Florile vieții !

Steagul  nostru flutură în vânt ,

El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .

Imnul țării ,e vocea care strigă

Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,

Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .

Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,

Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,

Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...

Părinți  ai  țării mele nu dați PRINȚESA

Unor lacomii...unor pirați...

         -EU SUNT-

Sunt  un foc,un foc  mocnit

De speranțe și iubire

Sunt nisipul fin mărunt 

Călcat în picioare

Mângâiat de valul mării 

Pe drumul înserării.

N-am  să mai plâng

Și nu te mai chem

Și totuși  sunt  zile în care 

Când descopăr,salba anilor pierduți....

Doamne cât te-am preamărit  odată

Când tu erai tot pentru mine

Fără  să-ți cer nici-o răsplată.

Acum vreau să dorm că visul mă alină

Așteprând o nouă viață

Sunt sigură că-i  aproape.

S-au vorbit toamna și vântul

Să cutreere pământul

Să se asundă în pădure

Și tot farmecul să-i fure.

Sus în vârf de rămurele

Cântă în coruri păsărele,

Simfonie de culori

Te vrăjește până-n zori.

Dar un zvon de brumă rece

Fac ca frunzele,florile să plece,

Cântăreții triști se adună

Au plecat, ne fac din mână!...

Codrul plânge după ele

Noaptea-i neagră fără stele

Doar pustiul se așterne

Norii grei zăpadă cerne.

Pământu-i  obosit, așa mi se pare,

Lumina toamnei îmi bate în fereastră ...

Pustiul vine pe ale noastre meleaguri...

Multe gânduri îmi trec orin minte,

Le adun și le fac loc lângă mine

Gândurile mele sunt triste ,

Cum trist este și cerul când plânge 

În toamna târzie ,golită de cântec !

Cred ,că nu întâmplător  am ajuns într-o zonă izolată pe malul Siretului .

M-am legat de acel loc ,care în timp a devenit oaza mea de liniște și pace ,

și  mișcare fizică ,a-și spune!...Sătulă de inactivitate ,de spectator t.v. de zgomot ,

de muzica modernă pe care nu o înțeleg ,ce -mi pătrunde din vecini propietari

tineri  dornici de distracții Toată viața am fost activă .După orele de serviciu

mă ocupam cu lucru de mână ,activități  ce erau în vogă pe atunci ;goblenuri ,

garnituri de macrame cu modele iscusite ,obiecte  croșetate ,de la rochii ,

costume căciulițe ,mănuși ,fulare  și altele .Am făcut de toate și mai știu încă

dar cine să le poarte?.Lipsa de activitate ,mă înbolnăvește !...Noroc că am o bibliotecă

mare  și recitesc unele dintre cărți .Dar m--ar place să mă ocup de o grădină .

Dar unde pe terasa blocului? Am ajuns în zona Siretului  și am văzut o căsuță

pe un maidan  înconjurară de moluz și năpădită de buruieni , se vedea că-i  părăsită

de ceva vreme .Am întrebat vecinii  .

   -  A cui este căsuța asta ?

   - E aproape abandonată

   - Unde  îl găsesc  pe propietar?

   - Cred  că la barul de pe mal .E pescar ,și ca toți  pescarii ,când nu-s  la toană sunt la cârciumă 

Găsesc  ce caut . Un bărbat  vonic  și simpatic se ridică de la masă curios , de ce îl caut !...

Dle  Badiu  am auzit că  vinzi  casa din maidan?  Badiu stă puțin pe gânduri  și întreabă

    -Sunteți  rudă  cu  cumpărătorul  lui  Moraru?

    - Da și mi-ar  place să fiu  vecin cu el .

    -Știți , că eu am vrut să o vând  mai demult ,dar  ffnd așa  izolată  și înconjurată de 

gunoaie ,nu a înteresat pe nimeni .

    -Acum  eși hotărât? .Batem  palma?

    -Da, nu am mai fost demult acolo ,eu am un container, acolo ,zice el  arătându-mi cu 

mâna  ceva mai încolo .

     - Renunț  la ea ,acolo e mult de muncă ...

     - Și cât vrei pe ea ?

     -Nu cred că  cer  prea mult ,dacă zic  cinzeci de mii !

     -Uite ,zic și eu ca tine .Bine?

    -Ai ceva în ea?

    - Tot ce e acolo ,e de aruncat .Restul  l-am dus la baracă .

    - Atunci ,ai o cheie ?

   - Nu  ușa e legată  cu o sârmă .

   - Bine  mâine  vin cu banii ,facem o chitanță  de mână ,

știu că nici tu nu ai acte  și afacerea e gata .                                                               

Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze

le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.

-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.

-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.

