Pustiu...
Pustiu, pustiu de lume,
măști ascunse pe sub piele
cu miros a flori de plastic
plini de dogme și embleme.
Prea pustiu și trist adesea,
mulți aleg în loc de artă:
sex și-atracții efemere,
colorant și apă fiartă.
Chiar pustiu, fără nisipuri
doar coperte primprejur,
lume vie fără suflet-
bec stricat în abajur...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Mick Lorem
Data postării: 6 septembrie 2023
Vizualizări: 640
Poezii din aceiaşi categorie
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Poate apari...
Visez adeseori,
Că ploaia,
Mi te aduce înapoi
Și-atunci aștept cu-nfrigurare
Să plouă iar,
Poate apari…
Uneori, visez
Că ești o stea-ntre stele,
Însuși Luceafărul
Pe cerul vieții mele,
Și-aștept să vină noaptea iar,
Tu să apari.
Alteori, visez c-aștept
Pe-un țărm de mare,
Din valuri să răsari
Precum măretul Soare
Să mă mângâie razele tale,,
Dacă apari…
CB
Te voi iubi
Te voi iubi ca nimeni altul
Te voi iubi ca un nebun
Chiar dacă lumea toată îmi va râde-n față
Precum prostește râde publicul la circ..
Când vei vedea iubirea-mi oarbă
Ce strigă tare ca un târgoveț,
Să știi că eu sunt prințul tău călare
Chiar dacă par o slugă demnă de dispreț
Și vine să te scoată din castelu-n care
Pari condamnată pe vecie
De un nebun ce a fugit cu cheia mai demult!
Te voi iubi așa de tare,
Încât voi pune la pământ
Și turnul unde stai captivă
Plus zidul cel mai sumbru și înalt,
Te voi răpi cu o iubire mare,
Ce arde tot ce-i stă în cale
Ce nimeni niciodată n-a văzut!
(1 feb 2024 -Vasilica dragostea mea)
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.
De dorul lui
Te-as striga în miez de noapte
Sa-ti șoptesc visele toate
Sa privim cerul cu stele
Ești leac al inimii mele
Când e noapte îmi ești vis
Când e zi ești paradis
În apus îți vad privirea
Parca tu mi ești nemurirea
Ti-as scrie povești
Dar nu știu unde ești
Îți scriu poezii
De parca ai veni
Versuri multe, nestemate
Lumea mare ne desparte
Dar când voi privi la stele
Ești în gândurile mele...
Întâlnire
Dă-mi mâna iarăși iubito,
Și spune-mi ale amorului vorbe!
Este iubirea minciuna supremă,
Ori viața e cursa în care cădem?
Nu-i dragostea noastră sărbătoarea,
Nu-i ea însăși fericirea?
Nu suntem noi florile roșii sau albe,
Ori galbene,verzi și albastre,
Ce-ți stau prinse artistic
Pe gingașul chip și vorbesc,
Despre iubirea nebună,
Ori mai degrabă taina cea bună
Adusă de îngeri la noi,
Sau viața-mpreună absolută,
Ce ne-a cuprins pe-amândoi?
(2 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
BIJUTIERUL DI(VIN)
Trec zilele și orele, minut cu minut,
secundă cu secundă,
Femeia cu părul blond a rămas
îndrăgostită de-a bijutierului umbră
Îndrăgostită de un bijutier divin.. Al ei
mare nenoroc..
L-ar fi iubit atât de mult...până la lună
si-napoi.
Dar ea pentru el..n-a fost decât o uşă
deschisă fără rost,
Doi ochi căprui ce-n inimắ strắină..n-au
putut să găsească loc...
Și-au trecut negreșit anii...el un bijutier
divin ce mereu,
Hoinăreşte grăbit prin zilele din
anotimpuri
Sperând a nu se intâlni vreodată
instantaneu,
Cu cea ce l-a îmbrățișat si vinul i l-a
adorat în alte timpuri.
Ea...îndrăgostită a rămas de-a bijutierului
umbră
Încă se luptă cu dorul din suflet...cu
neputința lugubră
Poartă cu demnnitate la gât al durerii
veninos colier
Amintire prețioasă a celui mai iscusit, al
vinului... bijutier..
Poate apari...
Visez adeseori,
Că ploaia,
Mi te aduce înapoi
Și-atunci aștept cu-nfrigurare
Să plouă iar,
Poate apari…
Uneori, visez
Că ești o stea-ntre stele,
Însuși Luceafărul
Pe cerul vieții mele,
Și-aștept să vină noaptea iar,
Tu să apari.
Alteori, visez c-aștept
Pe-un țărm de mare,
Din valuri să răsari
Precum măretul Soare
Să mă mângâie razele tale,,
Dacă apari…
CB
Te voi iubi
Te voi iubi ca nimeni altul
Te voi iubi ca un nebun
Chiar dacă lumea toată îmi va râde-n față
Precum prostește râde publicul la circ..
Când vei vedea iubirea-mi oarbă
Ce strigă tare ca un târgoveț,
Să știi că eu sunt prințul tău călare
Chiar dacă par o slugă demnă de dispreț
Și vine să te scoată din castelu-n care
Pari condamnată pe vecie
De un nebun ce a fugit cu cheia mai demult!
