La o partida de sah cu moartea
Auzeam voci în stânga și în dreapta mea, dar nu reușeam să îmi deschid ochii. Corpul meu era parcă lipit de pat, absent, un sentiment straniu m-a cuprins. Încerc să țip, țip atât de tare încât mă doare... Dar totul e doar în mintea mea căci gura mi-e încleștată iar glasul mi-a fost înghițit de durere. Fiecare pion pe care îl folosesc, ea , mi-l fură cu toată nerușinarea și mă sărută apăsat cu o adiere de vânt. Fiecare mișcare a mea e urmărită cu discreție de parcă îmi citește gândurile. E aici, în salon, dar nu e prea vorbăreață. Cred că mă ține de mână, mă strânge din ce în ce mai tare. Se joacă cu mintea mea, precum un șahist cu niște simple piese. Sare imediat la gâtul meu cu aceeași strânsoare, simt că mă sufoc. Mă simt ca și când aș fi un cal sălbatic capturat de hoți, bătut și închis între patru pereți, fără pic de lumină și aer. Mă zbat în zadar cu ea, simt că nu am suficientă putere. Totuși simt că vine momentul mutării mele, așa că dintr-o ultimă suflare îmi deschid ochii.Șah Mat. Mă trezesc și îmi spun că a fost doar un vis. O adiere rece îmi mângâie obrazul transpirat. Buzele-mi sunt mov. A fost aici, îmi spun înfrigurată. Perdelele stăteau în bătaia vântului, observ fereastra deschisă.
Adam Ioana Andreea (2024-02.06)
Poezii din aceiaşi categorie
DANIEL part .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale
și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când
ziua se îngâna cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în surdină.
Era ceva nou pentru noi O liniște plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul
a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp să
plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate
problemele ce-i ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?
A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...
Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița
di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,
cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari
le tăiau și le stivuiau în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie
de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație
care sprijinea familile defaforizate.
Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi fost mândru să ne vadă
cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea gardurilor ,
tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe
mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au
văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din
jur ,am căpătat și respectul tuturor.
Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de
salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm
pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist la nenea Octav ,șeful asociației,
iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului învățător.
UMBRA
Azi te-am văzut pe stradă...
Doar o clipă, o fracţiune de secundă cât o eternitate...
Te strecurai prin mulţime, grăbit poate de ploaia ce stătea sa înceapă.
Am vrut să te strig sau să fug după tine, dar am avut senzaţia că erai foarte departe şi nu m-ai fi auzit. Apoi am avut revelaţia faptului că erai langa mine... atât de aproape că, dacă aş fi întins mâna, te-aş fi atins!
Un fior rece m-a străbătut şi un gând negru aproape că m-a paralizat: dacă nu mă mai recunoşteai; dacă, de fapt, nu mă cunoscuseşi niciodată ?!?
Am încremenit confuză şi m-am mulţumit doar să privesc, în linişte, clipa transformată-n eternitate...
ŞTIAM că nu erai tu, că nu puteai fi tu, şi totuşi... Umblai nestingherit şi umbra ta plana deasupra tuturor, dar mai ales deasupra mea! Mare, protectoare şi albă!
Oamenii mergeau grăbiţi, cu privirea în pământ, neştiind nimic, preocupaţi doar să se adăpostească de ploaia ce nu avea să mai înceapă... Numai eu ŞTIAM, numai eu VEDEAM că ieşise soarele...
Deodată te-ai risipit ca un gând: erai pretutindeni şi nicăieri...
Urma paşilor tăi se întipărise în praful de pe caldarâm, ca o mărturie mută a trecerii prin timpul meu... Sau, poate, erau paşii mei de când m-am plimbat prin clipa ta... ? Numai vântul cald de primăvară mai poate şti, pentru ca a luat, cu răsuflarea lui, SECRETUL...
Ai fost cu adevărat tu, sau doar umbra ta? Am fost cu adevărat eu, sau doar imaginaţia mea care are puterea magică să dea viaţă umbrelor?
Probabil nu voi şti niciodată, sau poate că da... într-o bună zi...
Campionat de strănutat în norvegiană
Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!
Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!
Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...
Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...
Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.
Deja facem progrese!
Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții.
Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.
Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!
Nysemesterskap
Mine damer og herrer, i dag er vi arrangører av et spektakulært arrangement, vi møtte alle i Ulaanbaatar, den vakreste byen i Mongolia, som har bestemt seg for å arrangere et mesterskap litt utenom det vanlige i år, det handler om internasjonal nysing mesterskap. Konkurrenter fra hele verden samlet seg for å vise at de kan, at de har talent og vet hvordan de skal bruke det. Uten videre, la oss komme i gang!
Deltaker nr. 1 forbereder seg på å nyse, puster inn, puster ut, puster ut og nyser! Mamulica... ja, for et nys, hørtes det halvveis på stadion. Bravo!
Deltaker nummer 2 tok en snert av pepper fra den gullbelagte saltbøssen, tårene rant nedover nesen hennes, jeg har en følelse av at det kommer til å bli noe ekstremt melodiøst. Og nys...! Han nyser så hardt at du ikke engang kunne høre det ... selv katter nyser hardere ... trenger fortsatt å øve ...
Deltaker nummer 3 er også en profesjonell dykker, og vet hvor lenge han skal holde pusten for å nyse perfekt. Vi forbereder oss på å lytte til ham. Det utfolder seg. Og dette er et strålende nys. Veldig bra! Det ble hørt selv på de nærliggende slettene til Mongolia ...
Deltaker #4 hevder at han har nyser i blodet. Som et lite barn nyset han fra ragweed og frukttrær, og med tiden ble han en ekspert. Nå nyser han også. For et nys denne gangen også...det ble oppdaget av en satellitt som gir internett på planeten Jorden.
Vi gjør allerede fremskritt!
Konkurranse nummer 5 har spesialiserte studier på slikt. Hun øvde også på egenhånd ved å nyse i bryllup, utefester, bursdager, nyttår med venner og så videre... Starter, forbereder, nyser...perfekt 10! Denne gangen ble den mottatt av en satellitt fra månen. Morgan Freemans astrofysiske historie med oksygenmolekyler som forhindrer forplantning av lyder i universet gir egentlig ikke mening i denne konkurransen.
Følgende konkurrenter klarte å imponere oss enda mer med intensiteten på lydene som ble produsert. Det var folk som nyset så høyt at lyden også ble mottatt av satellittene til Venus og Merkur. Slike fagfolk kan glede oss bare én gang i livet med resultatet av deres harde arbeid.
Av 1000 påmeldte som lyttet til og evaluert, vant bare én hovedpremien, nemlig både et innsjøhus på Maldivene og en toppmoderne epilator. Vinneren er norsk av opphav og en inspirasjonskilde for alle som planlegger å delta og trene til et slikt mesterskap! Gratulerer!
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în suedeză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la MatiMatilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretullda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahls fiktion i verkligheten
Roald Dahls barnberättelse Matilda har också ett korn av sanning. Porträttet av Matilda (med små avvikelser från Roald Dahls MatiMatilda, en barnberättelse, har också ett korn av sanning. Porträttet som speglas i hans skrifter) finns i vardagen. Den personen gjorde permutationer, logaritmer, ekvationer av jag vet inte vilken grad, beräkningar i styrkan 1000 utan att använda telefonens kalkylatorfunktion, läste sedan 4 års ålder, såg sina egna intressen och passioner medan hans äldre syster gjorde hennes nagellack, och hennes bror tittade på en fotbollsmatch med jag vet inte vilket argentinska lag, om hennes pappa underskattade henne, smetade han in fodret han bar oftast med roll-on antiperspirant, han visste hur mycket tid kommer att ta slut på alla flingor i hennes skål, hon visste också vem som skulle förse henne och innan de tog slut, skulle hon alltid välja mjölk från samma företag (eftersom hon bara gillade den), hon kunde också säga från blickarna hur mycket man ska hälla för att inte svämma över duken, hon visste hur man inte skulle bli utskrattad vid danser genom att trampa på sin partners fot, hon visste när det skulle regna med mycket bättre precision än AccuWeather-appen, hon kände när hon blev avvisad eller accepterad av dem i jag svär, hon kände sig ofta missförstådd, även om hon förstod alla hela tiden, hon visste vad allas skäl och rädslor var, hon visste att inte låta sig vara underlägsen, hon visste hur man kämpade för sina rättigheter , för rättvisa och sanning. För henne spelade det alltid roll vad som var rättvist. Han har alltid varit en lugn, jordnära person, men lika rolig. Genom att sjunga allas ansträngningar lämnades ingen kränkt eller ignorerad.
Han såg allas avsikter, vad som livar upp varje människa, vad som piggar upp honom, vad som deprimerar eller tröttar ut honom. Hon visste vem hon skulle lita på och vem som skulle ha svikit henne i en mer komplex situation. Cam kunde nästan föreställa sig vad de skulle förvänta sig av var och en, hur de skulle reagera, vad som skulle få dem att samarbeta eller förkasta idén om samarbete, hur de skulle prata med var och en individuellt. Ingen kunde överraska henne med något, hon var bekant med de flesta situationer som kunde uppstå på vägen.
