Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în finlandeză

Da, trebuie doar să vrem,

Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,

Da, dacă ne-a motivat,

Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),

Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,

Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,

Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),

Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,

Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,

Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,

Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),

Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,

Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,

Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,

Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,

Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,

Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,

Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,

Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,

Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,

Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,

Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,

Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,

Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",

Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,

Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic, 

Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent, 

Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...

 

 

Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.

Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.

 

Voimmeko tarkastella uudelleen kuvaa henkilöstä, joka inspiroi meitä 10 vuotta sitten?

 

Kyllä, meidän täytyy vain haluta,

Kyllä, jos sillä olisi positiivinen vaikutus meihin,

Kyllä, jos se motivoi meitä,

Kyllä, jos hän ymmärtäisi meitä (useimmat ihmiset eivät voi),

Kyllä, jos hän voisi välittää meille jotakin luonteestaan, sielunsa kauneudesta ja intohimoistaan,

Kyllä, jos vielä huokaisen ilosta, katson hänen kuviaan,

Kyllä, jos hän jätti meidät sanattomaksi hänen ideoidensa ainutlaatuisuudesta (yksi niistä todella yllätti minut kaikin tavoin),

Kyllä, jos hän tietäisi kuinka saada meidät haluamaan nähdä hänen näkökulmansa,

Kyllä, jos hän voisi antaa meille miljardiosan lahjoistaan,

Kyllä, jos hän tartuttaa meidät naurullaan, ystävällisyydellään ja toiveillaan,

Kyllä, jos luulet sen muuttaneen sinua parempaan suuntaan, että sinusta on tullut rikkaampi (moraalisesti, eettisesti, emotionaalisesti),

Kyllä, jos hän ei luopunut sinusta, hän mieluummin luotti sinuun, hän ei uskonut tuhlaavansa aikaansa saamatta mitään tuloksia,

Kyllä, jos et myöskään ole pettänyt hänen luottamustaan,

Kyllä, jos hän osaisi juurruttaa meihin kunnianhimoa ja lisätä niitä koko ajan, jolloin tunsimme toisemme,

Kyllä, jos huomaamme, että hänen kaltaisiaan ei ollut monia,

Kyllä, jos hän todella välitti moraalisista arvoista, kuinka jokainen ihminen voi saavuttaa paremman, lempeämmän, välittävämmän ja miellyttävämmän version itsestään,

Kyllä, jos minulla oli aina sama jännitys joka kerta kun näin hänet, ei sillä ollut väliä, että hän roiskui mutaisella sadevedellä, että hänellä oli hetkiä, jolloin hän oli hermostuneempi, että hän suuttui, että hän oli väsynyt, että hän oli flunssa, emmekä voineet enää nauttia samoista loistavista luonteenpiirteistä,

Kyllä, jos hänelle suunnatut ajatukset kantaisivat hedelmää sydämissämme,

Kyllä, jos hän ei ollut joku muukalainen, hän oli jotain enemmän, tunsit olevasi lähempänä häntä, hän oli kuin ystävä tai vanhempi sisar.

Kyllä, jos nousit joka päivä askeleen hänen avullaan,

Kyllä, jos hän pystyisi rakentamaan kaiken niin rauhallisesti ja intohimolla, että et todellakaan voi reagoida ajattelemalla sitä,

Kyllä, jos luulet, ettet olisi turhaan yrittänyt tehdä häneen vaikutusta,

Kyllä, vanhuus todella merkitsi hänen tapauksessaan kauneutta, hän oli nuoruudessaan paljon lihavampi, mutta hänellä oli tahtoa laihtua, hänellä oli aikaa korjata häntä itsessä vaivanneet puutteet, ilahduttaa meitä kaikkia 50-vuotiaana. ,

Kyllä, olisi todellakin kannattanut osallistua tosi-tv:hen, kuten "Romanialaisilla on kykyjä",

Kyllä, koska esitin sanan "lahjakkuus", opin häneltä, että sellaista ei ole olemassa, emme saa mitään lahjakkuutta emmekä vie mukanamme toiseen maailmaan, hänen osoittamansa lahjakkuus oli hankittu. taito, tulos jostain tavallisesta,

Kyllä, kun kaaduin (kompastuin), hän tiesi kuinka auttaa minut ylös,

Kyllä, jos vain näkisit hänet jalkakäytävällä, torilla, konserteissa, kaupungintalolla, stadionilla, joka täyttää 70 vuotta,

Kyllä, haluaisin nähdä hänet vielä kerran...

