Proiect de construcții plus câteva inepții în italiană

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

 

Progetto di costruzione più alcune sciocchezze

 

Cecilia e suo marito stanno progettando di trasferirsi in una nuova casa. Continuavano a cercare su Internet annunci di agenzie immobiliari. In linea di massima non è complicato quello che vogliono, un appartamento con tre stanze, due bagni, un soggiorno, due balconi, di quelli scoperti, che non abbiano muri né finestre (perché a Cecilia piace stare al sole, ad abbronzarsi), una cucina, ma anche uno spazio per riporre le scatole delle scarpe. Da questo spazio di archiviazione partono la maggior parte delle discussioni, il marito di Cecilia non è d'accordo. Pensa che il posto di quelle scatole potrebbe essere proprio sul balcone. Inoltre, lo spazio di archiviazione non gli avrebbe permesso di ampliare il bagno con un'amaca. Praticamente l'uomo desidera un bagno open space.

Si guardano intorno, cercano offerte, ne notano una piuttosto vantaggiosa, un trilocale come desideravano, ma non nella zona centrale della città, ma da qualche parte in periferia, nella zona nord-ovest della città. La location non soddisferà del tutto il bisogno di sole e di tepore di Cecilia, ma che farci, non possiamo averli tutti, dobbiamo comunque rinunciare ad alcuni criteri di selezione che avrebbero voluto per la loro futura Casa.

Mercoledì andranno verso le 9 per parlare con i costruttori. Ma, fin dall'ingresso, Cecilia ha una strana sensazione. L'uomo le chiede perché non sarebbe bello restare lì. Comincia con una serie di ragioni: che è lontano dall'asilo del ragazzo, dalle sue lezioni di pianoforte, dal municipio, dal salone di bellezza che frequenta, da qualsiasi negozio del genere dove possa fare la spesa.

A tutto questo il marito dà una risposta molto "intelligente":,, ci sono i mezzi pubblici". Cecilia nervosa:,, Allora non mi aiuti a spostarmi da un posto all'altro?".

Ancora il marito di Cecilia ha una battuta che fa meravigliare di quanto sia fedele e devoto come marito: "Hai il permesso per tutte le categorie, non ti viene proprio voglia di andare in motorino, ci sono dei taxi che puoi chiamare a qualsiasi ora del giorno e della notte." Cecilia è ancora più accanita:,, Sai una cosa, mi sono fatta le patenti da sola, per dimostrare a me stessa che posso, che colpa ho se nel traffico ho avuto di tutto, come te, chi vuole davvero scontrarsi con me? Ho paura di così tanti partecipanti al traffico." Il marito le dice, con voce timida: "Va bene, ti aiuto con i viaggi".

Per il momento le cose si sono calmate, i due vanno a parlare con i costruttori. Danno loro una pianta dell'appartamento, così potranno vedere più nel dettaglio tutti i dettagli architettonici. Il marito vede il bagno più piccolo e vorrebbe renderlo uno spazio aperto. Esordisce Cecilia, con voce critica e moralizzante: "Non capisco perché ti serve un bagno open space?" Dove hai già visto questo modello di bagno? Al pub?!!"

L'uomo dice che la vuole perché ha idee innovative, non conservatrici, per vedere le cose unilateralmente come Cecilia, per avere tutte le pareti ben disposte, per non venire inclinate a 95 gradi e che il bisogno di perfezione di Cecilia lo congestiona, lo blocca , sembra che tutto sia stagnante a causa delle sue preferenze tipiche.

Cecilia arrossisce, tace, ma nota le cose. Cecilia dice:,, E mi sembra che manchino tante cose, non rimarrei qui, è uno spazio vuoto."

I muratori gli dicono: "Adesso è vuota, perché non ci sono oggetti, siamo riusciti a malapena a costruire i muri, quando ti trasferirai qui, vedrai che la casa inizierà a prendere forma, la decorerai come preferisci, personalizzerai , e tutto il resto."

Cecilia parla con suo marito, vuole convincerlo a rimandare il trasloco finché suo figlio non avrà finito la scuola materna perché è un ragazzo molto emotivo e qualsiasi cambiamento importante potrebbe avere un impatto spiacevole sul suo rendimento scolastico.

Il marito non è d'accordo, rifiuta la proposta di Cecilia e promette ai costruttori che si trasferirà non appena l'appartamento sarà costruito, arredato, intonacato. Accettano tuttavia che lo spazio per riporre le scatole da scarpe sia nel bagno open space.

Cecilia cede, vede che tanto non ha nessuno con cui parlare, ha un'ultima richiesta prima di lasciare l'appartamento dei nonni e cioè: stare attenta a tutti i 20 quadri dei nonni, non perderli, non non scheggiargli il telaio quando li tira fuori dall'auto e li porta all'appartamento. Promette che starà attento, che non li farà cadere, non li graffierà, non toccherà la ringhiera e così via.

Arriva il giorno del trasloco, di venerdì, non è nemmeno andato a prendere il bambino all'asilo, non ha la bussola nella borsa, né le mappe, né l'applicazione "Mappe" installata sul telefono, deve indovinare dove la nuova casa è Se riesce a casa bene, altrimenti dorme per strada.

I quadri di Cecilia, quelli poveri, stanno nel baule accanto a due bottiglie d'acqua Aqua Carpatica, un sacco pieno di scatole di Cremșnit, un altro sacco con otto pacchi di farina, un acquario, non so quante scatole di tovaglioli, stracci e tutto il resto.

Mentre li trasporta, fa attenzione a ogni passo che fa, ma poiché ne ha cinque in una mano e cinque nell'altra, graffia la cornice di un dipinto che tiene nella mano destra. Cecilia non sospetta cosa sia successo finché suo marito non lo inchioda al muro. Cecilia con la sua vista agile, occhio d'aquila che nota anche il più piccolo difetto a +1,75 diottrie, vede il graffio. Dice all'uomo:,, Domani voglio che tu vada al negozio cinese nel piccolo mercato e compri una montatura nuova ma ancora dorata come questa. Non posso guardare questo dipinto, l'hai rovinato con la tua disattenzione!" E davvero, che fortuna era quella? Era solo un dipinto di gatti pelosi.

