Între lumini și întuneric

Suntem complet imperfecți,

Imprevizibili și defecți,

Călcăm strâmb, Impulsiv 

Fără un real Motiv.

Suntem atât de fragili 

Și de multe ori labili.

Ne pierdem în amănunte,

Complicăm lucruri mărunte..

Ne-agătăm de -un rost în lume,

S -avem parte de -un renume 

Și chiar tindem tot mai sus

Spre idealul presupus.

Competitivi suntem din fire,

Ne jertfim cu dăruire.

Mănați de -un resentiment,

Iscăm cate-un incident..

Apoi regretăm amarnic,

Lamentăndu-ne slugarnic.

Hai să trecem peste asta,

Să ne iertăm și basta;

Supărarea bat-o vină

Ne umbrește doar rutina.

Mi ai stropit amar

Pe cristalul din pahar,

Udă ploaia cenușie 

Odaia mea pustie  

Ai dispărut in zori 

Pe norii curgatori, 

Te ai risipit in ceață 

In frânturi de gheață. 

Pradă uriii sau iubirii,

Pe valul amintirii

Curgeau Pe buze

Cuvinte confuze..

Chipul tău se prelinge,

Ma nfioara ,ma atinge;

Vocea ta răsună 

Sub un clar de lună  

De dorul tău Ma frâng 

Sub râuri care plâng;

E beznă si e frig

Si nopțile te strig

Vreau ușa s o deschizi,

Lampa s o aprinzi, 

Galeș sa mi zâmbești, 

Din somn sa ma trezești..

Sa fie ca pe vremuri, 

In ochii mei sa tremuri, 

Caci ma arde lipsa ta

Si gândul de a mai exista!...

O liniște mâzgălită 

De ploaie aburindă 

Mula figura adormită,

Negura s-o cuprindă.

Străzile tăcură 

Și ochii cei de sticlă 

Peste urme picură,

Iar umbrele răsuflă..

Printre foșnetul răzleț 

Vântul fremăta,

Cu briză de îngheț 

Bolta îmbăta..

Foiuau printre năluci 

Din surdina nopții 

Nebuloasele voci,

Ce furnică -n senzații..

Luna-n toropeală 

Plutea -n fibrilații,

Învăluită de răceală 

Sub jet de fluctuații..

Stelele stropeau 

Visele pierdute,

Din abis clipeau 

Peste sufletele mute..

Iubesc în beznă 

Bărbatul de vis;

Dulcea mea caznă,

Picurând din paradis.

Sorb din răsărit 

Zâmbetul din lacrimi;

Al tău chip fericit 

Îl culeg din patimi.

În umbra ta pășesc,

Învăluită de amor,

În tine mă topesc 

Cuprinsă de dor...

Dispăreai ca o himeră 

Printre norii triști.

Mă agățăm ca o iederă 

De gândul că exiști..

Cutreieram pe role

Largul străzilor pavate,

Cu furnicături pe piele

S-ajung cât mai departe.

Vântul fâlfâia în plete,

Surâdea bătrânul soare,

Când răscrucea-n piruete 

O roteam din picioare.

Făceam câte un salt 

Peste groapă sau bordură,

Alunecând pe asfalt 

Cu frâna la cotitură.

Împrejurul Lacului 

Patinam la unison 

Cu foșnetul parcului 

Și ciripitu-n maraton.

Cu tremur în balans,

Spre al mătușii prag,

Ce in brațe m-a cuprins 

Și mă -ncleșta de drag..

Tremură de frig bătrâna,

Motanu-n poală -i toarce,

Crapă sub tălpi țărâna,

O atinge vântul rece..

Suflă cenușa din cuptor 

Pe obrazu-i stafidit,

Meditând la viitor.

Se puse-n colț pe moțăit..

Iarna -i grea, omătu mare;

Oftează printre rânduri.

Bani de lemne nu are,

Doar niscaiva scânduri 

Găsite într-un tomberon.

De-ale gurii ca să aibă 

Șontâc pe un baston,

Bolmojind sub barbă,

Pe la porți cerșește 

Mila omului de rând,

Ce-n casă o primește,

Cu motanul ei plăpând..

Interesul, asemenea lupului,

Se furișează timid și apoi tiptil,

Intrând lacom în suflete, subtil

Adulmecând mirosul scopului.

Îl descoperi în multe variante.

Unii-l privesc ca o necesitate.

Alții ca pe o mare modalitate

De-a dobândi lucruri luxuriante.

Interesul, asemenea vulpii,

Se face admis prin viclenie,

Apelând mereu la "prietenie",

Dar calcă apoi mii de principii.

Îl găsești plin de multe ambiții.

Să-ți înșele propria încredere

Numai să obțină o accedere,

Așa cum procedează ipocriții.

Interesul, asemenea rândunicii,

Construiește cuibul sub streșini,

Creând ambientul unei grădini

Și hrănește tulpina unei statornicii.

Îl îmbrățișezi cu plăcere divină.

Căci dăruiește un scop benefic

Și doar prin iubire ce-l autentific

Ne mai lăsând răul să parvină.

Afară e alb-înghețat

În sobă foc molcom de lemne

Amintiri așezate-n troiene

De timp nemișcat

 în cavaleri.

Lãsãm în urmã lumea, cu tot ce-nseamnã ea

Lãsãm noi bucuria, lãsãm durerea grea.

Lãsãm posteritãţii, pe toate, cum au fost,

Pe cele meritate, pe cele fãrã rost.