 

 

Rakas naiseni (ja nimikirjaimet C. P.), jotka olivat enemmän kuin isosisko minulle (noin 42 vuotta vanhempi) 7 vuotta, sitten sinunkin piti lähteä, toinen vaihe oli tulossa. Sinä jäit kuin arvoitukseksi alitajunnassani, en vieläkään tiedä millaisena olisit halunnut minun olevan, mitä olisit halunnut enemmän näyttävän sinulle, mutta jäit jonnekin sinne, "Naisten" listaan. 10 ja 10 miestä", ikään kuin 10 luokan esityksestä.

Anteeksi kömpelyyteni kaikessa, mutta se ei ollut tarkoituksellista, mutta jäädyn, sydämeni hakkaa, sydämentykytys, hikoilen välillä kylmää, välillä lämmintä, tuntuu kuin en saa tarpeeksi ilmaa sisään keuhkoihini, kun ihailen persoonallisuutta, ponnisteluja, kaikkea mitä näytit minulle, enkä, ottaen huomioon kyvyttömyyteni siitä lähtien, voinut näyttää sinulle mitään muuta kuin sen, mitä sinä aina näit.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă poezii.online Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în finlandeză

Data postării: 26 noiembrie 2023

Timp de citire: ~14 min.

Vizualizări: 1122

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

,, Uită nostalgia" în spaniolă

Lacrima zăpezii printre ghiocei

Are-ntotdeauna un rost al ei,

E un ecou al iernii care a trecut,

Ce nu mai trezește un vis pierdut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

O iubire veche lasă amintiri,

Dar și căi deschise spre noi iubiri.

Soarele apare cândva zâmbind.

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

E un subiect trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia,

Nu vorbi de ea

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Și din ochi albaștri

Șterge-ți lacrima!

 

Uită nostalgia,

Nu mai lăcrima!

Cântă-ntotdeauna

Primăvara ta!

 

Uită nostalgia

Timpului trecut,

Cântă bucuria

Că ne-am cunoscut.

 

Uită nostalgia!

 

¡Olvídate de la nostalgia!

 

La lágrima de la nieve entre las campanillas.

Siempre tiene un propósito,

Es un eco del invierno que ha pasado,

Lo que ya no despierta un sueño perdido.

 

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

 

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

 

Un viejo amor deja recuerdos,

Pero también abrir caminos a nuevos amores.

El sol aparece a veces sonriendo.

 

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

 

Olvídate de la nostalgia,

Es un tema pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

 

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

 

Olvídate de la nostalgia,

no hables de ella

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

 

Y de ojos azules

¡Limpia tu lágrima!

 

Olvídate de la nostalgia,

¡No más lágrimas!

siempre canta

¡Tu primavera!

 

Olvídate de la nostalgia

pasado,

canta alegria

Que nos conocimos.

 

¡Olvídate de la nostalgia!

Mai mult...

Campionat de strănutat în olandeză

Doamnelor și domnilor, suntem astăzi organizatorii unui eveniment spectaculos, ne-am dat întâlnire toată lumea în Ulaanbaatar, cel mai frumos oraș al Mongoliei, ce și-a propus ca în acest an să găzduiască un campionat un pic cam ieșit din tipare, este vorba despre campionatul international de strănutat. S-au adunat concurenți din toate colțurile lumii pentru a arăta că pot, că au talent și știu cum să-l mai și folosească. Fără să mai așteptăm, să începem!

Concurenta cu numărul 1 se pregătește să strănute, face exerciții de inspir-expir, inspir-expir și strănută! Mămulică... da' ce strănut, s-a auzit până la jumătatea stadionului. Bravo!

Concurenta cu numărul 2 a tras pe nas piper din solnița cu capac auriu, îi curg lacrimile, presimt că va fi ceva extrem de melodios. Și strănută...! A strănutat atât de tare, că nici nu s-a auzit... până și pisicile strănută mai tare...mai trebuie exersat...

Concurentul cu numărul 3 mai este și scafandru profesionist, știe și cât timp să își țină respirația pentru a strănuta perfect. Ne pregătim să îl ascultăm. Se desfășoară. Și acesta este un strănut genial. Foarte bine! S-a auzit până și în câmpiile vecine Mongoliei...