Han kunde se människors naturliga skönhet, inte konstgjorda skönhet, att de skulle sminka sig, att de skulle sätta på läppstift, att de skulle skapa en fyllig volym i håret, eller att de skulle vara på gymmet och jobba med allt. muskelgrupper. Nej, inget sådant, hon uppskattade människor för vad de var, inte vad de ville framstå som. Hon behövde inte onödig kosmetika, naturligheten var den mest verkliga, det var därför hon var vacker. Det som var mest speciellt med henne var det faktum att hon värderade människor för vilka de var, inte nödvändigtvis vad de skulle erbjuda eller bevisa. Allt detta hände för att hon såg människor från alla perspektiv, absorberade deras blickar, läste dem som om hon läste romaner. Hon var ivrig att observera detaljerna i varje persons personlighet, att ta det bästa från var och en, precis som ett bi samlar pollen från blommor för att bearbeta och förvandla till honung.
Samtidigt var hon blygsam, hon insåg vad hon kunde och vad hon inte kunde. Hon trodde aldrig ett ögonblick att hon kunde göra det helt själv. Han visste sina gränser. Hon förstod att det finns situationer då hon också behöver rådgöra med sina bekanta för att yttra sig och agera med kännedom om ärendet.
Han hade en mycket fin och noggrann uppfattning om konsekvenserna av hans egna handlingar och hur de kan påverka omgivningen.
Karaktären från Roald Dahls bok kunde hitta sin moderna motsvarighet i ingen mindre än Cecilia.
Indignare
Dacă ea hotărâse că putea trăi pe picioarele ei, asta era! N-o putea reține cu forța. Nu exista nicio convenție scrisă între ei, nici chiar una verbală, fiecare rezervându-și libertatea de a proceda cum credea de cuviință. Acum hotărâse că sosise timpul. Va pleca mâine, în zori, nu-i spusese unde, ca să evite, probabil, explicațiile, fiindcă trebuia să fi fost vorba despre un bărbat. Din câte știa nu mai avea pe nimeni în viață în familie, iar despre altcineva nu auzise. Ce-i drept, nici n-o urmărise, nu-i trecuse prin minte că l-ar putea părăsi. Nu luase în calcul posibilitatea ca Virgil, prietenul lui cel mai bun, să se infiltreze între ei, pentru că Virgil părea s-o fi determinat să facă pasul acesta. Nu era prima femeie pe care o păcălise, probabil nici ultima. Va trebui să reanalizeze prietenia cu Virgil, care nu procedase ca un prieten. Nu sufli prietena, soția, amanta prietenului tău, profitând de încrederea acestuia! Când se va întoarce. Era sigur că nu-l va găsi acasă. Tocmai plecase la Frankfurt și ținuse să-l informeze în mod special, pesemne ca să-i spună Oliviei, dar el, se înțelege, nu-i va spune.
Olivia luase un taxi până în strada Freziilor, la numărul cincisprezece, unde locuia Virgil. Acesta îi dăduse o cheie, dacă nu l-ar fi găsit vreodată acasă, ceea ce se și întâmplase, de fapt, în dimineața aceea superbă de iulie. Nu-i picase prea bine, dar se putea și mai rău, adică să facă drumul înapoi, cu coada între picioare. Folosise, așadar, cheia primită și intrase în apartamentul lui Virgil, care o cucerise de cum deschise ușa. Pe masa din sufragerie văzuse un bilet, scris pe o coală de hârtie luciosă. Îi era adresat. Bărbatul o informa că trebuia să plece urgent la Frankfurt, la o întâlnire de afaceri, unde estima că va trebui să rămână două săptămâni. Văzuse negru dinaintea ochilor, așa ceva era de neacceptat, apoi tot ea îi acordase circumstanțe atenuante, recunoscând că un asemenea lucru se putea întâmpla oricui. Apoi, două săptămâni erau două săptămâni, paisprezece zile, un fleac pe lângă cei trei ani petrecuți alături de Sebastian.
Sebastian lucrase până după miezul nopții la cartea sa. Se strecurase în pat, cum făcea de obicei, numai că de data aceasta patul i se păruse imens fără Olivia, fără protestele ei formale și fără căldura trupului ei. Cât timp locuiseră împreună nu dăduse prea multă atenție acestor amănunte, i se păruse normal să fie acolo, la dispoziția sa, un accesoriu în plus la reverul existenței sale, un bibelou în vitrina din sufragerie, de pe care mai ștergi o dată sau de două ori pe săptămână praful. Se chircise stingher într-o margine a patului, adormise instantaneu și începuse s-o viseze în ipostaze pe care, desigur, și le imaginase înainte de a adormi. O vedea întorcându-se spășită, implorându-l s-o reprimescă, jurându-i că nu se întâmplase nimic între ea și Virgil, apoi făcând dragoste. Subconștientul său simplificase totul printr-o reducere confortabilă a neliniștii sale la absurd, în care ipotezele și concluziile cu privire la întoarcerea Oliviei erau când false, când adevărate.
Cum nu prea avea ce face în apartamentul acela imens, în lipsa lui Virgil, care ar fi ajutat-o să se integreze mai ușor, se gândise să-și umple timpul într-un fel, eventual să încerce o acomodare cu locul, cu noul decor al piesei în care tocmai începuse să evolueze. De cum intrase acolo, simțise absența unei mâini de femeie, nu pentru că ar fi fost dezordine, nici vorbă, lipsea senzația aceea de aranjament meticulos, cu toate dichisurile specifice, care îți sare în ochi. Găsise în debara o sticlă de un litru cu spirt medicinal și un tub de dezinfectant pentru vase. Le combinase într-un vas, luat tot de acolo, își trase o pereche de mănuși chirurgicale în mâini și se apucase de treabă. Trebuia să-și omoare timpul cu ceva, iar înlăturarea acelei senzații de lehamite masculină, care emana din lucruri, devenise principalul ei scop în viață.
Dormise prost, chinuit de vise, și se trezise cu noaptea în cap. Își făcuse o cafea la repezeală, dar puse prea mult zahăr. După prima înghițătură, îi piersise cheful și o aruncase la chiuvetă. Olivia făcea o cafea extraordinară, adăuga două-trei cubulețe de ciocolată și o picătură de rom. N-avea să mai savureze niciodată o asemenea cafea. Olivia îi citea și cărțile pe măsură ce le scria. Întodeauna venea cu observați și sugestii pertinente. De câteva zile bătea pasul pe loc. Reluase același capitol de mai multe ori, dar nu găsise forma ideală. Olivia ar fi găsit-o din prima. Deschise fereastra, sperând s-o zărească dând colțul străzii. Strada însă era pustie, nu se vedea țipenie de om. Rămase ore în șir cu ochii pierduți în zare, amintindu-și de dimineața aceea de iarnă când o văzuse prima dată. Si simțise că-i dau lacrimile.
Începuse cu mânerele de la ușă. Când intrase simțise ceva lipicios care i se prinse de mână. I se păruse dezagreabil. Trecuse cu cârpa umedă peste ele. La parter mai locuia cineva, dar nu se auzea nicio mișcare de acolo. Închise ușa cu un sentiment de apăsare. Nu-i plăcuseră niciodată locurile pustii. Nici liniștea dinăuntru nu era tocmai pe gustul ei, dar nu mai avea importanță. Acum era interesată doar de munca aceea domestică, la care se înhămase benevol, resimțind o plăcere perversă în a-și intra în rolul de gospodină, ceva care nu fusese și nu-și dorise să fie vreodată. Făcea unele lucruri și pentru Sebastian, ce-i drept, dar nu coborâse până acolo încât să-i spele rufele sau să-i curețe parchetul. Sebastian avea o menajeră, o doamnă în vârstă, care trecea de două ori pe săptămână pentru lucru aceasta și pentru multe altele. O privise adesea cum muncea, iar acum încerca să facă la fel, descoperind că nu era atât de complicat pe cât își imaginase. Începuse cu lucrurile mărunte, cu vitrinile și noptierele cu sertare, pe care se așezase o peliculă fină de praf. Lua fiecare lucrușor în parte, având grijă să-l pună de unde îl luase pentru a păstra ambianța locului. Virgil nici nu trebuia să bage de seamă că trecuse pe acolo. Nu se grăbea, făcea totul cu răbdare, cu migală, nefiind presată de timp. Cu cât termina mai târziu, cu atât mai bine.
Pe la amiază începuse să i se zbată ochiul stâng. La început crezuse că era ceva întâmplător, dar după câteva ore realizase că zvâcnirea aceea continuă tindea să se cronicizeze. Sistemul său nervos încerca, probabil, să-l avertizeze asupra unei primejdii iminente, nu era superstițios, însă nici ateu sută la sută nu era. Gândul că i s-ar fi putut întâmpla ceva Oliviei se suprapuse în mintea sa peste avalanșa de temeri cu privire la dânsul. Nu-i spusese despre plecarea intempestivă a lui Virgil la Frankfurt, care, cu siguranță, nu-i picase bine, de aceea își făcea griji, neștiind cum reacționase și, mai ales, încotro apucase, fiindcă nu prea avea unde. Greșise. Dacă i-ar fi spus, cum îi sugerase Virgil, n-ar mai fi plecat!
