Roz

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam pe Eva

Cu părul lung buclat.

 

Cu ochi fermecători

Şi gene languroase,

Sprâncene arcuite

Şi buze mătăsoase.

 

Cu gâtul graţios

Şi sân seducător,

Cu mijloc de clepsidră

Şi cel mai fin picior.

 

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Pentru că ai pictat

Lângă Adam, femeia,

Un înger întrupat!

 

Îţi mulţumesc Ţie, Doamne,

Îţi mulţumesc frumos,

Că în tabloul vieţii

Ai dat şi o tuşă roz!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Cătălin Teodoreanu poezii.online Roz

Data postării: 27 februarie 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 760

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Doamne Doamne!

Doamne Doamne, Doamne Doamne,

Câte primăveri şi toamne,

Câte flori şi câte poame,

Câte amorezate doamne,

Vor mai fi şi eu nu, Doamne,

Doamne Doamne!

 

Doamne Sfinte, Doamne Sfinte,

Câţi stejari şi câte ghinde,

Câte gâze efemeride,

Câte fete îndrăgostite,

Vor mai fi şi eu nu, Sfinte,

Doamne Sfinte!

 

Doamne Isuse, Doamne Isuse,

Câtă iarbă, câte frunze,

Câţi gândaci şi buburuze,

Câţi ochi verzi şi roşii buze,

Vor mai fi şi eu nu, Isuse,

Doamne Isuse!

Mai mult...

Minuni

De ce se miră unii,

Că eu cred în minuni,

De ţi-ar vedea ei gura,

Ca dulcile căpşuni.

 

De ţi-ar vedea ei părul

Cel roşu şi buclat

Şi genele cu ochii

Cei verzi ca de smarald.

 

De ce se miră unii,

Că în minuni eu cred,

De-ar şti că se întâmplă

Minuni, când te dezmierd.

 

De-ar şti ei ce se-ntâmplă

Când te cuprind în mâini,

Ar crede ca şi mine,

Că se petrec minuni.

 

De ce se miră unii,

Miracole că sunt,

De ţi-ar vedea surâsul

Fermecător şi blând.

 

De ar avea norocul,

Zâmbind ca să te vadă,

Miracole că există,

Ar crede de îndată.

 

De ce se miră unii,

Că un credul aş fi,

Ce în minuni mai crede,

De parcă ar fi prostii.

 

Că toţi de te-ar cunoaşte,

Toţi te-ar iubi nebuni

Şi ar crede în iubire

Şi-n ale ei minuni.

Mai mult...

Degeaba-i primăvară

Degeaba se-ncălzeşte

Şi soarele-i pe cer,

Şi nu mai este ger,

Şi nici omăt pe creste.

 

Degeaba mierle cântă

Şi pui prin cuiburi cresc,

Şi zarzări înfrunzesc,

Şi iezi se iau la trântă.

 

Degeaba-i primăvară

Şi peste tot sunt flori,

Şi-s peste tot culori,

Şi e frumos pe afară.

 

Şi chiar dacă răsună

Glas de cocor întors,

Degeaba-i, n-are rost,

În oameni încă-i brumă.

Mai mult...

Din multitudinea de clipe...

Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit

Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,

Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.

 

Din multitudinea de clipe în care te-am privit,

Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit

Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,

De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.

 

Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit

Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,

De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.

 

Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,

Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit

Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,

Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.

Mai mult...

Sfinţi

E atât de multă noapte-n noi,

Că bâjbâim orbeşte,

Chiar şi atunci când nu sunt nori

Şi soarele luceşte.

 

Şi chiar de nu suntem miopi,

Cu sufletele oarbe

Umblăm pe dinăuntru orbi,

Purtând bastoane albe.

 

Şi întunericul difuz,

Ce ne cuprinde lutul,

Ne umple până la refuz

Şi inima, şi gândul.

 

Doar unii dintre noi răzbim

Tenebrele prelungi,

Când sfinţi, Lumina o zărim

Pe lemnul propriei cruci.

Mai mult...

La coasă

Cad florile-n fâneaţă,

Sub coasă secerate

Şi-mi pare că mă roagă

Să le scutesc de moarte.

 

Eu ştiu că nu se poate,

Că trebuie să le tai,

Ca să-mplinesc destinul

Fâneţei de pe plai.

 

Şi-ntruna ridic coasa

Şi-o-mplânt adânc în brazde,

Până-ntâlnesc cicoarea

Cu florile-i albastre.

 

Şi-atunci parcă-ţi văd ochii!

Şi-o clipă mă opresc...

M-aplec, sărut cicoarea

Şi după o cosesc.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

În timp şi spaţiu...te iubesc!

Chiar dacă ne năşteam departe

Şi-n alte galaxii trăiam,

Ne-ar fi legat aceeaşi soartă,

Că tot pe tine te iubeam.

 

Şi oriunde-n timp ne-am fi născut,

Mai la-nceput sau la sfârşit,

Am fi avut aceeaşi soartă,

Că tot la fel te-aş fi iubit.

 

Deci, scriu această poezie,

Cu gândul să-ţi mărturisesc,

Din când în când, când vei citi-o,

Că-n timp şi spaţiu...te iubesc!

Mai mult...

Eu,vulcanul..

Și când inima mea 

Bate lângă a ta,

Eu sunt un vulcan!

Un vulcan de emoții,

Un vulcan de pasiune!

Și sângele meu 

Este lava

Ce-mi împrăștie iubirea clocotită 

În universul din mine

Și de dincolo de mine!