Il marito le chiede:,, Ma non si può riparare con la colla?" Cecilia seccata da tanta inettitudine,,, No, non si può riparare con la colla. È graffiata, non manca un pezzo della cornice... "

Il marito riflette fuori sulle parole di Cecilia:,, Una donna che non sa nemmeno quello che vuole, non vuole la colla, le do le ragioni per volere la colla." E passa a gesta ancora più coraggiose, rompe l'acquario Cecilia vede tutto dal balcone, le manda un messaggio al telefono per comprare anche un nuovo acquario dal negozio cinese ed eventualmente nuovi pesci dal negozio di animali, mentre lei fatica a rianimare tutti quelli che erano in quell'acquario, metterli alla spina, sotto il getto d'acqua e in un vaso di fiori.

Cosa fare? Il marito di Cecilia avrebbe dovuto sapere che "la fretta rovina il lavoro".


Categoria: Proza

Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă poezii.online Proiect de construcții plus câteva inepții în italiană

Data postării: 2 noiembrie 2023

Timp de citire: ~21 min.

Vizualizări: 1158

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

În zadar în portugheză

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

 

Em vão

 

Na primavera, com a alma vibrando,

Esperamos a felicidade sonhando,

E no outono, quando as esperanças morrem,

Ainda temos uma nuvem,

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nunca mais volta,

Embalando apenas um sonho fugaz

À noite, o céu está sempre claro,

Voamos com um desejo louco pelo paraíso,

Mas no refrão vemos que ainda era um sonho.

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nos escapa

E na alma eles peneiram amargamente

Pensamentos que nos enganam,

Em vão imploraremos,

Vamos esperar em vão

Felicidade que sempre queremos,

Eu não venho mais!

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nos escapa

E na alma eles peneiram amargamente

Pensamentos que nos enganam,

Em vão imploraremos,

Vamos esperar em vão

Felicidade que tanto queremos

Eu não venho mais!

Mai mult...

Bătrânica hoață în turcă

La un magazin de haine second-hand,

Luate, adunate, răsfirate de la orice brand,

O cucoană trecută de prima tinerețe, căci avea cam în jur de 70 de ani, se uită la bustiere,

Sora mai mare a Ceciliei, proprietara magazinului, se uită la femeia cu gesturi grosiere,

O vede că tot stă și moșmondește,

Parcă nimic nu-i mai tihnește,

Trece pe lângă rafturile cu bluze,

Le alege doar pe cele ce au imprimeu cu meduze,

Pune, pune, îndeasă în plasă tot ce găsește,

Nu prea pare că se grăbește,

Mișcările sunt lente,

Nu cedează sub privirile atente

Ale șefei magazinului,

Ce tușește măgărește, admirând poza buletinului,

Bătrânica noastră hoață,

Nu are absolut nicio greață,

Pentru că pofta inimii o răsfață,

S-a produs o boroboață,

La un moment dat, șefa magazinului o întreabă,

,,Aveți sacoșe grele, ați mai fost și pe la alte magazine bănuiesc?",dar baba glumeață îi răspunde: ,,Ia vezi-ți fă de treabă!"

Imposibil să accepte ea o nesimțire ca aceasta, o ia la puricat, bluză cu bluză, 

Bătrâna chiar pare confuză,

Îi spune frumos că le-a primit cadou pe multe, foarte multe dintre ele, că a fost recent onomastica ei și de aceea este încărcată cu acele sacoșe,

Și toate cele șapte broșe,

Care din magazin erau luate,

De bătrânică erau de mult uitate,

,, Aveți vreo explicație pentru toate produsele pe care le cărați cu dumneavoastră dintr-un loc într-altul?"

,,Nu știu, nici nu știu cum îmi arată patul."

,,De ce ați mai venit la cumpărături, atunci?"

,,Am vrut să văd ceva frumos?

,, Mă mințiți frumos?"

,,Ce mai înseamnă de fapt frumos?"

,,Mai lăsați-mă cu prefăcătoria asta, că mă prind și singură"

,,Mai uit, da, dar am plătit tot ce am avut de luat, nu sunt genul care fură"

,,Dacă nu vă amintiți de șapte broșe, tot așa veți lua tot magazinul și nu veți ști că l-ați luat"

,,Cum se poate? Vă îndoiți de moralitatea mea?"

,,Ce mai e moral la lumea care a uitat să fie morală?..."

Rămânând cu această întrebare, bătrânica se apucă să scoată și din poșetă, din fustă, din mâneci, de după cercei, de sub pălărie, tot ce a luat și nu a achitat..

Bine, sperăm că nu veți fura și data viitoare,

Că este o greșeală morală destul de mare.

 

Eski hırsız

 

Bir ikinci el mağazasında,

Herhangi bir markadan alınmış, toplanmış, göz atılmış,

Yaşı 70'i geçmiş yaşlı bir kadın büstiyerlere bakıyor,

Dükkan sahibi Cecilia'nın ablası kaba hareketlerle kadına bakıyor.

Onun hâlâ oturduğunu ve somurttuğunu görüyor.

Sanki hiçbir şey onu sakinleştiremezmiş gibi.

Bluz raflarının yanından geçin,

Sadece denizanası desenli olanları seçiyor,

Bulduğu her şeyi ağa koydu, koydu, doldurdu,

Pek acelesi yok gibi görünüyor

Hareketler yavaştır,

Dikkatli bakışların altında teslim olmuyor

Mağaza müdüründen,

Bülten resmine hayran olan eşeği öksüren şey,

Eski hırsızımız

Kesinlikle mide bulantısı yok

Çünkü kalbin arzusu onu tatmin eder.