La capătul primei săptămâni, Olivia terminase cu lucrurile mărunte. Rămăseseră lucrurile mari, câteva șifoniere, lustrele și un scrin cu două sertare suprapuse, de culoarea cafelei cu lapte. Se concentrase pe șifoniere și lustre, mai întâi, apoi venise rândul scrinului. Cele două sertare erau prevăzute cu două broaște minuscule și erau încuiate. Trebuise să bâjbâie îndelung pe sub tăblia de deasupra scrinului până găsise cheile. Erau prinse de o plăcuță magnetică, semn că ascundeau un secret. Descoperirea o incitase. Deschise sertarele, căptușite cu mătase roz, cu un fel de curiozitate perversă. Înuntru, aliniate frumos, văzuse o grămadă de plicuri și se dumirise. Acolo se afla arhiva sentimentală a lui Virgil, adică tocmai ce căutase inconștient. Nu-și putuse reprima tentația de a deschide și citi prima scrisoare din plic.
Sebastian simțise un junghi în dreptul inimii, dar nu-i dăduse importanță. Era ziua când trebuia să vină menajera și nu avea de gând s-o sperie. La scurt timp însă, aceasta îl găsea întins cu fața în jos pe covor. Sunase imediat la Urgențe, iar un echipaj de la Salvare sosise în mai puțin de cinci minute. Medicul își dăduse seama „pe loc” că era vorba despre o problemă cardiacă severă și hotărâse că trebuia transportat de urgență la spital. Așa se face că Sebastian se trezise a doua zi într-un pat de spital, aflând că suferise un preinfarct și că mai trebuia să rămână acolo încă zece zile. Îi era indiferent. Nu-l mai atrăgea nimic spre casă. După externare urma să înceapă un tratment medicamentos complex și să evite pe cât posibil emoțiile. De parcă ar fi depins de el.
O chema Angela. Pesemne că Virgil întreținuse o relație intimă sau foarte intimă cu ea, fiindcă femeia folosea un limbaj mai mult decât colorat și se vedeau către sfârșitul paginii și câteva urme de lacrimi. Îi reproșa, în principal, că o mințise cu bună știință și că nu urmărise decât s-o seducă, ceea ce și reușise până la urmă. Se temea să nu fi rămas însărcinată și-și blestema ziua în care se născuse. În cele două sertare ale scrinului erau peste trei sute de scrisori. Timp de trei zile și trei nopți citise cu inima strânsă scrisoare după scrisoare, descoperind printre rânduri adevărata față a lui Virgil. Nu-l crezuse în stare de așa ceva, cum nu-l crezuse niciuna din semnatarele scrisorilor. Cu fiecare zi, valul de indignare creștea în sufletul ei proporțional cu numărul scrisorilor citite. Nu mai era loc prea mult loc în scrin, dar, cu puțin efort, ar mai fi încăput o scrisoare. Puțin probabil însă!
Zilele petrecute la spital treceau pe nesimțite între perfuzii, consultații, discuții sterile cu tovarășii de suferință sau cu asistentele, nemaivând timp să se mai gândească și la altceva. Pe Olivia o uitase din prima zi. O știa undeva în adâncul ființei sale, dar nu-l mai chinua cu prezența și cu reproșurile ei, cum se întâmplase până atunci. Preinfarctul avuse și părțile lui bune. Părăsise spitalul cu regret. Doamna Smaranda, menajera, se întrecuse pe sine. Făcuse și unele modificări. Așezase, de pildă, patul în dreptul ferestrei, iar biroul său de lucru în locul patului. Îi plăcuse. Ordonase, îndepărtase praful de peste tot, spălase ce trebuia spălat și umpluse casa de flori. Schimbase admosfera aceea mohorâtă de care se plângea câteodată și Olivia. Păcat că nu putea să se bucure și ea alturi de dânsul.
Virgil sosise pe la ora patru dimineața. Țârâitul soneriei o trezise din somn. Privise prin vizor și-i deschise. Bărbatul arăta destul de șifonat. Făcuse drumul înapoi, din Frankfurt, cu mașina. Îi povestise că era epuizat după două zile de mers, că nu găsise timp să-și radă barba, să se spele, se grăbise să ajungă cât mai repede, fiindcă se gândise tot timpul la ea. Avea s-o facă acum, dacă ea îi dădea voie, începând cu o baie. Bineînțeles că nu avea nimic împotrivă, mirosea ca un porc. Ascultase indiferentă fîșâitul dușului din pat. Apoi auzise lipăitul tălpilor pe mozaicul din baie, sunetul înfundat al pămătufului cu care-și săpunea barba, moment în care se ridicase și se furișase într-acolo. Ușa era deschisă, iar el ședea pe un scaun în fața oglinzii. Nici n-o simțise. Abia când îi înconjurase gâtul cu brațele o zărise și-i zâmbise. Rămase cu briciul în aer, oscilând între a o îmbrâțișa și de a-și vedea de treabă. Înclinase spre cea de-a doua variantă. Olivia îl prinse de mâna în care ținea briciul, amuzându-se de pârâitul firelor de păr sub tăiușul lamei. Deodată îi blocă mâna și imprimă briciului o mișcare de translație. Mișcarea fusese atât rapidă și de energică încât puțin lipsise să nu-l decapiteze. Sângele țâșnise ca dintr-o fântână arteziană. Abia avuse timp să facă un pas înapoi în timp ce Virgil se prăbușea cu un zgomot surd de pe scaun.
În drum spre casă se oprise la o farmacie de unde cumpărase rețeta eliberată de medic. Nu mai luase niciodată medicamente și era curios să vadă cum arătau. Desfăcuse cutiile și descoperise niște pastiluțe minuscule, colorate, care trebuiau luate de trei ori pe zi. Medicul îl sfătuise să nu uite, nici să nu depășească orele stabilite. Cele de dimineață le luase la spital, în jurul orei șase, acum trebuia să le ia pe cele de doisprezece, iar următoarele la optsprezece. În plus, medicul îi recomandase o dietă personalizată, destul de restrictivă, cam greu de urmat. Se gândise pe drum s-o angajeze pe Smaranda cu normă întreagă, amintindu-și că-i povestise odată că-și îngrijise soțul, bolnav tot de inimă, înainte de a muri. Exista riscul să mai facă un preinfarct, așa că era de preferat să aibă pe cineva prin preajmă decât să depindă de hazard.
Deși i se păruse uriaș, în comparație cu dânsa, Virgil era foarte ușor. Reușise să-l târâie până în dormitor și să-l întindă în pat. Așternuse cearșafuri proaspăt spălate și-l bandajase cu un prosop de baie la gât, fiindcă mai sângera. Curățase apoi o glinda și pardoseala de sânge, după care se îmbrăcase și părăsise casa, fără să mai încuie ușa. Nu întâlnise pe nimeni pe scări. Abandonase la ieșirea din bloc mănușile, de care nu se despărțise nicio clipă, într-un tomberon și plecase mai departe. În clipa aceea descoperise motivul care o determinase să facă tot ce făcuse din prima zi când intrase în apartamentul lui Virgil. Premeditase inconștient crima, mai întâi pentru afrontul de a o fi chemat acolo, știind că trebuia să plece la Frankfurt, apoi pentru suferința celor trei sute de suflete tixite ca niște trofee în scrin.
Sebastian deschise larg geamul dinspre stradă. Voia să respire, în sfârșit, o gură de aer curat după aproape două săptămâni de privațiune și de miros insuportabil de spital. Nu mai trăgea nădejde s-o mai vadă pe Olivia întorcându-se. Trecuse prea mult tmp. Cu toate acestea nu-și putuse reprima reflexul de a trage cu coada ochiului spre colțul străzii și nu mică îi fusese mirarea când o văzuse apărând ca Afrodita din spuma mării. Se repezise și deschise larg ușa, ca nu cumva să creadă că nu era acasă și să dispară din nou. Era atât de emoționat încât nu reușise să-i spună niciun cuvânt, ca și ea, de altfel. Închise ușa și se așezaseră pe canapea. El pornise involuntar televizorul. Tocmai se transmite un breaknews:
Crimă misterioasă petrecută în casa cunoscutului om de afaceri Virgil Comănescu. Poliția descincese la câteva ore de la întoarcerea acestuia din Frankfurt la sesizarea unei femei, care-l găsise cu gâtul tăiat în pat. Femeia era chiar sora lui și venise să-l vadă. Criminaliștii nu găsiseră urme suspecte, amprente, semne de intrare prin efracție sau de forțare ale ușii, iar vecinii nu observaseră nimic. Se pare că ne aflăm în fața unei noi crime cu autor necunoscut!
Olivia apucase telecomanda din locul în care o lăsase bărbatul și închise televizorul.
- Să știi că zilele acestea am stat la mama!