Justina Butaroiu 

Mai mult...

Încerc să uit

Încerc să uit că te iubesc, 

iar mintea tot mai mult 

s-afundă-n dorul pentru tine...

Răsar în gândul meu 

privirea ta și plete peste ea, 

ochii verzi ce-s viață.. 

în mintea mea lumină 

ești, un singur ideal...

Trupu-ncerc să-l vând 

poftelor și sufletul să-l dau, 

să te-nlocuiesc aș vrea, 

să devin și eu murdar...

Cu orice gând ce te trădează 

moare-n mine câte-o viață, 

cu orice zi mă-ndepărtez,

sufletul-l fărâmițez...

Încă-ncerc să mă separ 

de gândul pentru tine, 

pulsează sânge în zadar, 

căci tu nu vrei cu mine...

Vino-n sufletul ce suferă 

să mă luminezi în vis,

vino să mă scoți

din locul ăsta trist...

Mai mult...

poem-🙂

Dintr-o încăpere luminoasă plină de flori,

se auzeau de zori săruturi,

nu orice fel, genul acela neobișnuit de pupici

între oameni și fluturi.

 

Nu spun eu asta, o spune naratorul,

eu eram parte din poveste, eram în camera cu flori alături de tine,

eu eram omul, tu erai fluturele și ai crede că poezia continuă vesel,

dar te țineam închisă într-o colivie.

 

Eu te iubesc și credeam că să iubești fluturi ca tine,

colorați si profunzi,

înseamnă să vrei să-i tii doar pentru tine

și să-i ascunzi.

 

Nu mai știu ce purtai când te-am capturat,

de vorbit nici atât, știu doar ca aveai ochii albaștri cei mai profunzi,

nu pot să neg că mi-e un dor teribili de tine de atunci.

 

De fluturele care nu m-ar fi lăsat niciodată să mă simt pierdută,

stricată sau poate prea mult,

ar fi stat cu mine în tăcere, dar suficient de aproape

încât să știu că nimic din toate astea nu sunt.

 

Știu că strofa anterioară s-ar putea

să-i adauge pe aripi greutate,

dar vreau să-l asigur pe fluturele meu

că n-am văzut niciodată în ochii lui

răutate.

 

Poate că nu știi să gestionezi situația,

sau poate că și eu pun o presiune prea mare,

sau poate că nici nu este vorba de niciuna din astea,

și e doar frică sau resemnare.

 

Eu nu pot să te judec,

însă nu mi se pare corect nici față de tine, nici față de mine

să te țin pe loc când uite, afară copacii sunt verzi

și ceilalți fluturi întreabă de tine.

 

Vreau doar să știi că te iubesc din tot sufletul meu,

și că o să rămâi o parte importantă din mine pe veci…

dar acum… vreau să te eliberez…

te las să pleci.

 

Și dacă te întorci la prima strofă, la acele din zori săruturi,

de fapt erau rămas bun,

în speranța că poate o să ne regăsim din nou ca fluturi.

 

Până atunci vreau să știi ca îmi doresc să fii așa de fericită încât atunci când te privești în mare,

reflexia ta să fie mai luminoasă decât e vara soarele.

Mai mult...

Poate cândva ai să vezi

Poate cândva ai să vezi tu cât te-am iubit, sau poate nu. Probabil tu nu crezi nimic din tot ce spun. 

Dar, dacă nu-i așa, te rog explică-mi tu, cum ar putea un om a se ruga la Dumnezeu seară de seară pentru alt om, care străin îi e acum?

Și cum ar putea, oare, să-și dorească pentru el tot ce-i mai bun?

 

Poate c-ai râs de mine, spunând că între noi puțin a fost și dragostea nu avea cum să vină

Dar vei înțelege, poate, peste ani, că nu e vorba de timp, ci de persoană, că inima de tine mi-a fost plină

 

Ai fost exact ce mi-am dorit, omul pentru care m-am rugat atâta timp

Și știi că tot ce spun acum e sincer, pentru că nu am așteptat nimic în schimb

 

Plâng și acum, când scriu aceste versuri

Și, poate, voi mai plânge multe gânduri 

Eu nu am scris vreodat' o poezie

Dar când mă uit la pozele cu tine în suflet mi se-așterne o bucurie 

 

Ce simt acum? Simt dor, un dor imens care m-apasă

De dor am mers să te văd atunci, atunci când ai cântat 

Și din tot sufletul mi-aș fi dorit să nu mă fi lăsat

 

Mă gândesc doar la cum eu te priveam, în ziua-n care prima dată te-am văzut

M-am rușinat, nu m-am uitat la tine și cred că numai Dumnezeu știe de ce nu am putut 

Nu am putut atunci și nici acum nu cred că aș putea

Pentru că tu pentru mine ai fost și vei rămâne altceva.

 

AB

Mai mult...

La geamul tău

La geamul tău,adesea eu stăteam,
Și speram,la o urmă de iubire
Pe care știam,
Că o meritam.

Te-am rugat să mă lași înăuntru,
Dar tu ai crezut,
Că nu sunt destul de bun
Așa că m-ai urât.

Lumina lunii se lasă ușor,
Pe geamul tău cel închis
Și eu odată cu ea,
Încerc să-l deschid.

Amândoi încercăm să te luminăm
Cu tot ce avem mai bun,
Dar tu preferi să ne ignori,
Dar să ne urăști n-ai cum.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