N-AI TEAMĂ

    N-ai teamă să zbori 
    Cu-o aripă în zori,
    Pe-un nor alb şi lent 
    Cântec strident...
    
    N-ai frică să urci 
    În umbră de cruci,
    Să vezi lumea toată 
    Ca pe o roată...
    
    N-ai teamă să cazi 
    Cuvinte să arzi,
    În cărţile mii 
    Cu pagini zglobii...
    
    N-ai frică să mergi 
    Printre pribegi,
    Să cauţi mereu 
    Drumul cel greu...
    
    N-ai teamă să-ncerci 
    Gustul de terci,
    Vinul sec şi amar 
    De peste hotar...
    
    N-ai frică să revii 
    Dintre morţi între cei vii,
    Pe toate să le vorbeşti 
    Fie veşnice, fie lumeşti...
    
    N-ai teamă vei fi auzit 
    De-acum aurit,
    Cuvântul să-ţi fie 
    Grăit dintr-o mie...


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online N-AI TEAMĂ

Data postării: 10 martie

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 554

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

UITARE

    Mă pierd. Mă scufund în uitare.
    Mă uiți. Mă tratezi ca atare.
    Am plecat. Discret fără umbră.
    Ai rămas. Înveșmântată în ură.
    
    Te respir. Îți adulmec parfumul.
    Fără mine. Destrămat îmi e drumul.
    Pozele-s șterse. Precum frunzele moarte.
    Te-am iubit. Să te uit, nu se mai poate.
    
    Cine ești. Un zbor prea devreme.
    Cine sunt. O carte fără poeme.
    Gustul de măr. A fost sărutul tău.
    Sunt gol. În mine acum este hău.
    
    Mă uit. Mă scufund în uitare.
    Ai fost. Pe obraz o lacrimă mare.
    Te uit. Mai arunc doar o privire.
    Am fost. Acum sunt doar o ieșire.

Mai mult...

CA PLOAIA...

    " - Ca ploaia-s vinovată,
    de lacrima ce-a strălucit aseară,
    în lumina palidă-a felinarului trist... "
    
    " - Ştiu... şi-o parte din mine lipseşte, 
    şi singur mă simt... 
    în drum pustiit... "
    
    " - Voi, trecători de-o noapte la nimic 
    nu gândiţi, căci toate 
    vi-s străine... "
    
    " - Te-nşeli. Căci ea-mi lipseşte... 
    e tot ce am în vine... 
    prima mea iubire crudă... "
    
    " - Te minţi. Şi ea te minte... 
    ca ploaia trecătoare,
    e visu' acesta strâmt... "
    
    " - Nu... eu, nu... doar...
    " - Taci ! "

Mai mult...

Estival

-Copilul dumneavoastră cântărește exact patruzeci și cinci de kilograme și șapte sute de grame, - cam cât o oaie -, și are o înălțime de exact un metru cinzeci și șase de centimetri, următorul vă rog, așa, dumneavoastră doamnă vă rog urcați fără teamă pe cântar, la înălțimea dumneavoastră, v-ar trebui exact cinci kilograme în minus... următorul vă rog...

Nimeni nu știa cum îl cheamă, de unde vine, ce hram poartă, dar noi nu începeam sezonul pe litoral fără să trecem prin filtrul omulețului de la complexul de magazine din Eforie Nord...

Era un omuleț fără vârstă, mic de statură, cu o voce pițigăiată greu de reprodus și care i se potrivea de minune, purta sandale lejere de vară și era îmbrăcat întotdeauna în haine albe de in, cu o pălărie galbenă de paie așezată șmecherește pe ceafă, și care își făcea veacul în fața complexului, cântărind și măsurând înălțimea turiștilor. 

Pe după gât îi atârna, ca o eșarfă purtată elegant, o panglică de un metru pentru măsura taliei așa cum au croitorii, și se mișca important și foarte profesionist în jurul tău după ce te urcai pe cântarul medicinal cu taliometru, - știți voi de care, unul dintre-acelea vechi pe care le găseai pe vremuri în cabinetele medicale -, știa pe de rost ce greutate trebuia să ai în raport cu înălțimea, și nu avea pic de rușine să-ți spună în față diferența!

Era atât de îndrăgit prin felul lui de a se purta cu turiștii, încât cu mic cu mare, indiferent de vârstă sau sex făceam coadă în plin soare să ne cântărim și să ne măsurăm la el, dar mai ales, să auzim implacabilul  verdict:

-La înălțimea dumneavoastră, n-ar strica vreo, exact, cinci kilograme în minus... 