Bir kargaşa çıktı,

Bir noktada mağaza müdürü ona şunu sorar:

"Ağır çantalarınız var, sanırım başka mağazalara da gittiniz?" ama komik yaşlı kadın şöyle yanıtlıyor: "Bak, işini yap!"

Böyle bir duyarsızlığı kabul etmesi imkansız, bluz bluz, bunu adım adım atıyor,

Yaşlı kadının gerçekten kafası karışmış görünüyor.

Ona nazikçe, birçoğunu hediye olarak aldığını, yakın zamanda onun isim günü olduğunu ve bu yüzden bu çantalarla dolu olduğunu söylüyor.

Ve yedi broşun tümü,

Mağazadan alındı,

Yaşlı bir kadın olarak çoktan unutulmuşlardı,

"Bir yerden bir yere yanınızda taşıdığınız tüm ürünlerle ilgili bir açıklamanız var mı?"

"Bilmiyorum, yatağımın neye benzediğini bile bilmiyorum."

"O halde neden alışverişe geldin?"

"Güzel bir şey mi görmek istedim?

"Bana güzelce yalan mı söylüyorsun?"

"Güzel gerçekten ne anlama geliyor?"

"Beni bu numarayla bırak, çünkü kendimi yalnız yakalayabilirim"

"Unuttum evet ama almam gereken her şeyin parasını ödedim, çalacak tiplerden değilim"

"Yedi broşu hatırlamıyorsan bile, yine de tüm mağazayı almış olacaksın ve onu aldığını bilmeyeceksin."

"Bu nasıl mümkün olaiblir? Benim ahlakımdan şüphen mi var?"

"Ahlaklı olmayı unutan dünyanın ahlaki nesi var?"

Bu soruyla kalan yaşlı kadın, çantasından, eteğinden, kollarından, küpelerinin arkasından, şapkasının altından aldığı ve parasını ödemediği her şeyi çıkarmaya başlar.

Tamam, bir dahaki sefere hırsızlık yapmayacağını umuyoruz.

Bu oldukça büyük bir ahlaki hata.

Mai mult...

Pardonne-moi ce caprice d'enfant în spaniolă

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

 

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

 

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

 

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

 

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

 

Perdóname este capricho infantil

 

Perdóname este capricho infantil,

Perdóname, vuelve a mí como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

 

Perdóname este capricho infantil,

Perdoname, vuelve a mi como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

 

Aquellos eran los días de "te quiero"

Los dos viviendo felices en nuestros sueños.

Esos fueron los días de "Te amo".

Y entonces quise extender mis alas.

 

Quería experimentar otros amores

Otros "te quiero", otros "siempre".

Pero era a ti a quien yo soñaba por las noches, mi amor.

 

Perdóname este capricho infantil,

Perdóname, vuelve a mí como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

 

Fue querer y saber

Todo sobre la vida, quizás demasiado rápido.

Fue descubrir la vida

Con sus penas, sus alegrías, sus locuras.

 

Quería vivir como el tiempo,

Seguir mis horas, vivir el presente

Cuanto más vivía, más tiernamente te amaba.

 

Perdóname este capricho infantil,

Perdóname, vuelve a mí como antes !

Te quiero demasiado y no puedo vivir sin ti.

Mai mult...

Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în olandeză

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

 

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

 

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

 

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

 

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

 

Ik hou van regen

 

Ik hou van de gekke regen die het wil

Om te vallen, pijn te doen, om alleen haar te zijn

Aan de tafel van dezelfde roestige hal,

Als niemand om het ontvangen antwoord vraagt,

Ik wil dat ze blijft!

 

Het is een obsessieve oproep om behoeften te delen

Laat het vooral op ons regenen,

Wanneer de zware hagelslag op een dwaalspoor raakt

Ze zweven in de lucht en vallen stijf

Gek en naakt!

 

Het is de regen die schril op de ramen valt,

Ik zit alleen aan het raam en toch afwezig

Als niemand de blik om een referentie vraagt,

Ik vertel niemand, zelfs mezelf niet, dat ik hoop

Een aanwezige zon!

 

Grote trouwdruppels strooien hard

Shirt van de bruidegom, Aardekoning

Ga alleen aan tafel zitten, trouw en vertrek,

Tomnatisch en zwaar, meegevoerd door de wind,

Kussen smeden!

 

Zelfs als het regent, is het glad

Met de koude druppels roept het mij op om te komen,

Bovenal, om mij te vertellen wat hij wil,

Ik hou van de gekke regen zoals hij is

Om in het lot te geloven!

Mai mult...

Liceu de George Bacovia în norvegiană

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

 

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

 

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

 

Videregående skole

 

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom -

Pedantlærere

Og tøffe eksamener...

Og i dag får du meg til å grøsse

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom! –

 

Videregående skole, - kirkegård

Med lange korridorer –

I dag er jeg ikke lenger meg

Og tankene mine gjør vondt...

Jeg vil ikke ha noe lenger -

Videregående skole, - kirkegård

Med lange korridorer... –

 

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom -

Du ga meg til verden

I de tunge bølgene,

Så blasert...

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom!

Mai mult...

Pește preistoric în norvegiană

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Forhistorisk fisk

 

Et team av australske forskere og romfarere har våget å delta i et oppdrag de aldri har hørt om før, nemlig å ta en tur med den nye Kepler 170-raketten. Raketten er egentlig en prototype, fortsatt i utviklingsfasen testing, men ble lovet at de ville bli belønnet for sin tapperhet hvis de returnerte trygt til jorden.

