Scrisoare către...mine

Dorul de tine mi vine în valuri

In dimineața asta par sa ma înece

Imi beau cafeaua fierbinte fără zahăr

Afara-i soare. Dar e atât de rece!

Și-mi închid ochii-n fața lui

Și mi te văd pe tine

Si-i șoptesc ce mult mi-aş dori

Să te trezești în gând cu mine.

Să-mi dai un semn oricât de mic

Dorul de tine sa-mi aline.

Ca-I simt in mine cronic

Cum tot îți aparține.

E-o zi în care dorul ma doboară

Simt ca nu mai pot îndura absența ta

Mi-ar fi de-ajuns sắ-ti aud vocea

Să-mi alunge din ochi suferința.

Și azi trăiesc sa-mi fie dor de tine

Nu simti, nu știi, nu vezi

Cum amintirile adie-n mine

Când doar aș vrea...sa te îmbrățisez.

Nu stiu de al tău gând,

Pe undeva îl întâlnește pe-al meu

Pe-o linie invizibilă între două tăceri 

Pe-un colț de curcubeu...

Poate se-ntâmplă... 

Și se-nteleg fără să se audă 

Ceva se simte...

În toată această gălăgie mută.

Ca o căldură

Care apare fără motiv

O prezență care lipsește 

Și apasă pe sulfet, naiv...

Nu stiu de-al meu gând 

Se-ntâlnește cu-al tău...? 

Pe-o umbră rătăcită de vis

O clipă... pe furiș...

Mă lași octombrie și tu, c-o amintire-n gând 

Când am trecut pe stradă, pe lângă un străin,

Și parcă știam cum e să îi adormi pe piept

Cum e acea bătaie de inimă, ce îți ajunge în timpane drept.

...................................................

31.10.2025

Sunt zile în care pare că totul s-a pierdut

Si trec prin timp fără nici o putere,

Să las tot ce-am trăit uitat în trecut

Poate așa mă uita și a mea durere.

#onewinewoman

Când gândul despre tine mi-e sonor

Îmi îmbăt ochii privind la cer apusul

Incerc să mii îndrept privind spre viitor

Sperând alăturea să imi rămână visul.

#mystory

Tu m-ai uitat atât de repede..știu bine!

Nu ţi-ai dorit să fiu nici măcar amintire

Și-n orice loc sub cer, lună sau soare

Caut, dar în zadar.. nu găsesc vindecare

#winestory

Încă mă-ntreb cum ar fi fost dacă

Ţi-aș fi rămas la fel de dragă

..căci mi-a trecut un an din viață

Să nu-mi mai fii cu sufletul de gheață..

Și ma întreb uneori dacă scriind despre tine,

Nu ti-am transformat prezența, intr-o relicva a inimii,

O carte cu poezii ce pare fără sfârșit 

De teamă să nu te pierd...atât de mult te-am prețuit!

Fiecare vers îmi adie cald peste tăcerea dintre noi,

E-un ecou al clipelor frumoase ce le-am trăit in doi,

Ca niște licurici ce rătăcesc în fiecare noapte

Ce nu vor să-și ia zborul din povestea noastră...

Și nu regret...nici o tăcere, nici o virgulă, nici un rând 

Pentru că-n poezii ai fost mereu cu mine, dulce plăcere,

Regret doar al tău greu, ultim cuvânt 

Ce printre rânduri încă scrie atâta durere...

Așa pot să te păstrez frumos, în umbra zecilor de rânduri 

Chiar dacă e puțin...doar niște iluzii, clipe furate

Doar așa pot lipsa ta, azi cronică, să o îndur

E tot ce pot să fac când dorul te strigă cu intensitate.

Privirea mea odata calda acum e rece

Se luptă in fiecare zi să ascundă,

Tot ce mi-ai dăruit în luni întregi

Și-ai rupt fără regret într-o secundă.

Mi-e zambetul acum un fals,

Nimic nu mai are din ce avea când erai

Caci azi tot ce mi-a mai rămas..

Sunt vorbele aruncate.. pline de neșans.

Inima mea in timp s-a transformat

A rămas dor aprins de vreme.

Din ziua în care ai plecat neimbratisat

Te-am mai avut... doar în poeme.

A trecut mult prea mult timp și-am înțeles,

Că pentru noi n-ai lăsat loc, chiar de esti singur... e prea târziu

Iar eu desi nu o mai fac la fel de des,

Când mi-amintesc... in versuri te mai scriu...

Măcelară de sentimente ești - nemiloasă tai cu cuțitul.

Îmi inunzi toată dragostea în ape tulburate care-s controlate de caracterul tău parșiv.

Îmi incendiezi toate emoțiile în flăcări acidate care-s bulversate de cuvintele tale false.

Violentă cu stările mele ești - cu al tău râs malefic dai cu bâta în ele. 

Mă bârfești pe la spate - oamenii se lasă pradă manipulărilor tale.

Târfă cu diplomă ai devenit - te culcai cu cine apucai, parcă timidă erai.

Profitoare însetată ai devenit - averea ți-au luat mințile, parcă chipzuită erai.

Cu scandal îți faci apariția când prezența mea îți încruntă dispoziția - din priviri mai omorî.

Mă bagi în probleme pe care le simt până în vene - ura din tine nu se poate abține.

