Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Ababii Faina
Дата публикации: 17 октября
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 11
Стихи из этой категории
În zadar în daneză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Forgæves
Om foråret, med sjælen vibrerende,
Vi venter på lykke ved at drømme,
Og om efteråret, når håb dør,
Vi har en sky tilbage,
Vi venter alle forgæves
Lykke, der aldrig kommer igen,
Vugge bare en flygtig drøm
Om natten er himlen altid klar,
Vi svæver med en vanvittig længsel efter paradis,
Men i omkvædet ser vi, at det stadig var en drøm.
Vi venter alle forgæves
Lykke, der undslipper os
Og i sjælen sigter de bittert
Tanker, der bedrager os,
Forgæves vil vi bede,
Vi vil vente forgæves
Lykke ønsker vi altid,
Jeg kommer ikke mere!
Vi venter alle forgæves
Lykke, der undslipper os
Og i sjælen sigter de bittert
Tanker, der bedrager os,
Forgæves vil vi bede,
Vi vil vente forgæves
Lykke, vi ønsker så meget
Jeg kommer ikke mere!
Căndva demult!
A fost de mult prin anul "84,
Când la examen m-am prezentat,
Și m-am văzut admis pe locul 4,
Pe listă sus, cum n-am visat
Eram student admis încorporat,
La școala de Medicină Veterinară,
Dovada reușitei am primit la rectorat,
Și într-un suflet am fugit spre gară
Pe drum eu m-am oprit la telefoane,
Să le comunic bucuria celor de-acasă,
Către părinți și altor dragi persoane,
Să mă aștepte și să întindem masă
Țin minte cât de greu se mai intra,
Și că am fost destui de mulți pe loc,
Iar concurența mare, fidel ilustra,
Valoarea școlii și al ei practic scop
Părinții mei nimic nu au știut,
Unde va da examen fiul lor,
Doar să învăt, asta au vrut,
Și să-mi câștig pâinea ușor
Cu nota mare obținută la intrare,
Eu am avut prioritate la cazare,
Și-n camere am fost conduși fiecare,
Și rând pe rând am ieșit la plimbare
Din patru județe ne-am amestecat,
Munteni cu moldoveni și ardeleni,
Cu toții spre Iași mândri am plecat,
Și prin mutații am devenit ieșeni
..........................................
Virgil mă cheamă, bihorean băiet,
Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,
Eu Cezar sunt, botoșănean beget,
Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț
Așa a început a noastră prezentare,
La ocuparea paturilor am decolat,
Doi la etaj urcați au prins...cazare,
Iar ceilalți doi sub ei au acostat
Am început ușor, ușor să povestim,
Cine suntem și care-i țelul nostru,
Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,
Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru
Și fiecare având a lui părere,
Am depănat ce tot am adunat,
Dimineața era după perdele,
Asa că obosiți noi ne-am culcat
Nu-mi amintesc ce am visat,
Dar știu că totul era adevărat,
Din pat somnoroși ne-am ridicat,
La facultate cu bucurie am plecat
În amfiteatru ne-am adunat,
Îndrumătorul de an l-am aflat,
Era un doctor tânăr respectat,
Dr. Burtan, chirurgul consacrat
Asa a început a noastră instruire,
Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,
Cu multe acumulări și pregătire,
Examene și cu restanțe-n sesiuni
Anii de studiu au trecut necontenit,
Și la final noi diplomă am primit,
Una de doctor veterinar vestit,
Că astă profesiune ni s-a sortit
Și-n "89 repartiție computerizată,
Luată după nota obținută-n ani,
Și n-a fost pentru toți cea așteptată,
Și din prieteni unii am devenit dușmani
Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,
Și profesăm la stat sau în privat,
Profesia de medic satisfacții ne-a adus,
Noi sănătatea animală am protejat și..
Siguranța alimentară..am garantat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Raze de Cuvinte
În zori de zi,
Un soare răsare,
Lumina strălucește,
Viața mă îmbrățișează.
Flori înflorite,
Parfumul lor mirează,
Natura se trezește,
Magie în aer plutește.
Apele curg lin,
Râurile cântă dulce,
În valuri se reflectă,
Fericirea ce ne duce.
În noaptea senină,
Steaua mea strălucitoare,
Visuri și speranțe îmi aduce,
Într-o lume minunată și plină de culoare.
Unde vântul mä va duce .
Departe de tărâmul drag
Stau rezematä-n prag,
Și plutind în nostalgie,
Mä transform ca prin magie
Într-o pasăre ciudată
De fantezia mea creată,
Ce prinse viață, subit,
Zburând spre zări, tacit.
Unde gândul meu o duce,
Poposind la o răscruce,
Privi în urma ei cu teamă,
Se cuibări la mine-n palmă,
Proroci al meu destin,
Gläsuind in grai străin.
Pe raza Stelei călătoare
Pecetlui a mea cărare.
Închisem ușa pe -nserate;
Poate norocu mi bate,
Să mă smulg din colivie,
Să fac și un pic de terapie;
Ca să mi pot lua avântul,
Unde mă va duce vântul...
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Другие стихотворения автора
Pacea
Pace-n țară vrem să fie,
De război noi să nu știm,
A noastră copilărie
Mai departe s-o trăim.
Pacea vine din iubire,
Pacea, e un lucru sfânt,
În Moldova noastră scumpă
S-o păstrăm cu legământ.
Compusă pe 20.03.2018
Dacă aș fi...
Dacă aș fi ca soarele
Ți-aș fi alături mereu,
Ți-aș lumina cărările
Mergând ca un leu.
Dacă aș fi ca aerul
Te-aș însoți mereu,
Te-aș feri de gerul
Ce trece-n șemineu .
