Mă cheamă...Ghost!

E vânt și rece-n luna mai

Iar tu ești prea departe,

Aș vrea puțin să te ating

Dar simt că nu se poate

Te strig în gând să te întorci

Că vocea nu vrea să m-ajute,

Să-ți zic ce mult eu te iubesc

Și nu mai vreau s-avem dispute

Dar gândul cred că nu te-ajunge

C-a rătăcit și el demult adresa ta,

Așa că nu-mi rămâne altă șansă

Decât s-aștept să văd ce va urma

Până voi primi vești de la tine

Încerc să mă descurc cumva,

Însă ce fac nimic nu-mi iese bine

Și înțeleg că îmi lipsește cineva

Pe geam văd picături de ploaie

E semn că vremea se cam schimbă,

Strâng rufele jilave de pe culme

Și fug de tunet că-mi este frică

Deschid televizorul din rutină

Dar nu-s atent la ce se spune,

Aș vrea s-aud cum bați la ușă

Sau dacă nu, un telefon să sune

Nimic din astea nu se-ntâmplă

Așa că întrebări încep să-mi pun,

La care-aș vrea să am răspunsuri

Dar simt că este greu să mă adun

Zilele trec și luni se fac deacum

De când tu ai plecat de lângă mine,

Sunt trist dar totuși pot să-ți spun

De vii..te-aștept..de nu..să-ți fie bine!

Mă uit în timp și, îmi văd

Anii...ce repede s-au dus,

Socoată fac la ce-am făcut 

Și-s mulțumit, că dă cu plus  

Pe ici pe colo, mai am regrete 

Dar nu de ce am pus...deoparte,

Și pentru timpul...aiurea risipit

Până să-mi fii... a mea jumate. 

Nu știu de ce am amânat

Să-mi.. mărturisesc iubirea,

Când inima...strașnic bătea

Când, îi priveam...privirea. 

Și azi și mâine și încă-o zi

N-am îndrăznit să-i spun,

Că vreau, amica mea să fie

Și poate-apoi...să mă cunun. 

Mirat am fost, c-a ei colegă

Un bilețel mi-a...strecurat,

În care era scris...este a ta

Și-n visul ei...iubitul căutat. 

Curajul, mi-a venit pe dată

Și pași spre ea am îndrăznit,

Iar când am fost față în față

Salut ne-am zis și am zâmbit. 

N-am ezitat, mână să-i strâng

Și să pornim în doi pe o cărare,

Eu mut, iar ea puțin surprinsă

Când a primit, în dar...o floare. 

Mult timp, n-am scos o vorbă

Și doar unul la altul ne uitam,

Dar, amândoi făr ' a ne spune

Simțeam, că ne îndrăgosteam. 

.....................................

Ce a urmat, e o poveste...fericită

Pe care-o pun, pe vers de poezie,

Sunt om iubit și împlinit...trăiesc

Lângă a mea Mărie...astăzi soție!

Mereu cu drag îmi amintesc

De-a noastră primă întâlnire,

Era în toamna lui optzeci plus

Și ne-am plăcut dintr-o privire

Eram atât de tineri și naivi

În lumea asta așa nedreaptă,

Studenți admiși la facultate

Fără a intui... ce ne așteaptă

Dar cui să-i pese ce va urma

Când astăzi ești îndrăgostit,

Crezi că ai totul și n-ai nimic

Și doar speranța de-a fi iubit

Ziua atunci era prea lungă

Și seara greu mai cobora,

Până să-mi văd ființa dragă

Minutul era mai mare decât ora

Ne așezam pe bănci sub tei

Si unde îi furam o sărutare,

Eram noi doi și totuși trei

Că luna ne privea din depărtare

Dar, ce-i frumos știm că nu ține

Și anii studenției rapid s-au dus

Iar noi cu diploma de absolvire

Toți, în càmpul muncii am ajuns

.......................................

Acum ne continuăm povestea

Făr' a uita că suntem muritori,

Și care au urcat în trenul vieții

Ca doi iubiți, dar totuși...călători!

De câte ori m-am rătăcit pe cale

Tu te-ai ivit și mâna mi-ai întins,

Să mă ridic și drumul să-l găsesc

Și cu iubire, în brațe m-ai cuprins. 

De Tine mi-a povestit bunica mea

Și spus că Tu ești calea și adevărul,

Iar când necazuri în viață voi simți

Rugă să-nalț, că Tu-mi ești ajutorul.

De mic am învățat poruncile cerești

Și încercat să nu le-ncalc vreodată,

Dar cine poate zice ,,n-am păcătuit "

Când de ispită... viața-i înconjurată. 

