Puțină lumină

Umbrele nopții îmbracă lumea în frig,

Și-i gol, și-i pustiu, și nu-mi place,

Întunericul e-un mister, cred că-l știi,

În fiecare seară tace, și tace, și tace.

 

Noaptea s-a-ntins peste toți, o străină,

Mă-ntreb dacă altfel, cândva, a fost,

Pe cer o lună rece se-nclină,

Și timpul pare prins într-un adăpost.

 

Ți-aș spune ceva, dar…

Să nu mă audă noaptea, o să-ți spun ușor,

Mi-e frică de-ntuneric, însă…

De tine mi-e dor, mi-e dor, mi-e și mai dor.

 

Așa că rămâi cu mine-n seara asta,

Să-mi ții de urât, sau, mai bine

Rămâi și-nvață luna plină,

Să fure pentru noapte, din ochii tăi,

Puțină lumină.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Puțină lumină

Data postării: 1 noiembrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 569

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Privire

Sunt recunoscătoare ca pot vedea pădurea,

Că pot vedea frunzele cum pică toamna dansând,

Că pot vedea cum păsările călătoare,

Trec peste cerul albastru cântând.

 

Sunt recunoscătoare că pot atinge cu privirea o floare,

Că pot atinge cu privirea un fir de iarbă înalt,

Că pot vedea cum norii se joacă cu ploaia,

Și cum din joaca lor se naște un curcubeu animat.

 

Sunt fericită că pot vedea munți și oceane,

Ca pot atinge cu privirea puțin din infinit, dar mai ales,

Sunt fericită că deși nu pot vedea dincolo de toate acestea,

Te voi vedea mai des.

Mai mult...

Zi după zi

Că mi-e timpul un prieten cu două tăișuri

și mă încred în el, deși nimeni altcineva nu-l crede cu adevărat,

decât dacă a adormit buimac în tufișuri,

pe când era mort de beat.

 

Mereu se spune că timpul le rezolvă pe toate,

dar eu cred că, de fapt, timpul doar trece…

Și câte din lume, care au fost și sunt importante,

n-au rămas fără viață în timpul rece?

 

Sunt supărată pe mine că timpul se duce

și te absoarbe câte puțin în el, zi după zi,

și nu pot să-i fac nimic decât să-mi spun

că așa e felul lui de a fi…

 

Nu știu cum ceva care nici nu poate fi văzut

poate să-mi pună în suflet cel mai urât anotimp

peste câmpul de flori de primăvară

prin care te plimbi…

 

Frumos ghiocel, tu să nu rămâi în timp.

Mai mult...

Inimă lângă inimă

Am vrut să-ți scriu aseară,
dar am zis că îmi sting înainte pleoapele doar o secundă
și acum că m-am trezit realizez că
a fost o secundă cam lungă…

Știi? Stând în preajma ta mai mult am început să cred
că nici aerul din jurul tău nu e aer normal
și chiar și atunci când faci lucruri obișnuite,
le faci să pară ceva special.

Mă straduiam să-ți memorez chipul,
te priveam cu disperarea celui care crede că iubirea poate fi păstrată în memorie,
ca apa într-o palmă,
și mă gândeam că dacă te strâng destul în priviri,
mai târziu când dorul o să îmi vină,
o să am rezerve din tine.

despre asta… nu a funcționat.

De fapt știam ca nu o să funcționeze niciodată
pentru că să reții o privire ascunsă
înseamnă cel mai adesea că o să se risipească
și o să-ți fie dor de celălalt imediat cum ieși pe ușă.

Iar tu te plimbai așa prin lume ca o furnicuță harnică desigur
și atunci îmi imaginam ceva nebunesc,
că am o radieră umană uriașă
să pot să-i șterg pe toți și lumea să rămână pentru puțin doar a noastră.

Ce frumos ar fi să avem lumea doar pentru noi,
deja îmi imaginez cum luna s-ar colora albastră,
cum copacii desfrunziți și goi ar înflori pentru noi
de teamă că nu apucăm să ne iubim cu adevărat înainte ca lumea să se sfârșească.

Partea înfricoșătoare la lumile care stau să se termine,
este că mereu te întorci și spui că vrei să te mai uiți puțin în urmă pentru ultima dată,

dar cea mai înfricoșătoare parte cu adevărat este să nu fiu lângă inima ta niciodată.

De aceea, chiar dacă lumea noastră pare că se termină,eu încă cred că putem s-o oprim pentru o clipă
doar tu și eu să fim...
inimă lângă inimă.

