Cârtița
Stau,
nu simt nici gerul, nici incendiul;
deși tremur, nu-i de vină curentul...
Nu mă mișc,
deși încerc un vârf de deget să ridic,
nu reușesc, privesc și mă oftic...
Și degeaba se chinuie fostu-mi lăcaș–
acum e gol, chiar dacă l-au îmbrăcat;
după care speranța i s-a scufundat...
Cu ochii închiși,
mă gândesc la amintirea veche cu mine,
m-aș întoarce să le zic și lor că nu e bine...
Nu mă știu,
dacă plâng, nu e ca și cum ei mă aud,
așa că mai bine stau și-i ascult...
Se întâmplă mai rar,
să-i aud cum aprind un mic dar,
și acela parcă luminează tot în zadar...
Alte ori îi auzeam pe alții,
apoi mă gândeam și la ai mei... săracii,
să treacă și să-mi mai ude măcar macii.
Prin întregul tot mai negru,
ascult și aștept să vină sfârșitul cel greu,
să apară și el când și ei se vor sătura să vină la mine...
mereu.
Categoria: Poezii despre moarte
Toate poeziile autorului: Andrei Iancu
#moarte #întuneric #regret #cale
Data postării: 11 noiembrie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 514