am sufletul departe.

8.Poate ca mai observat, dar eu nu iti sunt de ajuns,

voi ramane-n patul meu visand catre un raspuns.

9.Peste lacul oglindit,iti vad a ta splendoare

Cu speranta n piept si n cer,sa ma vezi tu oare

10.Un intuneric sa ivit, mi a intunecat gandirea

Sa te las na s vrea deloc, dar ma pierd cu firea.

11. Cand prin ceata din vazduh, te zaresc din glie,

Vreu sa sti ca am putut, sa ajung la tine.

12.lar cand ziua va veni, promit, nu te voi uita,

Si iti cer sa fi cu mine,pana ma voi consuma.

Pe malul lacului pustiu,

Revin să-mi cânți,a nu știu câta oară,

Căci n am pierdut al meu suspin,

Și vreau mereu ca să mai doară.

Îmi pierd memoria n  silabe

Și ochii tăi in stelele de dimineață,

În zilele demult trecute,

În ani de zile uitați in ceață.

Când nopatea visului mă trece,

În mintea mea te rătăcești,

Compasul inimii nu tace,

Dar tu ,tu tot mai mult te pierzi.

Oare ai ales cu sufletul?

Caci m am trezit într un coșmar,

Nu vreau sa știu cum e regretul

Zilei negre cand dispar.

Urmele tale sunt tot aici!

Prezența ta,pașii tăi mici,

Dar eu numai sunt când strigi!

Nu încerca să mă ridici!

La țărmul regăsirii noastre,

Răsună un ultim glas plăpând,

Căci dorul zboară către astre,

Și eu te plang tăcut in gând...

Când noaptea visului dispare,

În mintea mea nu te găsesc,

Compasul inimii mă doare,

Dar pentru tine, mă opresc.

-orașul de ruina-

Pe patul de frunze doar praful se adună,

Si aleea de pietre i verde de rod,

Un tainic cocor o veste rasunǎ,

Nici urma de om nu i in glod.

Orasul scufundă dorinte uitate,

Casute cu reci amintiri,

Destine pe veci sunt legate,

In locul demult,cu iubiri.

In jur numai zdrente aruncate,

Nădejdi murdare n nevoi,

Trăirile sunt iarasi spălate

Intr un cerc vicios de valori.

Rugina preia armistitiu,

Cand norii de poznă sunt grei,

Si dorul de casă se frange,

In bezna asediatǎ n polei.

Doar un Felinar mai arde,

Pe drumul din inima lor,

Caci umbra se pierde in noapte

Curmând sperante ce mor.

Din stâncă,cetatea, sălbatic declină,

Si podul de lemn sa cadă nu vrea,

Padurea din poza culoarea alinǎ

Cand lumea incet disparea.

Pe o fereastra spartă de ură meschină,

Se vede o statuie patată in timp,

A unuia care juraminte suprimă,

Celor ce credeau intr un domn ratacit.

In raul de langă o moara stricată,

Curg vorbe cernute etern in neant,

Si valea de aur cu spini e placată,

Cand patosul vietii se uită galant.

O ceată se lasă pe ntregul tinut,

Căci lupta cu timpu i pierdută,

Soldatul amintirilor vesnic cazut,

In urma lăsând,Oarsul de ruina.

Ultima ploaie a adus flori noi

Deasupra mintii obosite

Plansul naturii e in noroi

Ca viermii in morminte.

Poarta inchisa cu lanturi folosite,

E rupta in bataia vantului hain,

Dar nimeni,doar pietre varuite

Și dorul vechiului suspin.

Timpul ingroapa promisiuni

Caci vremea refuză,nu iartă!

Câte regrete,rugaciuni,

Iubirea lor încă poartă?

Prima privire și gustul amar,

Când brusc au plecat in tacere,

Trezesc dorinta unui nou inceput

De plans ,freamat si durere.

Dar soarele isi face simtita prezenta

Peste linistea sumbrului trecut,

Aduce cu el frumusetea

Și florile care au crescut.

Apusul vietii se repetă,

Pe cer doar inimi purpurii,

Corupte de o iubire dementă

Se sting lumini din oameni vii.

Adanc,in sufletul pădurii,

Copacii ascund momente de neuitat,

Nu oameni!Ci suflete de piatră,

Trădate veșnic in neant.

Furtuna in care au murit

Aduce in ochi lacrimi de sânge,

Lumea aceasta fara rasarit

Dispare, si dorul se frange.

Desculț pe scena inimii,

Un spectator a fost de ajuns,

Să pot juca jocul iubirii,

Când de privire am fost patruns...

Mă pierd în lumi și doar visez,

Dar in adânc mă regasesc,

La orice pas ce il urmez,

Greșesc,si apoi iarasi te privesc.

Pe margine de scenă, tremur,

Căci umbra ta mă urmarește,

Iubirea ta nu sta pe loc

Și inima iti tot clipește.

În palma ta, tăcerile devin cuvinte,

Și orice respirație mă apasă,

Între iluzie si adevar ,se simte,

Că povestea i doar a noastra.

Un dans de emoții ce nu se termină,

Într o piesa de teatru cu final fericit,

Pe ritmul  iubirii lumina se oprește

În mii de aplauze fara sfarșit.