Tentație divină

Sunt pe Marte 

Cu mintea-n altă parte 

Nimeni nu mă poate întoarce 

Orice-ar face 

Uneori vreau să fug de realitate 

Dacă n-ar fi cineva să mă caute 

Dar n-am unde m-ascunde

Poate într-o cameră câteva secunde.

Mi se întâmplă la ore străine

Să nu fiu atentă 

Oare ce-i în neregulă cu mine?

Sunt pe altă planetă?

Într-o zi oarecare

M-ai lăsat doar cu o scrisoare 

Care spunea:"Am plecat pentru totdeauna

Nu mă căuta, nu mă suna"

Mesajul m-a făcut confuză

De ce ai plecat așa fără o scuză?

Durerea pe care o simt e sfâșietoare 

Ca un cuțit în inima îndurătoare 

Regret tot ce-a fost între noi

Nu va mai exista vreodată un noi

Nici să nu te gândești să te întorci 

Sper să te iert până pe-atunci

M-ai omorât cu acele cuvinte

Amintirile mele sunt pierdute

Din vina ta nu mai am încredere în lume

M-ai distrus cu tot cu nume

Acesta e sfârșitul 

Cu plecarea ta ai stricat totul

Nu te vreau în raza mea de vedere

Aici ne luăm la revedere.

Ploaia va veni

Când vei pleca

Soarele va răsări 

Când cu mine vei sta

Noaptea va fi întunecată 

Când vei suferi

Iar ziua fericită 

Când vei zâmbi 

M-am pierdut prin stele

Ca să te caut prin ele

Dar nu te-am găsit 

Și m-am simțit cumplit 

Te-am căutat și pe Lună 

Altă dezamăgire bună 

Nu are rost să te mai caut 

Deja te-am pierdut 

Cred că ai ajuns în altă galaxie 

Și ai uitat cu totul de mine 

Bucură-te de altă viață 

Că am să te uit cu siguranță 

Un singur lucru dorea

Să simtă dragostea

Din păcate nu i s-a permis

Iar la materie n-are admis

Așa că s-a transformat

Într-o femeie de neuitat

În privirea avea otravă

Și mintea-i era bolnavă.

Iubirea o dezgusta

De la romantism vomita

Ura tot felul de afecțiune

Era dependentă de acțiune.

În săruturi dulci nu credea

Acestea reprezentau pentru ea

Un schimb de salivă

E părerea ei nocivă.

Nu e vina ta

Nu e vina mea

E vina inimii

Care s-a îndrăgostit așa 

Nu ți-am rezistat

Și-n plasă am picat

Tu m-ai fermecat

Cu tot ce mi-ai revelat

Nu ai vrut să fim decât prieteni

Eu am confundat acei termeni

Ajungând să fim doi străini 

În această mare de oameni

Multe vorbe și multe întrebări

Am o mie de gânduri și o mie de stări

Toate duc la un singur om, doar unul

Ce ma făcut sa umblu ca nebunul

In fiecare seara in fiecare zi

Dacă-i sti si tu sigur ai înnebuni

O vreau cât mai aproape

Sa o văd și săi vorbesc in șoapte

Aș dori eu intr-o seara

Să văd această domnișoară

Să o privesc necontenit

Domnișoară m-am îndrăgostit

De al tău suflet, de a ta gândire

De al tău glas și a ta privire

Ochii tăi frumoși ca luna

Asemeni tie nu mai e niciuna

Nu știu de mai iubit vreodată

Și nici dacă-n iubire ai mințit,

Dar oare, mai are importanță

Azi, când viața-mi e la asfințit. 

Cândva pe toamnă a fost idila

Care apoi s-a dus în legământ,

Prin care ne-am jurat...iubire

Cât vom trăi pe-acest pământ. 

Eram doi tineri, visând în viitor

Ca lumea s-o schimbăm în bine,

Pâna-m simțit ce-i nedreptatea

Și răutatea omului...făr'de rușine  

Ziua s-a dus în noapte mai mereu

Pentru a aduna și face mici averi,

Cu gândul de-a lăsa ceva în urmă

Când zborul ne va fi...spre îngeri. 