--Pentru prietenie,spn în șoaptă.

--Atunci  să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.

  Nu știu  cum, dar se leagă  o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.

Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.

--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--

--Din toate relațiile  ce se înfiripă  între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.

--De ce?

--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.

--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?

--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.

--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd  mereu,la prietenii mei.Se aș terne  o tăcere

   caldă.Privim amândoi  cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă  ne intra în suflet .E un moment 

   unic până acum  în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.            

După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament. 

Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.  

Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă. 

Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane. 

Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme. 

Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.

Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.

Yeni dairede sürprizler

Yeni daireye taşındıktan, daha doğrusu tüm eşyalarını yanına aldıktan sonra Cecilia, giderek daha fazla doğal olmayan şeyler keşfetmeye başladı. Örneğin mobilya parçalarını hareket ettiriyordu ve bir noktada duvarda bir gıcırtı duydu. Meraklanan Cecilia tırnağıyla duvara hafifçe vurdu, bir anda sıva döküldü ve duvarda güzel bir delik ortaya çıktı. Bu nedenle çalışkan ve kendini adamış inşaatçılarımız delikleri şeffaf bantla kaplıyor ve üzerine badana uyguluyorlar. En hafif tabirle garip olur, bunun sadece dünyanın gözüyle yapılan bir iş olduğunu da söylemeliyiz. Deprem falan olursa bu duvarları ne yapacağız? Apartmandan kaçamadan kiracıların üzerine düşüyorlar.

Sonra kıyafetleri banyoya götürmek istedi, banyoda başka ne bulabilirdi: duble çizburgerli sandviç, bir aydır orada unutulmuştu ama neredeyse mükemmel durumdaydı. Artık yenilebilir olmasının imkanı yok ama inanılmaz derecede güzel görünüyor. Cordon bleu'dan ambalajlar, Hornbach'tan elmalı turta, Avusturya jambonu (inşaatçılar için en lezzetli jambon), Martinel sosisleri de var, görünüşe göre insanlar yedikleri yemekte Alman kalitesini tercih ediyorlar, bu sadece bir gözlem.

Ama bu şantiye mühendisleri biraz uykusuz çünkü mekanik kalemlerini, defterlerini unutmuşlar, evde kaç tane kalem var bilmiyorum. Cecilia'ya yakışıyor, notlarını dört ve iki olarak vermek ona çok iyi gelecek, çünkü kalbinin izin verdiği tek şey bu. Sınavlarından yedi almayı başaran kişi gerçekten biraz İngilizce biliyor. Ancak bunun zor olacağını düşünmüyor; çabanın her iki yönden de gelmesi gerektiğine inanıyor; sadece biri vermekten, diğeri almaktan değil. Ayrıca öğrenmeyi çok iyi kolaylaştırdığına inanıyor ancak bu yeteneğinden biraz emin değil, çocukların testlerini okuyarak kendini ikna etmek istiyor. Soğuk görünüyor ama içinde sıcak, hassas, hatta çocuksu bir kalp gizli. Çocuk olmayı çok arzuladığı için üzülmüyor, hatta oturma odasındaki masayı, dedesinin evindeki eski masayı görünce gülüyor. Oğlunun 2-3 yaşlarında olduğu zamandan beri ne kadar karalanmış, boya kalemleriyle, renkli kalemlerle, sulu boyalarla çizilmiş. Paketini açtığında geçmiş yıllara ait boyama kitaplarını görüyor; resimlerdeki her karakteri, her evi, her detayı ne kadar beceriksiz ama bir o kadar da sevimli bir şekilde renklendirdiğini, bu süreçte ne kadar iyi renklendirdiğini görüyor. Yaklaşık 5 yıl önce büyüdüğünde aldığı mesajların yer aldığı kartları da atmıyor. Tamamlaması gereken cümleler vardı: "Bir çiçeğim olsa ona verirdim...", Anneme teşekkür edecek olsam bunu yapardım çünkü.." gibi kısa metinler vardı. şükran, teyzemden gelen bir Noel hediyesi.

Güzel anılar ama apartmandaki sürprizler bitmiyor, devam ediyor. Cecilia üzerine her bastığında parke zemin gıcırdıyor. Benzer müzik notalarında kapılar da açıldığında gıcırdıyor. Çekmeceler, yatak odalarındaki tek komodin olan komodinden düşüyor. Çocuk odası hakkında ne söyleyebiliriz? Oyuncaklarını sakladıkları tüm kutular üst üste çarpmış durumda ve hava da tarif edilemeyecek kadar soğuk. Tüm odalarda sıcaklık ortalamadır, sadece oğlunun odasında dayanılmaz derecede soğuktur. Pencere çift camlıydı, ancak iyi sabitlenmemişti, ayrıca bir ısı yalıtım katmanı da eksikti.

