Senzație

te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri


te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Mick Lorem poezii.online Senzație

Data postării: 14 februarie 2023

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1323

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Pustiu...

Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.

Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.

Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...

Mai mult...

Și galopând aievea...

îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu

și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard 
complet în flama
iubirii cardinale

Mai mult...

Ce-ar fi dacă...

Ce-ar fi dacă am privi
cum își aruncă noaptea-n ape
lumina hainelor de zi,
cum printre șoapte
tainele-i preface
albeața norilor în gri?

Tot urmărind a zilei crimă,
am fi zărit cum la hotar,
văzduhul capătă rugină,
cum își îneacă
înfiorându-se stelar
coroana de lumină.

I-am fi lăsat pe-a umbrei cale,
pașii ce ne-au rătăcit
și-l auzim șoptind în vale
cum unduind privirea lunii
lacul tremură agale,

iar de mâini se vor uni
povestind tăceri cu ochii
în acest contur de noapte
până zori se vor ivi,
îți întreb furia sorții:
ce-ar fi dacă...
ne-am privi?

 

Mai mult...

Iluzia ploii

Îmi place când plouă
și-n tact infernal mocnește pământul,
îmi place când șopotul verii seral,
din somnu-i trezește cuvântul.
Îmi place cum fuge –
ecou în bolta timpanelor tale,
îmi place cum sufletu-ți gol
tremură-n brațe agale.

Îmi place când ploaia
te seamănă-n mine semințe,
îmi place când palmele tale de iarnă
aievea, mă fac mai fierbinte.
Îmi place cum arde cu doru-i,
scânteie de cord în bătăi,
îmi place când Calea-Lactee
o caut în irișii tăi.

Îmi place când stropii
ce cad se declară săruturi,
îmi place când aerul tău sacadat,
pe buze mi-e zborul de fluturi.
Îmi place când farmeci petale
de soare cu da și cu nu,
îmi place când totuși mai doare
și plouă
și ploaia-mi ești
tu.


(Starea de grație #3#)

Mai mult...

Sunt otrăvit cu serul de lumină

scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu  să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare

 

sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat
 în sinea mea
aidoma pădurii

...

precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină

Mai mult...

Mă-nec în delta buzelor...

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

YOU

You are my shining star,
You bring me amazing vibe,
But yet, you are so far..
And what you mean for me
No word it can describe..

I shake when you’re around
I feed with your attention
You make me feel so proud
And yes, you’re my perfection ❤️

You make me smile every day,
My heart is totally on fire🔥
Forever with you I wish to stay
You are my sweetest desire ❤️

Mai mult...

Pierduta-n vis

Am crezut că totu-i doar în mintea mea

Dar sufletul mi-i plin de tine 

Ești omul ce nu-l pot avea

Deși trăiești fără să vreau în mine.

 

Și știu că tot ce simt e pur

În fiecare zi cerul mă vede

De când te știu un dulce chin îndur 

De te-ai vedea prin ochii...n-ai crede!

 

Ne mai îmbrățișăm în lumi necunoscute

Unde ne-ncântă un clinchet de pahar 

În realitate suntem suflete născute 

Care s-au cunoscut... dar in zadar...

 

Și simt că ești acolo undeva

Și mă-nfrânez să nu mai sper...

C-un dulce vin să ieși în calea mea

Pierdută-n visul meu... te chem...

 

 

 

 

Mai mult...

Minutemen

Constatarea

oamenii când se aranjează

pe peron

la metrou

e aiurea, rău.

 

Într-o lume ideală,

oamenii

s-ar așeza la capetele de ieșire

ale stației de

metrou.

 

Dar nu e așa-

 

Seara a venit,

lumina străzii se

strecoară

doar clipa asta mă

învață

să trăiesc,

pace să regăsesc.

 

Pe stradă,

oameni

mulți,

trecuți,

depășiți

de tot ce înseamnă,

căile uitate

ale zilei

aleia

normale.

 

Eram în statie,

la tramvai,

16 mai exact,

urma să ajung la

un event  de fițe

un event

de uitat.

 

Și lângă mine o

fată

anormal

de reală,

mă întreabă

mai vine 16?

