Parfum de noiembrie

Aveam pentru tine atâta suflet

Ce se zbătea si-adânc vibra

Zâmbea și trăia în cântec 

La îmbrățișări mereu visa...

Aveam pentru tine din inima iubire

A rămas netrăită... nu știu cui s-o-mpart?

Arde mocnit în sufletul din mine

...aștept să se stingă... din cenușă să renasc.

Aveam pentru tine atâta viață 

Cu-al tău vin m-ai stârnit ca un vulcan

Ai plecat și pe cer am scris speranțe 

Să revii.... dar s-au risipit în neant.

Aveam pentru tine gândul curat

Mi-erai lună și soare....vânt blând...

Dar pe nesimțite te-ai îndepărtat 

Și tot ce visam am rămas să scriu rând pe rând.

Încă mai am, dar mai bine eram de piatră 

Așa inima n-ar fi știut cum e să doară 

Nepăsarea ta să nu mă fi atins vreodată 

Dorul de tine să nu fi știut cum doboară. 

Nu vreau sa deranjez

Dar gandul imi umbla nebun

Buzele-mi tânjesc 

După sărutul tău nocturn.

Hai sa vorbim de noi

Despre clipa de-apoi

Si arde-mă cu un sărut 

Adânc și... acut!

Te strig în șoaptă, te chem

Pe tine dulce blestem

Ce ma faci sa cad, apoi ma ridici

Vino sa fim fără frici.

Să ne sorbim cu o sete

Ce nu cunoaște sfârșit 

Cu inima deschisă 

Cu sufletul rănit.

Să fim lumină 

În haosul din jur

Un far aprins

Cand totul e obscur.

Să fim doar noi

O clipă, pentru totdeauna

Să bem un vin in doi

Si-n inimii sa ne bată luna

Natura se dezlănțuie peste pământ 

Ce fragile-au fost razele de ieri!...

Plouă într-una fără discernământ 

Din liberi sub cer senin... prizonieri.

O ploaie rece ce te provoacă 

La fel ca viața când te-ncearcă

Ce cade-n ropot și mă-ntreabă

De sunt puternică... sau slabă...?

Sub norii gri flămânzi de-un soare

Deschid umbrelă de hârtie cerului greu

Un pahar de poezie în așteptare 

Pe cer să scrie culori de curcubeu...

Erai dorinta mea secreta

Azi sunt atat de incompletă

Mi-aduceai  fluturi în stomac

Și vinul ce-mi ținea de leac.

Prindeam si aripi ca să zbor

Atunci când mi se facea dor.. 

Vinul mi-era licoarea tineretii

Parfumul fericirii, iubirea vietii...

...dar ai plecat...de mine a uita

Fugind, crezand că-ți iau lumina...

Erai dorinta mea secretă

In freamătul noptilor ce se repetă

In gândul ce azi mă otrăvește 

Că sufletul nu știe a te pierde...

Ai fost atât de crunt cu mine

M-ai pedepsit că am simţit,

Că am visat un vin în doi

La un apus de soare.de sfârsit.

Ai fost atât de dur cu mine

Când peste noapte te-ai schimbat

M-ai obligat să-mi frâng simţiri

Ce sufletul mi-au colorat.

Și mi-ai fost plin de nepăsare

De câte ori am încercat

Să caut in suflet la tine

Regretul unui alt final.

Și mi-ai rămas dezamăgire

Că nu te-ai vrut îmbrătişat

Mi-ai lăsat sete de mine

Când cu un vin mă încântai.

Și mi-ai rămas fior ce arde

Precum văpaia unui vis de jar

O rimă îmbrățișată în poezie,

Un vers ce uneori, mă face să tresar.

Și am rămas aici cu brațele deschise

Cu-n foc ce arde-ades în van

Îmi ești o lume doar din vise scrise

Născute din speranța unui altceva..

Mi-e dorul de tine, dor ce mă arde

Foc ascuns sub inima dărâmată 

Te chem cu gândul în tăcere 

Deși îmi ești uitare în toate cele...

Mi-e dor de privirea ta, senină și clară 

Știu că nu-ți pasă... a mea începe să doară 

As vrea să te mai văd pentru o clipă 

Poate simți cum sufletul te strigă...

Te văd și te chem din imensa tăcere 

Te caut în vise rămase efemere

În nopțile pline de acută durere 

Dar ești doar o umbră, ce în zori piere...

Mi-e dor ca și când nu ai plecat nicicând 

Fără o-mbrățisare...fără "un vin"

Un dor ce speră la o umbră de noi 

Ca și când intr-o zi te-ai mai uita inapoi...

Iluzii... sufletul simte în al său adânc 

Că brațele tale azi sunt rece mormânt... 

Si-n dorul ce arde mocnit în piept

Te caut, te găsesc si-apoi, te pierd...

Mă doare și nu-mi rămâne decât să te uit

Să fac din durere, pentru inimă, scut,  

Chiar de dorul nu-i stins și stă așezat 

Într-un colț de suflet, ce l-ai refuzat...

Văd că îmi arăți sentimente

Pe care nu pot să le traduc,

Doar simt cum inima îmi bate

Și-ncet, încet, încep să mă usuc

Nu știu cum să vin mai lângă tine

Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,

Port frică să nu fiu cumva respins

Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.

Ne întâlnim în fiecare dimineață

În drumul nostru ce duce undeva,

Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă

Și doar privirile parc'-ar spune ceva.