Concurentul cu numărul 4 susține că are strănutatul în sânge. De mic copil strănuta de la ambrozie și pomi fructiferi, iar în timp a devenit expert. Acum strănută și el. Ce strănut și de această dată...l-a detectat un satelit ce oferă internet pe planeta Pământ.

Deja facem progrese!

Concurenta cu numărul 5 are studii de specialitate în așa ceva. S-a antrenat și pe cont propriu strănutând la nunți, petreceri în aer liber, zile de naștere, de Anul Nou cu prietenii și așa mai departe... Începe, se pregătește, strănută...10 perfect! De această dată, l-a recepționat un satelit de pe lună. Povestea astrofizică a lui Morgan Freeman cu moleculele de oxigen ce împiedică propagarea sunetelor în Univers nu prea are sens în cazul acestei competiții. 

Concurenții următori au reușit să ne impresioneze chiar mai mult privind intensitatea sunetelor produse. Au fost persoane care au strănutat atât de tare, încât sunetul a fost recepționat și de sateliți de pe Venus și Mercur. Asemenea profesioniști ne-ar putea încânta doar o dată în viață cu rezultatul muncii lor asidue.

Din 1000 de participanți ascultați și evaluați, doar unul a obținut premiul cel mare și anume, atât o locuință lacustră în Maldive, cât și un epilator de ultimă generație. Câștigătorul este norvegian de origine și o sursă de inspirație pentru toți cei ce plănuiesc să participe și să se antreneze pentru un asemenea campionat! Felicitări!

 

Nieskampioenschap

 

Dames en heren, vandaag zijn we de organisatoren van een spectaculair evenement, we hebben elkaar allemaal ontmoet in Ulaanbaatar, de mooiste stad van Mongolië, die heeft besloten dit jaar een kampioenschap te organiseren dat een beetje ongewoon is, het gaat over de internationale niesbui kampioenschap. Concurrenten van over de hele wereld kwamen bijeen om te laten zien dat ze het kunnen, dat ze talent hebben en weten hoe ze het moeten gebruiken. Zonder verder oponthoud, laten we aan de slag gaan!

Deelnemer #1 bereidt zich voor om te niezen, inhaleert-uitademt, inhaleert-uitademt en niest! Mamulica... ja, wat een niesgeluid, hoorde je halverwege het stadion. Bravo!

Deelnemer nummer 2 snoof peper uit het zoutvaatje met de gouden dop, terwijl de tranen langs haar neus stroomden. Ik heb het gevoel dat het iets buitengewoon melodieus gaat worden. En niezen...! Hij nieste zo hard dat je het niet eens kon horen... zelfs katten niezen harder... moeten nog oefenen...

Deelnemer nummer 3 is ook een professionele duiker en weet hoe lang hij zijn adem moet inhouden om perfect te niezen. Wij bereiden ons voor om naar hem te luisteren. Het ontvouwt zich. En dit is een briljante niesbui. Erg goed! Het werd zelfs gehoord in de aangrenzende vlakten van Mongolië...

Deelnemer nr. 4 beweert dat hij niest in zijn bloed. Als klein kind nieste hij uit ambrosia en fruitbomen, en na verloop van tijd werd hij een expert. Nu niest hij ook. Wat een niesbui ook deze keer...het werd gedetecteerd door een satelliet die voor internet zorgt op planeet Aarde.

Wij boeken al vooruitgang!

Competitie nummer 5 heeft gespecialiseerde studies op dit gebied. Ze oefende ook in haar eentje door te niezen op bruiloften, buitenfeesten, verjaardagen, nieuwjaar met vrienden enzovoort... Start, bereidt zich voor, niest... perfecte 10! Deze keer werd het ontvangen door een satelliet van de maan. Het astrofysische verhaal van Morgan Freeman over zuurstofmoleculen die de voortplanting van geluiden in het heelal verhinderen, is in het geval van deze competitie niet echt logisch.

De volgende concurrenten wisten nog meer indruk op ons te maken met de intensiteit van de geproduceerde geluiden. Er waren mensen die zo hard niesden dat het geluid ook door de satellieten van Venus en Mercurius werd opgevangen. Zulke professionals kunnen ons maar één keer in ons leven blij maken met het resultaat van hun harde werk.

