Muritor
un drum lung eu te-am căutat,
și am sperat că n-am uitat,
să îți aduc în dar,
scrisorile promise de un veac.
visezi cu ochii mari spre lună
iar eu mă las purtat de vină
căci tu nu cânți și pari neutră
dar când mă atingi, te ard pe mână
spune-mi cum e să ai corpul rece?
cel oferit de nopți pierdute
doar prezentat lunii bătrâne
cum poți visa chiar și acum
cât timp ei cred că nu ești om
iar tu nu crezi că-s visător.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: vale
Data postării: 29 septembrie 2022
Vizualizări: 1096
Poezii din aceiaşi categorie
XXVI. XII
oare dragostea mea merită salvată?
și dacă ți o dau...va mai fi întreagă?
te gândești la mine ca la un posibil inamic..
eu nu sunt inamicul nimănui,
as spune ca sunt doar plină de frici..
mi-am lăsat curajul la poartă, tu ia-l.
oare sunt cea bună sau doar un salvamar?
nu mai știu să număr, defect profesional.
inca știu să citesc, te pot citi în poezii.
oare sunt încă vie? sau pe muchie de cuțit
nu știu dacă știu ce vreau, mai lasă-mă puțin,
as vrea sa cred ca nu ma doare..
dar te caut în răspunsuri, semne, zâmbete și duhuri.
nu știu cine sunt, poate de asta nu știu încă ce vreau,
dar cred ca vreau sa stau cu tine, sa nu ma mai chinui la fel de mult.
o energie străină bate la ușa mea,
eu nu îi deschid, o las ca să mă vrea..
o las ca să mă cânte, să mi spună povești,
iar noaptea să mi dezvăluie că încă mă iubești.
iau trenul pân' la tine, dar nu știu unde ești,
aș vrea să fiu cu tine, nu să culeg cireși,
oare dacă te strig, mă vei chema de acolo?
am să ți aflu adresa și vom fi pentru totdeauna –
....împreună...iar dragostea mea salvată.
,,Ne cunoaștem din vedere" în italiană
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ci conosciamo di vista
quanti attimi fuggenti
mai a modo loro
non si sono fermati
camminata sicura e veloce
Ci conosciamo di vista
solo gli occhi in silenzio
lo hanno detto tante volte
tutto quello che volevano
quando incontrarono la loro luce...
Nemmeno per caso
Non ho detto una parola
In così tanti incontri,
questo gioco di sguardi
ci ha divertito entrambi.
Ci conosciamo di vista
ma è sempre un piacere
la memoria da conservare
e revisione
gli occhi che conosci da una vita
incontrarci la mattina
e quando nevica e quando piove
nell'auto 179.
Ci conosciamo di vista...
E così!
Ci conosciamo di vista
quanti attimi fuggenti
non ci siamo mai fermati lungo il loro cammino
camminata sicura e veloce
Ci conosciamo di vista
solo gli occhi in silenzio
lo hanno detto tante volte
tutto quello che volevano
quando incontrarono la loro luce...
Nemmeno per caso
Non ho detto una parola
In così tanti incontri,
questo gioco di sguardi
ci ha divertito entrambi.
Ci conosciamo di vista
ma è sempre un piacere
la memoria da conservare
e revisione
gli occhi che conosci da una vita
incontrarci la mattina
e quando nevica e quando piove
nell'auto 179.
Ci conosciamo di vista...
E così!
Vraja mării...
Marea pare liniștită,
Vântul doarme pe sub stânci,
Tu, cu inima rănită,
Parc-ai vrea să mă mănânci.
Cântă o sirenă-n larg,
Cântec dulce de răpire,
Eu mă-nalț sus pe catarg,
Drept drapel pentru iubire.
Hai să ne-aruncăm în mare,
S-ancorăm în orizont,
Tu, prințesa mea de sare,
Eu, nebunul vagabond,
Să ne batem joc de lună,
Pe pirați să-i atacăm,
Să ne-ascundem pe sub spumă,
Vraja mării s-o gustăm.
