Aruncați peste bord !

Azi e mare sărbătoae ;

Doresc tuturor ce poartă numele

Constantin și Elena,sănătate,bucurii

și îndeplinirea tuturor dorinților!

Lăcomia este așa de mare ,

Lupta pentru putere ,fără de hotare

Încă nu s-a gândit nimeni

Să pună dări pe aer și pe soare?

Vin ades la voi în gând 

Când dorul se strecoară

Stați cuminți ,frumoși și tineri

Pe perete într-o ramă.

Mă sfătuesc cu voi 

Când greul vieții

Îmi dă iar târcoale.

                 IDOL DE VIAȚĂ

Cu mama să seamăn 

Să seamăn cu tata?

Să  caut prin vremuri

Rădăciinile neamuli meu?

Obârșii vechi ce se adapă

Din ascunse izvoare?

Să caut ființa-mi  fragilă

În strat de pământ,de argilă

Că-s amestec de apă și lut

Ideal de viață și scut?

Că  pe o vatră stropită cu sânge

Un neam e hărăzit pe vecie

Să fie stăpân pe destin și pe glie.

Oare pot fi enumârate ,câte dureri  poate duce un părinte

în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec

așa se călesc și merg mai departe .De dureri  fizice  mergi

la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu

o vreme ,apoi poți uita ...Dar când  pierzi  un copil  e altceva!...

A fost secerat  de  o boală ,de un accident ,te resemnezi

Domnul ,a vrut să-l ia  ...Dar durerea  cea mai mare  este când ,

l-ai crescut mare și ca părinte  îți spui  mai e puțin ,și își va găsi

un drum  al lui.Un copil  e o fericire faci tot să-i fie bine .

Dar când  descoperi un adevâr cumplit : copilul  tău s-a rătăcit ,

o boală grea  l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,

vezi  cum raza  ta  de soare ,moare  încet ,încet ...Asta-i durerea

cea mai mare . Unde ,la cine să  apelăm ,noi părinții : Pe lume

nu-i durere mai mare . s.o.s.  ne doare!

A venit iar primăvara

Grădinile-s pline cu flori

Printre nori coboară raze

Ca-n zile de sărbători .

În livada plină de petale

Murmur ...cântec de albine ...

Mă opresc pe banca veche

Depănând o amintire ...

Și atunci era primăvară

Cerul limpede azuriu

Mirați le priveam pe toate

Astăzi singură mai viu

Azi pădurea ,strgă ...cheamă

Vino iar și te ascunde

Vino tu iubite dragă

Amintirea-ți s-o pot prinde .

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

Vinho tinto leve é bom

O vinho tinto leve é bom,

Colhido no final do outono,

Mais sobre a geada, mais sobre o homem,

Bebo muito mais e não fico bêbado.

Eu jurei que nunca mais beberia

Mas eu não consigo me segurar

Bom vinho, bom, eu gosto,

Não sei o que farão com ele.

Vinho de maçã raro

Ele sobe em sua cabeça sem escada,

Vinesor de bogies verdes

Torne o homem invisível.

O vinho é bom e saboroso,

Quando você bebe com um homem bonito.

Mas se você beber com um homem feio,

O vinho para na garganta.

Chișinău oraș frumos,

Ce ai un soare luminos.

Soarele-ți zâmbește,

Bucuria ți-o vestește.

Ai clădiri mărinimoase,

Înalte și frumoase.

Chișinău oraș cu flori,

Și cu mulți locuitori.

Tu ai oameni muncitori,

Ce lucrează de cu zori.

Oameni iubitori de muncă,

Ce se grăbesc la lucru.

Tu ești oraș vestit,

De turiști ești tot iubit.

Că ești foarte vestit,

Pentru multe istorii menit.

Chișinău te îndrăgim,

Și mereu noi te iubim.

Că ești un oraș frumos,

Unde păsările-ți cântă duios.

Ești orașul preferat,

Chișinăul meu cel drag.

Te îndrăgim fiecare,

Și cel mic și cel mare.

Poezie dedicată"orașului Chișinău"

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Știu pe românește dorul

Vatră ,mamă ,frați ,surori

Știu ,și-n limba mea maternă

Le înțeleg ...până am să mor.

Știu să cânt ,doina de alean

Și cu ea îmi legăn pruncii

Îndemn vitele să are

Doar în vatra mea de sânge .

Știu să plâng și să suspin

Într-un prezent tot mai amar

Cu Românii spulberați prin lume

Pentr-un trai mai bun și-o pâîine !...