Sebastian aprobă din cap, deși aflase că mama ei murise de mult. O luase ca pe o metaforă, intrepretând afirmația ei sui-generis: că trecuse pe la casa părintească, a cărei moștenitoare era.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în maghiară
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahl fikciója a való életben
Roald Dahl Matilda című gyerekmeséjében is van igazságszem. Matilda portréja (a Matildától való kis eltérésekkel az írásaiban is tükröződik) a mindennapi életben létezik. Az illető permutációkat, logaritmusokat, nem tudom milyen fokozatú egyenleteket, számolt 1000-ig a telefon számológép funkciója nélkül, 4 éves kora óta olvasott, saját érdeklődési körét és szenvedélyeit látta, miközben a nővér körömlakkkal csinalta a körmét, a bátyja pedig focimeccset nézett a nem tudom melyik argentin csapattal, ha az apja alábecsülte, a leggyakrabban hordott kabát bélését bekente roll-on izzadásgátlóval, tudta, hogy mennyi idő fogy el a tálban lévő gabonafélékből, azt is tudta, hogy ki szállítja neki, és mielőtt kifogyna, mindig ugyanattól a cégtől fog tejet választani (mert csak azt szereti), azt is meg tudta mondani a kinézetből mennyit kell kiönteni, hogy ne árassza el a terítőt, tudta, hogyan ne röhögtessen ki a táncokon úgy, hogy párja lábára lép, sokkal pontosabban tudta, hogy mikor esik az eső, mint az AccuWeather alkalmazás, érezte Amikor esküszöm, amikor elutasították vagy elfogadták, gyakran félreértettnek érezte magát, bár mindenkit mindig megértett, tudta, hogy mindenkinek mi az oka és félelme, tudta, hogy ne hagyja magát alábbvalónak, tudta, hogyan kell küzdeni érte. jogok, az igazságért és az igazságért. Számára mindig az számított, hogy mi a tisztességes. Mindig is nyugodt, földhözragadt ember volt, de ugyanolyan vicces. Mindenki erőfeszítéseit énekelve senki sem maradt sértve vagy figyelmen kívül hagyva.
Látta mindenki szándékát, mi élteti az embert, mi élénkíti, mi nyomasztja vagy fárasztja. Tudta, kiben bízhat, és ki hagyta volna cserben egy bonyolultabb helyzetben. Cam szinte el tudta képzelni, hogy mit várhat el mindegyiktől, hogyan reagálna, mi késztetné őket együttműködésre vagy utasítaná el az együttműködés gondolatát, hogyan beszélnének egyenként. Senki nem tudta meglepni semmivel, ismerte a legtöbb helyzetet, ami az út során felmerülhet.
Látta az emberek természetes szépségét, nem mesterséges szépségét, hogy sminkelnek, rúzsoznak, dús volument varázsolnak a hajukba, vagy hogy az edzőteremben dolgoznak minden erejükön. izomcsoportok. Nem, semmi ilyesmi, az embereket azért értékelte, amilyenek, nem pedig annak, aminek látszani akartak. Nem volt szüksége felesleges kozmetikumokra, a természetesség volt a legvalódibb, ezért volt szép. Az volt a legkülönlegesebb benne, hogy olyannak értékelte az embereket, akik, nem feltétlenül azért, amit felajánlanak vagy bizonyítanak. Mindez azért történt, mert minden szemszögből látta az embereket, elnyelte pillantásaikat, úgy olvasta őket, mintha regényeket olvasna. Lelkesen szerette volna megfigyelni minden egyes ember személyiségének részleteit, kivenni a legjobbat mindegyikből, ahogy a méhek virágport gyűjtenek a virágokból, hogy feldolgozzák és mézzé alakítsák.
Ugyanakkor szerény volt, rájött, mit tehet és mit nem. Egy pillanatig sem gondolta, hogy mindezt egyedül is meg tudja csinálni. Ismerte a határait. Megértette, hogy vannak helyzetek, amikor ismerőseivel is konzultálnia kell, hogy véleményt nyilváníthasson, és az eset ismeretében járjon el.
Nagyon finoman és gondosan felmérte saját tettei következményeit, és azt, hogy azok hogyan érinthetik a körülötte lévőket.
Roald Dahl könyvének szereplője nem másban, mint Ceciliában találhatta meg mai megfelelőjét.
DANIEL part .3
Spre seară ,când treburile s-au mai liniștit ,mi-am amintit că foamea îmi dă târcoale
și m-am dus acasă. La casa cea nouă .Mama a scos o masă în curte și a pus pe ea cina când
ziua se îngâna cu noaptea .Luna se ridicase binișor ,iar cântecul greierilor se auzeau în surdină.
Era ceva nou pentru noi O liniște plăcută ,doar câte un lătrat de câine venea dedeparte.Somnul
a venit pe nesimțite ,ușor și odihnitor..Era un nou început .Din acea zi mama nu a mai avut timp să
plângă ,sau nu am mai văzut noi. Mama a devenit puternică, hotărâtă ,și s-a luat la trântă cu toate
problemele ce-i ieșau în cale La prima vedere părea o femeie firavă ,dar de unde a luat atâta curaj?
A reușit să crească și să educe cei șase copii: patru băieți și două fete!...
Zilele de vară se scurgeau pe nesimțite,se apropia toamna ,eu trebuia să merg la grădinița
di mijlocul satului ,unde am fost și am văzut-o cu prietenii mei .Mama începea pregătirile de iarnă ,
cu adunarea lemnelor de foc .La poarta noastră veneau mereu căruțe cu lemne pe care frații mai mari
le tăiau și le stivuiau în samaluc ferite de ploi și de zăpadă Urma pregătirile pentru școașă .A veam nevoie
de uniforme ,încălțăminte și rechizite .Sfătuită de alte mămici ,mama a obținut ajutoare de la o fundație
care sprijinea familile defaforizate.
Mama era un argint viu iar noi o ajutam fiecare după puterile noastre ,tata ar fi fost mândru să ne vadă
cum ne descurcăm. Ne -am implicat în toate treburile gospodărești: îngrijirea grădinii,,repararea gardurilor ,
tăiatul lemnelor,adusul apei de la Prut cu cobilița-acestea erau treburile băieților mari ,iar fetele o ajutau pe
mama în gospodărie : curat ,spălat și ajutor în bucătărie.La început oamenii ne compătimeau ,apoi când au
văzut cât de bine suntem organizați :muncim ,mergem și la școală ,mama ne învață să respectăum pe cei din
jur ,am căpătat și respectul tuturor.
Când frații mei au terminat cele opt clase care se făceau în sat ,au găsit ușor locuri de muncă .În zilele de
salaru ,veneau acasă zâmbind și puneau banii în mâna mamei ,care se bucura .De azi copii nu mai cumpărăm
pe datorie de la magazinile din sat .Tudorel,fratele mai mare ,era ajutor de tractorist la nenea Octav ,șeful asociației,
iar Gabriel ajuta la sera de legume de lângă pârâul din vale. a domnului învățător.
UMBRA
Azi te-am văzut pe stradă...
Doar o clipă, o fracţiune de secundă cât o eternitate...
Te strecurai prin mulţime, grăbit poate de ploaia ce stătea sa înceapă.
Am vrut să te strig sau să fug după tine, dar am avut senzaţia că erai foarte departe şi nu m-ai fi auzit. Apoi am avut revelaţia faptului că erai langa mine... atât de aproape că, dacă aş fi întins mâna, te-aş fi atins!
Un fior rece m-a străbătut şi un gând negru aproape că m-a paralizat: dacă nu mă mai recunoşteai; dacă, de fapt, nu mă cunoscuseşi niciodată ?!?
Am încremenit confuză şi m-am mulţumit doar să privesc, în linişte, clipa transformată-n eternitate...
ŞTIAM că nu erai tu, că nu puteai fi tu, şi totuşi... Umblai nestingherit şi umbra ta plana deasupra tuturor, dar mai ales deasupra mea! Mare, protectoare şi albă!
Oamenii mergeau grăbiţi, cu privirea în pământ, neştiind nimic, preocupaţi doar să se adăpostească de ploaia ce nu avea să mai înceapă... Numai eu ŞTIAM, numai eu VEDEAM că ieşise soarele...
Deodată te-ai risipit ca un gând: erai pretutindeni şi nicăieri...
Urma paşilor tăi se întipărise în praful de pe caldarâm, ca o mărturie mută a trecerii prin timpul meu... Sau, poate, erau paşii mei de când m-am plimbat prin clipa ta... ? Numai vântul cald de primăvară mai poate şti, pentru ca a luat, cu răsuflarea lui, SECRETUL...
Ai fost cu adevărat tu, sau doar umbra ta? Am fost cu adevărat eu, sau doar imaginaţia mea care are puterea magică să dea viaţă umbrelor?
Probabil nu voi şti niciodată, sau poate că da... într-o bună zi...
Campionat de strănutat în norvegiană
Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!
Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!
Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...
Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...
Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.
Deja facem progrese!
Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții.
Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.
Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!
Nysemesterskap
Mine damer og herrer, i dag er vi arrangører av et spektakulært arrangement, vi møtte alle i Ulaanbaatar, den vakreste byen i Mongolia, som har bestemt seg for å arrangere et mesterskap litt utenom det vanlige i år, det handler om internasjonal nysing mesterskap. Konkurrenter fra hele verden samlet seg for å vise at de kan, at de har talent og vet hvordan de skal bruke det. Uten videre, la oss komme i gang!
Deltaker nr. 1 forbereder seg på å nyse, puster inn, puster ut, puster ut og nyser! Mamulica... ja, for et nys, hørtes det halvveis på stadion. Bravo!
