DUMNEZEU - ATOTȚIITOR

Suntem doi drăcoși,
Chiar dacă uneori suntem mai țâfnoși.
Dar cu toate astea,
Ești mereu aici să mă susții
Și când dau de greu,

În brațe tu mă ții…
Prima oară când ne-am văzut,
Eram ca doi străini,
Dar în inimile noastre
Știam că va fi ceva divin.

N-a trecut mult timp
Și deja am început
Să ne îndrăgostim atât de mult…
Încât n-am crezut
Că va exista ceva mai frumos de atât.

Știu că poate sunt mai insistentă,
Dar crede-mă, așa mi-e firea.
Cu toate astea,
Eu îți admir iubirea.

Și știi și tu că o fac,
Că te iubesc… păi cum așa?
Uite, sunt mai curioasă de fel,
Și mă bucur că mă înțelegi atât de bine.

Tu gelos, eu geloasă,
Cam nebuni noi doi,
Dar cu toate astea suntem doi
Și orice-ar veni asupra noastră,
Mereu ne vom strădui
Să fie bine între noi,
Așa, cu bune și cu rele, cum va fi.

Iubire, vreau să-ți povestesc
Că fără tine nu cred
Că aș putea trăi o zi…
Dacă nu mă suni sau nu-mi scrii,
Știi că îmi faci griji și aștept să vii.

Dar nu contează,
Căci eu știu
Că nici tu fără mine
N-ai sta nici măcar o zi…

Am ajuns atât de departe…
Uite, vezi? A trecut deja
Jumătate de an.
Și noi doi suntem ca la început,
Datorită ție…

Ești un băiat cu chip de înger,
Cu voce caldă și plăpândă,
Care mă liniștește
De fiecare dată
Când stau și te ascult.

Mereu mă liniștești…
Cu toate astea,
Tu mereu vei fi al meu,
Și eu a ta,
Și nimic nu ne va despărți.

Dar să nu uităm:
Și tu ai geloziile tale micuțe,
Dar sunt drăguțe…
Așa și ale mele.

Dar nu contează,
Că e doar din iubire,
Încredere poți avea —
Exact ca la început.

Nu sunt eu genul să te trădez,
Nici vorbă!
Când te-am văzut,
Am simțit ceva atât de puternic.

Ce?
Păi uite:
Știam că tu ești alesul meu,
Cel care mă înțelege.
Dar stai liniștit,
N-am așteptat un prinț pe cal alb…
Asta e doar în basme.

Așa că eu te rog,
Să ai încredere în mine —
Nu sunt fată rea
Și doar pe tine
Te am în inima mea.

Ești drăguț și frumos,
Cel mai mult îmi place
Că ești așa… delicat.
Nu ești ca alții — ești unicat.

Și aș vrea să înțelegi
Că orice-ar fi,
La tine voi veni.

Tu mă luminezi,
Cu tine mă regăsesc,
Orice problemă-ar fi,
Cu tine o voi desluși.

Și mai știu că-ți e frică,
Și mie — nu te mint.
Distanța… of, ce să zic?
Va trece repede,
Nici n-o să observi.

Dar uite, hai să-ți mai zic,
Așa, ca pentru final…
Ești un iubit fenomenal!

Și mai trebuie să învățăm
Să ne iubim și pe noi înșine.
Orice-ar fi,
Te rog să mă crezi:
Doar pe tine te voi iubi,
Chiar de-i greu sau ușor —
Nu ne pasă de părerea lor.

Tu vei fi mereu cu mine,
Și la rău, cât și la bine.
Iubirea noastră:
O eternitate
Și încă o viață!

Te iubesc, puiul meu…
Și sper că ți-a plăcut
Poezia mea,
Scrisă din dragoste
Pentru iubirea mea.

Dosa Roberta Maria

Mi ai zâmbit,

M am oprit,

N am sa uit,

Te am iubit.

Univers de praf,

Un gol căzut,

Râvnit într-o singurătateo toxică a stărilor de toamnă.

Trăirea asta nu e importantă. 

E pierdere-a emoții pure,

Naiv de proastă

A unei ficțiuni - oraş

Nelocuit şi cald de rece.