Van de 1000 deelnemers die werden beluisterd en geëvalueerd, won er slechts één de hoofdprijs, namelijk zowel een huis aan het meer op de Malediven als een ultramodern epileerapparaat. De winnaar is van oorsprong Noors en een bron van inspiratie voor iedereen die van plan is deel te nemen en te trainen voor zo'n kampioenschap! Gefeliciteerd!

Mai mult...

Pește preistoric în norvegiană

O echipă de cercetători și exploratori australieni ai spațiului s-a încumetat să participe la o misiune de care nu au mai auzit până acum, mai exact să facă o excursie cu noua rachetă Kepler 170. Racheta este de fapt un prototip, încă se află în faza de testare, dar li s-a promis că vor fi răsplătiți pentru curajul lor, dacă se vor întoarce cu bine pe Pământ. 

Asumându-și riscurile la care se expun, conștientizând că este posibil să nu mai vadă lumina zilei, au acceptat provocarea, și-au luat tot ce le trebuie, li s-a dat echipamente de două feluri (unul pentru când stau în rachetă și altul pentru când va aseleniza și vor fi nevoiți să meargă la suprafață lunii lui Jupiter, Europa). Misiunea lor are ca obiectiv explorarea și analizarea corpului ceresc Europa, despre care mai mult s-au auzit teorii, dar mai nimic concret în esență. Misterul este cu atât mai mare că i s-a dat acest nume ,,Europa", nume foarte generic, pentru că există continentul Europa și formația Europa FM, dar văd ceva familiar în acest nume, oare nu cumva sugerează ideea că ar putea promite existența unor forme de viață, fie ele chiar și microorganisme? Și dacă este adevărat, atunci: Cam cum ar arăta o zi pe Europa?, Câte ore are o zi acolo?, Care ar fi temperatura medie?, Are cerul vreo culoare anume acolo, așa cum vedem pe Pământ?, Au anotimpuri sau e iarnă veșnic?, Dat fiind faptul că este o planetă apoasă, există flux și reflux?

Cercetătorii noști curajoși ne vor oferi un răspuns la toate întrebările. Turnul de control se asigură că se fac toate verificările necesare pentru a decola și motoarele se pornesc, elicele se învârt din ce în ce mai rapid, au plecat. Trec prin toate straturile atmosferei planetei Pământ, se zgâlțâie cât pot de bine, nici nu mai pot ține ochii deschiși și au părăsit atmosfera. Acum rachetă înaintează în continuare către Europa, dar într-un ritm mai lent, parcă ar pluti, asta și fac de fapt. 

Pentru a comprima în timp voiajul lor, voi spune că după o lună au ajuns pe Europa, o lună în care au supraviețuit doar cu conserve de ton, capsule care înlocuiesc mesele zilei, sunt deshidratați și densitatea oaselor a scăzut. Nu au mai făcut baie de o lună, dar reușita cere sacrificii. 

Au ajuns, au ieșit din rachetă, se plimbau pe suprafața oceanului înghețat al Europei. Pericolul de a aluneca și de a-și luxa glezna nu este ca la patinoar, pentru că gravitația nu este ca pe Pământ, ating suprafața cu tălpile din când în când, nu tot timpul, e un mers mai mult din salturi. Cu un laser care topește, fierbe, lichefiază orice fel de material, au făcut o gaură în suprafața Europei pentru a extrage mostre, probe de viață, de oricare ar fi. Apoi, o undiță electrică este introdusă în gaura respectivă. Când va depista vietăți, va lansa o plasă în care le va prinde. Nici nu a trecut un sfert de oră în timp pământean că deja au prins ceva. Ce folos că a fost prins, dacă nu poate să iasă prin gaura aceea, pentru că este prea mică? Exploratorii măresc gaura cu laserul. Au scos un animal mare cam de dimensiunea balenelor eșuate despre care se vorbește la știri. Îl pun într-un incubator potrivit dimensiunilor sale și îl iau în rachetă.

Pare destul de amorțit, deja moare pentru că a fost luat din habitatul lui natural. 

Unul dintre cercetători ia un atlas despre anatomia animalelor marine de pe Europa. Se uită la acel pește, seamănă cu o plătică de pe Pământ, combinată cu pisică de mare. Gura este destul de interesantă, nasul este pătrățos și mai are și mustăți. 