Deltaker nummer 2 tok en snert av pepper fra den gullbelagte saltbøssen, tårene rant nedover nesen hennes, jeg har en følelse av at det kommer til å bli noe ekstremt melodiøst. Og nys...! Han nyser så hardt at du ikke engang kunne høre det ... selv katter nyser hardere ... trenger fortsatt å øve ...
Deltaker nummer 3 er også en profesjonell dykker, og vet hvor lenge han skal holde pusten for å nyse perfekt. Vi forbereder oss på å lytte til ham. Det utfolder seg. Og dette er et strålende nys. Veldig bra! Det ble hørt selv på de nærliggende slettene til Mongolia ...
Deltaker #4 hevder at han har nyser i blodet. Som et lite barn nyset han fra ragweed og frukttrær, og med tiden ble han en ekspert. Nå nyser han også. For et nys denne gangen også...det ble oppdaget av en satellitt som gir internett på planeten Jorden.
Vi gjør allerede fremskritt!
Konkurranse nummer 5 har spesialiserte studier på slikt. Hun øvde også på egenhånd ved å nyse i bryllup, utefester, bursdager, nyttår med venner og så videre... Starter, forbereder, nyser...perfekt 10! Denne gangen ble den mottatt av en satellitt fra månen. Morgan Freemans astrofysiske historie med oksygenmolekyler som forhindrer forplantning av lyder i universet gir egentlig ikke mening i denne konkurransen.
Følgende konkurrenter klarte å imponere oss enda mer med intensiteten på lydene som ble produsert. Det var folk som nyset så høyt at lyden også ble mottatt av satellittene til Venus og Merkur. Slike fagfolk kan glede oss bare én gang i livet med resultatet av deres harde arbeid.
Av 1000 påmeldte som lyttet til og evaluert, vant bare én hovedpremien, nemlig både et innsjøhus på Maldivene og en toppmoderne epilator. Vinneren er norsk av opphav og en inspirasjonskilde for alle som planlegger å delta og trene til et slikt mesterskap! Gratulerer!
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în suedeză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la MatiMatilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretullda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahls fiktion i verkligheten
Roald Dahls barnberättelse Matilda har också ett korn av sanning. Porträttet av Matilda (med små avvikelser från Roald Dahls MatiMatilda, en barnberättelse, har också ett korn av sanning. Porträttet som speglas i hans skrifter) finns i vardagen. Den personen gjorde permutationer, logaritmer, ekvationer av jag vet inte vilken grad, beräkningar i styrkan 1000 utan att använda telefonens kalkylatorfunktion, läste sedan 4 års ålder, såg sina egna intressen och passioner medan hans äldre syster gjorde hennes nagellack, och hennes bror tittade på en fotbollsmatch med jag vet inte vilket argentinska lag, om hennes pappa underskattade henne, smetade han in fodret han bar oftast med roll-on antiperspirant, han visste hur mycket tid kommer att ta slut på alla flingor i hennes skål, hon visste också vem som skulle förse henne och innan de tog slut, skulle hon alltid välja mjölk från samma företag (eftersom hon bara gillade den), hon kunde också säga från blickarna hur mycket man ska hälla för att inte svämma över duken, hon visste hur man inte skulle bli utskrattad vid danser genom att trampa på sin partners fot, hon visste när det skulle regna med mycket bättre precision än AccuWeather-appen, hon kände när hon blev avvisad eller accepterad av dem i jag svär, hon kände sig ofta missförstådd, även om hon förstod alla hela tiden, hon visste vad allas skäl och rädslor var, hon visste att inte låta sig vara underlägsen, hon visste hur man kämpade för sina rättigheter , för rättvisa och sanning. För henne spelade det alltid roll vad som var rättvist. Han har alltid varit en lugn, jordnära person, men lika rolig. Genom att sjunga allas ansträngningar lämnades ingen kränkt eller ignorerad.
Han såg allas avsikter, vad som livar upp varje människa, vad som piggar upp honom, vad som deprimerar eller tröttar ut honom. Hon visste vem hon skulle lita på och vem som skulle ha svikit henne i en mer komplex situation. Cam kunde nästan föreställa sig vad de skulle förvänta sig av var och en, hur de skulle reagera, vad som skulle få dem att samarbeta eller förkasta idén om samarbete, hur de skulle prata med var och en individuellt. Ingen kunde överraska henne med något, hon var bekant med de flesta situationer som kunde uppstå på vägen.
Han kunde se människors naturliga skönhet, inte konstgjorda skönhet, att de skulle sminka sig, att de skulle sätta på läppstift, att de skulle skapa en fyllig volym i håret, eller att de skulle vara på gymmet och jobba med allt. muskelgrupper. Nej, inget sådant, hon uppskattade människor för vad de var, inte vad de ville framstå som. Hon behövde inte onödig kosmetika, naturligheten var den mest verkliga, det var därför hon var vacker. Det som var mest speciellt med henne var det faktum att hon värderade människor för vilka de var, inte nödvändigtvis vad de skulle erbjuda eller bevisa. Allt detta hände för att hon såg människor från alla perspektiv, absorberade deras blickar, läste dem som om hon läste romaner. Hon var ivrig att observera detaljerna i varje persons personlighet, att ta det bästa från var och en, precis som ett bi samlar pollen från blommor för att bearbeta och förvandla till honung.
Samtidigt var hon blygsam, hon insåg vad hon kunde och vad hon inte kunde. Hon trodde aldrig ett ögonblick att hon kunde göra det helt själv. Han visste sina gränser. Hon förstod att det finns situationer då hon också behöver rådgöra med sina bekanta för att yttra sig och agera med kännedom om ärendet.
Han hade en mycket fin och noggrann uppfattning om konsekvenserna av hans egna handlingar och hur de kan påverka omgivningen.
Karaktären från Roald Dahls bok kunde hitta sin moderna motsvarighet i ingen mindre än Cecilia.
Indignare
Dacă ea hotărâse că putea trăi pe picioarele ei, asta era! N-o putea reține cu forța. Nu exista nicio convenție scrisă între ei, nici chiar una verbală, fiecare rezervându-și libertatea de a proceda cum credea de cuviință. Acum hotărâse că sosise timpul. Va pleca mâine, în zori, nu-i spusese unde, ca să evite, probabil, explicațiile, fiindcă trebuia să fi fost vorba despre un bărbat. Din câte știa nu mai avea pe nimeni în viață în familie, iar despre altcineva nu auzise. Ce-i drept, nici n-o urmărise, nu-i trecuse prin minte că l-ar putea părăsi. Nu luase în calcul posibilitatea ca Virgil, prietenul lui cel mai bun, să se infiltreze între ei, pentru că Virgil părea s-o fi determinat să facă pasul acesta. Nu era prima femeie pe care o păcălise, probabil nici ultima. Va trebui să reanalizeze prietenia cu Virgil, care nu procedase ca un prieten. Nu sufli prietena, soția, amanta prietenului tău, profitând de încrederea acestuia! Când se va întoarce. Era sigur că nu-l va găsi acasă. Tocmai plecase la Frankfurt și ținuse să-l informeze în mod special, pesemne ca să-i spună Oliviei, dar el, se înțelege, nu-i va spune.
Olivia luase un taxi până în strada Freziilor, la numărul cincisprezece, unde locuia Virgil. Acesta îi dăduse o cheie, dacă nu l-ar fi găsit vreodată acasă, ceea ce se și întâmplase, de fapt, în dimineața aceea superbă de iulie. Nu-i picase prea bine, dar se putea și mai rău, adică să facă drumul înapoi, cu coada între picioare. Folosise, așadar, cheia primită și intrase în apartamentul lui Virgil, care o cucerise de cum deschise ușa. Pe masa din sufragerie văzuse un bilet, scris pe o coală de hârtie luciosă. Îi era adresat. Bărbatul o informa că trebuia să plece urgent la Frankfurt, la o întâlnire de afaceri, unde estima că va trebui să rămână două săptămâni. Văzuse negru dinaintea ochilor, așa ceva era de neacceptat, apoi tot ea îi acordase circumstanțe atenuante, recunoscând că un asemenea lucru se putea întâmpla oricui. Apoi, două săptămâni erau două săptămâni, paisprezece zile, un fleac pe lângă cei trei ani petrecuți alături de Sebastian.
Sebastian lucrase până după miezul nopții la cartea sa. Se strecurase în pat, cum făcea de obicei, numai că de data aceasta patul i se păruse imens fără Olivia, fără protestele ei formale și fără căldura trupului ei. Cât timp locuiseră împreună nu dăduse prea multă atenție acestor amănunte, i se păruse normal să fie acolo, la dispoziția sa, un accesoriu în plus la reverul existenței sale, un bibelou în vitrina din sufragerie, de pe care mai ștergi o dată sau de două ori pe săptămână praful. Se chircise stingher într-o margine a patului, adormise instantaneu și începuse s-o viseze în ipostaze pe care, desigur, și le imaginase înainte de a adormi. O vedea întorcându-se spășită, implorându-l s-o reprimescă, jurându-i că nu se întâmplase nimic între ea și Virgil, apoi făcând dragoste. Subconștientul său simplificase totul printr-o reducere confortabilă a neliniștii sale la absurd, în care ipotezele și concluziile cu privire la întoarcerea Oliviei erau când false, când adevărate.