Marea încă-i liniștită,
Vântul doarme pe sub stânci,
Hai, tu inima rănită,
Că te las să mă mănânci!
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Noapte caldă
Mi-e dor de noi.
O, dragul meu!
Să-ți aud râsetul tău,
Stând pe plajă amândoi.
Noapte caldă, noapte caldă!
Mai trezește-mă o dată,
Să fim doar noi amândoi,
Stând pe banca dinapoi.
Ia-ți cămașa înflorată.
Hai pe plajă înc-odata.
Și-n păr să-mi pui flori de tei
Săruta-m-ai cu ochi grei.
Brațele îmi sunt deschise,
Te așteaptă, nu sunt vise!
Eu vreau doar o-mbrățișare,
Nu o uit pân’ la pierzare.
Să te mângâi mult aș vrea,
Să-mi iei mâna-n mâna ta,
Să mă joc cu părul tău.
Doar să uit de dorul meu.
Uite-mă, eu sunt aici.
Vreau să îți vorbesc, ce zici?
Mai știi când noi ne-am iubit?
Vai! Am prins și-un răsărit.
Iar acum mă risipesc,
Soarele face sclipire.
Nu am vrut să te rănesc!
Am creat o amintire.
Cub de gheață
Pământule oprește-te,
să privesc la steaua ei pe cer
o eternitate …
sau măcar o viață.
Și când o da înghețul,
ea să-și trimită lumina să se oglindească
într-un cub de gheață …
în mine!
Să vadă și ea cât de frumoasă este!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )
XXVI. XII
oare dragostea mea merită salvată?
și dacă ți o dau...va mai fi întreagă?
te gândești la mine ca la un posibil inamic..
eu nu sunt inamicul nimănui,
as spune ca sunt doar plină de frici..
mi-am lăsat curajul la poartă, tu ia-l.
oare sunt cea bună sau doar un salvamar?
nu mai știu să număr, defect profesional.
inca știu să citesc, te pot citi în poezii.
oare sunt încă vie? sau pe muchie de cuțit
nu știu dacă știu ce vreau, mai lasă-mă puțin,
as vrea sa cred ca nu ma doare..
dar te caut în răspunsuri, semne, zâmbete și duhuri.
nu știu cine sunt, poate de asta nu știu încă ce vreau,
dar cred ca vreau sa stau cu tine, sa nu ma mai chinui la fel de mult.
o energie străină bate la ușa mea,
eu nu îi deschid, o las ca să mă vrea..
o las ca să mă cânte, să mi spună povești,
iar noaptea să mi dezvăluie că încă mă iubești.
iau trenul pân' la tine, dar nu știu unde ești,
aș vrea să fiu cu tine, nu să culeg cireși,
oare dacă te strig, mă vei chema de acolo?
am să ți aflu adresa și vom fi pentru totdeauna –
....împreună...iar dragostea mea salvată.
,,Ne cunoaștem din vedere" în italiană
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ci conosciamo di vista
quanti attimi fuggenti
mai a modo loro
non si sono fermati
camminata sicura e veloce
Ci conosciamo di vista
solo gli occhi in silenzio
lo hanno detto tante volte
tutto quello che volevano
quando incontrarono la loro luce...
Nemmeno per caso
Non ho detto una parola
In così tanti incontri,
questo gioco di sguardi
ci ha divertito entrambi.
Ci conosciamo di vista
ma è sempre un piacere
la memoria da conservare
e revisione
gli occhi che conosci da una vita
incontrarci la mattina
e quando nevica e quando piove
nell'auto 179.
Ci conosciamo di vista...
E così!
Ci conosciamo di vista
quanti attimi fuggenti
non ci siamo mai fermati lungo il loro cammino
camminata sicura e veloce
Ci conosciamo di vista
solo gli occhi in silenzio
lo hanno detto tante volte
tutto quello che volevano
quando incontrarono la loro luce...