Prima dată au crezut că este o specie rară din regnul Felinae Purcicae natāre, însă după ce l-au înțepat să îi ia sânge, rezultatul testului ADN a fost unul puțin spus șocant.

Cercetătorii țineau captivă o felină a oceanului înghețat, mai precis Nebelung de apă dulce. Era unul dintre puținii Nebelungi subacvatici (destul de bătrân după cum pare), care trăiesc de fapt în apele liniștite ale lunii Europa. Era gri la fel ca pisicile Nebelung de pe Pământ. Are formă de peste, dar, conform atlasului cică ar fi felină. Deci nu poate fi altceva decât focă, dacă are atât caracteristici de pisică, cât și de pește.

 

Forhistorisk fisk

 

Et team av australske forskere og romfarere har våget å delta i et oppdrag de aldri har hørt om før, nemlig å ta en tur med den nye Kepler 170-raketten. Raketten er egentlig en prototype, fortsatt i utviklingsfasen testing, men ble lovet at de ville bli belønnet for sin tapperhet hvis de returnerte trygt til jorden.

De tok risikoen de er utsatt for, innså at de kanskje ikke ser dagens lys igjen, de tok utfordringen, tok alt de trengte, fikk to typer utstyr (en for når de er i raketten og en annen for når den vil måne og de må gå til overflaten av Jupiters måne Europa). Oppdraget deres tar sikte på å utforske og analysere himmellegemet Europa, som flere teorier har blitt hørt om, men ikke noe konkret i hovedsak. Mysteriet er desto større at det ble gitt dette navnet "Europa", et veldig generisk navn, fordi det er Europas kontinent og dannelsen av Europa FM, men jeg ser noe kjent i dette navnet, tyder det ikke på en eller annen måte ideen om at det kunne love eksistensen av livsformer, det være seg mikroorganismer? Og hvis det er sant, så: Hvordan ville en dag på Europa se ut?, Hvor mange timer har en dag der?, Hva vil gjennomsnittstemperaturen være? , Er himmelen noen spesiell farge der, som hvordan ser vi på jorden?, Har de årstider eller er det evig vinter?, Gitt at det er en vannaktig planet, er det flo og fjære?

Våre modige forskere vil gi oss svar på alle spørsmål. Kontrolltårnet sørger for at alle nødvendige kontroller er gjort for å ta av og motorene starter, propellene spinner raskere og raskere, de er av. De går gjennom alle lagene i atmosfæren på planeten jorden, de rister så godt de kan, de kan ikke engang holde øynene åpne lenger og de har forlatt atmosfæren. Nå beveger raketten seg fortsatt mot Europa, men i et lavere tempo, som om den flyter, noe den faktisk gjør.

For å oppsummere reisen deres, vil jeg si at etter en måned ankom de Europa, en måned der de bare overlevde på hermetisk tunfisk, kapsler som erstatter daglige måltider, de er dehydrerte og bentettheten har gått ned. De har ikke badet på en måned, men suksess krever ofre.

De ankom, de kom seg ut av raketten, de gikk på overflaten av Europas frosne hav. Faren for å skli og forstue ankelen er ikke som på skøytebanen, for tyngdekraften er ikke som på jorden, jeg berører overflaten med føttene nå og da, ikke hele tiden, det er mer en hopptur. Med en laser som smelter, koker, gjør ethvert materiale flytende, slo de et hull i Europas overflate for å trekke ut prøver, prøver av liv, hva som helst. En elektrisk stang settes deretter inn i det hullet. Når den oppdager skapninger, vil den lansere et nett der den vil fange dem. Ikke en gang et kvarter har gått i jordtiden at de allerede har fanget noe. Hva er vitsen med å bli fanget hvis han ikke kan komme seg ut av det hullet fordi det er for lite? Utforskere forstørrer hullet med laseren. De trakk ut et stort dyr på størrelse med strandhvalene som er på nyhetene. Jeg legger ham i en kuvøse av hans størrelse og tar ham med i raketten.

Han virker ganske nummen, og dør allerede av å bli tatt fra sitt naturlige habitat.

En av forskerne tar et atlas om anatomien til marine dyr på Europa. Se på den fisken, den ser ut som en brasmer kombinert med en steinbit. Munnen er ganske interessant, nesen er firkantet og har bart.