De tok risikoen de er utsatt for, innså at de kanskje ikke ser dagens lys igjen, de tok utfordringen, tok alt de trengte, fikk to typer utstyr (en for når de er i raketten og en annen for når den vil måne og de må gå til overflaten av Jupiters måne Europa). Oppdraget deres tar sikte på å utforske og analysere himmellegemet Europa, som flere teorier har blitt hørt om, men ikke noe konkret i hovedsak. Mysteriet er desto større at det ble gitt dette navnet "Europa", et veldig generisk navn, fordi det er Europas kontinent og dannelsen av Europa FM, men jeg ser noe kjent i dette navnet, tyder det ikke på en eller annen måte ideen om at det kunne love eksistensen av livsformer, det være seg mikroorganismer? Og hvis det er sant, så: Hvordan ville en dag på Europa se ut?, Hvor mange timer har en dag der?, Hva vil gjennomsnittstemperaturen være? , Er himmelen noen spesiell farge der, som hvordan ser vi på jorden?, Har de årstider eller er det evig vinter?, Gitt at det er en vannaktig planet, er det flo og fjære?

Våre modige forskere vil gi oss svar på alle spørsmål. Kontrolltårnet sørger for at alle nødvendige kontroller er gjort for å ta av og motorene starter, propellene spinner raskere og raskere, de er av. De går gjennom alle lagene i atmosfæren på planeten jorden, de rister så godt de kan, de kan ikke engang holde øynene åpne lenger og de har forlatt atmosfæren. Nå beveger raketten seg fortsatt mot Europa, men i et lavere tempo, som om den flyter, noe den faktisk gjør.

For å oppsummere reisen deres, vil jeg si at etter en måned ankom de Europa, en måned der de bare overlevde på hermetisk tunfisk, kapsler som erstatter daglige måltider, de er dehydrerte og bentettheten har gått ned. De har ikke badet på en måned, men suksess krever ofre.

De ankom, de kom seg ut av raketten, de gikk på overflaten av Europas frosne hav. Faren for å skli og forstue ankelen er ikke som på skøytebanen, for tyngdekraften er ikke som på jorden, jeg berører overflaten med føttene nå og da, ikke hele tiden, det er mer en hopptur. Med en laser som smelter, koker, gjør ethvert materiale flytende, slo de et hull i Europas overflate for å trekke ut prøver, prøver av liv, hva som helst. En elektrisk stang settes deretter inn i det hullet. Når den oppdager skapninger, vil den lansere et nett der den vil fange dem. Ikke en gang et kvarter har gått i jordtiden at de allerede har fanget noe. Hva er vitsen med å bli fanget hvis han ikke kan komme seg ut av det hullet fordi det er for lite? Utforskere forstørrer hullet med laseren. De trakk ut et stort dyr på størrelse med strandhvalene som er på nyhetene. Jeg legger ham i en kuvøse av hans størrelse og tar ham med i raketten.

Han virker ganske nummen, og dør allerede av å bli tatt fra sitt naturlige habitat.

En av forskerne tar et atlas om anatomien til marine dyr på Europa. Se på den fisken, den ser ut som en brasmer kombinert med en steinbit. Munnen er ganske interessant, nesen er firkantet og har bart.

Først trodde de det var en sjelden art fra Felinae Purcicae natāre-riket, men etter at de stakk ham for blod, var DNA-testresultatet mildt sagt sjokkerende.

Forskerne holdt fanget en frossen havkat, nærmere bestemt ferskvannet Nebelung. Han var en av de få undervannsnebelungene (ganske gamle ser det ut til) som faktisk bor i det stille vannet på månen Europa. Den var grå som Nebelung-kattene på jorden. Den har form som en fisk, men ifølge atlaset ville den være kattedyr. Så det kan ikke være noe annet enn en sel hvis den har både katte- og fiskeegenskaper.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

iarna

Am o amintire tare puternica dintr-o dimineata de iarna ,putin dupa ce se luminase  ,de acum asa multi ani ca pare din alta viata

Mergeam spre cluj intr-o vreme apropiata sarbatorilor, poate chiar in ajunul craciunului si-ntr-un loc, dincolo de reghin ,drumul urca pe un deal iar soseaua ocolea un sat peste care ninsese greu,  aflat ca-ntr-o caldare,sub picioarele mele

Nu ningea,dar era un fel de picla coborita peste sat ,iar norii stateau asa josi ca pareau un fel de baldachin

Din toate casele din satul asta, din toate hornurile lor,se ridica cite un fir subtire de fum alb ,asa drept si nemiscat in aerul limpede si rece ca pareau ,pur si simplu ,agatate de cer, ca niste goburi in brad.

Am oprit si-am stat o vreme sa ma dumiresc daca satul ala chiar plutea pe nori si s-aleg unde-i cerul si pamintul , sa vad unde-i drumul si incotro merg.

Mai mult...

Campionat de strănutat în suedeză

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

 

Nysningsmästerskap

 

Mina damer och herrar, idag är vi arrangörer av ett spektakulärt evenemang, vi träffade alla i Ulaanbaatar, den vackraste staden i Mongoliet, som har beslutat att arrangera ett mästerskap lite utöver det vanliga i år, det handlar om den internationella nysningen mästerskap. Konkurrenter från hela världen samlades för att visa att de kan, att de har talang och vet hur man använder den. Utan vidare, låt oss komma igång!

Tävlande #1 förbereder sig för att nysa, andas in, andas ut, andas ut, andas ut och nyser! Mamulica... ja vilken nysning hördes det halvvägs genom stadion. bravo!

Tävlande nummer 2 tog en nys av peppar från den guldklädda saltkaren, tårarna rann nerför näsan, jag har en känsla av att det kommer att bli något extremt melodiöst. Och nysa...! Han nysade så hårt, man kunde inte ens höra det... även katter nyser hårdare... behöver fortfarande öva...

Tävlande nummer 3 är också en professionell dykare, och vet hur länge han ska hålla andan för att nysa perfekt. Vi förbereder oss för att lyssna på honom. Det utspelar sig. Och det här är en lysande nysning. Mycket bra! Det hördes även på de närliggande slätterna i Mongoliet...