 

Sigur,

zic, e abia

10.

 

S-a liniștit,

s-a uitat

la mine

și mi-a zis

nu vreți să aflați

ce va fi

mâine,

înaintea altora?

 

Și cum eram

așa,

cum să zic-

în așa fel,

am  zis

de ce nu?

 

Râdea,

râdea așteptând pe 16

și mi-a dat un număr

de telefon

cu 0725 înainte.

 

Am ajuns la locație

a treia seară

o casă

veche

iedera multă,

întuneric mult,

acolo înăuntru.

 

Și sun la sonerie

a sunat ca și clopotul

unei biserici

acolo în cartier,

la miezul nopții,

a nopții.

 

Am așteptat un pic,

s-a auzit dinăuntru

un șuierat,

un fel de viscol,

demult uitat.

 

 

Un deget s-a strecurat

prin yală,

o unghie vișinie

a apărut

și ușa s-a deschis

pe dinafară.

 

În fața mea

un chip

de femeie

în vârstă,

mărgele la gât,

dar fară

trup.

 

Capul îi stătea

pe un platou

două pahare

pline cu ceva lichid

vișiniu

păreau cerceii

la urechi.

 

Mi-a deschis ușa,

larg.

Să intru,

să nu mă

descalț,

să uit tot ce știam

înainte

și să închid ușa

pe dinăuntru.

 

M-am uitat la ea

cum pleca din fața

ușii,

capul acela pe platou

lăsă în urmă

bănuți de aur

la fiecare pas,

la fiecare mișcare.

 

Și am intrat,

am ajuns într-o

cameră,

lumânări,

ceas,

tablouri,

miros de cafea

proaspăt prăjită.

 

O masă rotundă și ea

deasupra unui scaun,

bănuți de aur

o înconjurau,

ea plutea.

 

Ce vrei?

Doar să stiu, spuse ursitoarea

că să-ți zic,

ce vă fi mâine.

 

Se uita la mine,

ochii îi erau violeți,

părul negru ca de

sârma

degetele,

încovoiate

vocea

descentrată,

din păr îi ieșeau

gândaci,

păianjeni și ochii -

violeți

lașau

mai mulți ochi,

aruncați pe

masă.

 

Ceasul din spatele ei

bate,

se  intoarece spre el,

îi văd ochii din ceafă

și gura

spunând ceva

ininteligibil -

râdea.

 

Se întoarse spre mine,

așa cum

pământul se întoarce

împotriva soarelui

în fiecare an.

A împrăștiat

multe cărți

în fața mea

și –

vei avea o viață

minunată deși

e tristă acum,

e tristă

ca și tristețea

unui corb,

în fata unei

stânci

goale.

 

Dar, curând,

vei întâlni zeița ta,

demonul tău,

ieșind din marea neagră

ca un ceai negru

turcesc.

 

Și va ieși din mare,

cu brațele deschise

și părul

strâns

cum erau sopranele

pe vremuri.

 

Te va lua de pe nisip,

și te va duce,

acolo unde știe ea,

în palatul ei,

cu slujitori,

cu slujitoare,

și cu scaune,

multe.

 

Și vei fi cu ea

o vei asculta în fiecare

seară

cântându-ți

toate poemele,

lumii,

toate istoriile

continentelor,

viața ca pe un

cântec

cu final nedefinit.

 

În fiecare dimineată

iți va oferi

micul dejun

pe care nu-l vei uita

niciodată:

parizer,

chifle unse

cu mustar,

ceapă verde

și ceai turcesc,

negru.

 

Apoi, veți avea copii,

și ei vor pleca

la un moment dat,

înapoi în marea neagră

ca un ceai turcesc,

negru.

 

Dar tu vei îmbătrâni

și vei muri,

fără să-ți fi dat seama

că de fapt,

vei muri înainte

ca ea să se fi

născut.

 

În cameră

ceasul nu mai bate

într-un tablou

de pe perete,

personajele

încep să se miște,

fară să știe

de ce.

 

Ea în fața mea,

miroasea

a smoală,

chipul galben,

dinții negrii,

pielea

ca de hârtie.

 

Și un sentiment de

neliniște,

mă cuprinde.