Cecilia uyardı, sürekli sinüs enfeksiyonlarına yakalanan ve kendisine benzediği için sık sık burnuyla uğraşmak zorunda kalan oğluyla ne yapacak? Uyumak da dahil olmak üzere her zaman giymesi için kapüşonlu bir bornoz sipariş etti.

Tavan lambası aynı zamanda disko ışığı da veriyor, çünkü her zaman yanıp sönüyor, yazı yazarken, okurken veya ayak tırnaklarını keserken biraz can sıkıcı oluyor ama bir oda lambası olarak şimdilik bu kadar iyi. Gelecekte daha soğuk ışıklı bir avize satın alacak çünkü kiraz rengi bir üniforması var ve kirazın sarı ışıkta görünüşünden hoşlanmıyor. Öte yandan moru seviyor ve eğer ışık maviyse üniforma mor görünecek, ki bunu büyüleyici buluyordu, alıştığı üniformadan çok daha ilginç, görsel olarak hoş bir üniforma olurdu. uzun yıllar.

Cecilia'yı daireye taşıyana kadar daraltıcıların yapmayı başardıkları her şeyi özetlersek, pek çok sürpriz vardı; her odanın zemininde çamur, yemek artıkları, unutulmuş eşyalar vardı ama burası yaşanabilir bir daire, yeterince sıcak, bazı odalarda televizyon, buzdolabı, internet çalışıyor ve çalışmaya devam edeceklerini umuyoruz, bitmedi, kasım ayında rüzgar estiği için her şey bozuluyor ve bunu bozduran kiracılar suçlu çünkü kablolar eskidir, ısıya duyarlıdır, bizi utandıran, anlamsız, hayatımızı zorlaştıran bir sürü teknik detaydır ve paranın tamamını ödedikleri sürece her şeye erişebilmek önemli olacaktır. fiyat yarım ya da çeyrek değil. Çocuk neden lisans ödevini sabah ikiye kadar bitirmedi diye kötü notlar alsın, neden buzdolabındaki yiyecekleri bozsun ki, elektrik sabit olmadığı için, buzdolabındaki yiyecekler alınıyor ve kokuyor, buzdolabı neden bozuluyor? Çocuk onu yiyor ve sonra okuldan ya da içinde bulunduğu durumda kendini gösteremeyeceği meditasyonlardan muafiyete mi ihtiyaç duyuyor? Neden bu saatleri telafi etmek zorunda olsun ki? Bunu bilerek mi kaçırdılar? Başkalarının ondan yapmasını beklediği şeyi kasıtlı olarak mı yapmadı, yoksa hiçbir yolu yok muydu? Evet, kimin diğerlerini yargılamaya çalıştığını bize söyleseniz iyi olur. Günümüzde sahip olmamak, başaramamakla eşdeğerdir.

Durumları gerçekten anlayabilen, oturup analiz edebilen çok az kişi var. Yoksullar, her şeyde, sahip olanlarla aynı şansa sahip olmalıdır. Bu bir engel haline gelmemelidir. Biyolojiye kabul vermek istiyorsa ve interneti başarısız olursa, özel bilimsel çalışmalara nasıl başvurabilir? Ebeveynler çocuğun bilgi ve tatmin ihtiyacını karşılamalıdır. Ebeveynler dikkat etsin, sorun bu değil. Sorun, her şeyin nasıl kurulacağını kimin bu kadar iyi bildiğiyle başlıyor. Cecilia, eğer çocuğunun geleceğini önemsiyorsan, onu (özür dileyen, kendini suçlayan) bazı mazeretlerden, kimsenin sindiremeyeceği "çok basit" açıklamalardan ve yıllar sonra bunu yapmak zorunda kalacağı açıklamalardan mahrum bırak. Ona bir iyilik yapın ve onu daha fazla olanaklara sahip bir şehre taşıyın, bir noktada pişman olacağı durumlara takılıp kalmasına izin vermeyin.

Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.

Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.

Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere. 

Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.

Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.

Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.

