Draga mamă,

Ai lăsat in urma viata tropotind,

Fără tine pașii mai greu apasă 

Tu nu mai esti, ocrotind..

Angoasant, dorul nu mă  lasă.

 

Timpul trece, tu esti rece,

Te chem, nu vii,

Te vad in sicriu, la capul tau cruce.

Abiogen, nu mai invii.

 

Lacrimile de plumb cicatrici adanci, 

Pana in suflet au patruns 

Stralucirea ai luat cu tine pe veci

Abscons, nu ma opresc din plâns.

 

Aleanul ma cuprinde,

Ma biciuie jelania si rade!

Lasa rani sangerande 

Pe pielea inimii murinde.

Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Katia poezii.online Draga mamă,

mama

Data postării: 15 iunie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1162

Loghează-te si comentează!

Categorii

Poezii de dragoste Poezii de dragoste Poezii de despărţire Poezii de despărţire Poezii despre natura Poezii despre natura Poezii de primavara Poezii de primavara Poezii dedicate Mamei Poezii dedicate Mamei Poezii pentru copii Poezii pentru copii Casa Părintească Casa Părintească Poezii pentru tata Poezii pentru tata Poezii despre animale Poezii despre animale Poezii despre moarte Poezii despre moarte Poezii filozofice Poezii filozofice Poezii confesive Poezii confesive Poezii triste Poezii triste Poezii motivaționale Poezii motivaționale Proza Proza Colinde Colinde Poezii comice Poezii comice Poezii patriotice Poezii patriotice Poezii de 8 Martie Poezii de 8 Martie Poezii de Paște Poezii de Paște Poezii de Anul Nou Poezii de Anul Nou Poezii diverse Poezii diverse Gânduri Gânduri Dedicaţii Dedicaţii Felicitări Felicitări Poezii de prietenie Poezii de prietenie

Poezii din aceiaşi categorie

Fără corp și fără cuget

Și poate într-o zi o să învăț să zbor,

Să mă duc departe nerăbdător.

 

Sa plutesc și să veghez,

Lumea întreagă să o fotografiez.

 

Să rămân doar un suflet

Fără corp și fără cuget.

 

Să mă eliberez de tot ce înseamnă "eu"

Și să ajung până la apogeu.

 

Să mă las pierdut în cer și gânduri,

Să învăț să citesc printre rânduri.

 

Să mă îndrume briza largii mări 

Să uit de toate ale mele tulburări.

 

Să nu mai gândesc și să nu mai exist,

Să mă eliberez de al meu spirit realist.

 

Să nu mai fiu nimic pe lumea asta,

Decât o amintire vastă.

Mai mult...

Logodnă

Nu cu sicriul m-a chemat,
Ci cu lumină stinsă-n prag
O fată palidă de veac,
Cu pas domol și zâmbet drag.

 

Avea cunună din uitări
Și voal țesut din seri târzii,
Iar ochii-i, două adâncimi,
Plângeau cu liniștea pustii.

 

— Te-aștept de mult, mi-a spus încet,
Din clipa-n care te-ai născut,
Ți-am fost umbră la fiecare pas,
Și visul tău necunoscut.

 

Atunci am înțeles că viața

Nu e decât un drum spre ea,
Că toate dorurile mele
Îi poartă numele-n ascuns, cumva.

 

Ne-am logodit sub cer de toamnă,
Cu clopot mut și vânt și preot,
Iar stelele, bătrâne moașe,
Ne-au binecuvântat pe loc.

 

Mi-a pus pe mână-un inel rece,
Făurit din timp zdrobit,
Și mi-a jurat iubire veșnică
Cu glas de secol răstignit.

 

— Nu-ți voi lua ce-ai fost, iubite,
Ci doar ce-ai obosit să fii;
Te scap de tine, de durere,
De doruri care nu mai știi.

 

Mi-am lăsat trupul ca pe-o haină
La margini de pământ amar,
Iar sufletul mi-a fost luat
Ca un copil spre-un alt hotar.

 

Acum dorm în brațele ei reci,
Dar nu-i un somn fără de vis:
E pacea celor care-n viață
Au ars prea mult, prea interzis.

 

Și dacă-n lume mai rămâne
Un suspin din ce-am fost eu,
Să știi: nu moartea m-a ucis,
Ci m-a iubit prea greu.