 

Mai mult...

De la tine

 Îți cunosc mersul,

ochii, nasul, gura, zâmbetul cel mai viu

Chicotelile podelelor când le calci hotărât sub tocuri,

Chiar și copacii ți-i știu.

 

Și știu ca tu știi, și știi ca eu știu

că-i prea târziu acuma

cand îți cunosc și umbra, si urma

lumea să ne mai pară totuna.

 

Te știu din cerul care se aprinde și se înnoptează,

Din inima mea care de dorul tău oftează,

De la albine, furnici, de la crini,

de la spini.

 

Te știu din tăcerile tale mai ales.

Oho și cât te știu de la stele,

De la gândurile mele.

 

Te știu câte puțin din toate

Și toate știu cât te iubesc,

Și cat de tare vreau să-ți vorbesc.

 

Dar daca le rog să-ți vorbească ele pentru mine,

nu le convine,

Sunt încăpățânate ca tine.

Și încep să vorbească-n culori,

Cu albastrul din nori.

 

Ți-aș da întâlnire pe lună,

Dar e așa de departe,

Și sincer…

Vreau să te întâlnesc în realitate.

Să te ating,

Să-ți mângâi mâinile, să te simt.

 

Să te știu din toate astea e bine,

Dar vreau să te știu mai întâi… de la tine.

 

Vreau să te știu din tristețile tale,

Din ce te face pe ascuns să plângi,

Din ce detești cel mai mult,

Din ce iubești să mănânci.

 

Din îmbrățișările tale vreau să te știu

(Din ele cel mai mult de fapt)

Din ce muzică asculți

Și din ce îți provoacă dureri de cap.

(Sper ca nu și eu)

 

Vreau sa te știu din somnul tău,

Vreau să am grijă de tine,

Vreau să țin inimioara ta in piept la mine

Cand e prea grea și pieptul tău n-o mai ține…

 

 

Vreau să te știu de la tine.

Mai mult...

Să-ți povestesc

Te-am visat, să-ți povestesc…

Se făcea că era vară și lumina se topea

Ca mierea pe umerii tăi goi,

Stăteam sub un copac care respira pe ascuns

Și ținea umbră doar pentru noi.

 

Pe lângă locul în care eram curgea o apă liniștită,

Un lac cu sclipiri ca ochii tăi adânci, albaștri,

În fundal, două rațe își spuneau lucruri mărunte,

Spărgând tăcerea într-un mac-mac ce ținea loc de fraze.

 

Erai întinsă pe o pătură cu roze palide,

Cu capul sprijinit pe-un morman de frunze,

Citeai absorbită dintr-un ziar cu poze,

Și ceva, deodată, a început să te amuze.

Și ca atunci când te mai surprind că fredonezi,

Mă întrebam la ce te gândești.

 

Eu stăteam cu capul în poala ta,

Iar palma ta îmi mângâia din când în când bărbia,

Te priveam și toată lumea mea

Învăța, fără explicații, ce înseamnă nemurirea.

 

Tu râdeai mai departe și nu știam de ce,

Zâmbetul tău mă dezarma pe loc,

Cu chipul tău de ploaie și de nea

Mi-ai spus, foarte serioasă, că ai furnici prin păr.

 

Te-aș fi ajutat să scapi de ele,

Dar mi-era teamă… atât de mult,

Să nu stric nimic din felul în care erai atunci,

Din felul în care zâmbeai și nu mai păreai de pe pământ.

 

Așa că am rămas cu capul în poala ta,

Privindu-te de parcă eu și furnicile

Am fi fost de aceeași parte, complici,

Și am lăsat clipa să se întâmple până la capăt,

Fără să ating nimic:

Te-am lăsat să lupți cu micii tăi „inamici”,

Nici nu știai cât de dragă îmi ești cu tot cu furnici,

Promițându-mi în gând cu resemnare,

Că la cat de frumoasă ești când zâmbești,

Nu o să te ajut nici data viitoare.

Mai mult...

O nouă lume

Vezi, ți-aș spune că

Nu știu de ce anume

Mă tot gândesc la mâine

Când am putea construi pentru noi

O nouă lume.

 

În care ploaia nu-i rece

Și timpul nu trece,

Și cerul e mov.

Când plouă,

plouă cu verde

O lume a noastră

În care ne iubim

Și nimeni nu vede.

 

Și din nori construim orașe,

Din ochii tăi case,

Care să poarte căldură

Din sufletul tău

Frumoasă făptură.

