RUGĂMINȚI

Te-am purtat ca pe-o haină subțire,

Pe care o credeam pielea mea,

Mi-erai umbră, mi-erai răsuflare,

Dar vântul te-a luat undeva.

Erai glasul uitat al pădurii

Ce-n noapte părea doar al meu,

Dar zorii ți-au stins murmurele,

Și-n liniște mi-am fost zeu.

Te-am iubit ca pe apa din palme,

Crezând că mi-e sete mereu,

Dar mâinile goale m-au șters de-ndoială –

Nici râul nu-și plânge ecoul.

Și-acum, când privesc în oglindă,

Nu văd chipul tău, doar pe-al meu.

Mi-s ochii mai limpezi ca vântul,

Iar umbra… n-a fost niciodată.

Poate că azi nu sunt atât de sigură,

Cum ieri am fost perfect convinsă,

Că mâine nu voi mai fi singură

În lupta vieții, care părea învinsă.

Principalele simboluri ale vieții,

Apa, aerul, pământul și focul

Sunt elemente necesare tinereții

Ca să croiești bătrâneții cojocul.

Filozofia tuturor trăirilor noastre

Își lasă amprenta dedicatoare

În gândurile și inimile noastre,

Liniștitoare și binefăcătoare.

Ce n-aș da acum, offf...

Să dau timpul înapoi,

Să fim iar amândoi macar o dată 

O singură noapte din nou.

Să te strâng la piept 

Să nu-ți mai dau drumul, 

Să-ți simt inima cum bate 

Nu doar mie ca nebunul.

Un nebun ce te iubește 

Prin șoapte în liniștea nopții 

Ce ar face orice acum 

Să te simtă iar aproape.

Să-ți arate viața nouă 

Mai frumoasa ca oricând,

Frumusețe mai presus

De orice fel de cuvânt.

As vrea sa am o relație dar

Dacă nu o sa îmi ofere liniște?

Dacă o sa ma părăsească la cel mai mic nerv al meu?

Dacă o sa ma chinuie gândul la persoana care am iubit-o cel mai mult? 

Dacă o sa vreau sa ma întorc înapoi la el?

Dacă o sa ajung sa înșel cu gândul, cu privirea și cu sentimentele mele?

Dacă s-ar întâmpla toate astea as fi eu cel mai mare inamic al meu... Dar poate ca sunt deja

Poate ca sunt cea mai proasta persoana pe acest pământ?nu la inteligenta ci la dragoste

La cum ma poate orbi și distruge 

Cum poate sa facă din mine un înger 

Un înger care e orbit de atâta dragoste, de atâta fum de la focul care arde în inima lui

Care ar putea sa primească în casa ca să ajute orice persoana care are nevoie de ajutor

Care nu ar putea nici în gând sa însele oamenii

Sau as putea fi un demon

Care ar fi impulsiv și fără principii

Fără motivația de a face orice

Atunci empatia mea s-ar evapora

Și as putea sa fiu cea mai îngrozitoare persoana de pe acest pamant

Dar în final pana la urma totul depinde de mine și de ce cale vreau sa aleg, drumul bun sau rău? 

Sa trec peste și sa aleg partea cea mai buna parte din mine și un viitor strălucit? 

Sau sa aleg sa fac rău lumii, inclusiv mie? 

Cred ca prima opțiune ar fi cea mai buna 

Pentru ca as ajung în final împăcată cu mine insumi

Dar în a doua opțiune as putea sa dau toți demonii afara sufletul meu iar atunci n-as rămâne cu nimic, doar cu un regret profund și cu dorința a dispărea de eo acest pământ vulnerabil și bogat dar si sărac in același tmp

Probabil eu sunt diferita de majoritatea oamenilor pentru ca altfel nu mi-aș putea exprima cum poate dragostea sa facă din mine ființe diferite și alții pot trece peste ea fara tristețe ci doar cu un zâmbet ca ar putea alege sa fie împreună cu o persoana cu un chip mai frumos decat precedenta

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

Uită nostalgia!

Unohda nostalgia!

Kyynel lumikellojen joukossa

Sillä on aina tarkoitus,

Se on menneen talven kaiku,

Mikä ei enää herätä kadonnutta unta.

