Ce nenorocită!

Mințit mă simt când liniștea își face apariția.

Am picat în capcana liniștii, unde vindecare căutam, scopul mi-era să capăt tratamente în camere.

Minciuna că liniștea-i sfântă în memorie mi s-a tipărit.

În camere am pășit, ușor cu timpul m-am prăbușit.

Camerele îmi sunt închisori unde liniștea profită de mine, de limitele mele - ce nemernică!

Doar voci triste și țipete aud de peste tot - îmi vin amintirile forțat.

Urechile îmi țiuie, ochii îmi sunt agitați,

la marginea de pat îmi strâng la piept picioarele și mă clatin de nebun.

Singur vorbesc, liniștea mi-a acaparat mințile - exagerată este.

Prin camere las amprente de pași agitați,

unde podelele sunt uzate de la tălpile deja prea obosite.

Nervii îmi izbucnesc și în ritm iute cedez - râd isteric de unul singur.

Tânjesc pentru o scăpare din închisoare, dar mințit sunt - m-am acomodat și adevărul l-am ignorat.

Liniștea îmi oferă carențe de amor, de pace, de extaz - nenorocită este.

Habar n-am cum fac, dar în camere m-am lăsat blocat și ferit mi-s de lumea vie.

Lacăt mi-a pus la ușă, cheia de evadare am fost chiar eu - mi-am bătut joc, "cheia" s-a lăsat pradă.

M-o apuca aici toate zilele până când liniștea mă va transforma din om într-o ființă paranormală.

Mature-s aripile mele - radical s-au dezvoltat.

Din tinerețea lor le folosesc abuziv când capriciile mă izbesc - săracele de ele.

Doamne ce le ador... Mi-au dat harul să zbor!

Le iubesc, deși nu mi-am dat seama că le și obosesc.

Isprăvile mele cotidiene depindeau enorm de ele - îmi eradicau toate problemele.

Bucată cu bucată le evapor energia toată, sper să mă ierte vreodată.

Cumva, încă mai îmi pot eradica trei - patru necazuri - ușor, ele decad.

Grație lor că nu mă lasă să mor - încă mai supraviețuim.

Trăiam cu fantasme mărețe că până voi îmbătrâni sănătoși îmi vor fi.

Bolnavi și cu sechele noi, am rămas, Doamne... Ce am făcut?

Mi-e bine și fără iubire,

fără iubirea ta.

M-am obișnuit și fără prezența ei,

care dulce părea.

Mi-e bine și-n lipsa aripilor tale,

care albe păreau.

M-am obișnuit și-mi pietrific mintea să supraviețuiască și-n absența ta.

Mi-e bine și când îmi vine să-mi metamorfozez versiunea - 

mască - cretină-mi puneai la cea

veche.

M-am obișnuit și de manipulările tale 

nu m-ai am parte - seducătoare păreau.

Și uite cât de bine-mi păreai.

Și uite cum mă faci să-mi fie bine și fără tine.

Simt nevoia și am nevoie de tine.

Am nevoie de ochii tăi, pentru că iubesc arta.

De buzele tale am nevoie, pentru că ador gustul dulce.

M-aș pierde prin adâncul fiinţei tale, pentru că am nevoie.

Simt nevoia să-ţi aud glasul , pentru că îmi place vocea lină.

Să-ţi ating trupul simt nevoia, pentru că visez să mângâi ceva catifelat.

Ţi-aș săruta fruntea, să-ţi fac o promisiune, pentru că simt nevoia.

De azi mă gândesc că poate de mâine mă voi gândi și la mine.

Nu m-ai mă vreau pentru ce sunt acum - merit altceva.

Mă mint de azi că mâine poate voi fi un eu mai nou.

Ziua de azi să rămână în istorie și de mâine s-o țin numai-n victorii cu ale mele proprii lupte.

Fie ca eu, cel de azi să pot face diferența dintre azi și mâine - nu vreau să le asemăn.

M-am săturat să mă mint că poate mâine voi fi ce-mi doresc de mult timp, 

și totuși n-am reușit.

Poezie realizată în câteva minute pentru că am scris-o cu cea ce am simțit în acele minute.