Ieri mi-am propus să-i mărturisesc

Că-mi este dragă și-o vreau a mea,

Azi când ne-am văzut eram ca mut

De unde speach, s-o cuceresc pe ea?

Dar și mâine din nou ne-om întâlni

Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,

Nu doar că m-am îndrăgostit lulea

Și că aș vrea s-avem un viitor comun.

Surprins am fost a doua zi de fată

Când s-a apropiat și mi-a șoptit,

Că și-ar dori să fim prieteni buni

La care vorbe, pe loc eu am muțit.

.....................................

Azi, când amintiri mai depănăm

La o cafea cu scumpa mea soție,

Ne tachinăm și cu umor îi spun

Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!

Crezi că n-ai iubit vreodată

Cum pe ea o mai iubești.

Dulce, caldă și-adorată

Ca și floarea ce-o privești.

Seara când te culci și somnul

Ce se așterne peste gene,

Tot la ea îți zboară gândul

Și tot sufletul tău geme.

Ai dori să fi covor de flori

Ea mereu pe el să se-aplece.

Zvonul în spectru de culori

Ca să spună cine o place.

Pe cer luna palidă te-mbie

Luminoasă să o privești.

Păsărelele te-ncântă,

Ciripind să tot iubești.

Dară toate trec pe lături

Fără chiar să vezi că ochii

N-au zărit că sunt alături,

Și gândind, te prind iar zorii.

            Sub o salcie bătrână și uscată

            Mă așez ușor de-ndată

            Nu e frig , dar bate vântul

            Nu sunt trist , dar îmi fuge gândul

            La un peisaj de toamnă

            Pictat cu măiestrie de o doamnă

            Și privesc unde-mi fug ochii

            La brazii ca niște rochii 

            La cerul aproape înnorat 

            Doar o rază de soare a dat 

            Chipul meu l-a luminat 

            Chipul meu l-a bucurat 

            Frunzele așternute pe pământ

            Ca un simplu așternut

            Dar nu e simplu, e complicat 

            E ca un tablou 

            Cu răbdare pictat 

            În culorile toamnei ilustrat

            Un tablou de toamnă 

            De un pictor pentru care arta 

            Totul înseamnă 

            A pus pensula în paletă

            A creat arta completă 

            O operă discretă 

           Mai întâi a pictat frunzele

           Roșii ca buzele

           Portocalii ca focul 

           Galbene ca norocul

           Maronii ca pământul

           Verzi ca veșmântul

           Apoi a pictat copacii

           Trunchiul mare și bătrân

           Cu maro ca ursul brun

           Coroana lor maiestuoasă 

           Nu verde , a pictat-o 

           Că frunzele singură au lăsat-o 

           În sfârșit pictă fundalul

           Cerul albastru ca cerneala

           Norii albi ca îndrăzneala

           Raza gălbuie ca gălbeneala 

           Vântul nu l-a mai pictat 

           Că greu era de ilustrat

           Iar apoi privi tabloul

           Apoi și-a scris numele cu stiloul

           Și-a zămbit ușor 

           Privind peisajul multicolor

           Nu era un el , era o doamnă 

           Ce- a pictat tablou de toamnă

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Zidită din săruturi dulci,

De taină tandre îmbrățișări,

Șoptite vorbe de amor nebun,

Și câte și mai câte magice cuvinte,

Ce le rostesc cu teamă uneori,

Dorind să fie bine șlefuite,

Doar pentru o regină ca in basme,

Doar pentru tine!

Această clipă îți aparține,

Iubita mea frumoasă fără egal,

E construită din infinitul de iubire,

Ce ți-l trimit fără oprire,

Dorind să știi că te iubesc din ce in ce mai mult,

Iubirea mea nu are stații sau oprire,

Iubirea noastră este chiar așa!

(3 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Sărutul e o floare

Aparte, fără frunze,

Nu are nici petale,

Doar cele patru buze.

Ce dis-de-dimineaţă,

Că-i soare sau că plouă,

Se ating cum faţă-n faţă

Stau două câte două.

E floarea ce-i seduce

Pe toţi cu al său nectar,

Dă mierea cea mai dulce

Iubiţilor în dar.

Tot timpul înfloreşte

Şi poate fi culeasă

De-ndrăgostiţi prin parcuri,

Grădini, pe lângă casă.

E gingaşă din fire

Şi roşie precum focul,

Miroase a iubire

Şi dor, bat-o norocul!

Croieşte-mă în linii consistente

Să nu m-atingi cu mâini indiferente

Îmi dai în nopţi lungi vise consecvente

Când te arăţi mereu doar pe fragmente

Sunt două trupuri, două monumente

Al meu, al tău, fără considerente.

În întâlniri din nopţi cu stele lente.

Noi, două inimi cu direcţii-adiacente,

Două buze şi doi ochi ca semnalmente,

Timpul şi spaţiul dintre noi absente

Nu poţi fi tu cel care face fente

Ştiind că eu trăiesc din sentimente,

De iluzii monumente...

Nu cer, nu vreau s-aud de argumente

Şi de idei, gânduri demente

Că dragostea e din sertarul condimente,

De la departamentul asistente,

Că este lux de visuri imanente.

Nu vreau la ipocriţi abonamente,

Ci din iubire sa-mi plătesc la viaţă rente.

Acestea sunt din cele inerente,

Hai să fim pentru suflet alimente,

Să ne iubim literalmente!