Dioptrii defecte

De amari de luni te port obsesiv 

crezând ca în trecut că-mi vei fi cult și blajin cu ochii mei cristalini.

Te-am bine-voit în viața mea, 

tu, stând așezat în fața ochilor mei,

pentru ca tu să-mi ocrotești,

să-mi întărești problemele și 

să-mi statornicești întreaga mea viață, să nu mor batjocorit.

M-am lăsat păcălit și orbit de "calitățile" tale prea fascinante.

Erai prea gentil cu mine, de aia m-am lăsat suspus de dioptriile tale.

 

Și-n prezent mă îngrozești și-mi controlezi întreaga viață, tu fiind obsedată să-mi dominezi gândurile, stările și emoțiile.

Nici acum nu te pot smulge de la ai mei ochi unde irișii sunt epuizați, parcă mai exagerați decât acum amari de luni.

Evoluezi, hrănindu-te, să-mi macini cea ce-ți place la mine: întreaga mea ființă.

Și în anii ce vin tot mai sclav o să-ți devin,

stăpâna mea.

 

Regret, cu fiecare secundă că te-am salvat de la ruine, de la cei care te-au abandonat, dreptate le dau.

Am văzut în dioptriile tale, la început, iubire sinceră și respect fără margini, dar, de fapt, falsificări erau toate, rău îmi pare.

Dependent de tine am devenit, parcă obligat te port, tu-mi ești setea: mă provoci să te consum, ce prost sunt...

O piatră pe inimă am, că-s conștient că te vei juca cu a mea viață până eu o-i pieri.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Trifan Alexandru poezii.online Dioptrii defecte

Data postării: 29 ianuarie

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 1085

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Păcat

Păcat că te-am văzut prea perfectă,

imperfecțiunile tale ma-u pus la pământ.

Păcat că te-am văzut unică, 

semeni cu celelalte înșelătoare.

Păcat că te-am văzut credincioasă,

necuratul a decis asupra ta.

Păcat că te-am văzut înstărită,

ușor - păcălită te-ai lăsat.

 

Păcat că ești ca o păpușă, 

sufletul ți-e rugină.

Păcat că ai ochii cristalini,

în ochii tăi altu' strălucește.

Păcat că ai pielea catifelată, 

duș faceți la el în baie.

Păcat că ai buzele moi,

sărutată de ale lui ești.

Mai mult...

Existențele din mine

Nu sunt eu cel care par acum.

De fapt, cine este?

Port zeci de măști doar ca să mă ascund de cunoscuți.

 

Nu sunt eu cel care scrie acum.

Cine o scrie?

Deținutul din mine caută evadare prin versuri adânci - cicatriciale.

 

Nu sunt eu cel care par tăcut și ușă de biserică.

Cine este?

Gălăgia din mine creează haosul exagerat care-mi obosește mintea și-mi provoacă violență de sine.

 

Nu sunt eu cel care par leneș.

Cine o fi?

Psihologul din mine muncește pentru echilibrul psihic.

 

 

Nu sunt eu cel care suferă de boala sentimentală - dragostea-i flacără sadică.

Cine o suferă?

Pacientul din mine își cară cancerul în spinare 

și habar n-are ce o să-l mai aștepte în continuare.

 

Nu sunt eu cel care par a nimănui, la exterior am zis multe, dar aparențele înșeală.

A cui sunt?

Existențele dovedite îmi sunt familie - îi accept pe fiecare fără nicio rușinare și ele mă " îngrijesc " cu asemenea povare.

Mai mult...

Picături amare

Îmi plâng ochii de dorul tău, ce doare tare.

Obrajii mei sunt cascadele lacrimilor neîncetate.

Cerul gurii este negustorul picăturilor amare, care li se par și acre.

 

Mintea înnebunește și tânjește după ajutor, ce-i greu de găsit.

Sufletul i se pare că lacrimile suferă, fără pic de rușine, ci o dă înainte.

Iar, corpul rezistă zilelor cu picăturile amare, care-i deja o obișnuință, căci trecută -i vremea de la prima picătură.

Mai mult...

Mi-e bine

Mi-e bine și fără iubire,

fără iubirea ta.

M-am obișnuit și fără prezența ei,

care dulce părea.

 

Mi-e bine și-n lipsa aripilor tale,

care albe păreau.

M-am obișnuit și-mi pietrific mintea să supraviețuiască și-n absența ta.

 

Mi-e bine și când îmi vine să-mi metamorfozez versiunea - 

mască - cretină-mi puneai la cea

veche.

M-am obișnuit și de manipulările tale 

nu m-ai am parte - seducătoare păreau.

 

Și uite cât de bine-mi păreai.

Și uite cum mă faci să-mi fie bine și fără tine.

Mai mult...

De mâine

De azi mă gândesc că poate de mâine mă voi gândi și la mine.