Păcat că te-am văzut prea perfectă,

imperfecțiunile tale ma-u pus la pământ.

Păcat că te-am văzut unică, 

semeni cu celelalte înșelătoare.

Păcat că te-am văzut credincioasă,

necuratul a decis asupra ta.

Păcat că te-am văzut înstărită,

ușor - păcălită te-ai lăsat.

Păcat că ești ca o păpușă, 

sufletul ți-e rugină.

Păcat că ai ochii cristalini,

în ochii tăi altu' strălucește.

Păcat că ai pielea catifelată, 

duș faceți la el în baie.

Păcat că ai buzele moi,

sărutată de ale lui ești.

Ninge în sufletul ,plin de furtună
Ninge si ploua in inima plina de ura
Ninge ,ca să înghețe tot ce e stricat
Ninge,dar după totul -i reparat

Ninge-n inima plina de copaci fără verdeață
Ninge,si lasă totul fără viață
Ninge ,dar sufletul varsă furtună
Si spala obrazul,ce e pictat numai cu ură

Ninge,dar inima arunca încă gloanțe
E frig ...si vreau doar  să te iau  în brațe
Ninge,dar în inima ta inca e soare
Ninge,si...doar eu stiu ce mă doare

Ninge,ninge ...Dar vreau să se oprească
Îmbrățișează-ma ca furtună din ochi sa -si cunoască
Inima și sufletul în care s-au născut
Vin-o ,căci a trecut prea mult

Am așteptat ca doctorul inima sa apară
Si inca aștept ...
Doctor fără stetoscop,ci doar cu scurt de apărare
Doar el va știa atunci tot ce mă mai doare

In ochii mei vad doar durere

In ochii tai, venin-senin

Acum ca simt ca totul piere

Mai am nimic si un suspin.

Durerea, lipsa si tacerea

Mi-au fost alaturi de om mic

Am cautat mereu puterea

Sa cred in tot sau in nimic.

Ai aparut ca o ispita

Ai insistat sa iti faci drum

Pe calea mea batatorita

Ai aprins foc si-ai lasat scrum.

Te-ai cuibarit de nicaieri

In sufletu-mi patat de chin

Atunci credeam in mesageri

Dar tu esti doar un Arlechin.

Nu am gasit decat nevoi

M-am aruncat sa le-mplinesc

M-am raportat doar la noi doi

Fara sa stiu ca-nebunesc.

De dor, de dragoste si lipsa

Tu ai ales sa faci un targ

Ti-ai pus tot sufletu-n eclipsa

Si toata viata in amurg.

Atata timp tu m-ai ucis

Subtil, incet si pas cu pas

Te-am insotit intr-un abis

Din tot... nimic n-a mai ramas.

Am ras cu sufletul pierdut

Pledand pentru ceva empiric

In fum si-n ceata a disparut

Cand tu ai luat tot si eu nimic.

In intunericul pustiu

Trag linie, mai stau un pic... 

Cand calculez acum eu stiu

Tu primesti tot si eu nimic.

N-am vrut averi, n-am vrut palate

Nu-ncap in sufletul meu mic

Am vrut putine, nu de toate

Eu am dat tot si am nimic.

Eu te-am iubit cu sufletul 

La orice pas m-am inselat

Tu m-ai hranit cu zambetul 

Si acum vad cat m-a costat.

Am fost prea duri sau prea profunzi

Cersind iubire diferit

Suntem doar doi goi, mici, confuzi

Cu rani si-un suflet scrijelit.

Accept ca totul e un vis

Ca noi doi nu am existat

Credeam ca sunt in paradis

Dar inchid tot si am plecat.

M-aleg pe mine, in sfarsit

Alerg sa-mi aleg sufletul

Tu niciodata n-ai iubit

Nu stii cum suna sunetul.

E toamna, rece si livida

Si stau in fata unui prag

Am fost un taur in corida

Am obosit si ma retrag.

Te las in urma, sa nu-mi vii

E prea tarziu sa te astept

Nu caut a te mai privi

Totul e crud si prea nedrept.

