,,Prietenii"

Eu, neatentul ce întotdeana am gafat,

Şi am simţit firescul ca pe un infern,

Mi-am dat acordul să fiu judecat,

Într-un ospiciu de nebuni modern.

Apărător să-mi fie un bătrân senil,

Iar cel ce mă acuză un uituc,

Și toate faptele de când eram copil,

Să-mi fie prezentate aici la balamuc.

Aprodul cu de-a sila să bage martorii pe ușă,

Iar eu în boxă să dansez cadril,

Să fie totul jăratec și cenușă,

Să simt în mine acest dezastru inutil.

Vacarmul s-a stârnit rapid în sală,

Și toți mă aclamă ca pe o vedetă,

Jurații-mi cer să cad la învoială,

Și să renunț la viața-mi deșuetă.

Într-un final mi s-a rostit sentința,

Exilul printre oameni, de nici un drept privat,

Dar mi-am simțit trădată conștiința,

Și-a doua zi, în zori, am evadat.

Toți suntem la fel,

Suntem asemenea miilor de maci

Ce-mpodobesc câmpiile,

Suntem asemenea păsărilor

Ce dau glas văzduhului,

Suntem asemenea peștilor

Ce săgetează apele,

Suntem asemenea copacilor

Ce înfrumusețează fața pământului,

Suntem asemenea frunzelor

Ce izvorăsc din muguri

Primăvară de primăvară,

Iar toamna iau foc

Și îngrașă pământul.

Suntem Adami și Eve;

Nimic diferit la o primă privire,

Simetrie,

Aceleași urechi, ochi sau petale,

Suntem un tot

Asemenea firelor de păr

Ce împreună alcătuiesc

Frumusețea capilară,

Suntem un tot

Într-un nucleu al vieții,

Dar fiecare are rolul lui,

Așa cum ochiul adună lumina,

Iar nasul parfumurile,

Trăim, simțim, dar facem parte

Din același izvor.

Suntem la fel,

Toți izvorâm din aceeași rădăcină,

Urcăm munți,

Coborâm văi,

Unii suntem mai buni,

Alții mai răi,

Unii par mai bogați,

Alții mai săraci.

Deși avem aceeași identitate,

Cursul fiecăruia e diferit;

Totul depinde el însuși

Cum se educă.

Prin educație

Florile tale pot străluci

Într-un mod unic,

Apa ta e mai limpede,

Păsările tale

Pot cânta asemenea privighetorilor,

Educația e cea care face diferența,

Însă tu trebuie să știi ce-ți dorești,

Cântecul corbului sau al mierlei.

Punctul de pornire

E izvorul aceleiași stânci,

Dar drumurile sunt diferite,

Tulpinile mai netede

Sau mai ascuțite.

(Din volumul Regăsiri, Ana-Cristina Popescu)

 Sub sabia mea de fier,

 Dușmanii vor cădea.

 De sabia mea de fier,

 Toți se vor temea.

Poezie dedicată dușmanului.

Sunt multe clipe grele cind as da inapoi...

In melancolii ma'nnec ca-n volburate ploi...

Ma'mpiedic in greseli,desi asta e firesc,

Visez deseori la vise in care ma ratacesc...

Privesc real la viata,dar cred si in minuni..

Sinceritatea'n palme,desigur nu-i fara minciuni...

Dar cred in tot ce-i bine si bunatatea'n viata,

restul tot se trece cu zimbetul pe fata!!!

Pe mulți ai fericit în lume, 

Deși cu greu tu te-ai născut, 

Ai generat și opere postume, 

Și orice om te-a cunoscut. 

Ai învățat savanți, elevi și profesori, 

Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit, 

Și n-am crezut că ai să mori, 

De mână celor care te-au citit. 

Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți, 

Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii, 

Între coperți am stat cu toți uniți, 

Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei. 

Ai fost uitată în mari biblioteci, 

Ori arsă în răscoale și proteste, 

Iar când ai vrut secrete să diseci, 

Mai marii lumii au început să te conteste. 