 

Din minute facem ore,

Din ore alte ore cresc,

Noi ne mutăm undeva

Înspre vest.

Într-o casă cu vedere la mare

Să-ți răsară dimineața pe chip

Cel mai strălucitor soare.

 

Vezi, ți-aș spune că

Eu consider și cred,

Cât de norocoasă sunt

Să-mi fie teamă

Că pot să te pierd.

 

Nu vreau să mă resemnez,

Dar cât de norocoasă sunt

Că pot să te visez.

Că pot să privesc

la oameni zburând

Cu tine în gând.

 

Cât de norocoasă sunt!

 

De asta îmi doresc pentru noi

O lume nouă

În care există doar azi

Și soarele îți răsare pe obraji.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Atât... o clipă cu împrumut.

Și m-ai avut o clipă cu împrumut

Pe-o canapea îngustă, fărắ pernă,

Și n-am stiut c-o aventură de-un minut

Ími va rămâne un dor și-o dragoste eternă.

 

Şi al tău vin cu un sărut mi l-ai servit

Într-o seară la-nceput de-april, banală,

Mirosul îi am și-acum în minte-ntipărit

Pe buze azi mai simt doar fumul de tigară.

 

Şi mi-ai rămas o flacăra ce nu se-aprinde

Ce arde-n suflet tainic, neștiut.

Și-mi ești scânteie care se desprinde

Din visul meu de nimeni cunoscut.

 

Și vinul mi-a ramas un dor nestins, o clipă dulce

Un strop de cer si nori de ploi...

Nu-l condamna să fie gândul ce mă frånge!

Te rog, adu-ți aminte și ..dă-mi-l inapoi ..

Mai mult...

Iubirea

Aștern in poezie

Sentimente de iubire,

De fiecare îmi dai emoție,

Chiar și din depărtare,

Îmi bate inima cu putere,

Dorul pe mine a pus stăpânire.

Doamne,ce mi ai făcut tu mie?

Acum ți as săruta buzele,

Te as ține strâns în brațe,

Ți as da o mângâiere,

Te as alinta in tăcere,

Aștept ziua în care

Nu vei mai pleca de langa mine. 

Mai mult...

Un minut

Ca să-ți spun că-mi este dor.

 

Un minut am avut nevoie,

Ca să-ți spun vorbe de amor.

 

Un minut am avut nevoie,

Ca să-ți spun tot ce mai simt.

 

Un minut am avut nevoie,

Și crede-mă că nu te mint.

 

Un minut am avut nevoie,

Ca să-ți spun de viitor.

 

Un minut am avut nevoie,

Dar din ignor, mă simt umilitor.

 

Doar de un minut am avut nevoie,

Și mai mult nu am cerut.... 

Mai mult...

Iarna

Am iubit un om de zapada,

Si s-a topit.

N-a suportat caldura dragostei,

A incercat de cateva ori sa ma respinga

Cu indiferenta.

Simtea primejdia.

Zapada topita a inghetat,

apoi, incetul cu incetul, in vapori s-a schimbat,

Si s-a ridicat la nori.

Ma mai uit, din cand in cand

In sus, 

Poate il voi recunoaste in curcubeu.

Mai mult...

Speranțe de vis

Și din atâta dor amar 

Se naște parcă o speranță 

Ce tăcerii ii face hotar

Și sufletu-mi dezgheață...

 

Și mi te scriu iar în poeme

Şi te pictez pe mii de foi,

Si iti cânt numele în noapte,

Intr-o melodie despre noi.

 

Si-alerg din al meu colt de lume

Către cerul necunoscut,

Să te găsesc pe tine, babe

Şi ochii bruni să íţi sărut.

 

Sã facem c-un vin, noaptea albā,

Să-mi povestești ce-ai mai făcut 

Să vezi cum dorul meu te poartă,

Căci doar asa, eu te-am avut....

 

Și te gasesc dragul meu babe,

Si mi te rog cu ochii către zare,

Să stai cu mine o clipă doar,

Răgaz să-mi dai o imbrätişare...

 

Un motiv ca din nou sắ zâmbesc,

O clipă de dor, un vis să trăiesc.

Să-mi dai cu un vin, viață din nou,

Implinirea să-mi poarte numele tău.

Mai mult...

Steaua mea.

Precum stelele vor luna 

Așa te vreau eu pentru totdeauna

Eu să fiu luna iar tu să fi steaua mea 

După ce apune soarele să te pot vedea 

 

Dar te rog să nu fi stea căzătoare 

Ști și tu că despărțirea doare

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