Îmi bagi în gât oameni cu care să mă înfrunt - până mă obosești nu te oprești.

Îmi dovedești că o scorpie n-are valoare în fața unui om demn de respect.

Adeverești că o prefăcută nici dacă ar cere milă în genunchi nu mai poate fi crezută - te cunosc.

Aş vrea să-ţi spun cât sufăr, 

Cât te iubesc de mult,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mut.

Şi-aş vrea să îţi văd chipul,

Din ochi ca să ţi-l sorb,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s orb.

Şi-aş vrea să-ţi aud glasul

Cel dulce şi plăcut,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s surd.

Şi-aş vrea să scap odată

De dorul ce ţi-l port,

Dar nu mai pot iubito,

Că după tine-s mort.

Se fărâmă nori în bucăți mici,

cad încet, pe pământ...

Picături de ploaie...

Noi dansăm în ritm de vals,

strecurându-ne printre stelele mărunte

ce alunecă spre noi...

Dar noi...

Tineri- 

Cu imperfecțiuni 

perfect normale-

am învățat să iubim,

să fim unul

într-o poveste

care abia începe!

Știai că...?

Sub un cer senin cu multe stele

Dorul crește-n taină sfântă,

Ca luna ce intunericul aprinde

Cu speranțe și liniște adâncă...?

Și...

E amintirea ta lumină caldă 

Îmbrățișarea ta un vis curat

Ochii tai, cărbunii ce-mi ard 

În sufletu-mi nemăsurat...?

Căci,

Un amalgam de sentimente 

Și o adunătură de emoții 

Pe inimă-mi lasă amprente

Și mă sufocă-n timpul nopții...?

Și, iar...

Călătoresc cu gândul 

Acolo unde inima-mi tresare

Mă văd degustând al tău vin

Într-o ultimă îmbrățișare...!?

Pe-un vânt de toamnă, ’n anul ’59,
Două jumătăți de pâine tăiate de moarte,
Țara de jos și țara de sus așteptau să răsară
Din același pântece de pământ și soarte.
La Iași și la București, aceleași flăcări,
În palat, în cârciumă, în ogradă,
Un singur cuvânt, o taină pe buze:
„Să ne-ndreptăm cu fruntea către ziadă.”

Ion-Al. Cuza – un nume ca o sabie,
Înfruntând potopul străinului grai,
Și cu el, Golescu, Kogălniceanu – isteați,
Țesând cu fir de dreptate un viitor mai grei.
Făcură lege dintr-o dorință veche,
Dintr-un bocet veșnic de pe malul Prutului,
Dintr-o horă întreruptă ’n vremuri de bejenie
Și-un strigăt de “Unire!” trezit din piatra scaunului.

Fu ziua de 24, când soarele, mai gata,
Făcu din două steaguri o singură pânză vânătă.
Clopote spărseră liniștea ca gheața,
Și-un nor de flori căzu peste oastea-ntăiată.
N-a fost lovitură de spadă, nici semn pe cer,
Ci înțelepciune-adunată ca un grâu sfânt,
O mână întinsă peste Milcov și peste Olt,
Și-un semn de condei, aprobat de sânge și de cuvânt.

Atunci se înfiripă un trup cu două inimi,
Cu doi munți în spate și un fluviu ’n cale.
Țăranul își ridică ochii de la brazde,
Văzând cum se-ncheagă o nouă poveste.
Și deși multe bătălii mai avea să vină,
Și coroana de oțel era-ncă ’ntemnițată,
Această zi rămase ca o piatră de hotar,
Când România – ca un pom – din două ramuri fu ’ntreagă, ’ncrengată.

Azi, când trecem pe lângă Coloana Unirii,
Să auzim în vânt vuietul acelor vremi:
E glasul lui Cuza, e raspa plugarului,
E zumzetul a milioane de nădejdi adunate.
Căci unirea n-a fost un capăt, ci o ușă,
Prin care-am intrat cu toții în istorie –
O patrie cusută cu ață de mărire,
Țesută în 1859 din dor și dintr-o bucurie.

Îmi intră noaptea, moale pe sub coaste 

Și șoldurile-mi prinde ca o pradă, 

Amintirea pică, cade peste oase

Și simt cum pielea începe să ardă. 

Să ardă cu tot focul, fantezia, 

Ce-mi întețește în tăcere nebunia...

O sting, o aprind, o las, o iau, o beau în vis, 

Cu vinul ce-mi curge-n vene, gros şi vinovat, 

Și-mi tremură genunchii când ating...

Destinul, unui păcat ce nu m-a întrebat.

Se strânge în vene, un puls ce mă ceartă 

Un murmur de sânge cu gust de păcat 

Mă prinde de coapse, mă ține legată 

Și-mi cere să ard, ca și când n-ai uitat!

Tresar și-mi deschid ochii, în zadar visez

De setea de pahar mă detașez.  

Mă detașez de visul meu de noapte

... e doar un viciu ce somnul mi-l străbate.

..............................................................

Că tu nu știi cum e... dulcea mea vină,

Să simți cum putrezești pe interior

Și în același timp, în ochi să porți lumină,

Speranțe mii și-un infinit de dor.

Să mi te port sub piele, fără glas

Mereu ca pe-o atingere amânată 

Mereu să-mi fie visul întoarcere și pas

Spre tot ce n-a mai fost vreodată.

Un pahar de poezie