Tävlande #4 hävdar att han har nysningar i blodet. Som liten nysade han från ambrosia och fruktträd, och med tiden blev han en expert. Nu nyser han också. Vilken nysning den här gången också...det upptäcktes av en satellit som tillhandahåller internet på planeten jorden.

Vi gör redan framsteg!

Tävling nummer 5 har specialiserade studier på sådant. Hon övade också på egen hand genom att nysa på bröllop, utomhusfester, födelsedagar, nyår med vänner och så vidare... Börjar, förbereder, nyser...perfekt 10! Den här gången togs den emot av en satellit från månen. Morgan Freemans astrofysiska berättelse med syremolekyler som förhindrar utbredningen av ljud i universum är inte riktigt vettigt när det gäller denna tävling.

Följande konkurrenter lyckades imponera ännu mer på oss med intensiteten i de ljud som producerades. Det fanns människor som nysade så högt att ljudet också togs emot av Venus och Merkurius satelliter. Proffs kunde bara glädja oss en gång i livet med resultatet av deras hårda arbete.

Av 1000 deltagare som lyssnade på och utvärderade var det bara en som vann topppriset, nämligen både ett sjöhus på Maldiverna och en toppmodern epilator. Vinnaren är norsk till sitt ursprung och en inspirationskälla för alla som planerar att delta och träna inför ett mästerskap! Grattis!

Mai mult...

Nava se scufundă!

       cap.3

     Avionul urcă deasupra norilor. Sus, soarele, pare mult mai mare, emanând o lumină intensă.

În jos, un strat gros de nori, încât ai impresia că dacă sări pe ei te pot susține.Deasupra norilor 

se întinde o imensitate ce-ți dă o senzație de teamă. Motorul toarce monoton,ochii obosesc pe 

geamuri și ațipesc. Ne trezește cineva din personal și așează pe măsuțe mici gustări. Urmează 

muzică calmă de ascultare. Se aude vocea calmă a însoțitoarei de bord, în limba rusă de astă dată.

Ne urează bun venit și ne invită să coborâm în ordine.

     Pasagerii trec printun fel de tunel direct din avion în sala aeroportului. Se auzeau voci în toate 

limbile pământului. Trece ceva timp până ce pasagerii pleacă în drumul lor. Grupul nostru a rămas stingher

într-un colț. Așteptăm persoana care ne va fi ghid pe perioada celor 10 zile. D-l Nedelcu își pierduse 

răbdarea cerând explicații.În cel din urmă în fața noastră se oprește o doamnă, stresată, obosită de graba 

cu care venise.

     -Voi sunteți din România? din Galați? întreabă ea...D-a Sabina, văzând greutatea cu care își caută cuvintele

îi sare în ajutor.

     - D-nă eu știu bine rusește, nu vreți să vă ajut să-i explicați ghidului nostru ce s-a întâmplat?

     -O, ce bine că știi rusește, o să vă explic pe drum, acum ne așteaptă șoferul și mai are puțin și face explozie,

așteaptă de trei ore. Toți ne instalăm în autocar bucuroși că problema s-a rezolvat și mergem să ne cazăm la un 

hotel lângă palatul Kremnilului. Natașa așa o chema pe d-na ghidă s-a așezat pe banca de lângă șofer alături de 

d-na Sabina și d-l Nedelcu  și ne -a explicat de ce a întârziat.

     -În această perioadă se fac multe excursii din România și sunt puțini ghizi, nu fac față. S-au uitat prin dosarele 

noastre și la mine au văzut că bunicii mei sunt români și au tras concluzia că poate știu ceva română.Așa se face că am 

întârziat, vă cer scuze...

     -Eu sunt Sabina, am să fac cursuri intensive cu tine Natașa, încât la sfârșitul excursiei să fii bine pregătită pentru 

grupurile ce vor urma

     -Sper să nu fii prea exigentă.

     -Și eu sper să fii un elev  silitor!

     - Mă bucur că totul s-a sfârșit cu bine, mergem la hotel.Aveam azi un tur al Moscovei, dar s-au pierdut trei ore . Acum 

vă pot însoți la o mică plimbare în zonă...avem timp până la masa de seară. 

                                                         va urma

Mai mult...

Moștenire în italiană

Astăzi vom discuta despre un obiect special, un obiect drag nouă, celor ce încă mai ținem lucruri depozitate prin podul casei, mai exact o pălărie de fetru. Pălărie bavareză, pălărie cu o importanță istorică de necontestat, a prins cinci botezuri, două absolviri, mai multe nunți și cam atât. Pălărie pe care mai multe generații doar au avut-o, dar de purtat, nu cred că au purtat-o, nu mai este purtabilă demult. După cum am menționat adineaori, este din fetru, este albastră (un albastru electric sau albastru regal) și are o pană atașată în partea laterală.

Străbunica Ceciliei a insistat să fie păstrată în cele mai bune condiții cu putință. Lucru care s-a și întâmplat, doar că trecerea timpului și-a spus cuvântul, nu mai este ce obișnuia să fie, nu se mai așează cum se așeza cândva. Nici nuanța de albastru nu mai este cine știe ce vibrantă, a rămas mai mult ceva ponosit, vechi, prăfuit. Ar fi foarte bună pentru ideile de îmbrăcăminte vintage, dar în rest, o ține de frumoasă, doar pentru colecție.

Nu mică i-a fost mirarea Ceciliei să constate că pălăria, descrisă atât de poetic până acum, ascunde un mare defect, mai precis, adăpostește o familie de molii. Deci ca să ne înțelegem, când cineva moștenește o pălărie, nu o ia doar pe ea, ci și moliile aferente.