Lãsãm în urmã lupta şi lacrimile ei

Şi, în vâltoarea luptei, lãsãm pe toţi acei

Ce încã poartã steagul. Pe vechii camarazi,

Ce luptã-n rând cu tine şi-i doare, când tu cazi.

Luptãm cu greul sorţii dar nu ne dãm bãtuţi

Chiar când scãpãm din mânã şi ultimii bãnuţi.

Noi ne venim în fire, ne ridicãm de jos,

Ştiind cã orice luptã, ne este de folos.

Rãmân, ştergându-şi ochii, în urmã, toţi cei dragi,

Cu care împãrţirãm merindea din desagi;

Ne despãrţim de dânşii, ei se despart de noi

Şi, sunt vãzuţi ba unii, ba ceilalţi, drept eroi.

Dacã n-aduce anul, ce clipa ne-a adus,

Dacã se-adunã ghemul şi-i încã fir pe fus,

Dacã-ţi mai vezi paltonul şi pãlãria-n cui,

Ţi-e prieten, încã, timpul. Dar, mâine, poate, nu-i!

Plutum împinși de secundarul dezinvolt

Vâslind în orb către eternul anonim

Printr-o minune am ajuns ființe toți

Cărând în brațe astro-magicul destin

Contorsionând lucrează haosul vioi

Precum un vals Brownian plutind în cană

Azi este soare, mâine ploaie, poate nori

Ne învârtim zâmbind anost într-o capcană

Călătorind între etern și infinit

Bine și rău pare să fie-o hologramă

Depinde totul doar de ochiul ce-a privit

Căci perspectivele diferă-n lumea oarbă

Din locul strâmt ce se învârte plictisit

Centrul e soarele iar restu varietate

O simplă glumă despre spațiul mărginit

Ne e de-ajuns căci nu cuprindem realitate

Avem și timp, avem și Sud, avem și sus

Ne-am definit un ideal dintr-o himeră

La stânga-i dreapta-n antiteză descompus

Ne orientăm în relativa efemeră

Coborând, din cer de-a lungul apusului, pășând pe a soarelui raze.

Speranțele și visele, zboară bătând din frumoasele aripi, pline de luciul miilor de stele.

Coborând din ceruri, cu speranța în viața, fără vicii și iubire sfântă fără multe fraze.

Creatorii, nevinovați cu puritate în suflet,  credința sa o trasmit fără motive rele.

Creatorii destinului, vieții care deja a trecut, cu mii de ani în urmă.

O viața, ce sa terminat, atât de ușor ca o singură clipă în a soarelui apus.

Și în zguduirea, sa zbuciumata și groaznică,  ca mii de bivoli în cea mai mare turmă.

Ușor, a citit sensul vieții oricărui  om, fără multe cuvinte care  trebuiau de spus.

Visele neîmplinite, sunt ca o carte a copilăriei,  care se reflectă în clipele vieții.

Când  ne-au văzut visele noastre pe noi la răscrucea destinui, parcă nu ar fi văzut sclipirea din ochii obosiți.

Este greu, de văzut  și de auzit ,cum gândurile cu greutatea munților  cad în pragul dimineții.

Este greu, de primit,  viața unui lup singuratic ce traversează marginea universului construiut pe oasele visătorilor omoriți .

Doar curajoșii,  care au putut să se ridice din genunchi roși până la sânge își creează destinul.

Și  sufletul este calm și plin de bunăvoință,  atunci când și-au găsit  propria sa pace.

Vă rog,  să turnați în pahare  curajul, pentru oameni ca să treacă prin această tristețe atingănd seninul.

Că  atât de tare sunt pline paharele cu frică și ură încât chiar și demonul de pe umărul stâng tace.

 Trebuie, doar să înțeleagă  oamenii, că este un mare păcat tăcerea indifirentă.

De fapt, voința și efortul  fiind apa râului  care schimbă chiar și forma pietrilor cu timpul trecător.

Nu trăiiți ca mașinile  care sunt create pentru o sclavie obsedată și permanentă.

Trăiiți, suprinși de o obsesie nebună neuitând de frumusol sens al vieții devenind deja un om nemuritor.

Treziți-vă oameni buni,doar nu sunteți o turmă de berbeci care umblă în rând ascultând glasul blestemat. 

Treziți-vă oamenii, cercurile iadului deja  sunt predestinate pentru noi.

Treziți-vă, ridicați-vă, priviți în jur, lumea este foarte frumoasă chiarți are miile de minuni ce sunt de nenumărat.

Uitațivă doar în oglindă și îți vei vedea păcatul și sufletul murdărit de noroi.

Nu există o pedeapsă mai teribilă pentru cei care și-au vândur propriile vieți pentru zvonurile galbenilor aurii.

Greu e  să privim tortura conștiincioasă a celor care și-au pierdut viața primind gustul aspru de blestemare.

Trăiți visele frumoase  pentru propriile dorințe strălucitoare și străvezii.

Trăiește astfel încât să pară că în curând soarele va înceta să mai strălucească fără  a voastră chemare.

Farmecul  lumii,  se descoperă  prin prisma luminii  orașelor într-o seară liniștită.

Sute  și miile, de sclipiri din îndepărtare lumenează drumul spre  pacea mult dorită.

Întâlnirile  și despărțirile, trecerea pentru totdeauna a pragului în direcția necunoscută.

Câștigurile și dezămăgirile, deschiderea ușilor noi pentru rupereaa funiei de pe gât strânsă pe vremea cea mai posmorită.