PENTRU TINE

    Pentru tine s-a zbătut,
    în închisoarea coastelor mele, 
    o floare-albastră, o floare hău, 
    în care m-am rătăcit în van
    căutând umbra pasului tău,
    jinduind după urma fiinţei tale.
    Şi-am alungat din mine, 
    păsări speriate,
    de mult prea înaltul cerului tău...
    şi-am privit în sus,
    cu teamă şi emoţie,
    atingerea ta, atingerea sărutului tău.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online PENTRU TINE

Data postării: 21 octombrie 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 573

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

ÎNTOTDEAUNA TOAMNĂ

   Toamnă, tu chiar nu m-ai păcălit niciodată!
    Dintr-o privire te-am citit și am știut de-ndată,
    Că-n pragul casei mele scăldată-n soare,
    O să te-ntorci din nou, ființă călătoare!
    
    Și ai să vii curând cu ifos și plictis în glas,
    Și-n scurtul timp ce ne-a rămas,
    Ai să-mi propui pe buze vin pelin-amar,
    Și-ai să mă minți că-i dulce vinul din pahar!
    
    Da' eu-s convins că-n umbra ființei tale,
    Se-ascunde atâta vifor, patimă și jale,
    Încât aș vrea să te evit. Și dacă pot,
    Din treburile tale importante să nu te scot!
    
    Căci știu că tu cu mine nu mai ai răbdare,
    Și vrei să pleci din nou, ființă călătoare,
    Lăsând în urmă-ți cer întunecat și ceață,
    Cu iz de nuci și de gutui topite în dulceață!

Mai mult...

CUVINTE POTRIVITE

    Sădind în mine semințe de rouă diferite,
    Am căutat mereu cuvinte potrivite,
    Căci brazda minții mele-a fost și încă e fertilă,
    Din ea am încolțit lumina care mi-a fost utilă...
    
    C-am scris neobosit atâtea mii de versuri,
    Dezvăluind luminii atâtea multiversuri,
    Din stihurile mele, mult prea pline,
    M-am construit și modelat pe mine!
    
    Învăluit în cuvinte, m-am lepădat pe mine,
    Și-am învățat să uit de umbrele-mi străine,
    Să-mi amintesc că sunt întreg într-un volum,
    În mine, doar cuvintele mi-au strălucit în drum…

Mai mult...

ŞOAPTE-N MIEZ DE NOAPTE...

    Aceste şoapte-ndepărtate,
    de unde vin, în miez de noapte... 
    că par ecouri, pierdute-n, 
    peşteri adormite-n zadar, 
    aşteptând lumina...
    
    Aceste şoapte zdrobite, 
    încearcă măcar o dată,
    iar să mai bată, 
    cu moartea luptând, 
    porţile-nchise sfărâmând, 
    să urce înalt, Izvorul cel Sfânt...
    
    Aceste şoapte rostite,
    au pierit şi s-au născut, ca stelele 
    în roua dimineţii, ce sclipeşte, 
    pe ace de brad...
    
    Aceste şoapte pierdute-n trecut: 
    cai de-argint cu coamele-n vânt, 
    flăcări adânci, macabru dansând; 
    în stepa aridă se-aud, 
    cantaţii ciudate murmurate păgân... 
    şoaptele mele, în mine plângând...


    ... şi-n mine nu-i nimeni, 
    căci ele nu sunt...

Mai mult...

NERĂBDĂTOAREI CURIOZITĂŢI

    Opreşte, nici un pas mai departe !!!
    Degeaba cauţi în câmpiile arse,
    Soare topit pe cerul gelos,
    Drum de piatră-n vânturi ros...
    
    Degeaba tulburi mări adânci,
    În van cauţi printre stânci,
    Căci nimic nu-i de găsit,
    Decât vântul chinuit...
    
    Nici un pas, nici o secundă,
    Vremea ta, s-a scurs fecundă,
    N-ai să-mi tulburi tu acuma,
    Strălucind rotundă luna...
    
    În van aceste lacrimi inutile,
    Care-au fost cândva fertile,
    Rouă-n trandafiri cântând,
    Soare-n cioburi lunecând...

Mai mult...

VOUĂ

Vouă, celor care, zborul mi l-ați frânt de-atâtea ori, 
Cum să vă mai port respectul, fiindcă m-ați umbrit cu nori, 
Și chiar privat de soare fiind, eu tot m-am ridicat de jos, 
Și am crescut și-am să cresc iară, către înaltul luminos... 

Voi, cei cu frunți înguste și priviri pierdute-n gol,
Cei cu inimi zdrențuite, zăvorâte în nămol,
Cei tăioși și fără milă, fără suflete în voi,
Voi sunteți pentru mine, străini, naivi și goi...