Cum nu prea avea ce face în apartamentul acela imens, în lipsa lui Virgil, care ar fi ajutat-o să se integreze mai ușor, se gândise să-și umple timpul într-un fel, eventual să încerce o acomodare cu locul, cu noul decor al piesei în care tocmai începuse să evolueze. De cum intrase acolo, simțise absența unei mâini de femeie, nu pentru că ar fi fost dezordine, nici vorbă, lipsea senzația aceea de aranjament meticulos, cu toate dichisurile specifice, care îți sare în ochi. Găsise în debara o sticlă de un litru cu spirt medicinal și un tub de dezinfectant pentru vase. Le combinase într-un vas, luat tot de acolo, își trase o pereche de mănuși chirurgicale în mâini și se apucase de treabă. Trebuia să-și omoare timpul cu ceva, iar înlăturarea acelei senzații de lehamite masculină, care emana din lucruri, devenise principalul ei scop în viață.
Dormise prost, chinuit de vise, și se trezise cu noaptea în cap. Își făcuse o cafea la repezeală, dar puse prea mult zahăr. După prima înghițătură, îi piersise cheful și o aruncase la chiuvetă. Olivia făcea o cafea extraordinară, adăuga două-trei cubulețe de ciocolată și o picătură de rom. N-avea să mai savureze niciodată o asemenea cafea. Olivia îi citea și cărțile pe măsură ce le scria. Întodeauna venea cu observați și sugestii pertinente. De câteva zile bătea pasul pe loc. Reluase același capitol de mai multe ori, dar nu găsise forma ideală. Olivia ar fi găsit-o din prima. Deschise fereastra, sperând s-o zărească dând colțul străzii. Strada însă era pustie, nu se vedea țipenie de om. Rămase ore în șir cu ochii pierduți în zare, amintindu-și de dimineața aceea de iarnă când o văzuse prima dată. Si simțise că-i dau lacrimile.
Începuse cu mânerele de la ușă. Când intrase simțise ceva lipicios care i se prinse de mână. I se păruse dezagreabil. Trecuse cu cârpa umedă peste ele. La parter mai locuia cineva, dar nu se auzea nicio mișcare de acolo. Închise ușa cu un sentiment de apăsare. Nu-i plăcuseră niciodată locurile pustii. Nici liniștea dinăuntru nu era tocmai pe gustul ei, dar nu mai avea importanță. Acum era interesată doar de munca aceea domestică, la care se înhămase benevol, resimțind o plăcere perversă în a-și intra în rolul de gospodină, ceva care nu fusese și nu-și dorise să fie vreodată. Făcea unele lucruri și pentru Sebastian, ce-i drept, dar nu coborâse până acolo încât să-i spele rufele sau să-i curețe parchetul. Sebastian avea o menajeră, o doamnă în vârstă, care trecea de două ori pe săptămână pentru lucru aceasta și pentru multe altele. O privise adesea cum muncea, iar acum încerca să facă la fel, descoperind că nu era atât de complicat pe cât își imaginase. Începuse cu lucrurile mărunte, cu vitrinile și noptierele cu sertare, pe care se așezase o peliculă fină de praf. Lua fiecare lucrușor în parte, având grijă să-l pună de unde îl luase pentru a păstra ambianța locului. Virgil nici nu trebuia să bage de seamă că trecuse pe acolo. Nu se grăbea, făcea totul cu răbdare, cu migală, nefiind presată de timp. Cu cât termina mai târziu, cu atât mai bine.
Pe la amiază începuse să i se zbată ochiul stâng. La început crezuse că era ceva întâmplător, dar după câteva ore realizase că zvâcnirea aceea continuă tindea să se cronicizeze. Sistemul său nervos încerca, probabil, să-l avertizeze asupra unei primejdii iminente, nu era superstițios, însă nici ateu sută la sută nu era. Gândul că i s-ar fi putut întâmpla ceva Oliviei se suprapuse în mintea sa peste avalanșa de temeri cu privire la dânsul. Nu-i spusese despre plecarea intempestivă a lui Virgil la Frankfurt, care, cu siguranță, nu-i picase bine, de aceea își făcea griji, neștiind cum reacționase și, mai ales, încotro apucase, fiindcă nu prea avea unde. Greșise. Dacă i-ar fi spus, cum îi sugerase Virgil, n-ar mai fi plecat!
La capătul primei săptămâni, Olivia terminase cu lucrurile mărunte. Rămăseseră lucrurile mari, câteva șifoniere, lustrele și un scrin cu două sertare suprapuse, de culoarea cafelei cu lapte. Se concentrase pe șifoniere și lustre, mai întâi, apoi venise rândul scrinului. Cele două sertare erau prevăzute cu două broaște minuscule și erau încuiate. Trebuise să bâjbâie îndelung pe sub tăblia de deasupra scrinului până găsise cheile. Erau prinse de o plăcuță magnetică, semn că ascundeau un secret. Descoperirea o incitase. Deschise sertarele, căptușite cu mătase roz, cu un fel de curiozitate perversă. Înuntru, aliniate frumos, văzuse o grămadă de plicuri și se dumirise. Acolo se afla arhiva sentimentală a lui Virgil, adică tocmai ce căutase inconștient. Nu-și putuse reprima tentația de a deschide și citi prima scrisoare din plic.
Sebastian simțise un junghi în dreptul inimii, dar nu-i dăduse importanță. Era ziua când trebuia să vină menajera și nu avea de gând s-o sperie. La scurt timp însă, aceasta îl găsea întins cu fața în jos pe covor. Sunase imediat la Urgențe, iar un echipaj de la Salvare sosise în mai puțin de cinci minute. Medicul își dăduse seama „pe loc” că era vorba despre o problemă cardiacă severă și hotărâse că trebuia transportat de urgență la spital. Așa se face că Sebastian se trezise a doua zi într-un pat de spital, aflând că suferise un preinfarct și că mai trebuia să rămână acolo încă zece zile. Îi era indiferent. Nu-l mai atrăgea nimic spre casă. După externare urma să înceapă un tratment medicamentos complex și să evite pe cât posibil emoțiile. De parcă ar fi depins de el.
O chema Angela. Pesemne că Virgil întreținuse o relație intimă sau foarte intimă cu ea, fiindcă femeia folosea un limbaj mai mult decât colorat și se vedeau către sfârșitul paginii și câteva urme de lacrimi. Îi reproșa, în principal, că o mințise cu bună știință și că nu urmărise decât s-o seducă, ceea ce și reușise până la urmă. Se temea să nu fi rămas însărcinată și-și blestema ziua în care se născuse. În cele două sertare ale scrinului erau peste trei sute de scrisori. Timp de trei zile și trei nopți citise cu inima strânsă scrisoare după scrisoare, descoperind printre rânduri adevărata față a lui Virgil. Nu-l crezuse în stare de așa ceva, cum nu-l crezuse niciuna din semnatarele scrisorilor. Cu fiecare zi, valul de indignare creștea în sufletul ei proporțional cu numărul scrisorilor citite. Nu mai era loc prea mult loc în scrin, dar, cu puțin efort, ar mai fi încăput o scrisoare. Puțin probabil însă!
Zilele petrecute la spital treceau pe nesimțite între perfuzii, consultații, discuții sterile cu tovarășii de suferință sau cu asistentele, nemaivând timp să se mai gândească și la altceva. Pe Olivia o uitase din prima zi. O știa undeva în adâncul ființei sale, dar nu-l mai chinua cu prezența și cu reproșurile ei, cum se întâmplase până atunci. Preinfarctul avuse și părțile lui bune. Părăsise spitalul cu regret. Doamna Smaranda, menajera, se întrecuse pe sine. Făcuse și unele modificări. Așezase, de pildă, patul în dreptul ferestrei, iar biroul său de lucru în locul patului. Îi plăcuse. Ordonase, îndepărtase praful de peste tot, spălase ce trebuia spălat și umpluse casa de flori. Schimbase admosfera aceea mohorâtă de care se plângea câteodată și Olivia. Păcat că nu putea să se bucure și ea alturi de dânsul.
Virgil sosise pe la ora patru dimineața. Țârâitul soneriei o trezise din somn. Privise prin vizor și-i deschise. Bărbatul arăta destul de șifonat. Făcuse drumul înapoi, din Frankfurt, cu mașina. Îi povestise că era epuizat după două zile de mers, că nu găsise timp să-și radă barba, să se spele, se grăbise să ajungă cât mai repede, fiindcă se gândise tot timpul la ea. Avea s-o facă acum, dacă ea îi dădea voie, începând cu o baie. Bineînțeles că nu avea nimic împotrivă, mirosea ca un porc. Ascultase indiferentă fîșâitul dușului din pat. Apoi auzise lipăitul tălpilor pe mozaicul din baie, sunetul înfundat al pămătufului cu care-și săpunea barba, moment în care se ridicase și se furișase într-acolo. Ușa era deschisă, iar el ședea pe un scaun în fața oglinzii. Nici n-o simțise. Abia când îi înconjurase gâtul cu brațele o zărise și-i zâmbise. Rămase cu briciul în aer, oscilând între a o îmbrâțișa și de a-și vedea de treabă. Înclinase spre cea de-a doua variantă. Olivia îl prinse de mâna în care ținea briciul, amuzându-se de pârâitul firelor de păr sub tăiușul lamei. Deodată îi blocă mâna și imprimă briciului o mișcare de translație. Mișcarea fusese atât rapidă și de energică încât puțin lipsise să nu-l decapiteze. Sângele țâșnise ca dintr-o fântână arteziană. Abia avuse timp să facă un pas înapoi în timp ce Virgil se prăbușea cu un zgomot surd de pe scaun.