Și-au hotărât în școli să fii hulită, 

Te-au îngropat sub telefoane și tablete, 

Doar de nostalgici, tu mai ești citită, 

Și plângi pe-un raft, de pe-un perete. 

În vile somptuoase ești decor, 

Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea, 

Apoi l-au ponegrit pe scriitor, 

Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea. 

Se mai închide încă-o librărie, 

Pier multe milioane dintre voi, 

Iar azi trăim o mare tragedie, 

Cultura se aruncă la gunoi. 

Auzi ce vrea nãtânga de minciunã:

Ca adevãrul sã i se supunã!

Sã strige însuşi el, la lumea toatã,

Cã vorba ei, e vorbã-adevãratã!

Sã-i facã propagandã: poate, poate,

Va fi crezutã în societate,

Va fi privitã ca o mamã bunã,

De toţi, nesocotita de minciunã.

Ea-şi bagã nasu-n orişice domeniu,

În timp ce poartã-un aer grav, de geniu;

Ne prinde-n laţ şi ne nenoroceşte

Şi-n groapã ne împinge-apoi, fireşte!

Îi cere celui fãrã judecatã

Ce n-o sã poatã da el, niciodatã:

A-l aborda pe cel cu mintea-ntreagã

Şi sã-i vorbeascã-aşa, sã înţeleagã.

Mai face multe afirmaţii grave,

Sucind, în speţã, minţile firave;

Şi se pricepe, iatã, de minune,

S-argumenteze ceea ce le spune.

                           ☆

Auzi ce îndrãzneşte sã ne spunã

Cu gura ei, nãtânga de minciunã:

Cã vorba ei chiar meritã crezare

Şi cã rãmâne veşnic în picioare!

Minciuna chiar cunoaşte orice limbã,

Prin toatã lumea paşii ei se plimbã!

Ea nu se ruşineazã niciodatã,

Şi vorba ei nu meritã-ascultatã!

Încerc să mă apropii din nou de ea,

Nu știu de mă va accepta sau refuza,

Ne-am despărțit, singurătatea-i grea,

Mă-ntreb...mă va ierta sau acuza?

Îndepărtarea ei sau poate-a mea,

În timp s-a petrecut, făra-nțelege,

Ceva a dispărut, poate comunicarea,

Și nu văd cine ,,amarul" să-l dezlege

Unul pe lângă altul, zilnic trecem,

Și ne ferim privirile de-a-se-ntâlni,

Viața noi în penibil ne-o petrecem,

Și ura e mai mare, decăt cuvântul,,a uni",

Voi continua să lupt, pe-un loc minat,

Și fericirea s-o împărțim la amândoi,

Pentru că simt că nu s-a terminat,

Iubirea noastră cea visată...născută-n doi!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Ce mult a mai trecut de când tu ai plecat

Și ai lăsat în urmă doar amintirea,

Acelor ani când mult ne mai iubeam

Făra-găndi că va veni și despărțirea

Eram atât de tineri, doi visători

Trăind prezentul, crezând în viitor,

Fără a ști că-n astă lume strâmbă

Nimic nu este veșnic și totu-i trecător

Duminica o așteptam cu nerăbdare

Să mergem la un film și la plimbare,

De mână să o țin și să ne-mbrățișăm

Să povestim și-apoi să fur o sărutare

Timpul s-a scurs, n-a stat pe loc

Și ne-a trimis la studii pe-amândoi,

Pe mine-n țară, iar ea peste hotare

Și ofilit a fost a nost trifoi cu patru foi

Pentru o vreme am ținut legătura

Sperând încă-n iubirea mult visată,

Dar când ochii verzi nu se mai văd

Ușor și dragostea dispare și e uitată

Așa s-a terminat iubirea noastră

Și pot să zic că inainte să înceapă,

A fost una curată, pur nevinovată

Ce a lăsat o lacrimă sub pleoapă

Acum când răsfoiesc prin amintiri

Mă simt atins de-o tandră nostalgie,

Sorb din cafea și scriu aceste rânduri

Și multe povestim cu a mea soție!

