Prietenie cu singurătatea
Încă o duminică cu draperiile trase,
Mormanul de haine începe să miroase.
Pe jos, mi-am aruncat masca,
plină de zâmbete false.
Lângă mine în pat, întinsă,
A mea singurătate, stă muta
S-a așezat lângă peretele rece și umed,
Încercând să mă încălzească și nu poate.
În fiecare noapte, încerc s-o îmbrățișez.
Dar când o simt, mă doare, mi-e frică,
Ea mă învăluie și mă adoarme,
Mă strânge cu putere în coșmarurile mele,
Ironic mă încălzește.
Și-ii simt blândă mângâiere atunci când mă trezește.
Sunt dimineți în care, dansăm împreună
Și când mi-e dor de oameni,
Ea, îmi spune că-s nebună
Să-mi fie dor de fluturi ,
Să-mi fie de natură ,
Îmi șoptește la ureche.
De soare și de luna,
De cântecul poieni În care ai alergat
Chiar și de mărăcinii care te-au înțepat
De calul tău cel alb și de pârâul rece
De florile albastre pe care le împleteai
De timpul ăla-n care,tu nu oboseai
Și-mi cânta, atunci când sufăr
De iubiri efemere.
Îmi cântă încetișor
A inimi melodie
Și atunci, eu uit de dor.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Okmiflora 
Data postării: 21 aprilie
Vizualizări: 58
