Fără sens

Tu, iunie al lor 

Plângi că nu-i mai ai 

Sau plângi că ai să-i pierzi

Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi

Învață să te bucuri, cu ei,de ei

Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil

Părinți-s fericiți, căci tu exiști 

Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi

Sau ei te chem 

Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi

De-i uiți pe ei, părinții tăi 

Nici tu nu mai existi 

Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg

Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști 

Nici gând, nici suflet n-ai mai fi

Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai

Sau cazul fericit, când încă îi mai ai 

Se bucura nespus, că ești copilul lor

Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți

Copile sa nu-i uiți

Ești iunie al lor 

Florin Ristea

1 iunie 2024

21:55

"Viața templul timpului"

Tu inimă din ceasuri

Cu pulsul ticăind 

Ce-mi tot pompezi 

In timp, secunde-n infinit 

Tu inimă din ceasuri 

Să-mi ticăi,multe veacuri, multe 

Vreau timp,vreau viață 

Milenii să-mi ajungă.

20:15

26.04.2024

Florin Ristea

Tu esti ROMANul vietii mele

Un gen de biblia sufletului meu ...Rugaciuni de zi si nopti,strigate în tacere.

Din care...

Cred, aș putea, volume sa-ti scriu

Despre tu,despre mine si "noi"

Despre "noi" 

Acei "noi" 

Din inima mea

Din inima ta.

Tu esti ROMANul vietii mele 

Strofă de început a iubiri iluzorii 

Vers de dor secat

 Scancet infundat de dureri efemere  

Ani de căutări, intreband intrebari

Un magnet sufletesc cu trairi nefiresti 

Tu esti,da tu,tu esti ROMANul vietii mele 

Tu... poem de iubire, nascocit din priviri 

Ochi-ti flamanzi de a lumii iubiri 

Unde-ai pus focul, sub pleoape arzand 

Ei, irișii negri insasi, plangeau fumegand,de albastru de verde în vapai de caprui

Tu,da tu,esti ROMANul vietii mele 

O clipă si atât, cat se nasc anii grei...

Pe vecie sa-ti pui rugaciuni printre ei 

Să ardă ROMANul din veacuri 

Din strabuni

Din penite 

Din cerneluri

Din foi 

Din cuvintele noi

De la cei din trecut pâna azi... la cei NOI

Afundati in orgolii,nevorbiti de un veac...si mai bine

Imbracati ...dar si goi

  Un omagiu adus, unora, dintre noi 

Încă in viață dragii de ei 

Muritori ca si noi 

12.12.2023

Ora 21:20.

Eu sunt subcultura in carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

Sunt metafora la colț de stradă

Un vagobond de esențe a gandirii înalte 

Eu nu mă inchin la profeti la parai 

Eu nu-ti vand iluzii din tot ce nu ai 

Eu n-o sa scriu versuri când litere-ti mor 

Si nici n-am sa cânt pe voci de afon

Eu sunt subcultura în carne si oase 

Omul care gândește nu dă în mase

Eu sunt viciul de formă găsit doar pe stradă 

De-acolo de unde pornea apa caldă 

Eu rezid social decantat de la stat 

Eu un EU incomod 

Cât un patru impar  

Eu sunt subcultura în carne și oase

Omul care gândește nu dă în mase 

Florin Ristea 

26.12.2023

Start 23:55(UK)

27.12.2023

Final 00:18(UK)

Dacă tu... n-ai fi 

Nici eu... n-as fi 

Nici ei... n-ar știi 

Că tu si eu...

Debut de an... in DOI

Doar NOI.

Florin Ristea 

01.01.DoiZeroDoiPatru

13:45.

Acu vă zic,numai gata!

Într-o zi,nu mai țiu minte când, m-am decis să merg la teatru,zis și făcut!

Am ales o piesă, comedie, îmi cerea sufletul să râd,să-mi alung cutele înființate adanc in piele pe fața mea!  

Însă cum mie îmi place discreția maximă,am cerut biletăresei, cel mai ieftin posibil bilet,și să fie un loc cât mai ferit, și sigur cu putință, pe undeva pe vreun ultim rând,că io-s mai temid,și nu poci să râz, dacă se holbează niste necunoscuți la mine!

Să auz bine,nu neapărat să văz,vreau să trăiesc din plin momentul artistic prin propria'mi imaginație,deși voi fi în sala de teatru!