Te voi iubi așa de tare,
Încât voi pune la pământ
Și turnul unde stai captivă
Plus zidul cel mai sumbru și înalt,
Te voi răpi cu o iubire mare,
Ce arde tot ce-i stă în cale
Ce nimeni niciodată n-a văzut!
(1 feb 2024 -Vasilica dragostea mea)
Dincolo de priviri..
Mă gândesc la clipa-n care
Noi în ochi ne vom privi,
Iar dincolo de culoare
Amintiri vom retrăi.
În ochii mei tu de vei vrea
Pământul să îl vezi
În care, iarăși, ai sădit
Sămânța ochilor tăi verzi.
O îngrijesc mereu,
Dar ea nu încolțește,
Căci lacrimile mele-s reci
Si inima-i tot rece.
Cândva ea poate va înflori,
De vei fi langă mine.
Ochi în ochi să ne privim
Pentru o veșnicie.
De dorul lui
Te-as striga în miez de noapte
Sa-ti șoptesc visele toate
Sa privim cerul cu stele
Ești leac al inimii mele
Când e noapte îmi ești vis
Când e zi ești paradis
În apus îți vad privirea
Parca tu mi ești nemurirea
Ti-as scrie povești
Dar nu știu unde ești
Îți scriu poezii
De parca ai veni
Versuri multe, nestemate
Lumea mare ne desparte
Dar când voi privi la stele
Ești în gândurile mele...
Alte poezii ale autorului
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Pe la toamnă iar...
pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze
tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze
se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul
pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul
noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul
stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Sunt otrăvit cu serul de lumină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare
sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat în sinea mea
aidoma pădurii
...
precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
Senzație
te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri
te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri
Drept cine-o să mă chemi?
drept cine-o să mă chemi
când negru va veni
tot timpul peste tine
tributul său să-și ia
o să mă chemi c-un nume?
vei aminti valsând cu epilogul
pe-al urmelor obscure șerpuit
cum ai uitat pecetluit cu taine
suspin de suflet
în iubire ghemuit
drept cine-o să mă chemi
îmi vei rosti culoarea?
împodobită
sumbră
doar cu ciori
ea peste ani cu umbre
mi-a potcovit lumina
în soare să-ți întunec
albul din scrisori
iar tu
din întuneric
peste vremi
drept cine-o să mă chemi?
Cei numiți în șoaptă
Adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă muritori,
veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori.
Nori de noapte-n cer se suie-
vestitori de vremuri sumbre,
iar din bezna albăstruie
scapă bulgării de umbre.
Ning zăpezi fără de urmă,
întru negru se întorc,
unduind pământul curmă
șerpi cu limbile de foc.
Lung vibrează vocea nopții,
plumb în serenade sună,
istoviți și-aruncă sorții
semănătorii de furtună.
Veni-va timpul cu pricină
și din plumb vor crește flori,
adesea moartea e stăpână
pe cei numiți în șoaptă
muritori.
Pe la toamnă iar...
pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze
tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze
se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul
pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul
noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul
stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul
Și galopând aievea...
îmi adâncesc obscurul
pe albul stins de ziuă
privind o galaxie
în ochii tăi de noapte
ca ultim vizitiu
alunecând cometă
pe-a mării însetare
ce bântuie-n pustiu
și galopând aievea
am pieptănat cu gândul
rătăcitorul nimb
de lună abisală
înaintând la vale
spre negrul pământesc
am îndrăznit să ard
complet în flama
iubirii cardinale
Sunt otrăvit cu serul de lumină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
şi-oricât de mult aş vrea
Orfeu să mai rămân
în profunzimea nemărginirii tale
sunt blestemat să fiu stăpân pe umbra
cusută de picioare
sunt încolţit
cu somn de ziuă
o altă Gaia
mă cheamă vânturat
la poarta unde se aleg nebunii
obscuritatea arde
reverberat în sinea mea
aidoma pădurii
...
precum Ahile-și ține glezna
cu ochii albi de lună plină
scumpa mea
iubită beznă
sunt otrăvit cu serul de lumină
Senzație
te caut în priviri
sub felinarul fiecărui trecător
și prind pe ochi străinele sclipiri
te caut ca pe-un nor
în care mai respiri
și eu respir același dor
ce lasă praf
în ploaia de-amintiri
te pierd pictată-n gânduri
sub ne-nțelesul tău înstrăinat
și ard cu tine haosul fluid în rânduri
te pierd în florile de mac
sub plapuma din scânduri
îți savurez durerea fără leac
ce mă omoară-ncet
iar moartea
o preface-n crânguri
Drept cine-o să mă chemi?
drept cine-o să mă chemi
când negru va veni
tot timpul peste tine
tributul său să-și ia
o să mă chemi c-un nume?
vei aminti valsând cu epilogul
pe-al urmelor obscure șerpuit
cum ai uitat pecetluit cu taine
suspin de suflet
în iubire ghemuit
drept cine-o să mă chemi
îmi vei rosti culoarea?
împodobită
sumbră
doar cu ciori
ea peste ani cu umbre
mi-a potcovit lumina
în soare să-ți întunec
albul din scrisori
iar tu
din întuneric
peste vremi
drept cine-o să mă chemi?