Roald Dahl'ın gerçek hayattaki kurgusu

Roald Dahl'ın Matilda adlı çocuk öyküsünde de bir parça doğruluk payı var. Matilda'nın portresi (yazılarına yansıyan Matilda'dan hafif sapmalarla) günlük yaşamda mevcuttur. O kişi telefonun hesap makinesi fonksiyonunu kullanmadan permütasyonlar, logaritmalar, bilmem dereceli denklemler, 1000'in üssü hesaplamalar yapıyor, 4 yaşından beri kitap okuyor, ablası iken kendi ilgi ve tutkularını görüyordu. tırnaklarını ojeyle yapıyordu ve erkek kardeşi de bilmiyorum hangi Arjantin takımıyla futbol maçı izliyordu, eğer babası onu hafife almışsa, en sık giydiği ceketin astarına roll-on ter önleyici sürdü, Kasesindeki mısır gevreğinin ne kadar tükeneceğini biliyordu, ona kimin tedarik edeceğini de biliyordu ve bunlar tükenmeden önce her zaman aynı şirketin seçiyordu (çünkü yalnızca sevdiği şirketten), ayrıca şunu da söyleyebilirdi: bakışlarından, masa örtüsünü su altında bırakmamak için ne kadar çok dökmesi gerektiğini, danslarda partnerinin ayağına basarak nasıl gülünmemesi gerektiğini biliyordu, ne zaman yağmur yağacağını AccuWeather uygulamasından çok daha iyi bir doğrulukla biliyordu, hissetti Yemin ederim ki kişiler tarafından reddedildiğinde ya da kabul edildiğinde çoğu zaman yanlış anlaşıldığını hissediyordu, her ne kadar herkesi her zaman anlasa da, herkesin nedenlerini ve korkularını biliyordu, kendini aşağı bırakmamayı biliyordu, onun için nasıl savaşacağını biliyordu. haklar, adalet ve hakikat için. Onun için neyin adil olduğu her zaman önemliydi. Her, ayakları yere basan bir insandı ama bir o kadar da komikti. Herkesin çabasını söyleyerek, hiç kimse haksızlığa uğramadı veya göz ardı edilmedi.

Herkesin niyetini, her insanı neyin harekete geçirdiğini, onu neyin canlandırdığını, neyin moralini bozduğunu veya yorduğunu gördü. Kime güveneceğini ve daha karmaşık bir durumda kimin onu hayal kırıklığına uğratacağını biliyordu. Cam, her birinden ne bekleyeceğini, nasıl tepki vereceğini, işbirliği yapmalarına ya da işbirliği fikrini reddetmelerine neyin yol açacağını, her biriyle ayrı ayrı nasıl konuşacaklarını neredeyse hayal edebiliyordu. Kimse onu hiçbir şeyle şaşırtamazdı; yol boyunca ortaya çıkabilecek durumların çoğuna aşinaydı.

İnsanların yapay güzelliğini değil, doğal güzelliğini, makyaj yaptıklarını, ruj sürdüklerini, saçlarına kabarık bir hacim yarattıklarını ya da spor salonunda tüm vücutlarıyla çalıştıklarını görebiliyordu. kas grupları. Hayır, öyle bir şey değil, o insanları oldukları gibi takdir ederdi, olmak istedikleri gibi değil. Gereksiz kozmetiklere ihtiyacı yoktu, doğallık en gerçekti, bu yüzden güzeldi. Onun en özel yanı, insanlara sundukları ya da kanıtlayacakları şeyler için değil, oldukları gibi değer vermesiydi. İnsanları her açıdan gördüğü, bakışlarını özümsediği, roman okur gibi okuduğu için bütün bunlar oldu. Tıpkı bir arının çiçeklerden polen toplayıp işleyip bala dönüştürmesi gibi o da her insanın kişiliğinin ayrıntılarını gözlemlemeye, her birinden en iyiyi almaya hevesliydi.

Aynı zamanda mütevazıydı, ne yapıp ne yapamayacağının bilincindeydi. Her şeyi tek başına yapabileceğini bir an bile düşünmemişti. Sınırlarını biliyordu. Tanıdıklarına da danışarak onların fikrini söylemesi ve olaya dair bilgiyle hareket etmesi gereken durumların olduğunu anladı.

Kendi eylemlerinin sonuçları ve bunların etrafındakileri nasıl etkileyebileceği konusunda çok iyi ve dikkatli bir değerlendirmeye sahipti.

Roald Dahl'ın kitabındaki karakterin günümüzdeki karşılığını Cecilia'dan başkası bulamadı.

Cecilia și soțul ei plănuiesc să se mute într-o casă nouă. Au tot căutat anunțuri pe internet de la agențiile imobiliare. În principiu, nu e complicat ce vor, un apartament cu trei camere, două băi, o sufragerie, două balcoane, din acelea descoperite, care să nu aibă pereți sau geamuri (pentru că Ceciliei îi place să stea la soare, să se bronzeze), o bucătărie, dar și un spațiu de depozitare a cutiilor cu pantofi. De la acest spațiu de depozitare pleacă majoritatea certurilor, soțul Ceciliei nu este de acord. Consideră că locul acelor cutii ar putea fi chiar pe balcon. În plus, spațiul de depozitare nu l-ar mai lăsa să-și facă o extensie a băii, cu un hamac. Practic omul își dorește o baie open space. 

