Decembrie 1989 - De Neuitat

Fericit e omul care

Nu se plânge că nu are,

Nu se plânge-n gura mare

Nici măcar atunci când doare.

Fericit peste măsură

Este cel cusut la gură;

Cel ce tace și îndură,

Și-i umil, lipsit de ură.

Fericirea din durere,

Fără nicio mângâiere,

Când tu dai fără a cere,

Este cea dintâi avere!

Câte rime, câte stele,

Câte doruri printre ele,

Stau să iasă la lumina

Stau ca mugurii-n grădina.

Sunt ascunse în țărână

Și tot cânta în surdină,

Cum să iasă, cum să facă

Și să-și lepede-a lor teacă.

Azi, speranța cea mai mare,

Mâine, foc de-amăgitoare,

Dar curaj uită să-și facă

Și sfârșesc toate în teacă.

Nu-i morală, nu-i nici sfat

Este trist, este păcat:

Câte-ascunse se petrec

Tot ascunse se și trec.

Si așa cu-a noastre visuri,

Nasc și mor printre abisuri

Și în urma lor apar

Alte visuri ce dispar.

În amintiri, și vechi și noi,

E soare mult, dar sunt și ploi,

Și tot acolo regăsim:

Iubirea, acest dar sublim.

Străbat cu gândul prin trecut,

Și-ajung până la început,

Și de acolo înapoi,

Aduc bucăți, cândva din noi.

Si astăzi suntem infinit,

De la apus la răsărit,

De foc nestins de amintiri,

Din nestematele trăiri.

Nu ai scop, nu ai nimic,

Trece azi, mâine un pic.

Te trezești și-ncepi să-nveți

Să gândești, să meditezi:

La ce-a fost și va mai fi,

La durerea inimii.

N-ai putere ca să uiți,

Gol și singur printre munți,

De durere și de chin,

Bei amarul tău cu vin.

N-asculta ce-ți cânta moartea,

Prefăcută cu dreptatea,

Cea haina și ursuză

Imperfectă și confuză.

Poate-aduce alinare,

Poate este doar schimbare;

Cine știe ce-ți rezervă

Și-n Loc Sfânt ți se relevă..

Și când toate au să treacă,

Parc-ai mai trăii oleacă..

N-ai murit, dar mort ai fost;

Timpul tău fără de rost

A-nceput să aibă sens,

Să respiri cât mai intens

Și din cea mai mică clipă

Vezi cum Raiul se ridică.

Nu ai timp de plâns de jale,

Fierbe sângele in cale;

Ți-ai pus gaj intreaga viață,

Pentr-o clipă de speranță,

Pentru clipa cea din urmă,

Când fiorii-ți fac cunună.

Câte uși ferecate, de griji sfărâmate,

Ni se deschid în față și-n spate;

Călcăm grăbit să le închidem,

S-avem iar mâine ce să deschidem;

Uităm prea des care ni-i locul,

Fugim de noi, fuge norocul;

Prin vieți străine ne-adăpostim,

Nu să trăim, doar să povestim;

N-avem răbdare să mai simțim,

Trăim în grabă, și-n grabă murim.

Și ochii ne cer bucată de cer,

Și-n lacrimi ei pier, deschiși efemer..

Anii sunt ca niște arce,
Peste timp, ce poartă-n spate,
Vise-ascunse-n minți dibace,
Luminate!

Se aștern pe cursul vieții,
Strat cu strat, zile și nopți,
Și-i primesc în dar, etern, poeții,
Toți!

Ei conduc, prin oameni, viața,
Mai departe, tot mereu,
Dar le schimbă iarăși fața,
Dumnezeu!

CEI DE AZI, uită adesea,
Plini de ei, dar fără rost
CĂ DE IERI le este zestrea,
Adăpost! 

Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.

Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.

La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.

Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.

La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.

După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.

Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.

Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.

TRAIASCA ROMANIA /TRAIASCA CIRNACIORUL/ TRAIASCA MITITEII/ TRAIASCA SI POPORUL  //  TRAISACA GETII MARI/ CACIULA SI ITARI /CU TOTII IN BEJENIE /PRIN LUME SUMEDENIE  //  HAI ACASA PUISOR/ BATE TARE DIN PICIOR / TUICULEANA DIN CARPATI /DE PRIN LUME ADUNATI /// GBR cu dor de casa///

Probabil, mâine-aici va fi pustiu

Și toți în pribegie vom porni-o

Drum bun,popor pierdut la un pariu

Adio, mamă patrie, adio!

  Adrian  Păunescu

Tot mai mulți moldoveni pleacă,

Și nu se mai gândesc la familie

Ca fiecare om așteapta,

Cât va mai tine această filosofie.

Lucrează cu anii la betoane

Pentru a primi niste monede,

Dar cu niste rabdări că pe poale

Ei vor succede.

Tot trece timpul pîna când,

Se gândește să plece înapoi,la familie

Dar tot îl trece un gând...

Cât va continua această poezie?

Și ajugând acolo,

Se gândesc la diaspora

Deoarece vor ca,

Să trăiască acolo mai bine

Au condiții de trai,dar...

Nu pot lăsa familia,

Căci este că un dar(cadou)

Ce nu poate fi prețuit nici că Biblia.

Și tot ajung la un gând comun,

Părinții,familia nu sunt mai pretiuti că diaspora

Așa că gândestete bine,până îți spun

Nu te grăbi a explora

Căci viața are multe întorsături,

Prin care trec toti,

Cu foarte multe răsturnături

Dar,oricât de greu ar fi tu tot inoți..

Compusa și scrisă de:Leca Nicolae

Pe un deal, în depărtare,

In țara aceasta mare ,

Eu încă îmi mai găsesc,

Satul meu copilăresc.

Și în mijloc o ruină,

Parcă ștearsă de rugină,

O căsuță bătrânească,

O căsuță românească!

Și acum mai am în minte ,

Încăperea mea de-odihnă,

Cea căsuță bătrânească unde eu stăteam în tihnă,

Românul bine se simte,

Pe pământul românesc,

România țara -mi dragă:Eu îți spun că : TE IUBESC!

        AUTOR: Rada Maria 6D 

Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.

Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.

Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.

Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.

Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.

Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.

Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,

Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.

Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.

Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.

Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.

După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.

Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.

Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.