Pisoiul meu

Șaisprezece ministere,șaisprezece vampiri

Consumă din leafa poporului,

De la ordinele prim-ministrului 

O aversă mare de nemulțumiri.

El însuși la funcție 

Cu insuficientă atenție 

A sa minte necioplită 

Mai trebuie bine lustruită

Asemenea președinte mucos,

Care amestecă frazele nerespectuos.

În ale sale discursuri

Primește huiduieli cu răspunsuri.

Astfel,în țara readusă-n sărăcie 

Există numai mișelie

Cu hoția,corupția evocate 

Din adâncul istoriei însângerate. 

Cu ocazia falsificatorilor,

Populația scade-n traiul anilor

Până cei din respectivele domenii

Cedeaza cu fior în ghearele neplăcerii. 

   Doamne,le mulțumesc părinți   

    De prilejul sacrificilor 

     Cu care m-au acoperit   

      Dedesubtul acoperișului învechit 

   
      Oricât de mult îi necăjesc    
   
       Și cat de mult îi stânjenesc 

       Oferă-le lor o speranță

      De-ai izbăvi de-a mea greață 

      
       Căci reprezintă o comoară 

       Pe care o disprețuiam odinioară 

        Ce rareori mai sclipea

        Când încontinuu se ruginea 

       
        Că totul la-ndemână    
       
      S-a asigurat din a lor mâna 

      Când întotdeauna m-au răsfățat    
     
        Cu o intensă dragoste de neimaginat 

          Iar eu acum îi îmbolnăvesc 

          Cu gândurile ce înnebunesc 

          Din adâncul sufletului meu înnegrit 

          Care reflectă o primejdie de neînchipuit 
      
      

În nopțile de sânziene albe,

Și fâsâiturile,de câini,îngroșate,

Odaia mea,scufundată-n somn,

E zbuciumată de visele îngroșate.

Care sosesc dinspre miazăzi,

De la bunici până aici,

La mine,în odaia luminoasă,

Ajung să mă facă-n sclipici.

Ca să-mi sculpteze amintirile,

Din miere-n scuipat,

Ca huma viselor să se cenzureze,

De o calitate,slabă,desenat.

Ce nu o simți deloc,

Oricât de mult te zbați,

E mută ca un mistreț,

Dar mai dură decât ai săi colți.

Stau câteodată și-mi pun întrebări ,

Ce se întâmplă uneori? 

Când te maturizezi devreme ,

Și te adâncești în profunzime .

Când te adresezi oricui ,

Atunci mireasma parfumului 

Se putrezește din senin 

De la un răspuns blajin

Ochiul viitorului se sparge ,

Gura ,ca o cărare se șterge 

Mintea după gratii se retrage ,

Iar din ureche un izvor de sânge-ți curge .

De aici vine o dependență 

Care provine dintr-o influență 

Care te închide pe dinăuntru ,

Să rămâi captiv ca stingheru'.

Astfel țipetele,urletele sună 

Din adâncul inimii, ce răsună,

Când glasurile apelează la ajutor 

Din interior apasator

Dar zadarnic se întâmplă ,

Atunci când nimic nu răsuflă 

Cand totul ce-i închis se oprește 

Din cutia inimii ce ruginește .

Zilele trec,timpul zboară

Anii risipiți ca o povară,

Au trecut în degrabă pe lângă mine

Pe vremea când nu eram în sine 

Și acum șed în pustietate 

Cu amintirea din trecută colectivitate.

Mă gândesc la ai mei vechi colegi

Cu care mă încăieram din motive blegi.

Patru ani la rând 

Am fost naiv să-i scot din gând, 

Când profesorii în parte, 

Și-au avut propria dreptate 

Că eu,zbanghiu și neascultător 

Deranjam orele dânșilor 

Căci de carte mă otrăveam 

Când pe dânsa o priveam

Așadar regretul murdar,

Ma afectează din zadar,

Când de zi până noapte

Ajung să sufăr de anxietate.