Atunci toți ceilalți de la coadă sau pur și simplii trecători izbucneau în hohote de râs, neștiind că și alții vor râde de ei după ce le venea și lor rândul...

Eforie Nord. Perla muncitorească a litoralului românesc! Doamne ce amintiri am strâns despre cele două săptămâni pe care, în aproape fiecare vacanță de vară, le petreceam la Cosmos, nu, nu hotelul, acolo doar mâncam la "împinge tava". Noi ne cazam în camping, fiindcă aveam un cort mare de patru persoane, iar "cazarea" era mult mai ieftină decât la hotel și astfel puteam să ne prelungim sejurul până la două săptămâni!

Și bineînțeles, nu pot trece cu vederea trauma copilăriei mele, care pe atunci se numea obligatoriu "Techirghiol", similar și acum în mintea mea cu nudismul cel rușinos, nămolul scârbos și bisnisul pe care-l făceam cu polonejii. De la ei cumpăram printre altele, "ciungă", suc concentrat de fructe la plic, saltele pneumatice, slipi de baie din lycra, ochelari de soare pentru șmecheri, espadrile de blugi, și maieuri cu "Miami Vice"... că de, trebuia să fim "cool" seara la discotecă!

Și apoi, prieteniile de-o vară pe care le legam cu alți copii de-o seamă... Era o concurență acerbă între noi care stă mai confortabil la cort. Dacă aveai scaune pliante și aragaz de camping cu butelie roșie, stăteai în față, dar oricum nu te puteai compara cu cei care stăteau la rulotă, ăia erau specia aparte care tronau deasupra tuturor, mai ales dacă aveau și mini-televizor, de unde nu puteai rata "teleenciclopedia" și "dallasul" de sâmbătă seara!

Și-mi amintesc și-acum, după atâția ani, cum pe plajă, umblau bișnițarii cu tot felul de mărfuri de calitate îndoielnică, ce aveau doar un singur scop vădit declarat, să stoarcă și ultimul leuț din buzunarele doldora ale turiștilor. Erau tot felul de indivizi care oricum arătau dubios, aflați în concurență unii cu alții, care stricau larma plajei cu strigătele lor:

-Colorata, colorata, până mâine este gata! Liru, Liru, crocodilu', nu mișca că faci copilu'! (poză de familie cu tot felul de chestii gonflabile care pluteau grotesc pe fundal!)

Mie unul mi se pusese rău pata pe un porcușor gonflabil de culoare galbenă, îmbrăcat cu tunică albastră, bonetă și șorțuleț albe de bucătar. Doamne, cât mi-l doream! Mă milogeam de părinți să-mi ieie și mie unul:

-La ce-ți trebuie, nu mai ai doi ani, și-apoi se va sparge și vom arunca degeaba banii pe fereastră...

Dar mai cu o clătită cu ciocolată, mai cu o merdenea cu brânză, piersici, prune și struguri, pepsi, loțiune de soare, lopățele, forme pentru nisip, găletușă cu sită, colac, cearceaf de plajă, umbreluță, prosoape de baie, șlapi...

-Mă diavole, unde naiba i-ai pus, i-ai îngropat în nisip, ei, las's că vezi tu "acasă"! 

...vara trecea repede, precum apusul de soare, peste dig, scoici, valuri și pescăruși...

Mi-am primit porcușorul, pe drum, la întoarcerea către casă, atunci când am oprit la un "PECO" să alimentăm dăcișoara. Dar deja îmi pierdusem interesul pentru el. A stat trist și în cele din urmă s-a desumflat, la fel ca toate așteptările mele de copil. 

Brusc m-am trezit dintr-o stare de visare, într-o adolescență încâlcită și confuză. N-am realizat atunci că mi-am pierdut copilăria odată cu scoicile culese și abandonate pe malul mării...

 

Mai mult...

VREMELNICĂ-I IUBIREA MEA...

    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi schimbătoare, 
    Ca o zi de sărbătoare... 
    
    Ca un nor sprinţar... 
    Ce fuge, 
    Soarele să mi-l alunge... 
    
    Ca o pasăre în zbor... 
    Pân’ la stele şi-napoi, 
    Spre adâncul din zăvoi…
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Şi iertătoare, 
    Ca o mamă-ocrotitoare... 
    
    Ca o umbră... 
    -nspăimântată, 
    Ce la tiv de lac s-adapă… 
    
    Ca o frunză-nseninată... 
    Ce adastă aurie, 
    Către marea azurie... 
    
    Vremelnică-i iubirea mea... 
    Finală, 
    Ca o mică portocală... 
    