În pălărie ar locui o familie. Familie?, atât de numeroasă?, dinastie poate, are și rege și monarh și cam tot ce îi trebuie să fie o monarhie în toată regula. Dar cum se poate una ca asta? De cât timp nu a stat la naftalină?,de când nu s-a mai folosit Pronto pentru alungarea dăunătorilor? Cecilia înfuriată și îngândurată își pune aceste întrebări în mod constant. Oare cum cu toată aparenta grijă pe care fiecare a avut-o, pălăria ajunge să se dezintegreze în ritmul acesta. Dacă străbunica respectivă ar ști și ar trăi, s-ar enerva extrem de tare. Cecilia stă și stă, se gândește la o soluție pentru a-i reda gloria de altă dată. 

A găsit, știe ce să facă, va da cu o soluție care le va ucide, după ce vor muri, va lua și va decupa partea de material care se vrea a fi înlăturată.

Procedează după cum am descris. Doar că jucându-se și adâncind tot mai mult partea decupată, ajunge cu foarfecele de partea cealaltă a materialului. Oameni buni, patru generații câte ați avut-o, așa știți să aveți grijă de un bun pe care cineva vi l-a lăsat? Nu vi l-a dat să plaseze o responsabilitate pe umerii voștri, vi l-a dat pentru că a considerat că ar fi frumos să aveți și voi ceva ce ei i-a plăcut destul de mult. Chiar ați depășit orice limită a neseriozității! Înțelegem că nu prea vă pasă de pălăria în sine, dar nu vă pasă nici de străbunica care v-a încredințat-o?

Cecilia se apucă să coase folosind ață de o culoare similară celei pe care pălăria ar fi avut-o inițial. Ce rost mai are? Sinonimie perfectă nu există, nici în culori, nici în cuvinte, din păcate culoarea era unică, era de neînlocuit. Cecilia, la dioptria ei de +1,75 crede că era aceeași culoare. Nu știm ce să mai spunem... intenția a fost bună...de ,,a-i reda gloria de altă dată", însă din prea mult exces de zel, rezultatul a fost un pic pe lângă. Cecilia apreciem grija pe care i-ai purtat-o, ai dezinfectat-o, curățat-o, îngrijit-o, ceea ce este mereu de apreciat, însă de nu te-ai fi distrat atât, decupând, foarte bine mai era. Este întotdeauna recomandabil să existe echilibru în toate. De ce este bine să ne dozăm acțiunile, deciziile? Pentru că, să spunem că mergem cu mașina și trebuie să virăm, avem curbă în față, trebuie să dozăm viteza (pentru că prea multă ar putea să ne scoată de pe carosabil, să ne abată de la drumul nostru), dorința cu care ne dorim să trecem de acea curbă, nu contează în cât timp s-ar întâmpla, cât de rapid, ce expert, ce nu știu ce.. contează cât de armonios și cât de sigur știm să trecem prin toate. Nu ne aplaudă nimeni, suntem doar noi cu noi înșine, și nici nu ne trebuie aplauze. 

Tot așa și în cazul de față, pălăria moștenită putea rămâne intactă, nu ar mai fi necesitat intervenții, reparații, redecorări, retușări, dacă draga noastră Cecilia nu își dorea cu atât ardoare să o îmbunătățească în întregime. Demn de luat în considerare este și faptul că lucrurile de multe ori nu necesită o schimbare radicală ca să funcționeze, doar parțială sau doar un sfert ar ajuta la fel de mult.

Cecilia...Cecilia ...ori nu ai avut mână sigură, ori ți-a păsat prea mult de pălărie.

 

Eredità

 

Oggi parleremo di un oggetto speciale, un oggetto caro a noi che ancora teniamo le cose riposte nella soffitta di casa, più precisamente un cappello di feltro. Cappello bavarese, cappello di innegabile importanza storica, ha colto cinque battesimi, due lauree, diversi matrimoni e questo è tutto. Cappello che avevano solo diverse generazioni, ma da indossare non credo che lo indossassero, non è più indossabile da molto tempo. Come ho detto prima, è in feltro, è blu (un blu elettrico o un blu reale) e ha una piuma attaccata lateralmente.

La bisnonna di Cecilia insisteva affinché fosse tenuta nelle migliori condizioni possibili. Qualcosa che è successo, solo il passare del tempo ha detto la sua, non è più quello di una volta, non sta più come prima. Anche la tonalità del blu non è più vibrante, è più trasandata, vecchia, polverosa. Sarebbe fantastico per idee di outfit vintage, ma per il resto mantienilo carino, solo per la collezione.

Non è stata una piccola sorpresa per Cecilia scoprire che il cappello, descritto finora in modo così poetico, nasconde un grosso difetto, più precisamente ospita una famiglia di falene. Quindi diciamocelo, quando qualcuno eredita un cappello, non si prende solo il cappello, ma ci prende anche le tarme.

Una famiglia vivrebbe nel cappello. Famiglia?, così numerosa?, dinastia forse, ha anche un re e un monarca e praticamente tutto ciò di cui ha bisogno per essere una monarchia a tutti gli effetti. Ma come è possibile una cosa del genere? Da quanto tempo ha finito la naftalina? Da quando Pronto viene utilizzato per la disinfestazione? Cecilia, arrabbiata e meditabonda, si pone costantemente queste domande. Come con tutta l'apparente cura che tutti hanno prestato, il cappello finisce per disintegrarsi a questo ritmo. Se quella bisnonna lo sapesse e fosse viva, sarebbe estremamente arrabbiata. Cecilia si siede e si siede, pensando a una soluzione per restituirle la gloria un'altra volta.

Lo ha trovato, sa cosa fare, troverà una soluzione che li ucciderà, dopo che saranno morti, prenderà e taglierà la parte del materiale che vuole essere rimossa.

Procedi come ti ho descritto. Solo giocando e approfondendo sempre di più la parte tagliata si arriva con le forbici all'altro lato del materiale. Brave persone, ce l'avete da quattro generazioni, come fate a sapere come prendervi cura di un bene che qualcuno vi ha lasciato? Non te l'ha dato per caricarti una responsabilità sulle spalle, te l'ha dato perché pensava che sarebbe stato carino per te avere qualcosa che a lei piaceva parecchio. Hai davvero oltrepassato il limite della frivolezza! Abbiamo capito che non ti importa davvero del cappello in sé, ma non ti importa anche della bisnonna che te lo ha affidato?