Îmi deteră belet fraților,jur, în ăl mai sigur loc din teatru de-l avu biletăreasa ...zău de mă mai duc, avusei loc,io-te colo, tocmai in cabina pompierilor, că deh,nu asa cerui,la loc sigur și discret!?!

Și ea îmi dete fix ce cerui!

Io bag samă, mai vreau la comedie,da acu vreau la ăl dintâi șir de scaune!

Va las acu,că se trage cortina și rămân agatat de furtun.

...............

 Prima mea vizita imaginară la teatrul de comedie!

LUMINA DE DIMINEAȚĂ

Dimineața se strcoară ușor

printre perdele,

aducând cu ea

mirosul de pâine caldă

și cântecul nevăzut al păsărilor.

Îmi amintesc de vocea mamei

care spunea: „Fii bun, copile,

chiar și când lumea pare surdă.”

Și în aceste clipe mici,

între ceasuri și pași grăbiți,

învăț să văd lumina

într-un zâmbet curat.

Pentru că viața, așa cum e ea,

nu stă în clădiri înalte sau telefoane,

ci în inimile care iubesc,

în oameni care rămân,

în gesturi care nu se uită.

Deschid încet ochii,

În ei-mi bate vântul,

Și iată, mă văd 

Zburând.

Plutind, spintec norii,

Zbor iute, ca gândul,

Pe lună m-așez, 

Cântând.

Pe soare, prin ploaie,

Prin rouă și brumă 

Mă poartă ușor 

Adierea de vânt.

Ș-abia ce-am atins 

Alba norilor spumă,

Când, brusc, m-am trezit,

De pe leagăn căzând.

Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.

Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.

Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.

Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.

Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.

Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.

Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.

Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.

Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.

Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.

Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.

Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele -

Pedanţi profesori

Şi examene grele...

Şi azi mă-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele !

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare -

Azi nu mai sunt eu

Şi mintea mă doare...

Nimic nu mai vreu -

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele -

În lume m-ai dat

În vâltorile grele,

Atât de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tinereţii mele !

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse -

Des maîtres pedants,

Examens difficiles ...

Je frissonne maintenant

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse !

Lycée, - cimetière

Aux longs couloirs -

Je ne suis plus moi

Et l'esprit me fait mal ...

Rien je n'en veux -

Lycée, - cimetière

Au longs couloirs ...

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse -

Au monde tu m'as donné

Dans les tourbillons,

Tellement blasé ...

Lycée, - cimetière

De ma jeunesse !

Stau pe bancă în Copou

Și privesc în jos și-n sus,

Greu ceva mai recunosc

Și mă simt ca un intrus

Sunt în trecere prin Iași

Și vreau să îmi amintesc,

Locul unde-am întâlnit-o

Pe Maria,  azi soția ce o iubesc

Gându-mi fuge-n studenție

Când te-am cunoscut pe tine,

Atunci inima eu ți-am furat

Și-o păstrez și-acum la mine

Cum aș putea să uit vreodată

Plimbările în pas ușor pe-alei,

Și vinul dulce de la Bolta Rece

Plătit din bursa mică cu doi lei

Banca părăsesc cu nostalgie

Și mă-ndrept spre facultate,

Simt emoția ce mă cuprinde

Și cum inima în piept îmi bate

Dar cine oare n-ar fi emotiv

Când tinerețea o are-n față,

Și locul unde ieri s-a format

Ca Om și specialist în viață

Aici am studiat din greu

S-ajung medic veterinar,

Să știu să vindec animale

Să am un ban cinstit în buzunar

Pașii mi-i îndrept spre clinici

Trec prin holuri, săli de cursuri,

Fac un mic popas în amfiteatru

Lăcrimez și scriu aceste versuri

Încărcat de multe sentimente

Ies și-o apelez pe-a mea soție,

Vorbă-i spun că vin spre casă

Și-i recit și ei din astă..poezie!

Aș fi vrut să fiu ca lumea,
Să râd ușor, să trec senin,
Dar gându-mi arde, fără voie,
Și nu mă lasă să fiu plin.

Ei mă privesc ca pe-o greșeală,
Ca pe-un străin căzut din timp,
Vorba-mi e grea, tăcerea, vină,
Iar mersul meu, un drum nepotrivit.

Când ei adorm, eu stau cu noaptea
Și-mi scriu durerea pe hârtie,
Cuvântu-mi e singura casă
Într-o pustie veșnicie.

Aș fi vrut viață fără semn,
Fără de focul ce mă frânge,
Dar scrisul mi-a fost dat ca soartă
Și-n fiecare vers… mai plânge.