Se uită ei ce se mai uită, căutând oferte, observă una destul de avantajoasă, apartament cu trei camere cum și-au dorit, însă nu în zona centrală a orașului, ci undeva mai pe la periferii, mai prin nord-vestul orașului. Locația nu prea va satisface nevoia de soare și de căldură a Ceciliei, dar ce să facem, nu le putem avea chiar pe toate, mai trebuie să mai și renunțăm la câteva dintre criteriile de selecție pe care și le-ar fi dorit pentru viitoarea lor locuință.

Merg pe la 9 dimineața, miercuri, să vorbească cu constructorii. Însă, încă de la intrare, Cecilia are o senzație stranie. Bărbatul o întreabă de ce nu ar fi bine să stea acolo. Ea începe cu o înșiruire de motive: că este departe de grădinița băiatului, de orele lui de pian, de primărie, de salonul de înfrumusețare pe care îl frecventează, de orice magazin de astă de unde și-ar putea face cumpărăturile.

Pentru toate acestea, soțul dă un răspuns foarte "inteligent":,, există mijloace de transport în comun". Cecilia nervoasă:,, Deci nu ai de gând să mă ajuți să mă deplasez dintr-un loc într-altul?".

Soțul Ceciliei din nou are o replică de ne întrebăm cât e de fidel și de dedicat ca soț: ,,Ai permis pentru toate categoriile, chiar nu vrei nici pe trotinetă să mergi, există taxiuri pe care le poți suna la orice oră din zi și din noapte." Cecilia și mai aprigă:,, Știi ceva, eu permisele mi le-am luat pentru mine, să îmi arăt mie că pot, ce vină am că în trafic am avut parte de tot felul de ciudați, așa ca tine, care vor cu tot dinadinsul să se izbească în mine? Mie mi-e frică de atâția participanți la trafic." Soțul îi zice, cu voce timidă:,, Bine, am să te ajut eu cu deplasările."

Lucrurile mai calmându-se pentru moment, cei doi merg să discute cu constructorii. Aceștia le oferă un plan al apartamentului, să poate vedea toate detaliile arhitecturale mai amănunțit. Soțul vede baia mai mică, pe care vrea el să și-o facă open space. Cecilia începe, cu o voce critică și moralizatoare: ,,Nu înțeleg de ce ai tu nevoie de baie open space? Unde ai mai văzut modelul ăsta de baie? La crâșmă?!!"

Bărbatul spune că o vrea pentru că el are idei inovatoare, nu conservatoare, să vadă lucrurile unilateral ca Cecilia, să vină toți pereții aranjați frumos, unul să nu vină înclinat mai la 95 de grade și că nevoia de perfecțiune a Ceciliei îl congestionează, îl blochează, simte că totul stagnează din cauza preferințelor ei tipicare. 

Cecilia se înroșește la față, tace, dar observă lucruri. Cecilia spune:,, Și mi se pare că lipsesc atât de multe lucruri, eu nu aș sta aici, e un spațiu gol."

Constructorii îi spun: ,,Este gol acum, pentru că nu sunt obiecte, abia dacă am reușit să zidim pereții, când vă veți muta aici, veți vedea că locuința va începe să prindă contur, o veți decora cum vă va plăcea, personaliza, și toate cele."

Cecilia discută cu soțul, vrea să îl convingă să mai amâne mutarea până când fiul ei va termina grădinița pentru că este un băiat foarte emotiv și orice schimbare majoră ar putea avea un impact neplăcut asupra performanțelor lui academice. 

Soțul nu este de acord, respinge propunerea Ceciliei și le promite constructorilor că se va muta de îndată ce apartamentul este construit, mobilat, tencuit. Acceptă însă ca spațiul de depozitare al cutiilor de pantofi să fie în baia open space.

Cecilia cedează, vede că oricum nu are cu cine să discute, mai are o ultimă rugăminte înainte de a se muta din apartamentul bunicilor, și anume: să fie atent cu toate cele 20 de tablouri de la bunicii ei, să nu le scape, să nu le ciobească rama când le scoate din mașină și le duce până în apartament. El promite că va avea grijă, că nu le va scăpa, zgâria, atinge de balustradă și așa mai departe.

Vine și ziua mutării, într-o vineri, nici nu l-a luat pe băiat de la grădiniță, busolă nu are în ghiozdan, nici hărți, nici aplicația ,,Hărți" instalată pe telefon, trebuie să ghicească unde se află noua locuință. Dacă nimerește acasă bine, dacă nu, doarme pe străzi.

