Cioburi

Oare ce ar fi magia ?

Acea magie e...

Când primul fulg, cade încetișor  

Pe vârful nasului.

De lasă în urma sa 

Numa drumuri de argint 

Un alb atât de strălucit

Încât nu ți-ai lua privirea 

De pe geamul rece.

Melodii duioase și calde

Doar odată le auzi 

De îndată începi și tu...a cânta 

Te umple cu bucurie în suflet.

Pui câte un glob roșu 

Pe crenguțele verzi ale Bradului 

Și cu o stea în vârf

Împodobit și vestit cu cadouri.

Când simți acel miros...

Doamne atât de dulce 

Un miros de mandarine 

De care nu te-ai mai sătura de ele.

Acea magie...

E magia crăciunului

În care toți ne adunăm 

Iar toți ne bucurăm.

Sunt o persoană...

Iar asta e de ajuns.

Ziduri ridicate în al meu suflet,

Ziduri de o mie de straturi.

Lanțurile, demult stagnând pe jos,

Prinzând culori de foc,

Simțind doar un miros...

De sânge vechi și rugină.

Rănile devenind cicatrici,

Porțile sufletului s-au închis,

Devenind un vas gol...

Dar înfiorător de plăcut.

E doar liniște, o liniște plăcută,

Liniște de mult așteptată,

Liniștea de după război,

Ajungând un dulce sentiment.

Sunt doar un om...

Care vrea doar liniște

În al său suflet 

Ce a obosit...

Sunt doar un om 

Cu emoții sufocante 

Cerșind cu disperare 

Doar o gură de aer.

Sunt doar un om 

Și vreau iubire...

Vreau să fiu strâns

În brațele sale.

Sunt doar un om

Iar eu... greșeli fac 

Neiertândumă pe mine 

Purtând-ui veșnic pe umerii mei.

Sunt doar un om

Care și-a pierdut..a sa cale

Ura de a mea sine

Crescând încet..

Sunt doar un om 

Mă simt închis...

În ale mele gânduri

Cu griji nenumărate.

Lanțuri groase port la gât

Lanțuri atât de grele 

Am epuizat să mă zbat 

Până la urmă...sunt doar un om 

Am speranțe și vise...

Care sunt doar ale mele.

Te port ca pe o floare în rouă,

Într-un colț de rai tăcut.

Te port în suflet ca pe-o melodie,

Ca pe o cămașă veche

Ce-și poartă amintirile.

My heart is beating,

I hold so much love,

But no one can

Share the same love.

Fáj a szívem,

nincs itthon senki.

Három nyelven mondtam,

hogy te vagy a szívemnek legjobb része.

Un dor de iubire

ce n-a prins rădăcini,

un fior pierdut în noapte,

un ecou trecător.

Who will be the hero of my life?

Maybe not today, but someone will arrive.

Perhaps when I am no longer searching,

perhaps when I have learned to breathe alone.

Nem rombolni jön,

csak kopogni,

halkan,

mint aki tudja,

hogy a béke már bent van.

De ce tu, omule,

cauți supărările sufletului?

Mereu cu cearșaful la ochi,

respingând adevărul celor din jur.

Ai un suflet atât de pustiu…

Unde ești, o, tu compasiune?

Unde ești, o, tu iubire?

Unde oare ai fi tu, bunătate?

Ești un vampir,

nesătul de sentimentele oamenilor,

iar privirea ta tăioasă

distruge energia tuturor.

Care ar fi poarta luminoasă?

O tot caut… de zile întregi,

iar mintea mi se deșteaptă

despre culorile reale ale lumii.

O, Doamne, luminează-mă,

Luminează-mi Tu mintea,

Sunt pierdută printre ruine

Și nu mai știu calea înainte.

Să mă întorc? Mai are rost?

Niciodată… la omul ce-am fost.

Doamne, Te rog, cu smerenie,

Iartă-mi sufletul, dă-mi mângâiere.

Izbăvește-mă de păcate,

Și ferește-mă de ispite,

Fii Tu, Doamne, sprijinul meu,

Și singura mea speranță-n greu.

Sufletul meu încet suspină,

Fii Tu glasul ce-l alin’ă,

Apune soarele tăcut,

Dar sper în zori… într-un nou început.

Să nu faci din mine poezie.

Nu merit rimă, metaforă, suspin.

Am fost un „prea mult” în inimi goale,

Și poate-am ruginit de-atât venin.

Nu-mi pune flori, n-am știut să le primesc,

N-am știut să stau, nici să cer, nici să cresc.

Am vorbit prea tare în lumi surde,

Am iubit prea mult ce n-a fost vrednic.

Când n-oi mai fi, n-aduce vină,

Nu te întreba „dacă…” – era prea târziu.