În drum spre casă se oprise la o farmacie de unde cumpărase rețeta eliberată de medic. Nu mai luase niciodată medicamente și era curios să vadă cum arătau. Desfăcuse cutiile și descoperise niște pastiluțe minuscule, colorate, care trebuiau luate de trei ori pe zi. Medicul îl sfătuise să nu uite, nici să nu depășească orele stabilite. Cele de dimineață le luase la spital, în jurul orei șase, acum trebuia să le ia pe cele de doisprezece, iar următoarele la optsprezece. În plus, medicul îi recomandase o dietă personalizată, destul de restrictivă, cam greu de urmat. Se gândise pe drum s-o angajeze pe Smaranda cu normă întreagă, amintindu-și că-i povestise odată că-și îngrijise soțul, bolnav tot de inimă, înainte de a muri. Exista riscul să mai facă un preinfarct, așa că era de preferat să aibă pe cineva prin preajmă decât să depindă de hazard.
Deși i se păruse uriaș, în comparație cu dânsa, Virgil era foarte ușor. Reușise să-l târâie până în dormitor și să-l întindă în pat. Așternuse cearșafuri proaspăt spălate și-l bandajase cu un prosop de baie la gât, fiindcă mai sângera. Curățase apoi o glinda și pardoseala de sânge, după care se îmbrăcase și părăsise casa, fără să mai încuie ușa. Nu întâlnise pe nimeni pe scări. Abandonase la ieșirea din bloc mănușile, de care nu se despărțise nicio clipă, într-un tomberon și plecase mai departe. În clipa aceea descoperise motivul care o determinase să facă tot ce făcuse din prima zi când intrase în apartamentul lui Virgil. Premeditase inconștient crima, mai întâi pentru afrontul de a o fi chemat acolo, știind că trebuia să plece la Frankfurt, apoi pentru suferința celor trei sute de suflete tixite ca niște trofee în scrin.
Sebastian deschise larg geamul dinspre stradă. Voia să respire, în sfârșit, o gură de aer curat după aproape două săptămâni de privațiune și de miros insuportabil de spital. Nu mai trăgea nădejde s-o mai vadă pe Olivia întorcându-se. Trecuse prea mult tmp. Cu toate acestea nu-și putuse reprima reflexul de a trage cu coada ochiului spre colțul străzii și nu mică îi fusese mirarea când o văzuse apărând ca Afrodita din spuma mării. Se repezise și deschise larg ușa, ca nu cumva să creadă că nu era acasă și să dispară din nou. Era atât de emoționat încât nu reușise să-i spună niciun cuvânt, ca și ea, de altfel. Închise ușa și se așezaseră pe canapea. El pornise involuntar televizorul. Tocmai se transmite un breaknews:
Crimă misterioasă petrecută în casa cunoscutului om de afaceri Virgil Comănescu. Poliția descincese la câteva ore de la întoarcerea acestuia din Frankfurt la sesizarea unei femei, care-l găsise cu gâtul tăiat în pat. Femeia era chiar sora lui și venise să-l vadă. Criminaliștii nu găsiseră urme suspecte, amprente, semne de intrare prin efracție sau de forțare ale ușii, iar vecinii nu observaseră nimic. Se pare că ne aflăm în fața unei noi crime cu autor necunoscut!
Olivia apucase telecomanda din locul în care o lăsase bărbatul și închise televizorul.
- Să știi că zilele acestea am stat la mama!
Sebastian aprobă din cap, deși aflase că mama ei murise de mult. O luase ca pe o metaforă, intrepretând afirmația ei sui-generis: că trecuse pe la casa părintească, a cărei moștenitoare era.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în maghiară
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahl fikciója a való életben
Roald Dahl Matilda című gyerekmeséjében is van igazságszem. Matilda portréja (a Matildától való kis eltérésekkel az írásaiban is tükröződik) a mindennapi életben létezik. Az illető permutációkat, logaritmusokat, nem tudom milyen fokozatú egyenleteket, számolt 1000-ig a telefon számológép funkciója nélkül, 4 éves kora óta olvasott, saját érdeklődési körét és szenvedélyeit látta, miközben a nővér körömlakkkal csinalta a körmét, a bátyja pedig focimeccset nézett a nem tudom melyik argentin csapattal, ha az apja alábecsülte, a leggyakrabban hordott kabát bélését bekente roll-on izzadásgátlóval, tudta, hogy mennyi idő fogy el a tálban lévő gabonafélékből, azt is tudta, hogy ki szállítja neki, és mielőtt kifogyna, mindig ugyanattól a cégtől fog tejet választani (mert csak azt szereti), azt is meg tudta mondani a kinézetből mennyit kell kiönteni, hogy ne árassza el a terítőt, tudta, hogyan ne röhögtessen ki a táncokon úgy, hogy párja lábára lép, sokkal pontosabban tudta, hogy mikor esik az eső, mint az AccuWeather alkalmazás, érezte Amikor esküszöm, amikor elutasították vagy elfogadták, gyakran félreértettnek érezte magát, bár mindenkit mindig megértett, tudta, hogy mindenkinek mi az oka és félelme, tudta, hogy ne hagyja magát alábbvalónak, tudta, hogyan kell küzdeni érte. jogok, az igazságért és az igazságért. Számára mindig az számított, hogy mi a tisztességes. Mindig is nyugodt, földhözragadt ember volt, de ugyanolyan vicces. Mindenki erőfeszítéseit énekelve senki sem maradt sértve vagy figyelmen kívül hagyva.
Látta mindenki szándékát, mi élteti az embert, mi élénkíti, mi nyomasztja vagy fárasztja. Tudta, kiben bízhat, és ki hagyta volna cserben egy bonyolultabb helyzetben. Cam szinte el tudta képzelni, hogy mit várhat el mindegyiktől, hogyan reagálna, mi késztetné őket együttműködésre vagy utasítaná el az együttműködés gondolatát, hogyan beszélnének egyenként. Senki nem tudta meglepni semmivel, ismerte a legtöbb helyzetet, ami az út során felmerülhet.
Látta az emberek természetes szépségét, nem mesterséges szépségét, hogy sminkelnek, rúzsoznak, dús volument varázsolnak a hajukba, vagy hogy az edzőteremben dolgoznak minden erejükön. izomcsoportok. Nem, semmi ilyesmi, az embereket azért értékelte, amilyenek, nem pedig annak, aminek látszani akartak. Nem volt szüksége felesleges kozmetikumokra, a természetesség volt a legvalódibb, ezért volt szép. Az volt a legkülönlegesebb benne, hogy olyannak értékelte az embereket, akik, nem feltétlenül azért, amit felajánlanak vagy bizonyítanak. Mindez azért történt, mert minden szemszögből látta az embereket, elnyelte pillantásaikat, úgy olvasta őket, mintha regényeket olvasna. Lelkesen szerette volna megfigyelni minden egyes ember személyiségének részleteit, kivenni a legjobbat mindegyikből, ahogy a méhek virágport gyűjtenek a virágokból, hogy feldolgozzák és mézzé alakítsák.
Ugyanakkor szerény volt, rájött, mit tehet és mit nem. Egy pillanatig sem gondolta, hogy mindezt egyedül is meg tudja csinálni. Ismerte a határait. Megértette, hogy vannak helyzetek, amikor ismerőseivel is konzultálnia kell, hogy véleményt nyilváníthasson, és az eset ismeretében járjon el.
Nagyon finoman és gondosan felmérte saját tettei következményeit, és azt, hogy azok hogyan érinthetik a körülötte lévőket.
Roald Dahl könyvének szereplője nem másban, mint Ceciliában találhatta meg mai megfelelőjét.
Alte poezii ale autorului
Steluță
Și luna voi vrea să îți ofer,
Și stele, și planete, univers
Când voi ține-n brațe-mi steaua
Ce mi-e dată-n dar, din cer.
Steluță, ce ziua îmi înseninezi
Voi vrea mereu în brațe să te simt
Și să-ți stau de veghe, să visezi ,
Nopți, cu ține-n brațe adormind.
Mimul fericirii
Mă uit de ani de zile la trecut,
Fereastra e aceeași și în astă seară
Și pentru o clipă broaștele-au tăcut
Să poată auzi dacă aprind țigară.
Inspir fumul amar-înțepător
Că poate v-a ajunge până la plămâni
Și poate-mi mai trece o zi, să mor
S-ajung în iad, lângă păgâni,
Că am mimat un zâmbet în oglindă,
Să cred că eu sunt încă fericit,
Dar gândul de a mă spânzura la grindă
A apărut de când m-ai părăsit.
Obișnuiesc să stau lângă fereastră
Și să privesc în gol, fumând
Și numai scrumul rămânând,
De când s-a dus iubirea noastră.
Și ochii-mi sunt trist și obosiți,
Dar nimeni nu vrea să mă creadă
De parcă ochii le-au rămas lipiți
De mime ce-au avut să vadă.