Nu m-ai mă vreau pentru ce sunt acum - merit altceva.

Mă mint de azi că mâine poate voi fi un eu mai nou.

 

Ziua de azi să rămână în istorie și de mâine s-o țin numai-n victorii cu ale mele proprii lupte.

Fie ca eu, cel de azi să pot face diferența dintre azi și mâine - nu vreau să le asemăn.

M-am săturat să mă mint că poate mâine voi fi ce-mi doresc de mult timp, 

și totuși n-am reușit.

 

Poezie realizată în câteva minute pentru că am scris-o cu cea ce am simțit în acele minute.

Mai mult...

Am nevoie

Simt nevoia și am nevoie de tine.

 

Am nevoie de ochii tăi, pentru că iubesc arta.

De buzele tale am nevoie, pentru că ador gustul dulce.

M-aș pierde prin adâncul fiinţei tale, pentru că am nevoie.

 

Simt nevoia să-ţi aud glasul , pentru că îmi place vocea lină.

Să-ţi ating trupul simt nevoia, pentru că visez să mângâi ceva catifelat.

Ţi-aș săruta fruntea, să-ţi fac o promisiune, pentru că simt nevoia.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Fierbere

De ce m-am născut om?
Mintea-mi e prea însetată,
Cu teorii îmbătată,
Nenorocit de atom.
Mă ții prizonier...
În lanțuri îmi plimbi sufletul,
Prea mic pentru tot ceea ce sper.
Uneori simt că îmi pierd scopul.

 

Am prea multe de testat.
Propria-mi condiție m-a sabotat.
Ard pe interior,
Gândul infect că le sunt prea inferior
Viselor și dorințelor ce îmi sunt stăpâni.

 

Când alții cred în minuni,
La crime inutile au permisiuni —
Sunt văzute ca un fel de misiuni.
„Subiecții mei...” Ei vor trăi.

Dar au murit și mor, ca mine, de frica de a se înrăi.
Ei își spun „miei”,
Dar în grup sunt lei.
Nu vreau asta pentru ei.

 

Lumea îi va mutila prin sentimente.
Vor cunoaște blestematele regrete...
Sau nu — îi voi opri din a simți infecția.
Scuză-mi reacția.
Doar că urăsc contradicția.

 

Edifică recidiva purității
În timp ce se închină la toți sfinții.
Spaima expunerii unor inovații
Înmormântează sufletul unei creații.

 

Dau bir cu fugiții —
Apoi, cu judecata la gură, regretă morții.
Știu că iar greșesc punctul de fierbere...
Fac ce pot să mă calmez.
Chiar nu vreau să te stresez.
Ce-mi place că-mi vorbești în tăcere.

Mai mult...

anonim.poezie 12

Încă sper și cred că poate fi :

,,Mântuirea - ntregii Românii ,,

Cum spus - a și desenul animat

Chiar de la DOMNITORUL cu Sabat ,

Mirajul de la ,, Timișoara ,, ziar ;

De - ar fi tot românașul : sâmbătar ...

Căci prost ,, e cel ce crede omul

Și nu se încrede în DOMNUL ,,

Și să trăim fără să avem icoane

Și cruci și alte lucruri ce-s romane ,

Iar bestia romană ,oricât ar fi prudentă , 

Tot fi - va nimicită și vremea e recentă !

Mai mult...

Lecția de istorie

Si vine-o zi cand iti pui sufletul deoparte

ca sa fie ferit de ura lumii

Cand cauti umbra si te ascunzi apoi in noapte

ca sa asculti, in liniste, ce spun strabunii:

 

Istoria se repeta desi nu-ti vine a crede

aceeasi oameni imbracati cu alte haine

Prostie si orgoliu ce apoi succede

Cutremur propagat pana la capatul lumii

 

Iubirea anulata intr-un joc al puterii

ne omorim intre noi sa devenim "eroi"

Uitand ca sub aceeasi masca a durerii

suntem cuprinsi cu totii flamanzi si goi

Mai mult...

Când

Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.


O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.


Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.


Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.


În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.


Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?

Mai mult...

Vocea întunericului?

Cine mă-nțelege oare?

Frica din nou apare

Atunci când luna dispare,

Noaptea e-ngrozitoare!

 

Aveam o senzație uimitoare

O speranță-ncântătoare,

O veselie și o-ntrebare,

E real sau m-i se pare?

 

Dar acum speranța moare,

Realitatea chiar doare,

Acum când luna apare

Sunt în casă nepăsătoare.

 

Iar când soarele răsare,

Deschid ochii fără culoare

Și în clipa următoare,

Liniștea-i cuprinzătoare!

 

Noaptea,ziua viitoare,

Inima-i neînvingatoare,

Când trăiești fără valoare

Moarte e îmbietoare.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