Tablourile Ceciliei, săracele de ele, stau în portbagaj lângă două baxuri de apă Aqua Carpatica, o pungă plină de cutii de Cremșnit, , o altă pungă cu opt pachete de făină, un acvariu, nu știu câte cutii de șervețele, cârpe și toate cele.

Când le transportă, are grijă la fiecare treaptă pe care pășește, dar fiindcă are cinci într-o mână și cinci în cealaltă mână, zgârie rama unui tablou pe care l-a ținut în mâna dreaptă. Cecilia nu bănuiește ce s-a întâmplat până când soțul nu îl agață de un perete. Cecilia cu vederea ei agilă, ochi de vultur ce observă și cel mai mic defect la dioptria de +1,75, vede zgârietura. Îi spune bărbatului:,, Mâine vreau să mergi la magazinul chinezesc din piața mică și să cumperi o ramă nouă, dar tot aurie ca aceasta. Nu pot să mă uit la acest tablou, l-ai stricat cu neatenția ta!" Și, în fond, ce așa mare avere era? Era doar un tablou cu pisici blănoase. 

Soțul o întreabă:,, Dar nu se poate repara și cu lipici?" Cecilia enervată de asemenea inepție,, Nu, nu se poate repara și cu lipici. Este zgâriat, nu lipsește o bucată din ramă..."

Soțul reflectând afară la spusele Ceciliei:,, Femeie care nici ea nu știe ce vrea, nu vrea lipici, îi dau eu motive să vrea lipici." Și trece la fapte și mai vitejești, sparge acvariul din portbagaj. Cecilia vede tot de pe balcon, îi trimite un mesaj pe telefon să cumpere și un acvariu nou de la magazinul chinezesc și eventual pești noi de la pet shop, cât timp ea se chinuie să îi resusciteze pe toți cei care erau în acel acvariu, să îi pună la robinet, sub jetul de apă și într-o vază cu flori.

Ce să facem? Soțul Ceciliei trebuia să știe că ,,graba strică treaba".

Byggeprosjekt pluss litt tull

Cecilia og mannen hennes planlegger å flytte til et nytt hus. De fortsatte å søke på Internett etter annonser fra eiendomsbyråer. I prinsippet er det ikke komplisert hva de vil ha, en leilighet med tre rom, to bad, stue, to balkonger, fra de oppdaget, som ikke har vegger eller vinduer (fordi Cecilia liker å sitte i solen, å sole seg) , et kjøkken, men også en oppbevaringsplass for skoesker. De fleste argumentene starter fra denne lagringsplassen, Cecilias mann er ikke enig. Han tror at plassen til de boksene kan være rett på balkongen. I tillegg ville lagringsplass ikke la ham utvide badet med en hengekøye. Nesten mann ønsker et åpent bad.

De ser seg rundt, ser etter tilbud, de legger merke til en ganske fordelaktig en, en tre-roms leilighet som de ønsket, men ikke i det sentrale området av byen, men et sted i utkanten, nordvest i byen. Beliggenheten vil egentlig ikke tilfredsstille Cecilias behov for sol og varme, men hva kan vi gjøre, vi kan ikke ha alle sammen, vi må likevel gi fra oss noen av utvelgelseskriteriene de skulle ha ønsket til sitt fremtidige Hus.

De drar rundt klokken 9 på onsdag for å snakke med byggherrene. Men, helt fra inngangen, har Cecilia en merkelig følelse. Mannen spør henne hvorfor det ikke ville være bra å bli der. Hun begynner med en rekke grunner: at det er langt fra guttens barnehage, fra pianotimene hans, fra rådhuset, fra skjønnhetssalongen han besøker, fra enhver slik butikk hvor han kunne handle.

Til alt dette gir ektemannen et veldig "intelligent" svar:,, det er offentlig transport". Cecilia nervøs:,, Så du skal ikke hjelpe meg med å flytte fra et sted til et annet?".

Cecilias ektemann har igjen en replikk som får oss til å lure på hvor trofast og dedikert han er som ektemann: «Du har tillatelse for alle kategorier, du har virkelig ikke lyst til å kjøre scooter engang, det finnes taxier du kan ringe når som helst tid på dagen og fra natten." Cecilia er enda hissigere:,, Du vet noe, jeg har fått lisensene mine for meg selv, for å vise meg selv at jeg kan, hva er min feil at jeg i trafikken har hatt alle slags raringer, som deg, hvem vil egentlig krasje inn i meg? Jeg er redd for så mange trafikkdeltakere." Ektemannen sier til henne, med en sjenert stemme: "Ok, jeg skal hjelpe deg med turene."