Nemmeno per caso
Non ho detto una parola
In così tanti incontri,
questo gioco di sguardi
ci ha divertito entrambi.
Ci conosciamo di vista
ma è sempre un piacere
la memoria da conservare
e revisione
gli occhi che conosci da una vita
incontrarci la mattina
e quando nevica e quando piove
nell'auto 179.
Ci conosciamo di vista...
E così!
Vraja mării...
Marea pare liniștită,
Vântul doarme pe sub stânci,
Tu, cu inima rănită,
Parc-ai vrea să mă mănânci.
Cântă o sirenă-n larg,
Cântec dulce de răpire,
Eu mă-nalț sus pe catarg,
Drept drapel pentru iubire.
Hai să ne-aruncăm în mare,
S-ancorăm în orizont,
Tu, prințesa mea de sare,
Eu, nebunul vagabond,
Să ne batem joc de lună,
Pe pirați să-i atacăm,
Să ne-ascundem pe sub spumă,
Vraja mării s-o gustăm.
Marea încă-i liniștită,
Vântul doarme pe sub stânci,
Hai, tu inima rănită,
Că te las să mă mănânci!
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Noapte caldă
Mi-e dor de noi.
O, dragul meu!
Să-ți aud râsetul tău,
Stând pe plajă amândoi.
Noapte caldă, noapte caldă!
Mai trezește-mă o dată,
Să fim doar noi amândoi,
Stând pe banca dinapoi.
Ia-ți cămașa înflorată.
Hai pe plajă înc-odata.
Și-n păr să-mi pui flori de tei
Săruta-m-ai cu ochi grei.
Brațele îmi sunt deschise,
Te așteaptă, nu sunt vise!
Eu vreau doar o-mbrățișare,
Nu o uit pân’ la pierzare.
Să te mângâi mult aș vrea,
Să-mi iei mâna-n mâna ta,
Să mă joc cu părul tău.
Doar să uit de dorul meu.
Uite-mă, eu sunt aici.
Vreau să îți vorbesc, ce zici?
Mai știi când noi ne-am iubit?
Vai! Am prins și-un răsărit.
Iar acum mă risipesc,
Soarele face sclipire.
Nu am vrut să te rănesc!
Am creat o amintire.
Cub de gheață
Pământule oprește-te,
să privesc la steaua ei pe cer
o eternitate …
sau măcar o viață.
Și când o da înghețul,
ea să-și trimită lumina să se oglindească
într-un cub de gheață …
în mine!
Să vadă și ea cât de frumoasă este!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )
Alte poezii ale autorului
dragostea mea
oare te înspăimântă dragostea mea?
atât de profundă,
pe care o port legată de a mea voce, mâini, picioare.
oare ți e frică ca totul sa fie superficial?
ai văzut tu om ce își arata coarnele...in timp ce e legat de pat?
poate dragostea mea e drog,
poate dragostea mea e privata, ascunsa, arzătoare si clară.
dragostea mea cuprinde oceane, lumi, universuri,
dragostea mea nu are sfârșit.
crezi ca am fost un înger în viața mea anterioară?
un descântec sau un plânset?
am fost oare frumoasă? sensibilă, măiastră?
am fost oare copilă, cu ochi făcuți din marmură,
au fost oare ale mele buze pline doar de amorul tau?
dragostea mea nu are gramaj, nu are eticheta,
dragostea pe care ți-o port poate este defectă,
dar mă lași măcar să visez cum te aș iubi corect?
dragostea mea, un vultur singuratic
un cântec fredonat de femei, care acum sunt mame.
dragostea mea nu are margini, o formă adusă la suprafață...
dragostea mea e apa pură, un ocean, o mare..
dragostea mea există? oare e adevărată?
eu sunt dragostea mea.
un paradox
lumea mea, lumea noastra, nu ar mai fi atat de frumoasa fara haosul din ea
daca nu ar fi haos..cum ne am mai face la timpul potrivit posibila conexiunea sufletelor predestinate
cliseu previzibil
noi, condamnații la iubire
ne-am despărțit unul de altul,
cine face acum saltul?
