Profesorii mei cei dragi

O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gandind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Incepe-ntr-un tarziu povestea
Unui bătran ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frant bătranul din poveste,
Iar autorul supărat
Ii strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pămant, bătran stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strangeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfantă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă in Impărăţia Ta".
N-avea nimic in lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui il lasă.
Ii strigă-ntr-un tarziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrane
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămane?"
Nu apucă insă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Inchise ochii şi muri
In ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtane!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătran stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea incepută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Pană şi eroii-mi mor
De dimineaţă...

Doi prieteni copilaș

Tare harnici și isteți

Vor să facă în ogradă

Un om mare de zăpadă

Încep treabă cu domulul

Dau zăpadă rostogolul

Și-astfel întocmesc ușor

Din zăpadă omul lor

Capu-l fac ,apoi drept nas,

Pun un morcov de pripas,

Pentru ochi sunt tocmai buni

Două cioturi de cărbuni

Pălăria,un castron

Doi trei nasturi la burtica

Și omul de zăpadă-i gata

Dar venit-a iepurașul

Urechiatul și poznașul,

Și-a mâncat pe negustate

Morcovul pe jumătate.

De Cocoru David Cristian

• Uneori e greu,să renunți la ceea ce e a tău...

• Unicul prieten care te înțelege ești tu însuți...

• Dragostea e ca o lupta,incearca sa treci peste...

• Există multe oportunități,nu renunța...

Îmi bate-n cap asurzitor un clopot,

Şi-mi cântă toaca în urechi,

Iar sângele îmi dă în clocot,

Doar inima-mi rămâne de priveghi.

Miroase-n jur căţuiul cu tămâie,

Eu zac la pat fără de vlagă,

Pe mama rog un pic să mai rămâie,

Lumini spre cer încep să mă atragă.

Prăpădul simt chiar lângă mine,

Îmi rod prescura de la căpătâi,

Blesteme să rostesc îmi vine,

Dar mă întorc la vorba cea dintâi.

Nici vraci, nici doctori nu-mi ştiu boala,

Citesc prin cărţi şi prin tratate,

În timp, eu mă topesc ca ceara,

Şi zilele mi-s numărate.

Dar o habotnică bătrână de prin sat,

C-un trup firav şi mersul nefiresc,

Îi spune mamei de boala care zac,

Şi anume, infarct duhovnicesc.

Mai am un pas și las în urmă

Un an pe care-l vreau trecut,

Îl simt cum mă apasă-n spate

Și vreau să uit ce m-a durut

Voi încerca să-mi fac bilanțul

S-adun, să scad, să pun egal,

Iar unde dă cu semnul minus

Să corectez mai des, nu anual

Este sfârșit și început de an

Și gândul zboară spre viitor,

E timp la împăcare și iertare

Și la speranță în anul următor

Acum vom trece cu toții pragul

În anul "24, ce-l vrem cu bani,

Să ne urăm unii la alții sănătate

Și să rostim un sincer ,,La mulți ani"!

Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,

Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.

Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?

Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?

Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?

Cât în soare luminezi

Continui să mai visezi.

Cât la lună meditezi

Încerci să te limitezi.

Iubești tot ce te-nconjoară

Și văzut e mai de seamă.

Peste Sena când gândești 

Despre flori îți tot vorbești, 

Florile ce viața-ți dau

Și nicicând nu te trădau,

Ce mereu doar te inspiră

Și oricând te sprijiniră.

La stejari cât mai privești 

Despre tot îți amintești, 

Jos o frunz-ar fi căzut

Și schimbarea ai fi văzut,

Nu mai sunt acei copaci,

Nu mai poți sa îi refaci

Dacă o stea ar fi căzut

Cred că-n ea te-ai fi văzut,

Cum nici ea n-a rezistat,

Așa nici tu n-am persistat...

Așa nici eu n-am insistat

Doar spre țărm am înotat...

20.12.24

O comunicare mult mai strâns legată

Prin care, încetul cu încetul să începem

A ne cunoaște mult mai bine viața variată,

Fiind bucuroși de tot ce-acuma mai avem.

Să nu mai cădem prin piedicile astea ascunse,

De mână să ne ținem mergând noi mai departe.

Indiferent dacă luminile ar fi stinse sau aprinse 

Să nu ne pierdem în nefolositoarele banale certe.

Să nu mai mergem despărțiri sau depărtați,

Să nu mai facem asta niciodată, niciodată!

Să fim mereu cei mai din cei mai apropiați 

Văzându-ne alături în fiece clipă petrecută.

Să nu mai așteptăm nimic noi în zadar,

Dar să facem ceea ce visăm noi peste noapte.

Să nu mai avem acea reținere noi iar,

Dar să fim într-a noastră susținere pe cinste.

Să ajungem peste zeci de ani de zile

Împreună ca să mai trăim, și-n dragoste, 

Să ne iubim ca la-nceput de astă cale 

Construind a noastră proprie poveste...

17.10.24

Să uiți de-orice secrete,

Liber să te simți mereu,

S-o iubești fără regrete

Așteptând-o la antreu.

Imperfect alături de imperfect

Într-o simplă inimă din două 

Formează scutul cel perfect,

Sub umbrela unde nu mai plouă.

Să-i fii mereu alături

Zâmbind din ai tăi ochi,

Să-i fii prietenul din lături 

Protector din orice unghi.

Nu-i spune totul prin cuvinte

Ce se pot pierde pân' la receptor,

Arată-i demonstrând prin fapte

Cum o faci să simtă acel amor...

22.10.24

Când urma ne-o vom pierde, infinitul va cădea,

Fiind departe sau aproape oricum nu vom vedea,

Decât, o umbră ne-nțeleasă din trecutul cel uitat 

Ce-n inimă rămâne o amintire-n timp nelimitat...

Când speranța va pleca, luna se va depărta,

Mistic lumea va vedea, un tablou ce-ar arăta 

Pustiu în jurul lor, făr' de tine, făr' de mine,

Făr' de căldura ce stătea cândva-n cămine..

Când drumul nu vom memora, apa va ardea,

Neștiind ce să mai facem pentru a ne vedea,

Focul, brusc va inunda gândurile noastre

Conducându-ne-n drum spre unicile astre.

Când inima ne-o vom uita, vom fi ca-ntr-un abis, 

De parcă am fi într-un coșmar ce l-am numi ca vis.

Nu vom ajunge la asta atât cât inima ne va zâmbi,

Cât inima fără cuvinte ne vamai putea vorbi...

26.10.24

Pierzi luna cât numeri stelele,

Stele poți vedea la nesfârșit

Dar, luna, e doar una lângă ele,

E valoarea fără preț de negăsit.

Într-un univers atât de mare

Luna, a găsit Pământul, 

L-a îndrăgit atât de tare

Fără a-i vedea sfârșitul!

Sateliți câți mai cădeau,

Importanță chiar n-avea,

Când în fața lunii apăreau 

Pământu' nu-i mai vedea...

24.11.24

O zi fericită

Înseamnă o viață-mplinită,

O zi cu succes  

E o viață cu progres.

Zile cu cuburi de gheață

Sunt o lecție de viață

Ce-ti oferă o povață 

Fiind m-ai îndrăzneață!

Succesul la noroc

E deșertul din hârtop,

Mereu c-un nou provoc

E caderea-n potop...

Ridicarea cu succes

E realul tău progres

Dacă-i bine înțeles

Cât te afli în proces!

16.10.2022