Ting roer seg for øyeblikket, de to går for å snakke med byggherrene. De gir dem en plan over leiligheten, slik at de kan se alle de arkitektoniske detaljene mer detaljert. Ektemannen ser det mindre badet, som han vil gjøre til et åpent rom. Cecilia begynner, med en kritisk og moraliserende stemme: "Jeg forstår ikke hvorfor du trenger et åpent bad?" Hvor har du sett denne baderomsmodellen før? På puben?!"

Mannen sier at han vil ha henne fordi han har innovative ideer, ikke konservative, for å se ting ensidig som Cecilia, for å ha alle veggene pent arrangert, en som ikke skal vippes i 95 grader og at Cecilias behov for perfeksjon overbefolker ham, blokkerer , føles som om alt står stille på grunn av hennes typiske preferanser.

Cecilia rødmer, er stille, men legger merke til ting. Cecilia sier:,, Og det ser ut til at det mangler så mange ting, jeg ville ikke bodd her, det er en tom plass."

Byggherrene forteller ham: "Det er tomt nå, for det er ingen gjenstander, vi klarte så vidt å bygge veggene, når du flytter hit, vil du se at huset begynner å ta form, du vil dekorere det som du vil, tilpasse , og alt det der."

Cecilia snakker med mannen sin, hun vil overbevise ham om å utsette flyttingen til sønnen er ferdig i barnehagen fordi han er en veldig emosjonell gutt og enhver større endring kan ha en ubehagelig innvirkning på hans akademiske prestasjoner.

Ektemannen er ikke enig, avviser Cecilias forslag og lover byggherrene at han skal flytte inn så snart leiligheten er bygget, møblert, pusset. De aksepterer imidlertid at lagringsplassen for skoeskene er på badet med åpen plass.

Cecilia gir etter, hun ser at hun ikke har noen å snakke med uansett, hun har en siste forespørsel før hun flytter ut av besteforeldrenes leilighet, nemlig: å være forsiktig med alle 20 maleriene fra besteforeldrene, ikke miste dem, å donere 't chip rammen deres når han tar dem ut av bilen og bærer dem til leiligheten. Han lover at han skal være forsiktig, at han ikke skal slippe dem, skrape dem, ta på rekkverket og så videre.

Flyttedagen kommer, på en fredag, han har ikke engang hentet gutten fra barnehagen, han har ikke kompass i vesken, ingen kart eller "Maps"-applikasjonen installert på telefonen, han må gjette hvor det nye hjemmet er Hvis han lykkes hjemme godt, hvis ikke, sover han på gata.

Cecilias malerier, de stakkars, sitter i bagasjerommet ved siden av to Aqua Carpatica vannflasker, en pose full av esker med Cremșnit, en annen pose med åtte pakker mel, et akvarium, jeg vet ikke hvor mange bokser med servietter, filler og alt det der.

Mens han bærer dem, er han forsiktig for hvert skritt han tråkker på, men fordi han har fem i den ene hånden og fem i den andre hånden, klør han på rammen til et maleri han holder i høyre hånd. Cecilia mistenker ikke hva som har skjedd før mannen hennes fester ham til en vegg. Cecilia med sitt smidige syn, et ørneøye som merker selv den minste defekt ved +1,75 dioptri, ser ripen. Han sier til mannen:,, I morgen vil jeg at du skal gå til den kinesiske butikken på det lille markedet og kjøpe en ny, men fortsatt gullramme som denne. Jeg kan ikke se på dette maleriet, du har ødelagt det med din uforsiktighet!" Og hva var det egentlig for en formue? Det var bare et maleri av lodne katter.

Mannen spør henne:,, Men kan det ikke repareres med lim?" Cecilia irritert over en slik utuglighet,, Nei, det kan ikke repareres med lim. Det er riper, ikke en bit av rammen mangler... "

Ektemannen reflekterer utenfor Cecilias ord:,, En kvinne som heller ikke vet hva hun vil ha, vil ikke ha lim, jeg gir henne grunner til å ønske lim.» Og han går videre til enda modigere gjerninger, bryter akvariet inn. bagasjerommet Cecilia ser alt fra balkongen, sender henne en melding på telefonen om også å kjøpe et nytt akvarium fra den kinesiske butikken og muligens ny fisk fra dyrebutikken, mens hun sliter med å gjenopplive alle som var i det akvariet, sette dem på springen, under vannstrålen og i en vase med blomster.

Hva å gjøre? Cecilias ektemann burde ha visst at «hasthet ødelegger jobben».