Først trodde de det var en sjelden art fra Felinae Purcicae natāre-riket, men etter at de stakk ham for blod, var DNA-testresultatet mildt sagt sjokkerende.

Forskerne holdt fanget en frossen havkat, nærmere bestemt ferskvannet Nebelung. Han var en av de få undervannsnebelungene (ganske gamle ser det ut til) som faktisk bor i det stille vannet på månen Europa. Den var grå som Nebelung-kattene på jorden. Den har form som en fisk, men ifølge atlaset ville den være kattedyr. Så det kan ikke være noe annet enn en sel hvis den har både katte- og fiskeegenskaper.

Mai mult...

Înghețată islandeză în engleză

(bine, nu tocmai islandeză, dar înțelegeți ideea, luată din Islanda)

Este ora 9 dimineața, încă este întuneric, este și normal pentru că suntem foarte aproape de cercul polar și mergem până la McDonald's-ul din Reykjavík, cam singurul care se mai poate găsi în Islanda, după ce în țară s-a dat un decret să nu se mai construiască restaurante ce vând mâncare de tip fast-food. De vreme ce este singurul care a mai rămas, nu vedem de ce să nu profităm de ocazie, așa că mergem să vedem ce au în meniu și din câte se pare, majoritatea sandwich-urilor sunt variațiuni pe aceeași temă, variante diversificate ale burger-ului de pește Filet-O-Fish. Luăm două feluri de Filet-O-Fish, unul cu somon, altul cu păstrăv, două porții mari de cartofi prăjiți, că sunt favoriții mei din fiecare meniu de la McDonald's, din orice țară, brioșă cu ciocolată și, cel mai, dar cel mai important lucru, McFlurry islandez. Se deosebește de cel din restul Europei prin faptul că este mult mai rece, îl ajută și clima să se păstreze, este mult mai consistent că textură, mai înghețat și are o nuanță intensă de albastru cu bucăți de stracciatella și ele tot albastre, ceea ce mi se pare ciudat. Au folosit colorant alimentar albastru care are în compoziție E407, tocmai ei care susțin că nu vor alimente procesate, că vor ca totul să fie cât mai natural. 

Gustăm McFlurry-ul islandez. Este bun...mai luăm o gură,...este extraordinar de bun...și încă una, să nu uităm gustul...da, ne-am lămurit, este cel mai bun McFlurry pe care l-am fi gustat vreodată, păcat că este atât de departe de casă. Credem totuși că restaurantul McDonald's din Islanda urmărește o tematică anume, cu excepția cartofilor prăjiți, tot meniul se aseamănă cu cel al unei taverne situate la malul mării, șervețele sunt și ele bleu cu pești desenați pe ele, pe pahare sunt scrise mesaje de genul ,, Pregătit pentru o aventură marină?", mai totul este în nuanțe de albastru în încăpere. Interesant McDonald's mai găsim și în Islanda, se deosebește mult de toate celelalte pe care le-am mai văzut până acum.

Pentru că ne-a plăcut atât de mult înghețata de la McDonald's-ul islandez, mergem să gustăm și alte arome și cupe de îngheață de la gelateriile locale, adică de la Isbúð Vesturbæjar. Și aici au foarte multe sortimente din care putem alege. Luăm de cacao și de fistic. Și acestea sunt cele mai bune. Islanda, vreau să te felicit, ești cea mai bună producătoare de înghețată din câte am întâlnit până acum. Ce oferi tu, poate prea puțini sau nimeni, nu mai oferă. Te-ai specializat în a transforma frigul în ceva artistic, plăcut de privit, simțit și gustat, sinestezie din toate punctele de vedere.

 

Icelandic ice cream

 

(Well, not exactly Icelandic, but you get the idea, taken from Iceland)

It's 9 in the morning, it's still dark which is normal because we're very close to the Arctic Circle and we go to the McDonald's in Reykjavík, almost the only one that can still be found in Iceland, after a decree has been given in the country not to restaurants that sell fast food are also being built. Since it's the only one left, we see no reason not taking advantage of the opportunity, so we go to see what they have on the menu and IT seems that, most of the sandwiches are variations on the same topic, diversified versions of the Filet-O-Fish burger. We get two courses of Filet-O-Fish, one with salmon, one with trout, two large portions of French fries, because they are my favorite on every menu at McDonald's, in any country, chocolate muffin and the most important thing, the Icelandic McFlurry. This one differs from the rest of Europe in that it is much colder, the climate also helps it to preserve itself, it is much more consistent in texture, more frosty and has an intense shade of blue with pieces of stracciatella also blue in color, which is strange to me. They used blue food coloring that has E407 in its composition, but still they are the ones who claim that they don't want processed food, that they want everything to be as natural as possible.