Am fost mereu cu Tine-n gândul meu

Și n-am uitat nicicând să mulțumesc,

Și-apoi să cer iertare și binecuvântare

Și lacrima s-o vărs... când Îți greșesc. 

Crezul mi-a fost să nu mă rătăcesc

Și bunătatea să-mi cuprindă inima,

Iar fapta să mă-nsoțescă la plecare

Când Domnul... Sus... mă va chema!

Păstorul bun!

Sus pe cer o stea răsare
Ce e una binecuvântată,
Care, pe magi îi îndrumă
Înspre ieslea-ntunecată.

Astăzi, se va naște Sfântul
Ca lumea, s-o mântuiască,
Și păcatul ei... să-l șteargă
Că-i poruncă-mpărătească.

Lumina, calea regilor lumină
Și-i îndemnă, să se grăbească,
S-aducă vestea, cea minunată
Că pe Mesia, Maria o să-l nască.

În iesle s-a născut Pruncuțul
Adus de Preacurata Fecioară,
Pe care l-au numit...fiul Iisus
Într-o binecuvântată... seară.

Și daruri multe, Lui i-au adus
Pentru-a cinsti...copilul Sfânt,
Aur, tămâie și smirnă au depus
Pe-al Său, sărăcăcios veșmânt.

Și-n jur cântau cete de îngeri
Colinde minunate de Crăciun,
Ca toți să înțelegem pe deplin
Că-n lume a venit, Păstorul bun!

Ce bine e că sunt copil,

În trup și chip de-adult,

Și lacrima nu mi-o rețin,

Când simt să plâng

Ce mult îmi place să vorbesc,

De dulcea mea copilărie,

De satu-n care m-am născut,

Și unde am primit un nume,

Ce mândru sunt unde-am ajuns,

Trecând prin școli și greutăți,

Și că nu m-am lăsat învins,

De cei ce ura o sădesc

Ce fericit mă simt că mă alinți,

Și permanent ești lângă mine,

Cum aș putea vreodat' să uit,

Iubirea ta...soția mea cea bună

............................

Nu sunt vreun mare menestrel 

Și doar un novice,

Și nici nu-mi doresc să fiu model,

Și doar un om ce crede-n vise

...................................

Vouă mă-nclin și mulțumesc,

Că versurile scrise le citiți,

Făr' a vă ști, vă prețuiesc,

Și-n viața mea sunteți...bine veniți!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Câinelui meu îi dau
bucata de pâine,
el îmi dă
privirea lui blândă.
Dau pisicii
mângâierea mea,
ea îmi dă
nepăsarea față de mine.
Iau privighetoarea
și o pun pe umăr
omului.
El, om
împușcă toate
visele mele…
Câine,
privire blândă
bucată de pâine.

S-a întâmplat cândva,la o răscruce,

Să-l văd cu ochii trişti,rănit,

Cerşind covrigi uscaţi sau turtă dulce

Oricărui trecător ce l-a privit.

Am îndrăznit să-i spun o vorbă bună.

L-am mângâiat şi rănile i-am oblojit,

L-am ascultat cum geme si suspină

Când îşi plângea destinul chinuit.

L-am alintat duios cu vocea mea

Şi-a ridicat privirea şi s-a luminat.

N-a aşteptat decât un semn.Şi gata!

Direct în braţe mi s-a furişat!

Şi împreună de mulţi ani trăim!

Și cei mai buni prieteni am rămas!

Ne bucurăm,trăim,îmbătrânim!

Eu şi Azor,dulăul de pripas.      

Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea  și a spus:

Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.

Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.

 Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.

Îl scot zilnic la plimbare

Când marchează toți copacii,

Cred că nu e  întâmplare

Că toți s-au uscat ...săracii!

Îl țin mai mereu în lesă

Că-i un cățel năzdrăvan,

Nu se-ntoarce la adresă

Fără să-i cumpăr...ciolan!

Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .

-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?

-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .

Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.

-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .

Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .

Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee! 

Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .

-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.

Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului. 

-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .

-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute . 

-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind. 

-Oac ! Oac ! 

Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse : 

- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit ! 

Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .

-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă ! 

Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .

Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura . 

Sfârșit .

🐸Povestea broscuței Pipo🐸

🧑‍🤝‍🧑Poveste pentru copii👭

🪶Text: Ionela B.Nechita🪶

🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶

Pe uliuta satului,

Pe sub umbra nucului,

Trec in sir joianele,

Precum margaritarele.

Vin in urma lor copii,

Bucurosi urmand flacaii.

Joianele nu mai au rabdare,

Sa ajunga la pajistea cea mare.

La pasune cand ajung,

Doua dintre ele se impung.

Si privesc foarte mirate,

Cateva joiane baltate.

Iarba de pe suat,

Numai buna de mancat.

Indemnul joianelor

La masa necuvantatoarelor.