    Ca un strop strivit de soare... 
    Prins în palmele crăpate, 
    Către buzele-nsetate... 
    
    Ca o duşcă de vin bun... 
    Scurs dintr-o carafă veche, 
    Susur fără de pereche...

Mai mult...

DE VREI

    De vrei să cauţi în inima sacră, 
    Lumina filtrată-n vitralii, albastră, 
    Mormintele celor de mult adormiţi, 
    În ruga pierdută a celor smeriţi…
    
    De vrei să afli în umbrele morţii, 
    Slove pierdute-n meandrele sorţii, 
    Hulpavele mâini trezesc de pe lespezi, 
    Pulberea veche-n fuioarele repezi... 
    
    De cercetezi în zadar, să găseşti, 
    Trecutele vieţi, în pierdute poveşti, 
    E mut menestrelul, şoptit cântul său, 
    Un ecou rătăcit în al timpului hău... 
    
    Păşind din icoane doar sfinţii mai plâng, 
    Hrisovul Sfânt sub prisne de-l frâng, 
    Spre aducere-aminte, către cei încă vii, 
    A celor trecuţi cu zecile-n mii… 

Mai mult...

ALEARGĂ TIMPUL

Aleargă timpul…
Se trec năluci
și spaimă,
și vis,
și iubiri…
Uneori.

 

Aleargă timpul…
Fluturii mor,
și nor,
și soare,
și ploi…
Uneori.

 

Aleargă timpul…
Necum în zadar
și zâmbet,
și sărut,
și cuvânt…
Uneori.

 

Aleargă timpul…
Obosit, în decor,
și cad,
și respir,
și mai mor…
Uneori.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Viața e o luptă

Viața e o luptă,

De păcate suptă,

Cinstită de virtuți,

Prețuită de cei muți.

Cei orbi o venerează,

Topiți după o rază.

Cei surzi o fredonează ,

Impulsiv o urmează.

Cei țintuiți in cărucioare,

Se ascund în ea,sub soare.

Cei proscriși o chinuie,

Negând a ei linie.

Cei bătuți de necaz,

Fac de valoarea ei haz.

Cei rămași goi subit,

O suportă doar silit.

Cei ce respiră huzur,

Se poartă cu ea dur,

Cerându-i chiar tribut 

Cu o grimasă de temut.

Cei uitați,a nimănui 

Bat in peretele ei cui.

Cei înzestrați cu har 

Ii ridică un altar.

Cei suferinzi o imploră,

O sună din oră În oră.

Cei născuți o leagănă,

Cei bătrâni o deapănă.

Iar moartea ii râde n nas 

Și o pândește pas cu pas..

 

 

Mai mult...

Sensul

Coborând, din cer de-a lungul apusului, pășând pe a soarelui raze.

Speranțele și visele, zboară bătând din frumoasele aripi, pline de luciul miilor de stele.

Coborând din ceruri, cu speranța în viața, fără vicii și iubire sfântă fără multe fraze.

Creatorii, nevinovați cu puritate în suflet,  credința sa o trasmit fără motive rele.

 

Creatorii destinului, vieții care deja a trecut, cu mii de ani în urmă.

O viața, ce sa terminat, atât de ușor ca o singură clipă în a soarelui apus.

Și în zguduirea, sa zbuciumata și groaznică,  ca mii de bivoli în cea mai mare turmă.

Ușor, a citit sensul vieții oricărui  om, fără multe cuvinte care  trebuiau de spus.

 

Visele neîmplinite, sunt ca o carte a copilăriei,  care se reflectă în clipele vieții.

Când  ne-au văzut visele noastre pe noi la răscrucea destinui, parcă nu ar fi văzut sclipirea din ochii obosiți.

Este greu, de văzut  și de auzit ,cum gândurile cu greutatea munților  cad în pragul dimineții.

Este greu, de primit,  viața unui lup singuratic ce traversează marginea universului construiut pe oasele visătorilor omoriți .

 

Doar curajoșii,  care au putut să se ridice din genunchi roși până la sânge își creează destinul.

Și  sufletul este calm și plin de bunăvoință,  atunci când și-au găsit  propria sa pace.

Vă rog,  să turnați în pahare  curajul, pentru oameni ca să treacă prin această tristețe atingănd seninul.

Că  atât de tare sunt pline paharele cu frică și ură încât chiar și demonul de pe umărul stâng tace.

 

 Trebuie, doar să înțeleagă  oamenii, că este un mare păcat tăcerea indifirentă.

De fapt, voința și efortul  fiind apa râului  care schimbă chiar și forma pietrilor cu timpul trecător.