Unohda nostalgia,

Ei enää kyyneleitä!

Aina laulaa

Sinun kevät!

Unohda nostalgia

imperfekti,

Laula iloa

Että tapasimme.

Vanha rakkaus jättää muistoja,

Mutta myös avaa polkuja uusiin rakkauteen.

Aurinko näyttää välillä hymyilevän.

Unohda nostalgia,

Älä puhu hänestä

Ja sinisistä silmistä

Pyyhi kyyneleesi!

Unohda nostalgia,

Se on mennyt aihe,

Laula iloa

Että tapasimme.

Unohda nostalgia,

Ei enää kyyneleitä!

Aina laulaa

Sinun kevät!

Unohda nostalgia,

Älä puhu hänestä

Ja sinisistä silmistä

Pyyhi kyyneleesi!

Ja sinisistä silmistä

Pyyhi kyyneleesi!

Unohda nostalgia,

Ei enää kyyneleitä!

Sinun kevät!

Unohda nostalgia

imperfekti,

Laula iloa

Että tapasimme.

Unohda nostalgia!

Ploua din Cer

Ploua din Cer cu stropi înmiresmați,

Cat de frumos miroase ploaia -n seri de vara

Iar eu, cu gandul tot la tine,

Insir cuvinte pe o foaie de hartie,

A nu stiu cata oara…

Cat de frumos se-astern picuri de ploaie

Pe frunzele si florile de verde sănătos,

Cat de duios adie gândul meu spre tine

Atent ,  sa nu-mi  șteargă sărutul

De pe ale sale aripi fine…

Cat de frumos sopteste ploaia asta seara,

Tot despre tine si ale tale carismatice culori,

Iar eu ascult atent Dulcele-i cantec

Si nu mai stiu daca -i visare

Caci fiecare vers e un buchet de flori…

Îmi apari ades în gând 

Și ești motivul pentru care eu zâmbesc 

Te văd dincolo de durere

Și îți duc dorul în tăcere...

Îmi apari în minte ades

Nu stiu de eu mă gândesc 

Sau cel ce mă caută ești tu

Și-o speranță se naște din lacrimi ce curg... 

Imi apari ades in vis

Ce-mi poartă gândul în abis

Ma trezesc zâmbind printre lacrimi amare

Că te-am avut...si-o clipă, tăcerea nu mai doare...

Îmi doresc atât de mult, singură să fiu pentru o vreme

Să nu fiu întrebată cum sunt și ce mai fac

Cumva am primit lecții, acum doar

îmi fac teme...

Și tot ce azi imi mai doresc este să tac...

Doresc atât de mult, să mă ascund de toate pentr-o vreme

Vreau liniștea să o găsesc să-mi bată la ferești,

C-am obosit s-alerg printre iluzii când doar înfrunt orgolii omenești!

Oricum n-o să-ntelegeți nicicum durerea

mea

Și nici subiect de râs nu imi doresc a fi

E-o luptă ce o duc cu mine și chiar de este grea

Singură vreau să îmi duc războiul in aceste bătălii.

Și nu-mi doresc mai mult, decât sa fiu lăsată să sufăr în tăcere 

O să-mi revin, dar azi, tristețea și dorul mi-au zâmbit 

Și pentru că e greu, posibil că va mai dura o vreme

Și-atunci poate o să-nțelegeți...ce-a fost e

c-am iubit!...

Un an în care am ars mocnit

Ducând povara poveștii fără sfârșit 

Un an atât de paradoxal 

In speranța unui vin la final...

Doi ani de când ne-am cunoscut 

Și ochii noștri s-au întâlnit 

Doi ani de când a început o poveste

Care azi doar in mine trăiește...

Un an de sentimente puse la zid 

Ce doar in versuri mai pot să le deschid

Un an de iluzii și speranțe deșarte 

Că timpul ne va ține din nou aproape...

Doi ani de când cărările s-au întâlnit 

Și părea ca soarta ne-a fericit

Sa ne potrivească în asa fel

Sa rămânem..." amici la un păhărel".