și se predă cu mâini rănite
în brațele unui bolnav,
ce așteaptă pe nesimțite
să simtă pentru prima dată
ceva pur, de care noi
de multă vreme ne-am lepădat.
nu-mi aduc aminte
dar mi-ai promis ruine,
mi-ai spus că numai praful
mă va face să disper
de a ta prezență
sufocătoare.
mi-am închis ochii și am strigat
că tu nu poți lăsa dezastru
și urma ta îmi va rămâne
doar o amintire, spintecătoare
ce mă va amăgi mereu.
căci tu mi-ai fost doar libertate,
și muză în fiecare vers
de a ta iubire ce mă arde,
când vorbele se risipesc.
Cum e să cânți?
Cum e să cânți
Privind frunzele cum coboara
Pe patul sufletelor moarte
Si cum chipurile lor grăbite
Lasă in urmă lacrimi
Curgând, fierbinte...
Cum e să cânți
Lovind podeaua albă
Cu tălpile prăfuite și ude de atâtea drumuri.
Cum e să cânți
Asteptand ca cineva, cândva, să te audă
Si sa ți se alăture, plângând?
🎦 sa-mi iasa gloantele prin suflet daca te mint
din stomac fluturii sa fuga, scăpând parca dintr un iad, ca din iubirea ta, doar fara pistol sa raman, ca fulgerul de asta vara sa ma fac foc, de bun sunt la suflet…cand ma ascult eu plang pentru ca ceva emoțional pot exprima doar cand dorm
cand sunt treaz ochii mei reflecta marea, iar valurile tulburi imi turbeaza gura de petarde..ma arunc in case vechi, ma doare sufletul si sensibilele petale ale lunii se holbează la gura mea
gura mea, apa aurie, pura lacomie, cuvinte curg la mal, eu ma duc in larg
si sap, sap, pana ma inec…eu nu înot, ma cobor in adâncuri, langa iubirea mea,
spune i ca ma va intalni, dragostea mea, ochii mei..marea mea
Fantezie
Un gust amar simții acum pe seară
Când ochii ei mi-au smuls
Timpul schițat pe coală.
Mi-a rupt, fugitiv, versul
Mi-a arătat demersul
Unui îndrăgostit, bolnav
Ce ajunge la disperare,
Și nu mai are loc în pat.
Căci dansul nopții îl îndeamnă
Să facă pași de-abia venit,
Fără rușine, fără conștiință
Peste un drum numai de flăcări,
Așteptat parcă,
De niște șerpi ascunși
După un stup de nectar.
Oh, spune-mi, tu
Zeiță atotputernică
Cum e să-ți pierzi răbdarea
Cu a lui psihoză isterică,
Cum e să zbieri numai la lună
Să te-neci în ale mele gânduri ;
Alături de entitatea
Ce nu-ți oferă o frânghie
Pentru a-ți găsi scăparea,
Ca să te întorci vie
Sau încă cunoscută,
Drept a mea fantezie.
dragostea mea
oare te înspăimântă dragostea mea?
atât de profundă,
pe care o port legată de a mea voce, mâini, picioare.
oare ți e frică ca totul sa fie superficial?
ai văzut tu om ce își arata coarnele...in timp ce e legat de pat?
poate dragostea mea e drog,
poate dragostea mea e privata, ascunsa, arzătoare si clară.
dragostea mea cuprinde oceane, lumi, universuri,
dragostea mea nu are sfârșit.
crezi ca am fost un înger în viața mea anterioară?
un descântec sau un plânset?
am fost oare frumoasă? sensibilă, măiastră?