Anii s-au strecurat prin sita vieții

Lăsând în urma lor, doar amintiri

Pe care-acum, la ceai le depănăm

Iar eu le pun pe vers și-n povestiri!

Aceeași eu, cea care-am stat tăcută

Când sufletul se zvârcolea în piept.

Cea care-a scris povestea frântă

Și a schimbat-o într-un vis mai demn.

Aceeasi eu, ce prea mult n-a cerut

Doar umbra unui semn, o urmă de pas.

Aceeasi care-am fost o flacără de gând

Dar m-am topit... așteptând o clipă de rămas.

Aceeasi eu, ce-am fost cu totul, cu suflet, cu gând 

Deși n-am primit nici măcar jumătăți de măsură 

Am sperat, am așteptat măcar un cuvânt 

Dar n-am primit decât insulte, ce-n mine încă mai răsună...

Aceeasi eu ce-am așternut tăcerea-ți pe hartie

Am devenit fără să vreau... o poezie...

Fără să știu că din atâta dor și foc

Se naște-al meu, mare noroc...

Căci simt de parcă din senin am renăscut 

Din tăcerea-ți cruntă ce mi-ai lăsat s-o respir

Deși ieri am plâns, mâine zambetu-mi va fi scut

Cu-un suflet nou pentru mine... mai împlinit.

Am căzut .

Psihicul mi-e la pământ

Fără tine Sunt un tâmp

Și cât as vrea sa te urăsc

Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc

Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc

Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc

După atâta amar de vreme

Sa iubesc alta persoana mi-e lene

Farmecul s-a dus

Și lumea mi-ai sedus

O întrebare am: apoi te voi lasă

Unde ti-e inima când ma vezi așa?

Știi ft bine cum eram eu înaintea ta

Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta

Dc m-ai lăsat sa te iubesc

Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?

Dc continui sa te întorci

Și asupra mea sa te repezi?

Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa

Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?

Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace

Pacea mea era in brațele tale

Da m-ai alungat fără pic de alinare

M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum

Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:

In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata

Cu capul la pământ

Căutând alinare in brațele unui trecător

Dar fără nădejde într-un viitor

Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul

Am vrut sa fim noi

Sa fim noi Versus restu

Și Sa dam peste cap universul

Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi

Am căzut

Da . Am căzut

Și nu in cap sau mai știu eu unde

Doar psihicul meu e la pământ

Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ

Voi încerca sa par tare

Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare

Voi încerca sa par la fel ca in trecut

Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început

Is versuri scrise plângând

N-o sa le citești oricum

Încercând sa par cine nu sunt

O sa îngrop ce și cum am ajuns

M-ai lăsat știind in ce stare sunt

Și te-ai culcat dormind profund

Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt

Indiferent fata de ale mele rugi

Tu mergi inainte fara sa parcurgi

Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt

Erârziu ,somnul nu vine

Cât a-și vrea să fiu cu tine

Să-ți stâng mâna încetișor 

Și de drag să mă înfior.

Să te mângâi pe obraz

Sub un ochi de lună treaz

Să-ți resfir pe umeri plete

Și aroma-ți să mă îmbete.

Lângă o tufă de sulfină 

Să dormim noaptea-n grădină

Să-ți sărut ochii și fața 

Până vine dimineața.

Fermecați de vraja nopii

Numărăm stelele sorții.

Steaua mea e luminoasă,

Ne zămbește bucuroasă,

Că-s voinic și tu frumoasă 

Și amândoi vom face casă.

Mă inspiră ceva și vreau s-o scriu pe hârtie,

Încet,încet ideia se transportă în poezie,

Versurile spun, citite sau cântate

Ritmul inimii ce simte și cum bate.

Am trăit, sau acum trăiesc ceva minunat,

Când toate sunt roze și-mi vine să cânt

Deși cerul e întunecat, eu îl văd de stele luminat

Mi-am ales iubirea, nu mă simt vinovat.

Când iubirea înflorește, ca orișice floare,

Ce miracol folosește de mă stăpânește?

Ochii văd, inima dorește, sunt prins ca într-un clește,

Mă văd prins în cea mai frumoasă poveste.

Asta mă face cel mai fericit, nu banul nu avera,

Nu ele îmi aduc mângâiera !!!!!!!