Автор Ana-Theodora Bădoi

poezii.online Ana-Theodora Bădoi

Итого 2 публикации

Зарегистрирован 9 ноября 2024


Te-am pierdut - 269 просмотров

Ultima Noapte - 289 просмотров

Случайные публикации :)

Timp risipit, timp ce vine

Se scurge timpul ca un vis,

Prin ani ce par că n-au abis,

Cu umbre reci și dor ascuns,

Cu glasuri care-au fost și nu-s.

 

Pe drum de toamnă, plin de vânt,

Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,

Și-n fiecare pas ce-l fac,

Simt pașii celor ce-au plecat.

 

Ce tânăr fui, ce dor aveam,

Ce vise mari îmbrățișam,

Dar clipa fuge, hoț tăcut,

Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.

 

Din serile cu ploi târzii,

Din râsul cald, din bucurii,

N-au mai rămas decât ecouri,

Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.

 

Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?

Că timpul duce, dar aduce,

Din visuri stinse, naște-altele,

Din nopți căzute – diminețele.

 

Azi sunt aici, cu ce-a rămas,

Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,

Mai fac un vis, mai scriu o carte,

Mai râd, mai cânt, mai merg departe.

 

Căci viața curge-n lung și-n lat,

Și ce-am pierdut... am câștigat,

Căci orice ieri, cu dor și jale,

E-n mâine doar o amintire moale.

 

Așa că strâng ce-i bun din tot,

Și timpul, fie el și mort,

Îl fac să crească-n nouă floare,

Să fie azi, să fie soare!

Еще ...

Psalmi - LII - Gânduri sugrumate

 

Sunt gânduri, Doamne,

care nu se spun.

Nu pentru că nu știu cuvintele,

ci pentru că mi-e teamă

să le rostesc.

 

Gânduri încolțite în noapte,

ascunse sub zâmbete,

neîmpărtășite nici măcar inimii mele.

Și totuși, ele cresc —

tăcute, grele,

ca pietrele care nu fac ziduri,

ci morminte.

 

Le port ca pe niște lanțuri

invizibile,

dar simțite cu fiecare pas.

Și când vreau să mă rog,

ele îmi sugrumă glasul

cu tăcerea lor de plumb.

 

Dar Tu, Doamne, știi…

Chiar și ce n-am spus.

Chiar și ce mi-e rușine să gândesc.

Și nu Te dai înapoi.

 

Tu intri acolo unde nici eu nu vreau să privesc,

și aprinzi o lumină slabă —

nu ca să mă judeci,

ci ca să mă ridici.

 

 

 

 

 

 

Învață-mă, Doamne,

să-Ți dau și ce nu pot rosti,

să-Ți încredințez nu doar rugăciunea,

ci și nodul din rugă.

 

Ca să pot respira din nou —

nu aer,

ci adevăr.

Еще ...

Astăzi

 

Nu Cerul astăzi mi te-a trimis

Să-ți spun cât te iubesc din nou

Sau poate chiar Destinul scris

Ce nu glumește când are Tainele lui de-ndeplinit?

Să fie Însuși Dumnezeu zâmbind

Cel care stă ascuns de-atâta timp

Dar știe toate ce-s în gând

Și ne salvează blând,

Noi oamenii neștiind nimic din ființa Lui?

Să fie El actorul cel timid

Ce ne-a împacat ca pe copiii ce se ceartă

Pe jucării neînsemnate și stricate?

Iubito, tu ești cea care-mi apari in vis,

Sau cea care exiști etern,

Dorindu-te fără să pot a te atinge în vreun chip!

Te sărutam visând ca mai apoi să te topești aevea

Când visul se sfârșea lăsând tristețe-n urma ta...

Iubita mea te rog să mai revi oricând

Ce-s eu decât o piatră fără simțământ

De nu-s in preajma ta?

(5 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Rosturi

Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii

Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii

N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna

Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună

S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă

Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă

 

Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară

Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă

Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă

Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă

Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă

Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă

 

Am întrebat pământul de-i greu să fie greu

Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu

Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare

Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare

Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă

Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă

 

Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată

În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată

Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată

Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată

Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă

Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă

Еще ...

te iubesc

tu esti un întreg şi ocupă o mare parte din inima .

Ai mereu zâmbetul pe buzele acelea

care m-au făcut să uit chiar dacă pentru un moment ,

de probleme mele . tu ai un loc special

în fiecare colţişor din mine ,

şi esti la fel de special ca o stea căzătoare ,

fiecare părticică din mine îti aparţine .♥

Еще ...

Depărtare

 

Demult m-am depărtat de laic,

M-am cufundat în vraf de cărţi,

Nu că aş fi vreun biet prozaic,

Ci doar să fiu aproape de cei morţi.

 

Mi-e silă ca alt om alăturea să-mi fie,

Căci două bestii e mult de suportat,

Cu toţii am devenit o mare tragedie,

Pentru natură şi acest pământ curat.

 

M-am izgonit în grote aflate-n sihăstrie,

Şi-mi rumeg gândul măsluind un vers,

Nestăpânit consum peste măsură poezie,

Şi mă rescriu acolo, unde, am fost şters.

 

Mă recompun din murmur de izvoare,

Şi recitesc la nesfârşit pe Kant şi pe Socrate,

Dezbat cu ei manipularea marilor popoare,

Şi cum devine omul... o simplă vietate.

 

Ascult în nopţi ploioase stihiile gemând,

Şi prind să înţeleg ce e cu omenirea,

Căci suntem daţi acestui sfânt pământ,

Ca o cunună şi nicidecum să îi grăbim sfârşirea.

