Univers de praf

Degetele-mi, rătăcite printre rândurile unei pagini,

Literele, în grămezi mai mici, mai mari sau câte două,

Alcătuiesc mai multe gânduri, relatări și chiar proiectează imagini,

Aranjate ca soldații, ca să aducă sens pe fiecare pagină nouă.

Un cuvânt, o emoție și poate o virgulă,

O cratimă, spațiu liber... Nu sunt sigură.

Ochelarii se lasă mai jos, ca într-un vals,

Cuvintele necitite în blur au rămas.

Miros de hârtie, un parfum fără de preț;

Nu îl întrece nici Kindle, chiar de-i isteț.

Sunet de răsfoit, ca un cânt, mă alină,

Cărțile pe raft, neatinse, suspină.

Ce magie cuvintele pot face!

Literele, în lanț, sunt ca niște brățări și mărgele;

Povești sunt ascunse sub cerneala ce toarce,

Semne de punctuație, zici că-s acadele.

Universul cărții are cerul pictat:

Din planete și stele el este format.

Fiecare stea aduce sensul cu sine,

Planetele-s propoziții și fraze depline.

Autorul stăpânește acest univers,

Îi dă culoare și viață după cum își dorește.

Ia trofeul atunci când este ales

În această lume, cuvântul hrănește.

Anna Dabija

Un vechi șase sute șaizeci și șase

O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi

Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);

Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)

Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament

E Sâmbăta veșnică orice ar fi,

Porunca a patra rămâne aprinsă

Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.

Și "orice spirit ce nu pomenește"

Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist

Și însuși Satana apare că înger

Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.

Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri

Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"

Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL

Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!

Șed sub mare norii grei

Cei slăviți chiar și de zei

Stai cu sufletul tău rupt

De zidirea cea de sus

Nu mă uiți dar te repezi

Să Golești al lunii soare

Ce plutește peste mare

Și aștepți lângă grămezi

Stâlpul greu de lângă tine

E legat cu sfori divine

De un om ce te întreabă 

"Când mai vii și tu odată?"

Ah!Ce ființă 

Ah!Ce greu

Mă apropii eu de tine

Dar tu pleci,mă lași în groapă

Mă gândesc la clipa-n care

Noi în ochi ne vom privi,

Iar dincolo de culoare

Amintiri vom retrăi.

În ochii mei tu de vei vrea

Pământul să îl vezi

În care, iarăși, ai sădit

Sămânța ochilor tăi verzi.

O îngrijesc mereu, 

Dar ea nu încolțește,

Căci lacrimile mele-s reci

Si inima-i tot rece.

Cândva ea poate va înflori,

De vei fi langă mine.

Ochi în ochi să ne privim

Pentru o veșnicie.

Te aștept ca vinovatul ce-și așteaptă judecata,

Precum soarele-și așteaptă luna, dar ea-i departe

Precum bolnavul, fără speranță, își așteaptă vindecarea

Precum femeia își așteaptă fericirea viitoare

Copilul își așteaptă mama, 

Codrii își așteaptă ploaia,

Dependentul-drogul, vânătorul-victima;

Eu te-aștept ca o nebună

Să vii să-mi oferi basmaua,

Să-mi usuci lacrimile,

Să mă înjunghii cu spada,

Să-mi arăți dorul urât,

Dragostea nevinovată.

Era odată

sau de doua ori mai mult,

ca intr-o poveste

proaspat scoasă din coma,

o vorba singura,

de creier văduva.

eu zic creier-poate e altceva

mai romantic...

În soare ești soare
În vânt al meu dor muțit
În ferestre și oglinzi a mea umilă încercare
Un ecou vechi dar tânăr și aprins
Într-o grădină o înâlțată floare.
În vânt ești vânt
Vii și alini,rascoli și pleci
Lăsând în urma mirări și așteptări amare.
De ce-i sinele în lume,de cum,de ce și pe cine învinovățești.
Fii vânt și soare în amintirea mea
Fii tot ce e mai departe de mare
Ochi albaștri verzi vezi
Nu pot sa ma înec
Nu doare dorul ce durere nu are.
Fii vânt,fii soare și n-o sa uit
De scântei stinse
De neîmpărtite ramuri
Fii vânt și soare să mă îndrept
Spre zări croite, spre a mele mări departate valuri.

Cum aș putea să cred in tine

Când tu mereu ai gândul dus,

Cum aș putea să-ți cer iubire

Când stiu că altul te-a sedus.

Sunt pregătit să-ți ofer inima

S-o simți cum bate pentru tine,

Dar văd că tu nu îți întinzi palma

Așa c-am s-o păstrez încă la mine.