Oceanul de singurătate...

Mai pierde astăzi o speranţ- a nopții simple.

Şi toamna asta se va pierde, 

Și va rămâne tot uitătă,

O trecere de timp în nefiinţă.

Ah! Şi cât e de banal,  deprinzător, prostesc... 

O starea a naibii de-a speran în nesperanța ce-o trăieşti.

un tren cu intarziere

oare stie ca ma grabesc?

nu am de ales

decat sa astept

un tren care probabil nu va mai veni

si nu ma misc din gara

sunt loiala

minutele se fac ore

orele, zile apoi luni

oare imi irosesc timpul?

cand as putea pur si simplu

sa imi iau bilet

pentru un alt tren

care sigur ma va duce la destinatie

dar sunt loiala

mereu iau trenul asta

prefer sa astept

pana voi realiza

ca poate intarzie intentionat.

poate nu ma vrea

Cel mai trist prizonier nu e cel închis în lagăr,

E cel înlănțuit de mintea lui..

Fantomele gândului  gri 

Fac florile sa plângă,cad ploi și nu se pot opri..

Cel mai trist prizonier,închis în cămăruță lui,

E înjunghiat de râsetele de afara,

Lumina îl doare,privește în zare cocorii ce zboară,

Tentaculele gândurilor sumbre-l înconjoară,

Închide ochii și se prabuseste-n abis,

Când pleoapele grele cad,singura eliberare,unica,e in vis..

(Monica)

Deșertăciune mi-i căutarea spre Tine,

Doamne al tăcerii înalte,

căci Te caut cu ochi omenești

și nu Te pot cuprinde.

Tu ești peste cuvânt, peste gând,

peste orice atingere.

Iar eu — o mână de lut

care se zbate să Te atingă.

Tot ce zidesc ca să Te ajung

se prăbușește în praf,

căci nu se urcă omul

la înălțimea Crucii prin mândrie.

Mi-e dor de Tine,

dar dorul meu e o rană,

nu o aripă.

Și plâng, Doamne,

căci în toată căutarea mea

n-am găsit decât urme,

niciodată pasul Tău.

Și totuși…

în deșertăciunea aceasta Te afli.

În golul meu locuiește taina Ta.

Când nu mai am ce să-Ți ofer,

Tu vii —

cu milă adâncă,

și mă ridici din zdrențele dorului meu.

Primește-mi căutarea,

nu ca pe un drum,

ci ca pe o rugă.

De ce nu Te pot cuprinde,

Doamne,

când Te caut cu toată ființa mea?

De ce mă simt mai gol în fiecare clipă

și mai aproape de Tine în același timp?

Întind mâinile spre cer

și simt doar vântul rece,

dar tot nu mă opresc.

Căci știu că nu-i nici un loc fără Tine,

nici o adâncire în care să nu mă afli.

Deșertăciune mi-i căutarea,

dar nu încetez să strig,

pentru că, poate, în această goană

voi învăța că Tu ești întru totul

în mijlocul dorului meu.

RIDICĂ-MĂ ZIDITORULE

DIN NOAPTEA NEAGRĂ

A SUFLETULUI RĂTĂCIRE

SUNT GOL ȘI ÎNFRIGURAT

ÎTI CER CU ÎNDURARE 

SĂ IES DIN IZOLARE

PĂȘESC ÎN CERC 

SĂ IES DIN CERC 

PĂȘESC ÎN PĂTRAT

SĂ IES DIN PĂTRAT

PĂȘESC ÎN TRIUNGHI

SĂ IES DIN TRIUNGHI

PĂȘESC CĂTRE LUMINĂ

RUBEDO RÂD LA SOARE

CU FAȚA CĂTRE LUNĂ

ÎN SPIRALA DE AUR 

CA FIBONACCI PĂȘESC!

Două maluri,
niciun pod.

Doar tăcerea,
mergând desculță prin aer.

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Slechts een woord

Willekeurig gezegd

Meedogenloos

Het slaat me neer.

het hart gelooft

Het denken meet het,

De stilte is verdwenen

Voor altijd.

Helaas is dat mijn aard,

Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:

"Wordt niet boos!"

word niet boos, word niet boos

Woorden kunnen bedriegen.

word niet boos, word niet boos

Dat geen enkele woede goed is.

Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt

In één woord: het is niet gepast.

word niet boos, word niet boos

Kom op, lach en luister naar mijn advies.

Slechts een woord

Het brengt mij zware gedachten

En alleen met hen

Het omringt mij.

Het is jaloezie

Het komt als een last

En een onbeschrijfelijke nachtmerrie

De nacht in de droom daalt neer.

Helaas is dat mijn aard,

Maar altijd in mijn gedachten zeg ik dit:

"Wordt niet boos!"

word niet boos, word niet boos

Woorden kunnen bedriegen.

word niet boos, word niet boos

Dat geen enkele woede goed is.

Misschien word je wel eens onbedoeld geraakt

In één woord: het is niet gepast.

word niet boos, word niet boos

Kom op, glimlach en luister naar het advies.

En je zult het weten

Om u te vertellen

Hoe dan ook,

iedereen die

Wordt niet boos!

word niet boos, word niet boos

Woorden kunnen bedriegen.

word niet boos, word niet boos

Dat geen enkele woede goed is.

Wordt niet boos!

Telefonul vibrează,

dar eu nu răspund.

Cafeaua se răcește,

iar gândurile mele

aleargă prin oraș fără hartă.

Străzile orașului

sunt pline de oameni

care nu se văd între ei,

dar fiecare crede

că își duce propria luptă singur.

Mă uit pe fereastră

și văd lumini care nu mă ating.

Încerc să strig,

dar vocea mea se pierde

între claxoane și reclame.

Totuși, ceva rămâne:

un zâmbet întâmplător,

o mână întinsă,

un mesaj care spune:

„nu ești singur”.

Și poate că asta e salvarea:

în lucrurile mici,

în atenția neplanificată,

în fragmentul de viață

care se oprește pentru o clipă

și ne face să respărăm.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Sejlbåd

Kære sejlbåd du flyder i det tilsyneladende endeløse hav,

Hvilke kontinenter skal du til igen denne gang,

Hvad venter dig på din næste destination?

Sejlbåd, sejlbåd...

Hvorfor fortalte du mig ikke, at du kan lide at sejle så meget?

Hvorfor advarede du mig ikke?

Hvorfor, lige ved at vende dig ryggen et øjeblik, forlod du havnen?

Hvordan kan jeg vænne mig til det tomrum, du efterlod mig?

Hvordan fylder jeg den?

Sejlbåd, sejlbåd...

Du var let som en spurv,

Jeg håber, du kommer gladere tilbage, end hvor du gik,

Jeg ved, at du var nødt til at gå

Sådan havde du det

Det troede du.

Vi havde bygget dig så godt, af træ, roret, dækket,

Fra flere sejlplader,

Jeg har endda fæstet dit anker,

Jeg ved det ikke bliver nemt for dig

Havet har sine luner,

Du ved ikke, hvad du kan forvente,

Når det bliver ophidset og ryster dig i alle retninger,

Han tager dig kun med på de ruter, der er mere tilgængelige for ham,

Når det vil være svært for dig, når du vil føle, at du ikke har nogen måde at holde dig oven vande,

Se venligst ned, se det vedhæftede anker,

Tænk, at på afstand, selv fra tusindvis af kilometer væk,

Jeg våger over dig, jeg har dig i mit hjerte,

Det er bare det, at du ikke længere er i nærheden af mig for at vise dig,

Virkelig, hvor meget vores forbindelse betød,

(I en argumenterende tone)

Hav det godt, slip, glem hvem der har skabt dig,

På to uger var vi ikke engang kommet tæt på,

Hvis du tror det, er det dit valg...

Bare vid, at jeg holder af dig, det er derfor, jeg byggede dig så godt,

Som en sidste opmuntring siger jeg til dig: "Du må ikke blive skræmt af de storme, du vil støde på, mens du krydser havet. Glem ikke, at efter stormen kommer godt vejr."

Sejlbåd:,,Hvad ville du gøre? Må jeg ikke blive en dag i Rio de Janeiro? Bare en dag, det er alt, hvad jeg ønsker, så vender jeg tilbage til dig, det lover jeg!"