Barca vieții mele

Doar amurgul ne condamnă,

Să mai stăm cu fruntea-n palme,

Și nostalgici că e toamnă,

Și că sufletul nu doarme.

Doar amurgu-i plin de taine,

Nepătrunse până-n zori,

Cerul dezgolit de haine,

Te îndeamnă ca să zbori.

Doar amurgu-i violet,

Ochi de stele și crepuscul,

Plânge atunci când trec încet,

Amorezați cu pas minuscul.

E aici, cu noi, Demiurgul,

Atunci când apare amurgul...

Noaptea - i acoperită de penele unei ciori,

Iar, fără nicio diferență... 

Omul face concurență. 

Am scris despre viață și moarte,

Cu slove din carne și sânge,

Cu lacrimi și clipe deșarte,

Cu plânsuri ce ochiul își plânge.

Am scris despre tine și îngeri,

Cu nesomn și clipe amare,

Despre mine și marile frângeri,

Despre gândul ce nu vrea să mai zboare.

Am scris despre oameni și lume,

Despre abstract și  divin,

Cu versuri ce-aveau să rezume,

Unde plecăm și de unde venim.

Am scris despre scris și înscrisuri,

Despre cosmos și ce-a mai rămas,

Dar lumea cu ale ei compromisuri,

În proteste de stradă le-a ars.

Apoi s-au strâns să mă-nfrunte,

Insultându-mi întruna versetul,

Și mi-au scris cu jăratec pe frunte:

Iată poetul...!

pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni

ea sta intr-un tub colorat

si printr-un capac economic

se aseaza pe periuta de dinti

noua,curent,ne place pasta colgate

ea  este alba si parfumata

face o spuma bogata

care lasa dintii stralucitori

 as vrea sa fiu o pasta de dinti

 si-n fiecare dimineata

 inainte de orice, as vrea

 sa stau intins pe periuta ta

O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gandind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Incepe-ntr-un tarziu povestea
Unui bătran ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frant bătranul din poveste,
Iar autorul supărat
Ii strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pămant, bătran stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strangeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfantă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă in Impărăţia Ta".
N-avea nimic in lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui il lasă.
Ii strigă-ntr-un tarziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrane
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămane?"
Nu apucă insă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Inchise ochii şi muri
In ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtane!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătran stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea incepută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Pană şi eroii-mi mor
De dimineaţă...

Mă strânge viața ca un brâu,

O piatră sunt în albie de râu,

Și apa curge ca un dans tribal,

Iar eu tresalt la fiecare val.

Își strigă-un pescăruș consoarta,

Iar glasul său e numai plâns,

Împărtășim deopotrivă soarta,

Nici eu, nu am primit răspuns.

Amurgul mușcă plaja cea pustie,

Și singur în nisip mă cern spășit,

Apoi îmi scriu povestea pe hârtie,

Și o îngrop adânc în țărmul înroșit.

Am pus și semn, o scoică spartă,

Și în secret o lacrimă-am vărsat,

Pentru pustiu și viața mea deșartă,

Și pentru orice suflet naufragiat.

Vino la Isus, ce mai aștepți?
El este răbdator, și te așteaptă
Să vi să îi spui povara ce te apasă
Că ești slab și nu mai poți să lupți.

Vino la Isus, ce mai aștepți?
Cand păcatul tea adormit
Și pe drum te-ai rătăcit
El te va face calea să-ți indrepți.

Vino la Isus, ce mai aștepți?
Când crezi că ai păcătuit prea mult
Și nu mai există iertare pentru al tau păcat
El te va ierta, doar să te reîntorci.

Vino la Isus, ce mai aștepți?
Când păcatul te apasă greu
Și când crezi că așa va fi mereu
El iți va da putere să lupți.

Vino la Isus, ce mai aștepți?
Orice ai pățit în viața aceasta
Doar vino înapoi și crede cu toata inima
Căci nimic nu poate să schimbe iubirea Lui.

Vino la Isus, ce mai aștepți?
Iubirea lui pentru tine este atât de mare
Încât nu ia păsat de propria moarte
Și viața și-a dat-o, ca să fim mântuiți.