Tablou
Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând
Că nici un alt tablou nu are tei
Sau cerul însorit și-o floare-n câmp
Însă nu pe mine, tu, ma vrei!
Îmi privești soarele ce-mi strălucește
Si cum străbate vântul prin păduri,
Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește
Viața ce-mi descrisă prin picturi.
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă,
Cu frunzele-mi pictate pe pământ
Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt,
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.
Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți,
Dar în sufletu-ți e doar amăgire
Și-ți pare rău că nu am fost iubiți,
Dar acum sunt un tablou, si tu..
o amintire
Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi
Și altfel nu mă vei putea privi,
Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi
Și n-am să încetez a te iubii!
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Privind spre nori
A fost odată ca niciodată o familie simplă, formată dintr-un bărbat și o femeie. Aceștia aveau împreună o fetiță care era zglobie, îi placeau jocurile copilărești și era dornică mereu să își facă prieteni noi... uneori chiar nu avea astâmpăr să stea locului chiar și pentru două secunde. Era o ființă atât de blândă și de visătoare încă din primii ani de viață. Inventa tot felul de joculețe pe care le juca cu copiii vecinilor.
Ea era singurul copil, dar din cauza că erau doar niște oameni simpli, părinții ei munceau din zori și până-n seară pentru a duce un trai normal, nu prea aveau timp pe care să îl petreacă împreună.
Cât timp părinții ei erau la muncă, ea mergea la bunici să stea cu ei. Fetița se juca deseori jocul ei preferat, mai ales când era tristă, și anume, privitul norilor. Aceștia o minunau, dar niciodată nu avea cu cine să împartă bucuria și entuziasmul de a-i privi. Bunicii erau ocupați sau pur și simplu nu aveau chef, spunând că există lucruri serioase de făcut pe pământ, mai serioase decât privitul norilor. De cele mai multe ori aceste cuvinte o întristau, dar uneori se consola singură că îi rămâneau ei mai mulți nori de descoperit și că o comoară ca asta nu se poate împărți. Fetița era mereu senină, deși în dinăuntrul ei se simțea tristă și singură. Evident, avea zile mai fericite, când nu simțea acele goluri lăsate de singurătate, zile în care uita să se mai întoarcă acasă de la joaca cu copii de-ai vecinilor.
Fetiță a crescut, acum era aproape adult. Seninătatea ei a dispărut odată cu trecerea vârstei și foarte puține lucruri o mai bucurau. Golurile marcate de singurătate au pus stăpânire pe ea. Ii lipsea iubirea din chip, naivitatea din copilărie pe care o vedeai în priviri....era altfel.
Într-o zi a cunoscut un băiat, de aceeași vârstă cu ea. Abea a recunoscut din privirea lui că era un suflet bun, copilăros, visător, de parcă s-ar fi văzut pe ea în copilărie. Nu îi venea să creadă că el a rezistat trecerii anilor și a rămas așa.
Au devenit amici, se cunoșteau deja de o vreme și au început să meargă des împreună la picnicuri și apoi, întâlniri de doi.
Într-o zi, la unul dintre picnicuri, ea a îndrăznit să împărtășească cu băiatul comoara descoperită de ea în copilărie, și anume, norii. I-au plăcut atât de mult băiatului încât acesta devenise obiceiul lor preferat.
Prima persoană care a privit norii împreună cu ea i-a readus zâmbetul pe față. Au privit fericiți norii ani întregi până când au decis să se căsătorească sub bolta cerului însoțiți de nori.
Nici...
Nici luna nu-i pe cer în astă seară,
E și târziu și e înnorat,
Nici stelele nu par să-mi fie alături.
De când ne-am înnoptat.
Culoarea nopții
Culoarea nopții fără tine
E palidă și mult prea rece
Si nici cu timpul nu-mi va trece
Culoarea nopții, fără tine.
Steluță
Și luna voi vrea să îți ofer,
Și stele, și planete, univers
Când voi ține-n brațe-mi steaua
Ce mi-e dată-n dar, din cer.
Steluță, ce ziua îmi înseninezi
Voi vrea mereu în brațe să te simt
Și să-ți stau de veghe, să visezi ,
Nopți, cu ține-n brațe adormind.
Mimul fericirii
Mă uit de ani de zile la trecut,
Fereastra e aceeași și în astă seară
Și pentru o clipă broaștele-au tăcut
Să poată auzi dacă aprind țigară.
Inspir fumul amar-înțepător
Că poate v-a ajunge până la plămâni
Și poate-mi mai trece o zi, să mor
S-ajung în iad, lângă păgâni,
Că am mimat un zâmbet în oglindă,
Să cred că eu sunt încă fericit,
Dar gândul de a mă spânzura la grindă
A apărut de când m-ai părăsit.
Obișnuiesc să stau lângă fereastră
Și să privesc în gol, fumând
Și numai scrumul rămânând,
De când s-a dus iubirea noastră.
Și ochii-mi sunt trist și obosiți,
Dar nimeni nu vrea să mă creadă
De parcă ochii le-au rămas lipiți
De mime ce-au avut să vadă.
Tablou
Mă privești ca pe-un tablou și-ți spui în gând
Că nici un alt tablou nu are tei
Sau cerul însorit și-o floare-n câmp
Însă nu pe mine, tu, ma vrei!
Îmi privești soarele ce-mi strălucește
Si cum străbate vântul prin păduri,
Și te gândești ca nimeni nu-mi iubește
Viața ce-mi descrisă prin picturi.
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă,
Cu frunzele-mi pictate pe pământ
Și cu crengile-mi bătute-n zori de vânt,
Mă privești ca pe-un tablou de toamnă.
Te uiți la mine și vezi îndrăgostiți,
Dar în sufletu-ți e doar amăgire
Și-ți pare rău că nu am fost iubiți,
Dar acum sunt un tablou, si tu..
o amintire
Am rămas o arta neînțeleasă-n ochii tăi
Și altfel nu mă vei putea privi,
Dar vei rămâne în ale-mi inimii văpăi
Și n-am să încetez a te iubii!
De Adam Ioana Andreea Lenuța
Privind spre nori
A fost odată ca niciodată o familie simplă, formată dintr-un bărbat și o femeie. Aceștia aveau împreună o fetiță care era zglobie, îi placeau jocurile copilărești și era dornică mereu să își facă prieteni noi... uneori chiar nu avea astâmpăr să stea locului chiar și pentru două secunde. Era o ființă atât de blândă și de visătoare încă din primii ani de viață. Inventa tot felul de joculețe pe care le juca cu copiii vecinilor.
Ea era singurul copil, dar din cauza că erau doar niște oameni simpli, părinții ei munceau din zori și până-n seară pentru a duce un trai normal, nu prea aveau timp pe care să îl petreacă împreună.
Cât timp părinții ei erau la muncă, ea mergea la bunici să stea cu ei. Fetița se juca deseori jocul ei preferat, mai ales când era tristă, și anume, privitul norilor. Aceștia o minunau, dar niciodată nu avea cu cine să împartă bucuria și entuziasmul de a-i privi. Bunicii erau ocupați sau pur și simplu nu aveau chef, spunând că există lucruri serioase de făcut pe pământ, mai serioase decât privitul norilor. De cele mai multe ori aceste cuvinte o întristau, dar uneori se consola singură că îi rămâneau ei mai mulți nori de descoperit și că o comoară ca asta nu se poate împărți. Fetița era mereu senină, deși în dinăuntrul ei se simțea tristă și singură. Evident, avea zile mai fericite, când nu simțea acele goluri lăsate de singurătate, zile în care uita să se mai întoarcă acasă de la joaca cu copii de-ai vecinilor.
Fetiță a crescut, acum era aproape adult. Seninătatea ei a dispărut odată cu trecerea vârstei și foarte puține lucruri o mai bucurau. Golurile marcate de singurătate au pus stăpânire pe ea. Ii lipsea iubirea din chip, naivitatea din copilărie pe care o vedeai în priviri....era altfel.
Într-o zi a cunoscut un băiat, de aceeași vârstă cu ea. Abea a recunoscut din privirea lui că era un suflet bun, copilăros, visător, de parcă s-ar fi văzut pe ea în copilărie. Nu îi venea să creadă că el a rezistat trecerii anilor și a rămas așa.
Au devenit amici, se cunoșteau deja de o vreme și au început să meargă des împreună la picnicuri și apoi, întâlniri de doi.
Într-o zi, la unul dintre picnicuri, ea a îndrăznit să împărtășească cu băiatul comoara descoperită de ea în copilărie, și anume, norii. I-au plăcut atât de mult băiatului încât acesta devenise obiceiul lor preferat.
Prima persoană care a privit norii împreună cu ea i-a readus zâmbetul pe față. Au privit fericiți norii ani întregi până când au decis să se căsătorească sub bolta cerului însoțiți de nori.
Nici...
Nici luna nu-i pe cer în astă seară,
E și târziu și e înnorat,
Nici stelele nu par să-mi fie alături.
De când ne-am înnoptat.
Culoarea nopții
Culoarea nopții fără tine
E palidă și mult prea rece
Si nici cu timpul nu-mi va trece
Culoarea nopții, fără tine.