 

Nici gând nu am să mă întorc acasă,

Deja îmi cresc aici în grotă rădăcini,

Doar o durere mare în inimă m-apasă,

Că oamenii cu oameni au devenit străini.

 

 

Еще ...

Timp risipit, timp ce vine

Se scurge timpul ca un vis,

Prin ani ce par că n-au abis,

Cu umbre reci și dor ascuns,

Cu glasuri care-au fost și nu-s.

 

Pe drum de toamnă, plin de vânt,

Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,

Și-n fiecare pas ce-l fac,

Simt pașii celor ce-au plecat.

 

Ce tânăr fui, ce dor aveam,

Ce vise mari îmbrățișam,

Dar clipa fuge, hoț tăcut,

Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.

 

Din serile cu ploi târzii,

Din râsul cald, din bucurii,

N-au mai rămas decât ecouri,

Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.

 

Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?

Că timpul duce, dar aduce,

Din visuri stinse, naște-altele,

Din nopți căzute – diminețele.

 

Azi sunt aici, cu ce-a rămas,

Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,

Mai fac un vis, mai scriu o carte,

Mai râd, mai cânt, mai merg departe.

 

Căci viața curge-n lung și-n lat,

Și ce-am pierdut... am câștigat,

Căci orice ieri, cu dor și jale,

E-n mâine doar o amintire moale.

 

Așa că strâng ce-i bun din tot,

Și timpul, fie el și mort,

Îl fac să crească-n nouă floare,

Să fie azi, să fie soare!

Еще ...

Psalmi - LII - Gânduri sugrumate

 

Sunt gânduri, Doamne,

care nu se spun.

Nu pentru că nu știu cuvintele,

ci pentru că mi-e teamă

să le rostesc.

 

Gânduri încolțite în noapte,

ascunse sub zâmbete,

neîmpărtășite nici măcar inimii mele.

Și totuși, ele cresc —

tăcute, grele,

ca pietrele care nu fac ziduri,

ci morminte.

 

Le port ca pe niște lanțuri

invizibile,

dar simțite cu fiecare pas.

Și când vreau să mă rog,

ele îmi sugrumă glasul

cu tăcerea lor de plumb.

 

Dar Tu, Doamne, știi…

Chiar și ce n-am spus.

Chiar și ce mi-e rușine să gândesc.

Și nu Te dai înapoi.

 

Tu intri acolo unde nici eu nu vreau să privesc,

și aprinzi o lumină slabă —

nu ca să mă judeci,

ci ca să mă ridici.

 

 

 

 

 

 

Învață-mă, Doamne,

să-Ți dau și ce nu pot rosti,

să-Ți încredințez nu doar rugăciunea,

ci și nodul din rugă.

 

Ca să pot respira din nou —

nu aer,

ci adevăr.

Еще ...

Astăzi

 

Nu Cerul astăzi mi te-a trimis

Să-ți spun cât te iubesc din nou

Sau poate chiar Destinul scris

Ce nu glumește când are Tainele lui de-ndeplinit?

Să fie Însuși Dumnezeu zâmbind

Cel care stă ascuns de-atâta timp

Dar știe toate ce-s în gând

Și ne salvează blând,

Noi oamenii neștiind nimic din ființa Lui?

Să fie El actorul cel timid

Ce ne-a împacat ca pe copiii ce se ceartă

Pe jucării neînsemnate și stricate?

Iubito, tu ești cea care-mi apari in vis,

Sau cea care exiști etern,

Dorindu-te fără să pot a te atinge în vreun chip!

Te sărutam visând ca mai apoi să te topești aevea

Când visul se sfârșea lăsând tristețe-n urma ta...

Iubita mea te rog să mai revi oricând

Ce-s eu decât o piatră fără simțământ

De nu-s in preajma ta?

(5 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Rosturi

Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii

Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii

N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna

Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună

S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă

Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă

 

Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară

Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă

Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă

Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă

Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă

Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă

 

Am întrebat pământul de-i greu să fie greu

Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu

Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare

Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare

Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă

Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă

 

Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată

În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată

Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată

Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată

Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă

Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă

Еще ...

te iubesc

tu esti un întreg şi ocupă o mare parte din inima .

Ai mereu zâmbetul pe buzele acelea

care m-au făcut să uit chiar dacă pentru un moment ,

de probleme mele . tu ai un loc special

în fiecare colţişor din mine ,

şi esti la fel de special ca o stea căzătoare ,

fiecare părticică din mine îti aparţine .♥

Еще ...

Depărtare

 

Demult m-am depărtat de laic,

M-am cufundat în vraf de cărţi,

Nu că aş fi vreun biet prozaic,

Ci doar să fiu aproape de cei morţi.

 

Mi-e silă ca alt om alăturea să-mi fie,

Căci două bestii e mult de suportat,

Cu toţii am devenit o mare tragedie,

Pentru natură şi acest pământ curat.

 

M-am izgonit în grote aflate-n sihăstrie,

Şi-mi rumeg gândul măsluind un vers,

Nestăpânit consum peste măsură poezie,

Şi mă rescriu acolo, unde, am fost şters.

 

Mă recompun din murmur de izvoare,

Şi recitesc la nesfârşit pe Kant şi pe Socrate,

Dezbat cu ei manipularea marilor popoare,

Şi cum devine omul... o simplă vietate.

 

Ascult în nopţi ploioase stihiile gemând,

Şi prind să înţeleg ce e cu omenirea,

Căci suntem daţi acestui sfânt pământ,

Ca o cunună şi nicidecum să îi grăbim sfârşirea.

 

Nici gând nu am să mă întorc acasă,

Deja îmi cresc aici în grotă rădăcini,

Doar o durere mare în inimă m-apasă,

Că oamenii cu oameni au devenit străini.

 

 

Еще ...
prev
next