În pădurea liniștită, soarele străluce,

Frunzele de-argint, în vânt încetișor șopteau,

Păsările cântă dulce, visele seduce,

Florile parfumate, în raze se-mbrăcau.

Râul curge cristalin, pe pietrele străluce,

Murmurul său blând, sufletul mi-l alinau,

Sub bolta cea verde, visele seduce,

În naturii brațe, gândurile-mi zburau.

Nopțile cu stele, cerul înalt străluce,

Luna plină blând, norii îi îndepărtau,

Și-n tăcerea nopții, visele seduce,

Că natura-i viață, dorurile-mi alinau.

Te-am strigat Doamne

Cu un glas temător 

Cu o sinceră chemare

De frică și de dor.

Ca o oaie rătăcită

Am umblat până acum

Am plecat din a ta stână 

Departe de al tău drum.

Rătăcind prin păcat

Calea nu o mai găseam

Deoarece nu am văzut

Că de tine mă pierdeam.

Însă la al meu strigăt

Tu la tine ma-i chemat

De lupii răi ma-i protejat

Doamne cât ești de minunat.

Sunt un călător stingher

Căci casa mea este in cer

Pe pământ sunt trecător 

Căci sunt un simplu muritor.

Mă duc cu un dor aprins 

Căci am o destinație precis

Calea mea este Isus Hristos 

Fără El, sunt de prisos.

Știu că dacă umblu cu El mereu

Voi ajunge-n Împărăția lui Dumnezeu 

Acolo veșnic, bucuri voi trăi

Durerea și tristețea nu vor mai fi.

În noaptea calmă, stele strălucesc,

Luminând cerul cu sclipiri de argint.

Sub bolta lor, în brațele tale mă găsesc,

Într-un dans etern, fără vreun sfârșit.

Stelele ne spun povești de mult uitate,

Despre iubiri ce-au ars cu dor aprins.

În ochii tăi văd galaxii fermecate,

Cu visuri și speranțe în firul lor încins.

Îți șoptesc iubirea în susur de lumină,

În fiecare rază ce ne-nvăluie blând.

E ca un vis în care timpul se înclină,

Și toate grijile se topesc rând pe rând.

Căci noi suntem două stele nedespărțite,

Pe cerul vast al unui destin comun.

În universul nostru, tainele-s cunoscute,

Iar dragostea noastră strălucește ca un miracol nocturn.

Astfel, sub cerul nopții plin de stele,

Ne contopim în dor și fericire.

Iubirea noastră scrie versuri nescrise,

Într-o veșnică și pură amintire.

În umbra pădurii, pe-ascuns s-a născut,

Un dor interzis, un mister neștiut.

Un bărbat și-o iele, în noapte târzie,

În dansul de visuri, se-ntâlnesc pe vecie.

Ea, spirit al pădurii, cu voaluri de fum,

Cu ochi ca lucirea unui astru din drum,

El, suflet de carne, de lume legat,

Cu inima prinsă în dor necurmat.

Sub clar de lună, în freamăt de vânt,

Se prind în iubire, de doruri arzând.

El îi șoptește, cu glas tremurat,

Că inima-i plânge, de dor îngenuncheat.

Ea dansează ușor, pe rouă de flori,

Cu pași de lumină, învăluită-n fiori.

"Nu pot să te am", îi șoptește ușor,

"Suntem doi în lumi ce nu se unesc în zbor."

Dar dragostea lor, în noapte, aprinde,

Un foc nemuritor, ce-n suflet se întinde.

Și deși sunt despărțiți de destinul hain,

În visuri și doruri, se iubesc fără chin.

El o vede în vis, la fiecare apus,

În ochii ei clari, găsește paradisul nespus 

Iar ea, în adâncul pădurii vrăjite,

Își amintește de el, numai inimi rănite.

Dragoste imposibilă, ca un cânt sfințit,

În inimi de muritori și spirite, zămislit.

E veșnică poveste, e dorul neîmpărtășit,

E iubirea ce arde, chiar de-i doar un mit.