Mai mult...

Detașat

Vad o scena ireala 

Vad corp fragil arzând  

Vad un suflet alergând 

Vad un întuneric aspru 

 

Nu mi mai simt picioarele 

Nu mi mai simt durerea n piele

Inima n o simt bătând

N o mai vad bătăliile mi purtând 

Mai mult...

N-i nimeni acasă!

Îmi este dor, o poartă să deschid,

          Ce stă în rugină,

                Pustie lîngă zid,

    Să scârție, cu glaș  șoptit:

             Tu, nu ești străin,

      Bine ai venit.

          Să stăbat aleea 

                Cândva cu multe flori,

Să ascult în tăcerea nopții

       Povești uitate, până-n zori.

         Să mângâi tâmpla mamei,

                 De ani încărunțită,

Să scârție podeaua

         Cu țoale noi gătită.

            În colțul casei mari 

O umbră se desface, este amintirea

       mamei dragi 

                   a unui suflet dus, vreau 

să cred că-i steaua ce strălucește în noapte 

         acolo sus. Aleele îmi șoptesc, de pașii

mamei grei, sub ștreșinile casei

               arse de vânt și de ploi. Nici fumul 

   nu mai geme,în hornul prăvălit,

                     parcă a murit. Străină îmi pare 

viața ,o poveste, din freamătul ce-a fost,

      nimica nu mai este...O lume întreagă

              unde s-a ascuns?

E  o taină....fără de răspuns !!!!!

 

Mai mult...

Ouija

 

 

Te gandeam prin abis,goliciune

suavă a neantului.

Fara început,fără sfârșit,doar din cuprins.

Stafia ta părea sa persiste

contra timpului,

Intrupare pământească păreai sa fi atins!

 

Stateam pe loc dar mintea nu-mi

cunoaște hotare,

Si nici oglinda nu ma mai privea pe mine!

Gandurile ma purtau pana la

sfintele altare,

Unde cladeam imperii din

a dragostei ruine.

 

 

Spate in spate,eu prin trup

si tu prin suflet!

Ne trimitem scrisori prin

al timpului labirint.

Gandurile-ți dulci nu mai îmi

sunt deloc secrete,

Ce eclipsa rece,a inimii negre alint!

 

 

Am rămas cu întrebare si caut

tactica in răspuns,

Intalnire a doua lumi sa fie

oare in plus?

Captiva in sentimente si un nou

concept indus,

Orizontul e o lege si verticalul e opus?

 

 

Atâtea sa îți spun,prin ce

timpuri m-am născut!

Da-mi de crezare nu cunosc

ale mele rădăcini.

Trecutul e o amintire lunga ce

cheie mi-a făcut.

Refugiul meu in poezie,

nu în al nopții rugăciuni.

 

 

Cutia pandorei am deschis si

ți-am citit scrisoarea.

Vorbim stiluri diferite prin hieroglife 

așa moderne.

Nu eram cu zâna,ma delectam

cu vrăjitoarea!

Leacul singuratatii e dulce,

secretul vieții eterne. 

 

 

Ne vom întâlnii la hotarele

existentei umane!

Ma vei recunoaște printre rânduri

tot mai stranii.

Ma găsești prin ale întunericului savane!

Focul te va calauzi printre

suvitele-mi arămii.

                                                 

 

 

 

Mai mult...

Când am să mor...

Când am să mor, să nu mă plângi,

Lângă Dunăre să mă îngropi,

Un smochin să-mi sădești,

Din el mereu să te servești.

 

Când am să mor, nu-mi vorbi trist,

Recită-mi la mormânt o poezie,

Când am să aud, am să subzist,

Într-o veșnică și pură amintire.

 

Când am să mor, te rog nu mă uita,

Lasă-mă să trăiesc în mintea ta,

Să nu dispar complet de pe pământ,

Căci atunci voi fi cu adevărat înfrânt.

 

Când am să mor, ține minte neapărat,

Căci un om moare cu adevărat,

Când de cei dragi a fost complet uitat,

De parcă vreodată nici n-a existat.

 

Când am să mor, să nu mă plângi,

Niște crizanteme să-mi aduci,

Și indiferent cât ar fi de greu,

Să te crezi pururea în Dumnezeu.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍
#Interesant  Autor: Sabrina Pușcașu
Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookies. Politica privind cookies.