Auzeam voci în stânga și în dreapta mea, dar nu reușeam să îmi deschid ochii. Corpul meu era parcă lipit de pat, absent, un sentiment straniu m-a cuprins. Încerc să țip, țip atât de tare încât mă doare... Dar totul e doar în mintea mea căci gura mi-e încleștată iar glasul mi-a fost înghițit de durere. Fiecare pion pe care îl folosesc, ea , mi-l fură cu toată nerușinarea și mă sărută apăsat cu o adiere de vânt. Fiecare mișcare a mea e urmărită cu discreție de parcă îmi citește gândurile. E aici, în salon, dar nu e prea vorbăreață. Cred că mă ține de mână, mă strânge din ce în ce mai tare. Se joacă cu mintea mea, precum un șahist cu niște simple piese. Sare imediat la gâtul meu cu aceeași strânsoare, simt că mă sufoc. Mă simt ca și când aș fi un cal sălbatic capturat de hoți, bătut și închis între patru pereți, fără pic de lumină și aer. Mă zbat în zadar cu ea, simt că nu am suficientă putere. Totuși simt că vine momentul mutării mele, așa că dintr-o ultimă suflare îmi deschid ochii.Șah Mat. Mă trezesc și îmi spun că a fost doar un vis. O adiere rece îmi mângâie obrazul transpirat. Buzele-mi sunt mov. A fost aici, îmi spun înfrigurată. Perdelele stăteau în bătaia vântului, observ fereastra deschisă.

Adam Ioana Andreea (2024-02.06)

Eu n-am avut prea multe jucării în copilărie și asta, nu pentru că părinții n-au avut oarece dare de mână, ci mai degrabă... o orecare lipsă de interes combinată cu faptul că "pe vremuri" nu prea găseai cine știe ce jucării.

Totuși, țin minte că la început de iunie, magazinele pentru copii ofertau destule jucării chinezești, de altfel, de foarte bună calitate... pentru toate gusturile și buzunarele, însă eu nu primeam întotdeauna chiar ceea ce îmi doream. Cred că toți cei din generația mea purtăm și acum în suflet, un... nici nu știu cum să-i zic, așa, un of, un regret...

"Regretul" meu se materializează sub forma unui ursuleț panda de pluș, care stă așezat pe un cufăraș din lemn de bambus și care, într-o mână ține un vas mic de ceramică, în timp ce în cealaltă ține un tub subțire de bambus prin care scoate mici bule de săpun, iar paiul are câteva frunze verzi și jucăușe care atârnă haios într-o parte. Era o jucărie minunat animată, în cufăraș se punea apă amestecată cu săpun, întorceai de cheiță, iar ursulețul mișca mâna care ținea paiul, o ducea la bot, scotea bule de săpun, ca mai apoi să "alimenteze" iar paiul de bambus în vasul cel mic de ceramică.

Eram fascinat de această jucărie, pe care o vedeam afișată în vitrina magazinului pentru prichindei, așa după cum eram fascinat de fiecare jucărie pe care o primeam, și care, din păcate, nu rezistau prea mult, întrucât fiind curios din cale-afară, le desfăceam, fără a mai fi capabil să le și întregesc la loc!

Astfel, au căzut pradă mânuțelor mele distrugătoare, un avion Boeing care a sfârșit cu botul turtit într-un tragic accident aviatic, - un zbor nefericit de pe dulap -, un tanc de asalt atât de bine camuflat încât a rămas fără turelă și țeava de tun, într-o bătălie pe care a pierdut-o sub talpa lui taică-miu ('mnezeu' tău de copchil!), un pistol de cowboy cu petiție care a ruginit trist fără... petiție, un clovn de plastic prostănac cu nasul roșu ce-și mișca necontrolat membrele, un urs de pluș maro - Misha - ce mormăia nemulțumit când îl dădeai peste cap, o mașinuță galbenă de tinichea și cam atât...

Mi-am mai dorit eu o minge de fotbal din piele, dar a trebuit să mă mulțumesc cu sosii din cauciuc care nu rezistau mai mult de o vară, dar e-hei!, să fi avut eu pe maidan o minge din piele, aș fi avut mai multă căutare printre puștii din cartier de-o vârstă cu mine și aș fi auzit mai des:

-Doamna B...! Îl lăsați pe S... afară, la joacă?
Iar către mine, conspirativ:
-Da' adu și mingea, că-i liber terenu'!

Peste timp jucăriile mele n-au rezistat, am crescut mare, iar în loc de jucării primeam mai degrabă cărți sau haine, iar cele câteva jucării rămase mai întregi, le-am dăruit la rândul meu, puștilor mai mici decât mine. Însă, cu toate acestea, pe Misha l-am purtat cu mine toată viața, acum stă și mă privește tăcut, bietul Misha și-a pierdut cu totul glasul de la atâtea tumbe, dar nici nu-i necesar să-mi vorbească, fiindcă noi ne-am înțeles întotdeauna din priviri...