We taste the Icelandic McFlurry. It's good...let's take another bite,...it's amazingly good...and one more bite, let's not forget the taste...yes, we got it, it's the best McFlurry we've ever tasted ever, too bad it's so far from home. However, we think that the McDonald's restaurant in Iceland is following a certain theme, except for the fries, the whole menu resembles that of a tavern located by the seaside, the napkins are also blue with fish drawn on them, on the glasses there are messages, such as: "Ready for an underwater adventure?", everything is in shades of blue in the room. Interestingly, although we find McDonald's in Iceland, it is very different from all the others we have seen so far.

Since we liked the ice cream from the Icelandic McDonald's so much, we go to taste other flavors and ice cream scoops from the local gelaterias, namely Isbúð Vesturbæjar. And here they have a wide range of assortments that we can choose from. We take cocoa and pistachios. And these are the best. Iceland, I want to congratulate you, you are the best ice cream maker I have ever met. What you offer, maybe too few or no one offers anymore. You have specialized in turning the coldness into something artistic, pleasant to look at, feel and taste, synesthesia in every single way.

Mai mult...

Et si tu n'existais pas în engleză

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pourquoi j'existerais.

Pour traîner dans un monde sans toi,

sans espoir et sans regret.

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi pour qui j'existerais.

Des passantes endormies dans mes bras

que je n'aimerais jamais.

Et si tu n'existais pas,

je ne serais qu'un point de plus

dans ce monde qui vient et qui va,

je me sentirais perdu.

J'aurais besoin de toi.

 

Et si tu n'existais pas,

dis-moi comment j'existerais.

Je pourrais faire semblant d'être moi,

mais je ne serais pas vrai.

Et si tu n'existais pas,

je crois que je l'aurais trouvé,

le secret de la vie, le pourquoi

simplement pour te créer,

et pour te regarder.

 

Et si tu n'existais pas

Dis-moi pourquoi j'existerais

Pour traîner dans un monde sans toi

Sans espoir et sans regret

Et si tu n'existais pas,

j'essaierais d'inventer l'amour

comme un peintre qui voit sous ses doigts

naître les couleurs du jour,

et qui n'en revient pas.

 

And if you didn't exist

 

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

 

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

Passing girls, asleep in my arms

That I would never love

And if you didn't exist

I would only be another dot

in this world, which comes and goes

I would feel lost

I would need you

 

And if you didn't exist

Tell me how I would

I could pretend to be me

But it wouldn't be true

And if you didn't exist

I think that I would have found

The secret of life, the WHY

Only to create you

And to look at you

 

And if you didn't exist

Tell me why I should exist

To drag along in a world without you

Without hope and without regret

And if you didn't exist

I would try to invent love

As a painter who sees

from beneath his fingers

the day's colours being born

and wonders about them.

Mai mult...

🎤 "I love Paris" în franceză

Every time I look down

on this timeless town

Whether blue or gray be her skies

Whether loud be her cheers

or whether soft be her tears

More and more do I realize that

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near

 

I love Paris in the spring time

I love Paris in the fall

I love Paris in the winter when it drizzles

I love Paris in the summer when it sizzles

I love Paris every moment

Every moment of the year

I love Paris, why oh, why do I love Paris?

Because my love is near.

 

J'aime Paris

 

Chaque fois que je regarde d'en haut

Cette ville éternelle,

Que son ciel soit bleu ou gris,

Que ses acclamations soient fortes,

Ou que ses larmes soient légères,

De plus en plus, je réalise que:

 

J'aime Paris au printemps,

J'aime Paris en automne,

J'aime Paris en hiver quand il bruine,

J'aime Paris l'été quand il grésille,

J'aime Paris à chaque instant,

Chaque période de l'année.

J'aime Paris, pourquoi oh, pourquoi donc j'aime Paris?

Parce que mon amour est tout près de là.