am fost oare copilă, cu ochi făcuți din marmură,
au fost oare ale mele buze pline doar de amorul tau?
dragostea mea nu are gramaj, nu are eticheta,
dragostea pe care ți-o port poate este defectă,
dar mă lași măcar să visez cum te aș iubi corect?
dragostea mea, un vultur singuratic
un cântec fredonat de femei, care acum sunt mame.
dragostea mea nu are margini, o formă adusă la suprafață...
dragostea mea e apa pură, un ocean, o mare..
dragostea mea există? oare e adevărată?
eu sunt dragostea mea.
un paradox
lumea mea, lumea noastra, nu ar mai fi atat de frumoasa fara haosul din ea
daca nu ar fi haos..cum ne am mai face la timpul potrivit posibila conexiunea sufletelor predestinate
cliseu previzibil
noi, condamnații la iubire
ne-am despărțit unul de altul,
cine face acum saltul?
și se predă cu mâini rănite
în brațele unui bolnav,
ce așteaptă pe nesimțite
să simtă pentru prima dată
ceva pur, de care noi
de multă vreme ne-am lepădat.
nu-mi aduc aminte
dar mi-ai promis ruine,
mi-ai spus că numai praful
mă va face să disper
de a ta prezență
sufocătoare.
mi-am închis ochii și am strigat
că tu nu poți lăsa dezastru
și urma ta îmi va rămâne
doar o amintire, spintecătoare
ce mă va amăgi mereu.
căci tu mi-ai fost doar libertate,
și muză în fiecare vers
de a ta iubire ce mă arde,
când vorbele se risipesc.
Cum e să cânți?
Cum e să cânți
Privind frunzele cum coboara
Pe patul sufletelor moarte
Si cum chipurile lor grăbite
Lasă in urmă lacrimi
Curgând, fierbinte...
Cum e să cânți
Lovind podeaua albă
Cu tălpile prăfuite și ude de atâtea drumuri.
Cum e să cânți
Asteptand ca cineva, cândva, să te audă
Si sa ți se alăture, plângând?
🎦 sa-mi iasa gloantele prin suflet daca te mint
din stomac fluturii sa fuga, scăpând parca dintr un iad, ca din iubirea ta, doar fara pistol sa raman, ca fulgerul de asta vara sa ma fac foc, de bun sunt la suflet…cand ma ascult eu plang pentru ca ceva emoțional pot exprima doar cand dorm
cand sunt treaz ochii mei reflecta marea, iar valurile tulburi imi turbeaza gura de petarde..ma arunc in case vechi, ma doare sufletul si sensibilele petale ale lunii se holbează la gura mea
gura mea, apa aurie, pura lacomie, cuvinte curg la mal, eu ma duc in larg
si sap, sap, pana ma inec…eu nu înot, ma cobor in adâncuri, langa iubirea mea,
spune i ca ma va intalni, dragostea mea, ochii mei..marea mea
Fantezie
Un gust amar simții acum pe seară
Când ochii ei mi-au smuls
Timpul schițat pe coală.
Mi-a rupt, fugitiv, versul
Mi-a arătat demersul
Unui îndrăgostit, bolnav
Ce ajunge la disperare,
Și nu mai are loc în pat.
Căci dansul nopții îl îndeamnă
Să facă pași de-abia venit,
Fără rușine, fără conștiință
Peste un drum numai de flăcări,
Așteptat parcă,
De niște șerpi ascunși
După un stup de nectar.
Oh, spune-mi, tu
Zeiță atotputernică
Cum e să-ți pierzi răbdarea
Cu a lui psihoză isterică,
Cum e să zbieri numai la lună
Să te-neci în ale mele gânduri ;
Alături de entitatea
Ce nu-ți oferă o frânghie
Pentru a-ți găsi scăparea,
Ca să te întorci vie
Sau încă cunoscută,
Drept a mea fantezie.