România drum prin timp

de Bătrânelul Moșulică  ( Marius )

În anii șaizeci, timpul era strâns,

Cu vise puține și pasul încins,

Fabrici, lozinci, tăceri la rând,

Și dor de libertate-n gând.

În sate și blocuri gri de beton,

Se creștea cu frica drept legământ,

Pâinea era puțină, speranța la fel,

Dar omul era om, nu doar un fel.

Anii șaptezeci trecură domol,

Cu muncă multă și traiul în gol,

Se strângea cureaua, se strângea și glasul,

Dar mama zâmbea, ținând aprinsă casa.

Veni optzecistul, greu și amar,

Cu frig în calorifer și cerul avar,

Lumina se stingea, dar nu și credința,

Românul ținea piept cu ființa.

Și-a venit ‘89, cu sânge și foc,

Cu strigăt de „Libertate!” pe loc,

Căzu dictatura, se sparse tăcerea,

Dar rana rămase, adâncă durerea.

Anii ’90 – haos și drum,

Cu speranțe vândute pe un minim consum,

Fabrici căzute, oameni plecați,

Copii rămași singuri, părinți depărtați.

Dar România mergea înainte,

Cu pași șovăielnici, dar mintea fierbinte,

Se-nvăța democrația din mers,

Cu greșeli, cu lupte, cu visul revers.

După 2000, o nouă speranță,

Europa părea o mare promisiune-n față,

Granițe deschise, pașapoarte albastre,

Dar dorul de casă rămânea-n ferestre.

În 2007 intrăm în Uniune,

Cu mândrie-n suflet și multe minciune,

România visa la dreptate și rost,

Între ce putea fi și ce-a fost.

Au venit crize, proteste, furtuni,

Strigăt în piețe, nopți fără minuni,

Dar tinerii scriau viitorul pe zid,

Cu speranța-n piept și curaj infinit.

Pandemia ne-a prins nepregătiți,

Cu frică, cu pierderi, cu pași rătăciți,

Dar am învățat ce contează cu-adevărat:

Viața, credința și omul de lângă pat.

Războaie la graniță, lume schimbată,

Adevărul greu, speranța încercată,

România stă dreaptă, cu ochii spre mâine,

Între teamă și dor de mai bine.

Și iată-ne-n 2026, în prezent,

Cu trecutul în spate, dar pasul atent,

Încă ne doare, încă mai sperăm,

Încă mai plângem, dar nu renunțăm.

România nu-i doar hotar pe hartă,

E mamă, e dor, e rană curată,

E glasul străbunilor spus încet:

„Ține-te drept și nu uita cine ești.”

Viitorul e sumbru,

Țara se stinge încet.

Cei plecați privesc din depărtare,

Cei rămași au lăsat scutul jos.

Dreptatea poartă mască de Nedreptate,

iar Nedreptatea stă pe tron.

Un popor rătăcit în pseudovalori,

Credința a devenit un târg deschis,

în mijlocul suferinței.

Istoria bate în porți de lemn,

dar nimeni nu-i mai deschide,

căci am învățat să trăim îngenuncheați,

uitând că putem să ne ridicăm.

12.02.2026

Andrei GUȚU

Oh cer de vară al moților;

Îmi amintesc când mă-întindeam,

În iarbă înalta, câmp pustiu,

De sub Fântâna Sălciilor.

Oh cer de vară  azuriu;

Pasări treceau slozuri în zbor

Se-opreau se-înghesuiau sa se-odihnească,

Pe-un nor hoinar suriu.

Oh cer de vară al moților;

Fugeam de muncă și de cald,

În iarba înaltă c-un vin alb

De sub fântâna salciilor;  

Oh cer de vară  azuriu;

Nu e cuvânt, tablou, statuie sau miros,

De câmpuri verzi și galben aluniu,

De asta sunt un hoț.  

Oh cer de vară azuriu;

Tu ști Luceafarul!

Pe restul toate el ne-arata;

Ai fost plecat destul.

Oh cer de vară al moților,

Noaptea citesc pe nume în poieni;

Tu-mi desenezi drumuri pe cer,

Esti car cu cai troieni.

Oh cer de vară azuriu,

În suflet sună-alarma,

Si eu de dor scriu și iți plâng,

A mea singură Alma.  

Oh cer de vară azuriu,

De-ar fi la tine sa revin,

Deși de-atunci a trecut timp,

Sa nu ma lași pustiu.