Nu cred că poate fi adevărat,

Să ningă acum atât de tare,

Văzduhul e tot întunecat,

Și norii l-au ascuns pe soare

Din cer cade albă zăpadă,

În anotimpul primăverii,

Și am căzut cu toții pradă,

Din nou, capriciilor vremii

Și florile plâng pe copaci,

Că fructul așteptat s-a dus,

Vom fi încă un an săraci,

Pedeapsa coborând de Sus

Speranță a tras gospodarul,

Lucrând pământul zi lumină,

Dar a venit spre el coșmarul,

Ducându-l sigur spre ruină

Natura mereu te pedepsește,

Cand intervii schimbându-i mersul,

Așa că răul de bine-l deosebește,

Și înțelept cunoaște-ți interesul,

fară să superi...universul!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Ce repede mai trece vremea,

Și cum se scurg anii în timp,

Simt cum îmi fură ei puterea,

Fără a-mi da nimic la schimb

Ieri eram elev pe banca școlii,

Cu ghiozdanul plin de cărți,

Învățam pe fân în podul șurii,

Geografia țării de pe hărți

N-aveam bogății în casă,

Și nici conturi sau averi,

Doar o pâine caldă pe masă,

Și în curte câțiva meri

Mai aveam ograda plină,

Rațe, gâște, curci, găini,

În coteț porc cu slănină,

 Iar în grajd joiana ,,Mimi"

Tata se fălea cu calul,

Eu cu ai mei porumbei,

În casă stăpân motanul,

Iar pe  lanț bătea grivei

Era atât de multă bucurie,

Când la masă ne puneam,

Mâncam tot ce-i pus în farfurie,

Și-n final prin rugă mulțumeam

Acum rar calc pragul casei,

Doar puțin de sărbători,

Peste tot vad chipul mamei,

Dar..la cimitir noi ducem flori

............................................

Mult m-am străduit în viața,

Să-nvăț carte să fiu om,

Să spun adevăru-n față,

Să-i trezesc pe cei ce dorm

.................................

Azi m-apropii de o vârstă,

Și cu grijă-mi număr anii,

Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,

Și pe leacuri...cheltui banii!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Vreau să mai fiu ca altădată

Când fără griji noi ne iubeam,

N-aveam nici casă și nici bani

Și cu chirie pe la bloc stăteam

Eram doi tineri absolvenți

Veniți intr-un oraș de munte,

Purtând în geantă diploma

Gata cu lumea să se-nfrunte

Dar practica n-a fost ca teoria

Și în teren a trebuit să inventăm,

Rețete și tratamente la animale

Ca în final de boli să le salvăm

Să fii un bun medic veterinar

Înseamnă pasiune și răbdare,

Că doar atunci poți să-nțelegi

Un pacient ce-ți cere vindecare

Și anii au trecut fără-ncetare

Cu împliniri, eșecuri, neajunsuri,

Profesional sunt multe întrebări

La care nu găsim încă răspunsuri

......................................

Acum am pus multe deoparte

Avem și unde sta, copii și bani,

Și zilnic rugă înălțăm la Domnul

Să ne dea sănătate si...ceva ani!

Sunt în vie culeg poama

Vreau să fac oleac' de must,

Dau ciorchini-n zdrobitoare

Umplu cana și-l degust

Anul e destul de bun

Strugurii sunt foarte dulci,

Va fi vin cu multe grade

Un pahar și-apoi te culci

Vezi culegătorii cum adună

Și își duc recolta către casă,

Bucuroși că-n timpul iernii

Vor servi un vin la masă

Nimeni nu se simte istovit

Și muncesc din greu cu drag,

Gândul fuge către sărbători

La colinzi și urători în prag

Curg căruțele spre vale

Pline cu coșuri de poamă,

Ce va fi presată-n teasc

Umplînd vase de alamă

Ce urmează-i așteptarea

Vinul să ,,lucreze" liniștit,

Doar atunci se bea o cană

Cu măsură..din lichidul limpezit!