Să plec,

să ies,

să fug de aici.

 

Scot o hârtie,

de 100 de lei

i-o dau,

se uită la ea și întinde

degetul negru,

cu unghia vineție

zgârie hârtia,

scoate zerourile

și le aruncă pe

masă.

 

Ochii de pe masă,

orice rău aș fi făcut înainte,

i-aș fi lăsat pe masă,

dar nu acele zerouri,

care s-au lipit imediat,

de ochii

ei-

parcă purta

ochelari.

 

Îmi spune,

nu,

ia banii ăștia-

să fii pe nisip

în următoarea noapte

când voi

ieși cu brațele

deschise

din  marea

ca un ceai turcesc,

negru.

Și cumpără-mi

un castel,

cu slujitori

și slujitoare,

să fie scaune multe.

Și eu în schimb,

te voi trezi,

în fiecare dimineața cu

viața ca pe un

cântec

cu final nedefinit.

 

Vom avea în fiecare

dimineață,

chifle proaspete,

parizer,

mult mustar și

ceapă verde.

 

Într-o lume ideală,

eu nu aș fi murit,

înainte ca tu să te fi

născut.

Mai mult...

Și ce păcat...

Și ce păcat că nu ai vrut să mă îmbrățișezi 

Să-mi pui capul în brațe când erai tot ce-mi doream

Păcat că-n ochi n-ai vrut să mă privești 

Și să-nțelegi că de-al tău drag, eu mă topeam.

 

Și ce păcat că-n serios nu m-ai luat

Și m-ai lăsat să cad de la extaz la agonie 

...te-am așteptat și nici că ai venit...

De-ai ști ce frig mi-a fost în toamna aia ruginie...

 

Și ce păcat că eu ți-am arătat ce e iubirea

Și tu mi-ai arătat cât doare despărțirea 

Păcat... Ți-am arătat cum e să fii dorit

Și drept răsplată... sufletul mi-ai rănit.

 

Și ce păcat că m-ai lăsat să trec prin infern

Vezi tu!?... și azi cuvintele tale mă dor

Dar spune-mi! Luând stelele de pe cerul meu,

Cumva, al tău a devenit mai strălucitor???...

 

 

 

 

Mai mult...

REVINO

Străin te-ai vrut, un pumn de amintiri pierdute,

Dar noaptea mi te port în vise.de mine făurite.

Şi mi te strång la piept prin ceata nopti plutind

Și mi se face dor de-un vin, mai mult ca oricând.

 

Mă macină un dor nebun, ce aprig mă doare

Un dulce vis cum că-ntr-o zi ne-om revedea

Spune-mi te rog, babe, ar fi posibil oare?..

La un apus de soare, îmbrătişaţ.i cândva?

 

Să-mi stropești sufletul uscat de dor

Cu picături din al tău roșu demidulce,

Să-l simt din nou pe buze și-n inima fior

CU el să mă scufunzi fn patimi inter zise.

 

P.S

Revino o clipă!. ca şi când nu ai plecat

Mă doare enorm nimicul de tine lăsat,

Rupe tăcerea imensă așternută-ntre noi

Răsai ca un soare de toamnă, după vânturi și ploi.

Mai mult...

De ziua ta iubito

1.Viata mea e complicata

Fara tine as muri,

Tot ce sunt sunt pentru tine 

Si mereu te voi iubi

 

2.De acum pana-n vecie

Inima iti apartine,

Voi lupta mereu, mereu

Sa fi aproape mereu.

 

3.Ziua cand ne intalnim

Va fi o zi speciala,

Dumnezeu nea pregatit 

Sa fim unu pentru altu.

 

4.Iar de ziua ta iubire vrau 

Ca sa fiu langa tine

Sa iti daruiesc mereu

Un micut dulce cadou 

 

5.Acel mic cadou va fi

Inima mea pentru tine,

Pusa frumos in cutie,

Speciala pentru tine. 

Iar pe ea scrie asa

Te iubesc Dragostea mea

 

 6.inima iti daruiesc

Toata viata cat traiesc,

In mana ta cat ea va fi,

Dragostea nu va muri.

Pentru tine draga mea

Scriu din toata inima 

Te iubesc.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