🎦 ,,Memorii eterne" partea 2 .

Și din nou trec prin  visurile senine
Eu traiesc întreagă viață doar pentru tine
Și vreau să simt din nou în piept caldură
Sentimentele tale mă fac să respir într-o oră a soartei dură

Din păcate, încă nu ne este dat să ne întâlnim
Deși visul meu nu este atât de departe și împrună o să hotărim
Dar totuși  se întâmpla așa  frumusețea mea vieții mele
Că nu ți-am văzut fața  pe paginile cărții în versurile mele

Nu aud ecoul vocei tale blânde
Și nu văd ochii tăi în zilele flămânde
Dar să știi că pot aștepta multe zile  la rând
La urma urmei, tu ești cea pentru care aș fi pierdut și de un suflet și de un gând

Sunt gata  să îndur și să aștept
Tu mă ajuți să uit de tristețe și să fac alegerea drept
Îmi faci inima să bată din noile puteri
La urma urmei, nu ești doar o fată ci bunătate între îngeri.

Și cât de frumoasă este lumea în jur când sunt cu tine mereu

Tu ești boala mea cea mai plăcută și nebună a sufletului meu

Tu ești cea unica persoană pentru care sunt gata să râd în hohote nebunatice

Și nu vreau să mă despart niciodată de tine ca în odele dragostei dramatice

Trăiesc pentru tine în fiecare  noul răsărit și apus de soare

Și sunt gata să mă sacrific mereu închis în vecii ani în cea mai drastică îmchisoare

Dacă va fi nevoie voi zbura pe aripile dragostei în oricare loc  pentru tine

Atunci într-o oricare zi o să ard complet și nu o să-mi fie milă de mine

La urma urmei, viața este doar un moment și doar o clipă din alte zboruri și căderi nenumărate

Deci fii cu mine minunată creație în preajma  celor sute și mii de ore de neplaceri zbuciumate

Hai să iubim în fiecare noua zi  momentul principal al vieții

Să rezistăm în fața obstacolelor și frigurilor ceții

Te iubesc foarte mult fericirea mea cum copilul iubește liberul zbor  

Și nicio vreme rea sau capriciu naturii nu  va opri această senzație cu cel mai mare dor

Când tu ești lângă mine visurile preiau  cea mai frumoasă închipuire a vieții mele

Întreaga lume din jur va îngenunchea în fața ta doar pentru un simplu zâmbet care sclipește ca mii și mii de stele

Draga mea , doresc în această zi frumoasă  să fii fericită fără motive de a te întoarce în trecut

Dorința mea este creată din  cel mai pur și limpede motiv de la care totul sa început

Esti cea mai mare bucurie a mea care traversează această lume din  momentul în care neam întâlnit

Trăiesc doar pentru tine și  voi trăi mereu cu inima în  mână și cu ochii îndreptați spre chipul tău nemaipomenit.

Timpul ticăie,nu tace,

Doru-n poale toarce;

Anii picură în stoluri,

Mistuindu-se in goluri.

Stă oglinda pitulată,

Clipocind sub prelată,

Că nu voia bătrânul chip,

Să răsară din nisip.

Căci tinerețea bântuia.

În sufletul ce vremuia,

Moțăind din cicatrici 

Sub scântei de licurici.

Iar trupul veștejit 

De neputință copleșit,

Lâncezea in alinare

Cu durerea -n mădulare.

Valul spumegă suflarea,

Risipindu-i pulberea,

Căci cursului efemer 

E tot omul prizonier...

    Mă-nchin, Doamne, la Tine,
    Către înaltul, mult-jinduitul, Cer... 
    Să Te milostiveşti de Mine,
    Destinul meu pe mână de lăncer...
    
    Din spini Mi-e adâncită,
    Pe frunte, doar coroana... 
    În râuri de lumină, tăiată,
    Îmi supurează, rana... 
    
    Acum sunt sus pe Cruce, 
    Înalt, cu trupul chinuit... 
    Ce mult n-o v-a mai duce,
    Părinte mult iubit... 
    
    Ştiu c-am greşit: mă iartă,
    Şi iartă tot norodul... 
    Şi orice ceartă, uită,
    Dar nu uita poporul... 
    
    Căci ale lor păcate-ntunecate,
    De-odată, cu mine, se vor stinge... 
    Şi-n slava Lumii Tale,
    Nu-i nimeni să mai strige...

Mă uit cu-anhedonie grea,

La „noi” — dar cine-am fost cândva?

Tu, rece-n gând și-n mângâieri,

Cu ochii prinși de alte sfere-n zări.

Cu inima bătând ușor

Pentru iluzii fără dor,

Pentru o caldă amăgire

Ce-ți dă fiori, dar nu iubire.

Iar eu — mereu aici rămas,

Neclintit în al tăcerii ceas,

Cu zâmbet rece, împietrit,

Pe chipul meu de dor lovit.

Ți-am fost sprijin când plângeai,

Dar râsul nu mi-l dăruiai,

Ți-am fost adăpost și alinare,

Dar nu și loc de sărbătoare.

Cu sentimente halucinate,

De-amor aprins și doruri sparte,

Trăind o viață fără preț,

Cu suflet frânt și ochii-n ceață.

Și când pe viață nu mai pui

Nici vis, nici inimă, nici glas,

Moartea îți șoptește: „Haide, vino!” —

Și câștigă fără pas. 

“Norocul ți-l faci cu a ta mână”

O-nțeleaptă vorbă strămoșească,

Să nu crezi: “Imi ține morală o bâtrană,

Oș lăsa-o eu să vorbească,

În strună să-i cânt,

Și ea după strună să-mi joace,

Și așa s-o ținem până când

M-o lăsa cu povețele ei în pace.”

Destinul ți-e o carte deschisă

Și sufletul ți-e cerneală

C-a ta inimă s-o lași scrisă,

Căci ea ție îți e leală

Și-i dictează cum să scrie

Stiloului cel mort al conștiinței

Despre lunga lui călătorie

În ale veseliei și suferinței.

Coperțile-i sunt colorate

De cei pe care-i porți în inimă,

Care te susțin în tot și-n toate

Și direct pe suflet îți imprimă

Minunate desene, mici scrijelituri,

Dar tot tu ești autorul cel dintâi.

No tragedy has creeped into my life,

Yet everything around is doom and gloom.

Why do I feel this pressure in my chest?

Just like a rock, it weights me down,

Or like an ocean crashing on a stool-

A mess of splintered love and hate and fear

Of nothingness or being not enough.

I could feel joy,

and yet,

I hurt of living

Behind a curtain of pretence and gisting...