Nu s-a sfarsit, cade cortina

Aplauze, maestru actor,

Dar timpul trece... ghilotina

Ti-alunga orice spectator.

Miriam - Doua Umbre

04.09.2025

#DouaUmbre

Vino iubito,

Sărută-mi obrazul,

Alintă-mi iubirea,

Cum mângâi turcoazul.

Zâmbeşte copilă,

Trăieşte iubirea,

Apucă-mi braţul,

Redă-mi fericirea.

Sărutu-ţi obrajii,

Plini de bujori,

Zburăm prin iubire,

Plutim peste nori.

Amorul ne-apasă,

Plăcerea trăim,

Iubirea-i frumoasă,

În ea să murim.

Sunt rătăcit pe drumul vieții

Și singur de când tu ai plecat,

Mă uit în jur să văd lumina

Dar totu-mi pare întunecat

Stau pe cărarea cunoscută

De noi de când eram copii,

Și cred că încă se mai poate

Ca într-o zi la mine să revii

Nu știu dacă doar eu sunt vina

Că ne-am certat pentru nimic,

Când amândoi am rostit vorbe

Și din amic, acum sunt inamic

Sper să-ți revăd chipul frumos

Cu zâmbetul ce îți inundă fața,

Iar eu s-alerg să te îmbrățișez

Sa te sărut, să-ți simt dulceața

Dar toate sunt doar amăgiri

Și ale mele dorinți deșarte,

Uitând că între noi e-un zid

Ce din păcate ne desparte

Eu voi veni aici zile la rând

Să te aștept cu drag în drum,

Iar dacă tu nu vii voi înțelege

Că tot ce-a fost, acum e scrum

Dar poate voi avea puțin noroc

Și ne vom ține strânși de mână,

Să ne șoptim cuvinte de iubire

Și să te rog...fii buna mea stăpână!

Ascultă-mă și spune-mi tu dacă nu sună frumos

Eu, tu, singuri pe-o moale canapea în sufragerie

O masă joasă, două pahare și un ambient întunecos

În față un Smart TV, lângă noi vin de culoare sângerie

Vom petrece noaptea amețiți

De aburii băuturii și ai iubirii

Prietenii mei însuflețiți și neînsuflețiți

Îi vom asculta și citii de-lungul convorbirii

Nichita Stănescu și Eminescu

Cenaclul Flacăra cu al său Păunescu

Cargo, Pheonix și cu Iris

Ghicolescu, Gheorghe Tudor și Alifantis

Cash, Dylan, sweet country

Clapton, B.B. King, vai ce blues

Inconfundabil stil, Bukowski

Fucking Ozyy, rock and booze.

Jacques Brel, ne me quitte pas

Je suis malade, Lara Fabian

Tom Waits, Foy Vance

Suflet vărsat intens

Va bea și telecomanda mea

Vor bea și butoanele de pe ea

Va bea podeaua și canapeaua

Va fi tot beat și frumos, veselă stea

Dimineața va apărea într-un sfârșit, iar eu obosit apoi

Te voi invita, scumpa mea, să dansăm pe Shostakovich, Vals Nr. 2

Te duci, și anii de iubire,

I-ai aruncat din inimă și minte,

Și-ți scânteie amarnic în privire,

A mea duioasă rugăminte.

Te duci, călcând peste regrete,

Și lași în urmă ce-a fost ieri,

Furând și-acele mângâieri discrete,

Ce le cerșea noianul de dureri.

Te duci, și nici măcar nu-ți pasă,

De jarul stins în ochii mei,

De-un vis pierdut încă din fașă,

De-un “noi” ce pare că nu-l vrei.

Rămân cu mâna-n gol întinsă,

Spre ce-a pierit din viața mea,

Cu amintirea-n suflet stinsă,

Și-o rană adâncă peste ea.

Rămân cu ultima ta șoaptă,

Ce-a fost rostită printre dinți,

Iar ochii mei umili așteaptă,

Cu chipu-ți dulce să-i alinți.

Rămân, și timpul mă străbate,

Iar pasul tău îmi pare prea grăbit,

Și nopțile din mine-s vinovate,

Că nu ți-au spus cât te-am iubit.