 

J'aime Paris au printemps,

J'aime Paris en automne,

J'aime Paris en hiver quand il bruine,

J'aime Paris l'été quand il grésille,

J'aime Paris à chaque instant,

Chaque période de l'année.

J'aime Paris, pourquoi oh, pourquoi donc j'aime Paris?

Parce que mon amoureux est tout près de là.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Regrete

Să ador splendoarea, părul
Te-aş visa şi ziua, dorul

Neştiind unde ţii, gîndul
Aş dori s-ating, pamîntul

Să regret c-am zis, cuvîntul
Ce n-aş da, să-ntorc, mometul

Inima-i pustie, vîntul
Sufletul mii sumbru, altul

Pămîntul, a şters, momentul
Gîndul, a uitat , cuvîntul

Vîntul, îţi alină, dorul
Altul, îţi atinge, părul.

Mai mult...

Rana deschisă

Rana deschisă,stinge-o cu scrum,

Fă-mi viața durere în ochii apuși,

Aprinde-mi visele și lasă-le în drum,

Stau într-un colț, tu stai în opuși?

 

Stau și plâng acum, un dor singuratic, un dor mai nespus,

Scriu versuri uitate,scriu versuri ciudate,

Tu pleci și zâmbești,în goluri expus,

Tu citești versuri udate,citești în vise vulgare.

 

Mai stau un minut,mai stau și o oră?

Mai stau să îți spun cum iubirea-i neroadă,

Tu pleci în ținut,tu pleci într-o horă,

Tu pleci să asculți cum iubirea-i baladă.

Mai mult...

Din fostele iubiri,

Am iubit frumoase și deștepte

și urâte, când se potriveau...

Toate, n-au avut răbdarea să aștepte

doar în urmă parcă, mă priveau!

Demonul, mi-a suflecat trăirea,

chibzuită-n care ieri zăceam

pentru care astăzi, nemurirea...

Nu mă iartă!

                         ...că am fost ștrengar!

Mai mult...

As fi dorit

Te vad acum, parca-i venit de sus

Si vreau sa fii tu azi,dar si pe veci,

O urma a ramas de la acel apus

Ce-ar fi si miine , te-oi intilni aici?

 

A lumii umbra am lasat departe

Si singur, rar pasesc catre apus

As fi dorit ca anii si nici moartea

As fi dorit dar soarele-i doar sus.

 

O, tu, copila-mi esti atit de draga

Rasari ca soarele de dupa nori

Cu tine e lumina , tu esti raza,

Atit de draga, ca mii de flori.

 

In vis apari ,te stingi usor,

O, draga mea,cit as dori,

Privesc cu ochii plini de dor,

Sa fii alaturi zi  de zi.

Mai mult...

În trei limbi ,aceiași inimă

Te port ca pe o floare în rouă,

Într-un colț de rai tăcut.

Te port în suflet ca pe-o melodie,

Ca pe o cămașă veche

Ce-și poartă amintirile.

 

My heart is beating,

I hold so much love,

But no one can

Share the same love.

 

Fáj a szívem,

nincs itthon senki.

Három nyelven mondtam,

hogy te vagy a szívemnek legjobb része.

 

Un dor de iubire

ce n-a prins rădăcini,

un fior pierdut în noapte,

un ecou trecător.

 

Who will be the hero of my life?

Maybe not today, but someone will arrive.

Perhaps when I am no longer searching,

perhaps when I have learned to breathe alone.

 

Nem rombolni jön,

csak kopogni,

halkan,

mint aki tudja,

hogy a béke már bent van.

Mai mult...

Крик души


Я не знаю как начать этот стих,
В голове пусто, словно я псих.
В свете последних событий
Ослаб духовно, но продолжаю жить я!

Лирика оплела моё тело
и пока не чувствую я тепла.
Солнце светит ярко, но оно не греет
Душа просится вверх, но плоть не отпускает.

Мы совершено случайно открыли эту тетрадь
и решили в ней свою историю написать,
Распланировала ты все, от начала до конца
Но видимо этому не суждено было сбиться.

Мы написали две страницы или три,
Но потом наши мосты развели
и в этом никто не виноват, не я и не ты,
Просто в разлуке мы оказались слабыми.

Я жалею только о том что книгу мы не дописали,
Начали красиво, взлетели высоко но быстро упали
Это последние строки об этом, и больше меня не вернуть
Вить я как поезд, только вперед держу путь!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