Eu știam că unii rămân doar până doare,

Așa cum umbrele pleacă la amiază, nu-n pustiu.

Să nu plângi. Plânsul nu repară.

Ți-aș cere să uiți, dar nici asta n-ar ajuta.

Poate să taci e mai curat decât o rugă,

Dar nici asta nu ajută

Am fost acolo. Am fost până m-am stins în șoapte.

Tu uită-mă, dar nu te uita pe tine.

Că într-o lume în care am dispărut tăcut,

Vreau doar să rămâi întreg, nu vinovat, nu rupt,

ci viu.

Și m-ai forțat să plec iubind

Și mă privesc acum murind,

Cu fiecare clipă care trece

Mă simt pustie, tristă, rece.

Și m-ai forțat să plec iubind

Azi mă prefac că pot zâmbi,

Incerc la toate să fac fată

Dar sufletul mi-e fără viața.

Și m-ai forțat să plec iubind

Cu simțurile pâlpâind,

Ce mereu mor, apoi învie

Să moară iarăși pe hârtie.

Da! M-ai forțat să plec iubind

Și mi-ai lăsat sufletul ciunt.

$i nici cea mai întunecată poezie

Nu redă durerea ce zace în mine.

Forțată am plecat, fiind

Un ultim vin în doi dorind.

Și nu trăiesc și nici nu mor

Și port în suflet răni ce dor.

Să nu faci din mine poezie.

Nu merit rimă, metaforă, suspin.

Am fost un „prea mult” în inimi goale,

Și poate-am ruginit de-atât venin.

Nu-mi pune flori, n-am știut să le primesc,

N-am știut să stau, nici să cer, nici să cresc.

Am vorbit prea tare în lumi surde,

Am iubit prea mult ce n-a fost vrednic.

Când n-oi mai fi, n-aduce vină,

Nu te întreba „dacă…” – era prea târziu.

Eu știam că unii rămân doar până doare,

Așa cum umbrele pleacă la amiază, nu-n pustiu.

Să nu plângi. Plânsul nu repară.

Ți-aș cere să uiți, dar nici asta n-ar ajuta.

Poate să taci e mai curat decât o rugă,

Dar nici asta nu ajută

Am fost acolo. Am fost până m-am stins în șoapte.

Tu uită-mă, dar nu te uita pe tine.

Că într-o lume în care am dispărut tăcut,

Vreau doar să rămâi întreg, nu vinovat, nu rupt,

ci viu.

Iar mă-ngrop sub patură, tăcut,
Mama mă judecă, la fel ca la-nceput.
De tata nu mai zic, e-un gol amar,
Plecarea lui e vechiul meu calvar.

15/08/2024

...stie că îmi lipsește,dar imi lipsește mai mult decât știe el...

..........   

10 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ȘI 4 ZILE

S-au făcut de când clipele sunt mai puţine

De când te-ai îndepărtat "străine"

De când...ai ales să se termine.

Vreau să te pierd, să te uit, să te consum,

Să pot să am curajul să mă adun din scrum.

Să imi dispari de tot, din suflet și din minte,

De pe cerul albastru, din ploaia de cuvinte..

Vreau să mi te șterg, să uit c-ai existat,

Să uit cum mi-ai vorbit, să uit cum m-ai tratat.

Încă mă doare rău, deși-a trecut aproape-un an,

De când te port cu speranță și tu nu dai doi bani.

Vreau să imi dispari, cu ochi, buze și cu zâmbet,

Cu parfumul tău, cu râsul ce îmi era cântec,

Să nu știu cine ești și de ne-om întâlni,

Să fim doar doi străini ce din greșeală s-ar privi.

.......................

Vreau să te uit dar vinul îmi amintește mereu de tine...

Gust din rosé poate rosé-mi va fi ziua de mâine...

Sufletul înghețat,simt că mă doare ce am creat

Am făcut din mine un monstru însetat,

De plecare,evadare,

când timpul...pare că încă nu ne-a uitat

Mult prea multe promisiuni

Spuse într-un timp mult prea scurt

Mult prea multe speranțe

Făcute film și rulate într-o noapte

Am creat un monstru și mă doare

Am rănit tot ce am iubit mai tare

Mă credeam înger printre zmei, odată..

Dar m-am trezit de-o ființă cu zmeul tată

Am rănit,deși nu am vrut

Cuvintele uneori vin într-un timp prea scurt

Și nu îmi dau seama că ele dor

Până nu cad singură din zbor

Până nu îmi dau seama că e prea târziu,

Când cuvintele sunt spuse clar..

Și chiar de vreau sa schimb ceva,e în zadar

Sunt un monstru..știu..și doare

Am reflectat în mine,tot ce uram mai tare