Nu trăiiți ca mașinile  care sunt create pentru o sclavie obsedată și permanentă.

Trăiiți, suprinși de o obsesie nebună neuitând de frumusol sens al vieții devenind deja un om nemuritor.

 

Treziți-vă oameni buni,doar nu sunteți o turmă de berbeci care umblă în rând ascultând glasul blestemat. 

Treziți-vă oamenii, cercurile iadului deja  sunt predestinate pentru noi.

Treziți-vă, ridicați-vă, priviți în jur, lumea este foarte frumoasă chiarți are miile de minuni ce sunt de nenumărat.

Uitațivă doar în oglindă și îți vei vedea păcatul și sufletul murdărit de noroi.

 

Nu există o pedeapsă mai teribilă pentru cei care și-au vândur propriile vieți pentru zvonurile galbenilor aurii.

Greu e  să privim tortura conștiincioasă a celor care și-au pierdut viața primind gustul aspru de blestemare.

Trăiți visele frumoase  pentru propriile dorințe strălucitoare și străvezii.

Trăiește astfel încât să pară că în curând soarele va înceta să mai strălucească fără  a voastră chemare.

 

 

Farmecul  lumii,  se descoperă  prin prisma luminii  orașelor într-o seară liniștită.

Sute  și miile, de sclipiri din îndepărtare lumenează drumul spre  pacea mult dorită.

Întâlnirile  și despărțirile, trecerea pentru totdeauna a pragului în direcția necunoscută.

Câștigurile și dezămăgirile, deschiderea ușilor noi pentru rupereaa funiei de pe gât strânsă pe vremea cea mai posmorită.

 

Mai mult...

Tăcerea lucrurilor

Stau lucrurile-n jur tăcute,

dar știu mai mult decât rostim.

Un copac bătrân nu cere vorbe

ca să-ți arate că-i sublim.

 

Piatra nu-și plânge vechiul drum,

nici vântul nu se vaită de soartă,

dar omul, prins în gândul său,

uită că viața e și simplă, și deșartă.

 

Ne facem zei din întrebări

și-n răspunsuri vrem să fim eterni,

dar poate sensul stă în clipa

când uiți să cauți, și doar cerni.

 

Un pas, un gest, o privire lină –

uneori, acestea spun destul.

Tăcerea lucrurilor ne-ndeamnă

să fim prezenți… în loc s-ascultăm tumultul

Mai mult...

Din apus, înmuguri...

În luminile de -apus 

Visele s-au descompus,

Lăsând un gol amar 

În inimi de cleștar.

Și din astrele căzute 

Pe coastele abrupte 

Lacrimi se preling 

Pt iluzii ce se sting..

Sub freamăt de petale 

Glăsuia -n spirale 

O vioară tristă,

Picurând pe o batistă .

Și un gând hoinar 

Rătăcea solitar,

Căutăndu -și rostul 

Și -n sunet adăpostul..

Cuibărind la rădăcini 

Amintirile-n suspini,

Speranța vie licări 

Și -un ideal înmuguri...

 

Mai mult...

După "noi"

Azi mă întreb... ce a rămas din noi

Din tot ce ieri a fost să fie

Un vis, o faptă, o dorință?

Sau gânduri purtate în neființă?

 

În șoaptă îmi răspund..."doar eu!"

Să scriu povestea fără sfârșit 

Căutând răspunsuri iară și iară 

Și tot ce a rămas în final netrăit...

 

Tot ce-a rămas?.... e poezia 

Unde azi se scaldă amintirea,  

Mâine iubirea își caută menirea

Si durerea își așteaptă mântuirea.

 

Tot ce-a rămas?....să pot iubi

Cât pot și vreau și clar pe cine

E tot ce am, ce pot să dau,

Chiar de la schimb n-o face nimeni.

Mai mult...

Reflectoare

În lumina reflectoarelor proprii
știu că, în fiecare zi, mă apropii.
Zâmbesc dezamăgirii —
uneori, prin actorie, ajung la iertare.

 

Apropiindu-mă de acea separare,
prin sertare se ascunde în scenariu:
viu, pur și senin, pe care încă-l scriu,
despre iubire și căldură printre ghețari.

 

Mii de țipari mă prind în cugetări,
întărit de fiecare tresărit electric.
Sărit, sărut cu sete veșnic,
sceptic față de momentul empiric.

 

Bine sau rău — e al nostru.
Zâmbetul terestru,
între lumină și un monstru.
Spectatori în propriul număr,
împreună mușcând din același măr.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