Dacă aș fi ca o idee
Te-aș înconjura mereu,
Te-aș conduce pe alee
Găsind un nou antreu.
Dacă aș fi ca luna
Te-aș proteja mereu,
Te-aș ocoli de furtuna
Ce vine în clișeu.
Dacă aș fi ca stelele
Te-aș îndruma mereu,
Te-aș urca pe treptele
Ce duc spre curcubeu.
Dacă aș fi ca întunericul
Ți-aș schimba calea mereu,
Ți-aș arăta atunci drumul
Pe care te-aștept doar eu.
Dacă aș fi ca un stilou
Ți-aș scri nevoile mereu,
Ți-aș da sfatul de erou
Oferindu-ți ș-un trofeu.
Dacă aș fi ca un carnet
Ți-aș păstra taina mereu,
Ți-aș fi ca un magnet,
Ce te ajută oricând la greu.
Dacă aș fi ca și un nor
Ți-aș da umbră mereu,
Ți-aș spune de-un dor
Ce așteaptă-n apogeu.
Dacă aș fi eu ca o cheie
Te-aș aștepta mereu,
Te-aș privi ca o scanteie
Pân' te văd după antreu.
Dacă aș fi eu ca un lacăt
Te-aș visa în drum mereu,
Te-aș lasa până la capăt
Când venita-i tu noneu.
Dacă aș fi de după ușă
Te-aș simți mereu,
Te-aș simți ca pe o nișă
Ascuns ca-n minereu.
Dacă aș fi eu universul
Te-aș aprecia mereu,
Te-aș căta în versul
Destinat de Dumnezeu.
Dacă aș fi eu mai aproape
Te-aș îmbrățișa mereu,
Te-aș lasa a reîncepe
Zi de zi un nou apogeu.
Dacă aș fi în locul timpului
Te-aș opri pe loc mereu,
Te-aș duce-n sfârșitul infinitului
Ca să-ți pun iubirea ca trofeu.
Dacă aș fi eu lângă tine
Te-aș încuraja mereu,
Te-aș iubi si in inferne
Fiind doar eroul meu.
Dacă aș fi precum un zmeu
Ți-aș vedea ochii mereu,
Ți-aș spune ca ești al meu
Cu sau fără apogeu.
Dacă aș fi precum o minge
Ți-aș da goluri eu mereu,
Ți-aș spune - învinge
Tot ce stă în drumul tău.
Dacă aș fi ca un vânt
Te-aș cuprinde mereu,
Te-aș încălzi cu un sărut
Zburând ca un zmeu.
Dacă aș fi eu lângă tine...
06.10.24
Moldova
Baștina e un loc sacru
Creată făr' de masacru,
De ai noștri străbuni
Creată-n rugăciuni.
O țară cu păsări, flori
Și cu adânci fiori,
C-un soare strucind
Și cu oameni zâmbind.
Oameni muncitori
Cu multă bunătate,
Lucrând în sudori
Cu pace și dreptate.
Compusă pe 31.08.2021
M-am îndrăgostit
De-ai s-ajungi
În versuri lungi,
Vreau ca să-ți descriu,
Sentimentul cel mai viu...
S-a ivit în claritate
Și n-a fost el înțeles,
Dar apoi cu puritate
S-a lăsat subînțeles.
Mereu m-am tot gândit
Că-n nimic nu mă implic
Dar oricum mi-ai împărțit
Sentimentul cel lipsit.
Nu știu cum ai reușit
Dar cumva m-ai cucerit
Fiind atât de diferit
Te-ai ales a fi iubit.
În ritm grăbit
Soarele a răsărit
Și frumos a licărit
Într-un deal umbrit.
La fel și dragostea
Precum o stea,
Mereu călătorea
În inimioara mea.
13.05.24
Harta Timpului și a Inimii
Dintr-un trecut întunecat
Apare un prezent neașteptat
Simțind un viitor mai luminat
În timp ce privesc la cerul înstelat.
Niciodată nu-i târziu,
Viața-mi oferă-n fiece zi
Șansa de a mă descoperi
De a fi cum vreau să fiu.
Nu știu una, nu știu alta
Dar, timpu-mi creează harta
Mă-nzestrează cu o mapă
Și un Ghid de altă dată.
Straniu totul a schimbat
Un zâmbet de neuitat
Prin care mi-ai arătat
Sentimentul cel ciudat.
În grabă, nu vreau s-o spun...
Dar, ești un hoț destul de bun
Inima, tu mi-ai furat,
Când la mine te-ai uitat.
10.07.24
Aștept...
O comunicare mult mai strâns legată
Prin care, încetul cu încetul să începem
A ne cunoaște mult mai bine viața variată,
Fiind bucuroși de tot ce-acuma mai avem.
Să nu mai cădem prin piedicile astea ascunse,
De mână să ne ținem mergând noi mai departe.
Indiferent dacă luminile ar fi stinse sau aprinse
Să nu ne pierdem în nefolositoarele banale certe.
Să nu mai mergem despărțiri sau depărtați,
Să nu mai facem asta niciodată, niciodată!
Să fim mereu cei mai din cei mai apropiați
Văzându-ne alături în fiece clipă petrecută.
Să nu mai așteptăm nimic noi în zadar,
Dar să facem ceea ce visăm noi peste noapte.
Să nu mai avem acea reținere noi iar,
Dar să fim într-a noastră susținere pe cinste.
Să ajungem peste zeci de ani de zile
Împreună ca să mai trăim, și-n dragoste,
Să ne iubim ca la-nceput de astă cale
Construind a noastră proprie poveste...
17.10.24