Un an de când tu ești singurel

Eu cu dor de-o-mbrățisare, la un strugurel 

Un an în care, lacrimile au facut arhipelag

Ca n-am rămas, unul pentru altul...cu drag...

Îți scriu să-ți spun că m-am pierdut de tine 

Destul te-am așteptat in nopțile târzii 

Cu ochii triști...cu lacrimi pe retine 

Dar m-ai uitat in gândurile-ți sidefii.

Mi-erai Soare în zi și Lună plină-n noapte

Asfințitul și răsăritu-n zori de zi

Am vrut să-ți fiu din când în când o șoaptă 

Gândul meu să-l poți simți și auzi.

Nu stiu de-ai fost vis, lecție, poveste,

Un drum oprit la margine de stele

Dar ai ramas pe suflet veșnic scris

Ca o rugăciune arsă în gânduri efemere.

Și chiar de-n timp ne-am risipit tăcuți 

Ca două ploi pierdute în pustie

În mine încă ești frumos si blând 

În taina clipei ce a fost...și n-a mai fost să fie...

Îți scriu să-ți spun că visu-i destrămat 

Rămân un gând pierdut în urma ta

C-azi plec cu inima făcută rană 

C-am așteptat destul și în zadar...

Nu te mai "caut", nu-ți mai scriu...nimic nu vreau să știi de mine

Când seara în gânduri și doruri mă afund

Sperând că într-un final "totul va fi bine"...

....de ți-aș trimite, n-ai citi oricum....

Și las aici într-un poem iluzia că nu mai doare

Că plec și eu ca tine zâmbind, fără regrete

Deși în suflet dezamăgirea este mare

Că ne-am pierdut ușor și mult prea repede.

Ne-am fost atât de-aproape, ca luna lângă stele

Dar cerul într-o zi ni s-a întunecat...

Și... Povestea noastră atât de faină 

Nu și-a putut trăi un alt final...

Nu a fost vina ta și știu că nici a mea

Destinul ne-a fost scris să fie așa 

Eu să te ador din toată inima

Și tu să pleci, eu... să-ți plâng urma.

Te las și eu "babe"...chiar de e minciună 

Cu un suflet frânt, dar plin de dor

Și cu speranța că într-o altă lume

Povestea o vom sfârși la un vin, în doi.

Dar până atunci, te rog eu, să fii bine

Să mi te lași purtat de alte brațe.

Eu... deși nu îți voi mai fi aproape

Voi purta mereu pe buze a ta "dulceață ".

Azi nu-ți mai scriu, nu îți mai cer nimic

Mă-ndepărtez cum pot, fără să mi te strig 

Închid ochii când vreau să te mai simt o clipă 

Deși mă pierd... și parcă, mă cuprinde-o frică...

Mi-ai fost atât de drag, o știi bine și tu...

Însă tăcerea ta e mult prea lungă și doare

Și nu îmi rămâne decât să plec și eu

Deși simt cum sufletul în mine moare...

Adio babe... și.... te rog nu uita,

Că mi-ai fost drag ca nimeni altcineva

O-mbrățisare la un vin a fost dorința mea

Frumos, poveștii noastre să-i purtăm amintirea...

Imi amintesc cum ochii tăi m-au fermecat

Încă mă țin captivă intr-un vis necurmat

I-am iubit cum isi iubesc stelele cerul

Cum vinul își iubește paharul...

Mi-amintesc de ochii tăi ca un cântec tăcut 

Cum mi-au furat sufletul și m-au pierdut

Azi în ei văd totul și totuși nimic

Ești prea departe, nu pot să te strig...

Mi-au rămas dorul ce arde, speranța ce doare

Un drum nesfârșit, o chemare

Al vieții mele, vis fugar

Norul ce umbrește al inimii hotar...

Nu pot sa-i mai văd, oricât aș spera

Rămân un secret, o dulce durere a mea

Și-n taina nopții, sub cerul cu stele mii

Ii port in suflet, ca pe-al meu destin...

Am incercat să-i uit, dar dorul m-a frânt

Ca rănile ce în noapte mereu se strâng,

Încerc, dar nu e vina mea

Că ochii mei doar pe-ai tăi ii visa.