Cecilia cominciò a cucire utilizzando un filo di colore simile a quello che sarebbe stato originariamente il cappello. Qual è il punto? La sinonimia perfetta non esiste, né nei colori né nelle parole, purtroppo il colore era unico, era insostituibile. Cecilia, con +1,75 diottrie, pensa che fosse dello stesso colore. Non sappiamo che altro dire... l'intenzione era buona... "ridare un'altra volta il suo splendore", ma per il troppo zelo il risultato è stato un po' spento. Cecilia, apprezziamo il cura di te, l'hai indossato, disinfettato, pulito, curato, il che è sempre apprezzato, ma se non ti fossi divertito così tanto a ritagliarlo, era comunque buonissimo. È sempre consigliabile avere equilibrio in tutto. Perché è bene misurare le nostre azioni, decisioni? Perché, diciamo che stiamo guidando e dobbiamo svoltare, abbiamo una curva davanti a noi, dobbiamo misurare la nostra velocità (perché troppa potrebbe portarci fuori strada) la strada, devia dal nostro percorso), la voglia con cui vogliamo superare quella curva, non importa quanto tempo ci vorrà, quanto velocemente, quanto esperti, cosa non so cosa.. ciò che conta è come armoniosi e sicuri sappiamo superare tutto, nessuno ci applaude, siamo noi stessi e non abbiamo bisogno di applausi.

Parimenti nel caso di specie, il cappello ereditato avrebbe potuto rimanere intatto, non avrebbe avuto bisogno di interventi, riparazioni, ridecorazioni, ritocchi, se la nostra cara Cecilia non avesse voluto con tanto ardore migliorarlo del tutto. Vale anche la pena considerare che spesso le cose non richiedono un cambiamento radicale per funzionare, anche solo parziale o solo un quarto aiuterebbe altrettanto.

Cecilia...Cecilia...o non avevi la mano sicura, oppure ti importava troppo del cappello.

Mai mult...

Melanconie!

Mă apucă uneori o stare apăsătoare

Poate fi numită melanconie?

Sigur ați auzit de ea ,poate ați  trăit-o !

E un fel de dor ,de toate și de tot ...

Poate trecutul ne cheamă ?

Nu ne-a spus tot ce trebuia să știm ?

Sau ,a uitat având alte urgențe ?

Mi-e dor să mă plimb prin roua dimineții ,

Cu picioarele goale ,să aduc apă cu ulciorul

De la izvorul din dealul mic ,

Să mă opresc la umbra bătrânului nuc ,

Să ascult în liniștea înserării jalea unui cuc .

Iar când mă apucă un dor înflăcărat ,

Să plâng că nu știu pe ce drum să apuc...

Mi-e dor și știu că mulți mă înțeleg ,

Vine o vreme când ne întrebăm :

Ne-am achitat de datoria pe care o avem?

Am fost buni am fost răi ?

Ce bagaje luăm cu noi ?

Mai mult...

Surprizele din apartamentul nou în germană

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

 

Die Überraschungen in der neuen Wohnung

 

Nach dem Umzug in die neue Wohnung, genauer gesagt mit der Mitnahme aller Habseligkeiten, entdeckte Cecilia immer mehr unnatürliche Dinge. Er bewegte zum Beispiel Möbelstücke und hörte irgendwann ein Knarren in der Wand. Neugierig klopfte Cecilia ein wenig mit ihrem Nagel an die Wand, der Putz löste sich in einer Sekunde und brachte ein wunderschönes Loch in der Wand zum Vorschein. Deshalb decken unsere fleißigen und engagierten Bauarbeiter die Löcher mit durchsichtigem Klebeband ab und tragen Tünche auf. Es wäre gelinde gesagt seltsam, aber wir sollten auch sagen, dass es sich um eine Arbeit handelt, die nur mit den Augen der Welt erledigt wird. Was machen wir mit solchen Mauern im Falle eines Erdbebens oder so? Sie überfallen die Mieter, bevor diese aus der Wohnung fliehen können.

Dann wollte er die Tücher mit ins Badezimmer nehmen, im Badezimmer, was konnte er sonst noch finden, ein doppeltes Cheeseburger-Sandwich, dort einen Monat lang vergessen, aber in fast perfektem Zustand. Es ist zwar nicht mehr essbar, aber es sieht unglaublich gut aus. Es gibt auch Verpackungen aus Cordon Bleu, Apfelkuchen von Hornbach, Österreichischen Schinken (der leckerste Schinken für Bauherren), Martinelwürste, es scheint, dass die Leute beim Essen deutsche Qualität bevorzugen, das ist nur eine Beobachtung.

Aber diese Bauingenieure sind etwas müde, weil sie ihre Druckbleistifte, Notizbücher und ich weiß nicht, wie viele Stifte es im Haus gibt. Es passt zu Cecilia, es wird ihr sehr gut tun, die Noten vier und zwei zu vergeben, denn das ist alles, was ihr Herz zulässt. Wer es schafft, bei ihren Prüfungen eine Sieben zu bekommen, kann wirklich ein bisschen Englisch. Aber er glaubt nicht, dass es schwierig sein würde, er glaubt, dass die Anstrengung von beiden Seiten kommen muss, nicht nur von der einen gebend und der andere nehmend. Darüber hinaus ist sie der Meinung, dass es das Lernen sehr erleichtert, doch sie ist sich dieser Fähigkeit etwas unsicher, sie möchte sich durch die Lektüre der Kindertests davon überzeugen. Es sieht kalt aus, aber im Inneren verbirgt sich ein warmes, sensibles, sogar kindisches Herz. Aus zu großer Lust, Kind zu sein, regt sie sich nicht auf, sie lacht sogar, als sie den Tisch im Wohnzimmer sieht, den gleichen alten Tisch aus der Wohnung ihrer Großeltern. Wie gekritzelt, mit Buntstiften, Buntstiften und Wasserfarben gezeichnet, sie ist aus der Zeit geblieben, als ihr Sohn etwa 2-3 Jahre alt war. Wenn er seine Malbücher aus den Vorjahren auspackt, sieht er, wie unbeholfen und doch bezaubernd er jede Figur, jedes Haus, jedes Detail auf den Bildern ausgemalt hat und wie gut er dabei zum Ausmalen kam. Er lässt auch die Karten mit Nachrichten nicht weg, die er erhielt, als er älter wurde, vor etwa 5 Jahren. Es gab Sätze, die er hätte vervollständigen sollen, wie zum Beispiel: „Wenn ich eine Blume hätte, würde ich sie ihr geben…“, Wenn ich meiner Mutter danken würde, würde ich es tun, weil…“ kurze Texte von Dankbarkeit, ein Weihnachtsgeschenk von einer Tante.