Undeva-n spațiul public

La fiecare ceas demonic

Prin preajmă se ivesc oamenii

Așteptând autobuzele-n stații 

Fără nicio activitate
Lipsiți și duși de creativitate
Al lor prieten digital

Îi ajută să iasă din intermediul real 

Pe când sărmana carte 
Uitată și pusă deoparte
De azi nu mai are valoare
Fiindcă nu mai e pasatoare

Astfle mințile umane

Ajungb controlate de telefoane 

Iar eminenta generație 

Va fi curând ștearsă de imaginație 

Te caut, Muc, prin fiecare colț al casei,

unde pașii tăi mici se-auzeau ca niște clopoței.

Pe pervaz e urme de lăbuțe și de vise,

și-un dor care nu tace, oricât de blând îl legănam în piept.

Te văd pe geam, cum stăteai ore-n șir,

privind lumea cu ochii tăi verzi și adânci,

curios de vânt, de frunze, de păsări,

de viața care te chema mereu afară,

unde libertatea mirosea a iarbă și lumină.

Ai fost un motan blând, dar năzdrăvan,

cu suflet mare în trupul tău mic,

cu inimă de leu și pași de abur,

cu curajul de a iubi lumea întreagă,

chiar dacă lumea, într-o clipă, te-a trădat.

Ți-a plăcut să explorezi, să cauți, să simți,

să prinzi raze de soare și miros de drum.

Ți-ai făcut un program la care mâncai,

și știai când vin acasă —

pentru că mă așteptai mereu,

cu ochii tăi verzi, aprinși de bucurie.

Îți plăcea să dormi la soare,

să frămânți biscuiți cu lăbuțele moi,

să torci ca o melodie care îmi vindeca ziua.

Îți plăcea să mergem cu mașina —

stăteai cuminte, privind pe geam,

ca și cum lumea întreagă ți se așternea la picioare.

Ai căzut cândva din pom,

și ți-ai spart câțiva dințișori,

dar te-ai ridicat, Muc — curajos,

cum doar tu știai să fii,

cu o privire care spunea:

„Sunt bine, doar am vrut să zbor puțin.”

Când câinele lătra afară,

îți ridicai capul brusc,

căutându-mi privirea,

crezând că vin.

Și, Doamne, cum îți sclipeau ochii atunci,

ca niște lumini verzi într-o lume gri.

Zgarda ta e acum pe masa mea,

o păstrez ca pe o relicvă de iubire.

E rece, dar parcă mai poartă căldura ta,

mirosul tău, atingerea ta, timpul nostru.

Uneori o țin în palmă și te simt acolo,

ca un ecou care nu vrea să plece.

Muc, suflet liber,

ai fost un vis cu blană neagră,

un strop de magie care a trecut prin viața mea,

lăsând urme de dragoste și curaj.

Ai fost lumina din serile mele grele,

și liniștea din nopțile fără somn.

Știu că lumea te-a luat prea repede,

dar știu și că nu te-a putut lua de tot.

Ești în mine, în amintirile mele,

în felul în care privesc cerul,

în fiecare gând bun, în fiecare lacrimă.

Acolo unde ești acum,

sper că e iarbă moale și cer cald,

sper că alergi printre umbre de fluturi

și dormi pe pervazul unui nor,

făcând biscuiți pentru stele.

Și dacă vântul adie ușor,

și perdeaua se mișcă fără motiv,

eu știu că ești tu, venind să mă vezi,

să îmi spui că ești bine,

și că încă mă iubești,

cum și eu te iubesc —

pentru totdeauna.

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

          În înaltul cerului 

Sus în vârful dealului 

Se rotește un vultur mare 

Care caută mâncare.

       Cu aripile larg deschise 

Tot pământul îl cuprinse.

Și cum privea el de sus 

Vede un iepuraș ascuns 

Lângă o tufă mai înaltă 

Se lasă să-l prindă îndată.