Mi-aduc aminte când te-am văzut

În grupul nostru de prieteni dragi,

Și cum am îndrăznit sfios să te salut

Și-ai refuzat în seama să mă bagi.

Era pe înserat și luna plină apărea

De după nori pe ceru-ntunecat,

Semn am făcut să vezi că ne privea 

Nu m-ai văzut și-n grabă ai plecat.

Privirea mea te-a însoțit un timp

Sperând că poate capu' ai să întorci,

Să nu mă simt c-am fost un tâmp

Și-un visător ce încă crede în năluci.

Dezamăgirea a fost destul de mare

Și nu știam cum să mă liniștesc,

În gândul meu a încolțit o întrebare

Cànd, unde, pot pe ea s-o întâlnesc

Și vremea tot trecea făra speranță

Din minte să mi-o scot nu s-a putut,

Mă consolam spunând, așa e viața

Și trebuie s-o iei din nou, de la-nceput.

Cu grupul de prieteni m-am întâlnit

Dar ea n-a mai venit să fie printre noi,

Și nimeni nu știa de-i vie sau a murit

Și nici dacă-și trăiește viața in doi.

Dar pe pământ au fost minuni

Și una mi s-a-ntâmplat și mie,

S-o văd pe fată stând în genuni

Làngă un prunc citind din biblie.

M-am înclinat ușor și-am salutat

Primind răspuns la gestul meu,

S-a ridicat zâmbind și depărtat

Trăgând după ea căruțul greu.

 ................................................

 După un timp cu toții am aflat

Că ea la studii afară a plecat,

Și-aici cu un străin  s-a măritat

Dar n-a durat si-au divorțat

Aceasta a fost adevărata lui idilă

A dragului si bunului meu coleg,

Atunci cu toții i-am plâns de milă

Acum vorbim, c-un emerit strateg

Și azi noi despre el mai povestim

Ce mult a suferit după a lui fată,

Și-n glumă nu ezităm să-i amintim

Băiete, tu o himeră, ai iubit odată!

Tu esti o bucata de suflet

Eu caut o bucata de carne

TU

TU ESTI O BUCATA DE SUFLET

EU CAUT O BUCATA DE CARNE

As saruta ochii ei la infinit ca apoi

Sa spuna ei despre suflet

Pe buzele ei as imprima sarutul meu

Ca sufletul ei sa spuna

Apoi da pe oriunde pe trupul ei va fi sarutul meu

Iar daca raspuns nu voi primi

Despre suflet Insemna ca Tu esti o bucata de carne

Eu caut o bucata de suflet

        Îmi doresc să stea

În loc de lumină

Vorba dulce românească,

Ce-o vorbeau străbunii

Dulce grai moldovinesc

Oltenesc,ardelenesc

Stă retras deoparte

Vorbe noi împrumutate

Și-n cartea de bucate.

Așa limba românească

Îmbracă haină nouă

Șade scoasă la mezat 

Ca și-un cenzurat.

Am ales semnul mirării

Vrednic ajutor, concret

În noianul de reclame 

Sunt analfabet...

Cum pot eu azi concura

Eu cu româneasca mea 

Cu engleza ,cu  franceza?

Sau poate m-am rătăcit

Nu-s acasă ,sunt o haimana?

Oare asta-i țara mea?

Azi 

Chiar dacă azi...

poate pentru tine, numai însemn nimic,

eu nu te-am uitat...

ai intrat adânc 

în zâmbetul,

în lacrima mea.

și adesea când oftez

nu stiu dacă sunt eu sau tu.

sau chiar acum...

când îți scriu,

oare cui îi este dor!

Mie sau ție?

Dar voi răspunde...să te apăr 

Asa cum am făcut-o mere

că eu sunt acela

că eu

doar eu.

Mereu ți-am spus că voi veni

Și n-am venit,

Speranță-n mine tu ți-ai pus

Și mai iubit. 

Mereu am fost prea ocupat

Motive invocând,

Și sufletul mult ți-am rănit

Minciuni spunând. 

Mereu veneam cu flori la tine

Dar, doar atât,

Fără a ști să-ți dăruiesc iubire

Știu..m-ai urât. 

Mereu ți-am zis multe cuvinte

Unul lipsind,

Cel,,te iubesc "... mult așteptat

Un gol...lăsând. 

Mereu am ezitat mână să-i cer

Nu știu de ce, 

Degeaba-i scriu să ne-ntâlnim

Ea..nu se-ntoarce.

Mereu visez,iubirea să-mi găsesc

Ce-a fost odată,

Și poate într-o zi, pe ea, o întâlnesc 

Acum...furată!