Căci prin nemijlocirea voastră, durerea nu mi-a fost străină, 
Și numai pentru voi, din răni adânci, eu am cules lumină, 
Și-am ridicat din întuneric și din morminte reci, 
Cristale potrivite, precum sunt așezate, cuvintele-poteci... 

Mai mult...

DE DORUL TĂU

    De dorul tău inima mi s-a frânt,
    În zori de zi rămas fără cuvânt,
    Nu mai există-n mine rai sau iad,
    Spre care să zbor, spre care să cad...
    
    Căci de urăști, porți iadu-ntreg cu tine,
    Iar de iubești, așa cum se cuvine,
    Întregul rai ți se deschide-n sărbătoare,
    Străluminat de stele, lună și de soare…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Zile ce adie

Trec zilele prin viață ca o adiere. 

Azi suntem aici, mâine poate nu. 

Ne facem planuri, ne grăbim, ne supărăm... lăsând semne

Și uităm cât de repede se poate rupe firul...

 

Nu știm care îmbrățişare e ultima, 

Care vorbă va rămâne de suflet cusută

Care zâmbet îl vom pierde din priviri,

Care poveste, în orice clipă, de uitare va fi răpusă...

 

Trec zilele...sunt încă tânără, anii nu mă trădează 

Trec zilele... absent fiind ai rămas peste tot

În suflet, în minte, în ganduri, în vise

Trec zilele și din inimă, nu știu de tot...să te scot.

Mai mult...

poezie

mi ai fost poezie

la clar de luna in noapte tarzie

acum totu-i  fantezie

vantul poarta o amintire

toate zilele cu tine

ai fost totul pentru mine

poate asa este mai bine

sa plecam pe cai straine

sa avem ce ne cuvine

Mai mult...

O stea căzătoare

Mi-am dorit o revedere,

Dar nu-i doar o simplă plăcere,

Dorința mea a prins amploare,

Ca o stea căzătoare,

Glasul tău a prins culoare,

Peste cer și peste mare,

Peste râuri și câmpii,

Peste norii cei mai gri.

Mai mult...

toate parcurile din cartierul tău

e seară
și mângâi iarba din toate parcurile
cartierului tău
sunt morminte
pentru ceea ce nu s-a spus.
luna se reflectă în lacrimi
noaptea
crește monștri pe pielea mea.
deschid jurnalul, trec mâna prin foi
le miros
doar liste de cumpărături.
aici, odată
eram doar noi
când luna se dădea în leagăn
pe pieptul tău.

Mai mult...

ÎN ZADAR

    În zadar şi-arată luna 
    Razele-i subţiri şi-albastre, 
    Fiindcă mie mi-e totuna 
    Dacă dorm sub mii de astre! 
    
    În zadar visele mele, 
    Năruite-n miez de noapte, 
    Tremurau ca nişte stele, 
    Gânduri prefăcute-n şoapte! 
    
    În zadar aflam mereu 
    Dimineaţa-n haină nouă! 
    Şi-n van căutam din greu 
    Strălucind tainica rouă! 
    
    Căci aşa cum ţi-am promis 
    Noaptea, mângâierea-i lină -
    Vis trăit într-un alt vis,
    Pe a inimii colină…

Mai mult...

Noi nu suntem așa

 

Să fie amorul blestem dorit de muritori?

Nu mor iubirile trupești indiferent cum te numești?

Cu ce rămâi când ești cuprins de neputințe,

Dar ros de ale trupului dorințe,

Crezând într-o salvare providențială,

Neacceptându-ți tragicul sfârșit

Om muritor schimonosit,

Pe zi ce trece mai batrân,mai urât,

Chemat de cimitir sau de pământ....

Iubito, noi nu suntem așa!

Iubirea noastră liberi ne dorește,

Eu te iubesc curat și nebunește,

Iar tu primești iubirea mea

Precum un fulger te lovește!

În dragoste nu e vreo procedură,

Și bine-ai zis că suntem pe cont propriu,

Din când în când căci nimeni nu ne vede,

De ne închidem deschisele ferestre,

Dar totuși ne iubim și-o facem la vedere,

Pe bănci prin parcuri fără trasele perdele,

Căci timpul trece iar noi suntem cu toții prinși în el,

Vom da cu siguranță socoteală,

La judecata mare cea finală ,

Iar Dumnezeu va întreba o singură divină intrebare,

Daca-i iubit cu-adevarat

Ori ai ales minciuna și calea cea ușoară....

(13 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