         Iepurașul , nici o scăpare n-avea 

Inima tare îi bătea 

Simțea că îi iese din piept 

Și gândea că e nedrept 

Să plece așa curând 

Nu i-ar fi trecut prin gând.

        A închis ochii ușor 

Și în gând cere ajutor

Crede că sfârșitul este aproape 

Și deacum n-o să mai scape.

      Dar dintr-o dată furtuna s-a oprit 

Și vulturul din drumul său a fost oprit.

Când soarele după furtună s-a ivit 

Iepurașul, a răsuflat și el fericit.

Și a gândit în mintea sa

Câte o dată furtuna,e bună și ea la ceva.

Am un câine Shiba Inu.
Japonez, câine de rasă.
E tot una: tragi cu tunu
sau îl lași singur acasă!

Am crezut întâi că-i castor,
când rodea, cu poftă mare,
masa de televizor,
scaunele, sau vreo floare.

Galerii ca un miner,
a făcut în canapea!
L-a oprit arcul de fier,
altfel chiar trecea prin ea!

E producător de lână,
galbenă și mătăsoasă.
Zilnic poți s-aduni o mână,
de pe jos, la noi din casă.

Schema lui de activitate?
„Fură, ascunde și distruge!”
Să-l dresezi e peste poate;
când îl chemi, se duce, fuge!

Nu îi place nici un câine,
nici de-i pui, nici de-i cățea!
Chiar de-i dai carne, sau pâine
Nu te place, dar….o ia!

Rasa asta nu prea latră,
dacă totuși însă o face,
îți vine cu prima piatră,
să-l lovești, până va tace!

M-aşi lipsi cu drag de el
Nu risc însă intrebarea:
„Dorești soț, sau vrei cățel?”
Evitându-mi…debarcarea!

29.01.2016

Mi se spune că-s cumătră

Și că fur găini din curte,

Totul este o minciună

Țin regim și manânc fructe.

Noaptea trec pe la cotețe

Doar atunci când nu e lună,

Și doar să le spun la păsări

Somn ușor și noapte bună.

Am miros fin de canină

Și adulmec ce îmi place,

Stau cu nasul sus în vânt

Prada o atac și sunt dibace.

Câinii, cum mă văd mă latră

Dar nu-i bai că sunt legați,

Trag de lanț ca să m-ajungă

Și mă-ntreb...oare-s turbați?

Uneori pe unde trec lipsesc

Câte-o rață, curcă sau găina,

Toți îmi spun că sunt o hoață

Când găsesc pene-n grădină

Totuși vreau să recunosc ceva

Că am poftă să consum și carne,

De la cei ce nu-s prea gospodari

Care-n loc de ușă au pus...bârne.

Vestea-mi merge că-s șireată

Și că am coada prea lungă,

Mulți ar vrea să-mi facă rău

Și să-mi poarte blana...glugă.

Am mulți ,,prieteni" prin pădure

Chiar pe moș Martin din poveste,

Cică, l-am lăsat cu coada scurtă

Prinsă-n gheață..la prins pește.

Iar acum flămândă eu vă spun

Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,

Și tot timpul mă ascund de oameni

Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.

Privesc la harnicile albine,

Trăiesc în stup ca într-o cetate,

Au și oști că altfel nu se poate

Ca o inimă ce mereu bate.

Ordonate și cuminți 

Se risipesc departe în zare,

Tâlhari și hoți și profitori

Privesc cu jind spre stupul lor.

Acest mic harnic popor,

N-au nevoie în stupul lor

De împărați, de prinți 

Și nici chiar de președinți.

Ele știu că au o treabă

Mierea din flori să culeagă

Și să adune în cămară 

Provizii până la vară.

Clară-i legea lor în stup

Dacă furi te țin la zdup

Nu știu de imunitate

Alte legi au în cetate.

Hai să ne uităm mai bine

Să învățăm de la albine

Pedepsând pe cei ce vor 

Mierea strănsă de popor!!!!