Schöne Erinnerungen, aber die Überraschungen in der Wohnung hören nicht auf, sie gehen weiter. Der Parkettboden knarrt jedes Mal, wenn Cecilia darauf tritt. Bei ähnlichen Musiknoten knarren auch die Türen, wenn man sie öffnet. Die Schubladen fallen aus dem Nachttisch, dem einzigen Nachttisch in ihrem Schlafzimmer. Was können wir über das Kinderzimmer sagen? Alle Kisten, in denen sie ihre Spielsachen aufbewahren, sind übereinandergeknallt, außerdem ist es unbeschreiblich kalt. In allen Räumen ist die Temperatur durchschnittlich, nur im Zimmer des Sohnes ist es unerträglich kalt. Das Fenster war doppelt verglast, aber nicht gut befestigt, außerdem fehlt eine Wärmedämmschicht.

Cecilia warnte, was soll sie mit ihrem Jungen machen, der sowieso immer wieder Nebenhöhlenentzündungen bekommt und oft mit seiner Nase zu kämpfen hat, weil er wie sie aussieht? Er befahl, einen Bademantel mit Kapuze ständig zu tragen, auch beim Schlafen.

Die Deckenleuchte gibt auch ein Discolicht ab, da sie immer flackert, beim Schreiben, Lesen oder Zehennägelschneiden etwas störend ist, aber als Raumlicht ist sie so wie sie ist, vorerst gut. In Zukunft wird sie einen Kronleuchter mit kühlerem Licht kaufen, weil sie eine kirschfarbene Uniform hat und ihr nicht gefällt, wie Kirsche in gelbem Licht aussieht. Andererseits mag er Lila, und wenn das Licht blau ist, wird die Uniform lila aussehen, was ihn faszinieren würde, weil es eine viel interessantere und optisch ansprechendere Uniform wäre als die, die er bisher gewohnt war lange Jahre.

Zusammenfassend lässt sich sagen, dass es viele Überraschungen gab, und zwar Schlamm auf dem Boden in jedem Zimmer, Essensreste, vergessene Gegenstände, aber es ist eine bewohnbare Wohnung, es ist warm genug, In einigen Zimmern funktionieren der Fernseher, der Kühlschrank, das Internet, und wir hoffen, dass sie auch weiterhin funktionieren, es ist noch nicht vorbei, denn im November weht der Wind, alles geht kaputt, und die Mieter, die es kaputt gemacht haben, sind schuld, weil Die Leitungen sind alt, dass sie wärmeempfindlich sind, dass es sich um eine Ansammlung technischer Details handelt, die uns erschrecken, keinen Sinn ergeben, unser Leben verkomplizieren, und dass es wichtig wäre, Zugang zu allem zu haben, solange sie den vollen Preis zahlen Preis, nicht die Hälfte oder ein Viertel. Warum sollte das Kind schlechte Noten bekommen, weil es seinen Abituraufsatz erst um zwei Uhr morgens beendet hat, warum sollte es Essen im Kühlschrank verdorben haben, weil der Strom nicht konstant ist, das Essen im Kühlschrank genommen ist und stinkt, das Das Kind isst es und braucht es dann von der Schul- oder Meditationsbefreiung, sodass es sich nicht in dem Zustand präsentieren kann, in dem es sich befindet? Warum sollte er diese Stunden nachholen müssen? Haben sie es absichtlich übersehen? Hat er absichtlich nicht getan, was andere von ihm erwarteten, oder hatte er keine Möglichkeit dazu? Ja, sagen Sie uns besser, wer versucht, andere zu verurteilen, die dies nicht getan haben. Heutzutage ist es nicht möglich, Gleichgestellte zu haben.

Es gibt nur wenige, die Situationen wirklich verstehen, sitzen und analysieren können. Die Besitzlosen müssen in allem die gleichen Chancen haben wie die Besitzenden. Dies sollte kein Hindernis sein. Wenn er die Zulassung zum Biologiestudium erteilen möchte und sein Internet ausfällt, wie kann er dann Fachabhandlungen konsultieren? Eltern müssen sich um das Wissens- und Erfüllungsbedürfnis des Kindes kümmern. Passt auf die Eltern auf, das ist nicht das Problem. Das Problem beginnt damit, wer überhaupt so gut wusste, wie man alles auf die Beine stellt. Cecilia, wenn dir die Zukunft deines Kindes am Herzen liegt, dann entziehe ihm einige Ausreden (die sich entschuldigen, sich selbst Vorwürfe machen), Erklärungen, die „vielleicht zu einfach“ sind und von niemandem verdaut werden können und die es schließlich Jahre und Jahre später noch geben wird. Tun Sie ihm einen Gefallen und verlegen Sie ihn in eine Stadt mit mehr Möglichkeiten. Lassen Sie ihn nicht in Situationen stecken, die er irgendwann bereuen wird.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