Oasele pe perete

Cu lacrimi calde, pe borderou,

Pictez cu drag, eu, chipul tău

Și-i dau contur nedefinit,

Iubirii,ce m-a înlănțuit.

Culori calzi, culori reci,

Prin mii de stări, vrei să mă treci.

Creând vizual acest tablou,

Dansând în vals sau tangou.

Și tot pictez, dar, tremurând,

Formele ce îmi stau în gând.

Și cad culori , ca din cascadă,

Vrăjit, cât ești de minunată.

În gustul sec de Sauvignon,

Am stări ce vin în domino.

Dar pun garou, acest tablou,

Căci la final, e chipul tău .

Timpul s-a oprit în loc, când te-am zărit,

Când ai intrat neanunțat în viața mea

Și-ai devenit

Miracolul mult așteptat, dorit...

Navigam amândoi, aruncați de furtună

În valurile mării nimănui,

Zburam printre nori negrii, sau de vreme bună,

Ne rătăceam printre stele, alergând spre Lună.

Apoi, noaptea s-a așternut

Când brusc și dintr-o dată te-am pierdut,

Când printre valurile mării nimănui

Ai dispărut...

Dar... nu am renunțat, n-am disperat,

Te-am căutat și pe un țărm de mare te-am găsit!

Acum, Tu lasă-te de pescăruși călăuzit,

Revino, fii eroul, salvatorul meu.

Și azi și mâine și mereu,

Să navigăm pe marea nimănui,

Și să-nvățăm iar lecția iubirii-n doi,

Ce-alungă noaptea, întunericul din noi...

Ce iarnă grea

Ce vreme cumplită

Ce ger afara

O iubire nemărginită

Mă urc în tren,privesc pe geam

Să-mi scrii,atât îmi doream

Văd un oraș înghețat

Sufletul meu uitat

Flori de gheață tot cădeau

Eu din urma sufeream

Îmi aduc aminte de copilărie

De durerile trăite

Am crezut c-o să mă vindeci

Drum lung,iubiri nemărginite

Ajung în gară și-mi amintesc

Ce iubiri trăite intens

O zi te iubesc,alta te urăsc

Asta sunt eu de ce nu mă iubești?

La urma urmei, nu-mi mai pasă mult,

că ieri ai fost iar umbra de-altădată,

doar un actor pe scena unui cult,

jucând un om în pielea lui uitată.

Te simt pierdut, stingher în vântul surd,

prin nopți pustii și zile fără nume,

ești doar un vis al unui orb, absurd,

un chip pierdut în hăuri fără nume.

Și te înalți ca fumul risipit,

un dor fără ecou, pierdut în mine,

o urmă veche, vagă, de iubit,

ce nici tăcerea n-o mai poate ține.

Trăim în vremi bufonice, căci iată,

se dă regatul tot pentru un cal

și căutăm în umbra altora ce-n noi,

s-a stins pe veci ca într-un dans fatal. 

În golul tău, nimic n-a mai rămas,

doar liniștea ce mușcă din hotare,

ești clipa de-ntre ieri și azi, 

un pas…

ce cade fără umbră pe cărare.

Și-așa te duci, ca ziua ce apune,

departe, într-un veac nedefinit,

azi un străin ce n-are dor or’ nume

doar amintirea unui timp

neprețuit.

M.L.R, 27.10.2024

De-ai fi iar aici

Mi-ar dispărea o parte din cicatrici

Cand erai aici, reușeai să mă lipsești de frici

Doar când erai aici, prin simplul fapt ca erai aici

Ce zâmbet larg și ce ochi frumoși, mici

Vorbind de mult dor si răni adânci,

Mi-e sincer dor de tine aici

Cât despre cicatrici, reușeai să le împiedici

Rar intram noi în polemici..

Starea mea proasta, reușeai s o identifici

Mi-e dor de sâmbăta de vară, cand eram ca doi alcoolici

De ai fi iar aici,

Ai putea sa mă ridici

Și pe mâinile mele mici

N-ai mai vedea cicatrici

Te rog, întoarce-te aici! 

Trăim într-o lume inundată de ură,

Unde iubirea și-a pierdut orice sens.

Oamenii în loc de inimă port o piatră dură,

Iar focul față de viață prea repede s-a stins.

Dragostea trecută prin timp se usucă și zgârie,

Iar visele din sticlă se sparg în mii de cioburi amare.

Ne pierdem sufletele într-un sfârșit de noiembrie,

Si ne pregătim pentru iarna cea nesfârșită și mare.

Aripile noastre sunt acum doar putrede,ude,ofilite,

Si nu mai putem zbura spre fericire.

Obosim și ne întoarcem din drum cu speranțele zdrobite,

Scăldându-ne întro lume amară și plină de tăcere.

Legată de mâini,

picioarele pe nisipul fierbinte ca focul.

Cerul negru s-a făcut 

stelele s-au spart de când 

Trădare. Suflet al nimănui 

Sabia dușmanului, peste mine a dat.

am fost rănită, dar 

am uitat să mor.

Semnificația vieții mi-a dispărut 

din vedere ca și din gând,

Voi rosti pe franceză ultima frază 

Au revoir nu a fost rost  să exist! 

Nu pot să vă privesc cinstit în ochi,

Mă evapor ca aerul,

ce trece mereu prin copaci și vânt.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 14.11.2024

De ce îmi este așa de dureros pe suflet?

Că plâng cu lacrimi de sânge,

Am săpat cuiva groapa,

și singură în ea am căzut,

Sunt prea rea și am meritat 

Durerea să o simt,

Lacrimile să-mi curgă un râu,

Mă cert, mă sfădesc,

Și caut eu veșnic ceva,

Și din cauza caracterului meu, 

Sufăr și eu și ceilanți

Mă doare-n suflet, 

Din cauza cuvintelor spuse 

Nu la timpul lor.

Mă blestem singură pe mine,

Că trăiesc, și respir

Mai bine e poate să mor,

Să fiu în rai,

Să-mi văd ziua înmormântării,

Și sicriul meu ,unde

mâinele îmi stau una peste alta,

Buzele rosii,și reci,

Iar eu într-o rochie îmbrăcată.

Și în liniște să mor,

Nimeni să nu mai  știe.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024

Nu pot să număr stelele până la urmă,

doar un lucru pe care-l știu bine,

este iubirea fără limite.

Amorul nu se compară

nici cu floarea,

nici cu cerul albastru.

AMORUL trăiește odată și de mai multe ori

cât noi iubim.

privind amorul în față 

deschizi noile părți,

ale lumii tale.

Focul tot întregului tău, 

este AMORUL ce arde,mereu în inima ta.

ochii tăi îți vorbesc ca dragostea,

drumul noilor sentimentele 

se deschid odată ce simți 

IUBIREA.

Autor:Alina Zamurca 🎀 

Am compus poezia (08.10.2024)

Am ucis-o pe ea,și pe mine,

Într-un minut a ars iubirea,

Și a ars ea ca trandafirul meu de mai.

Soarele l-am privit și a devenit negru,

Am luat foc și eu, 

După ce ea și-a găsit loc în inima mea.

Și a plecat de acolo,peste un timp,

Lăsându-mi doar cutia cu parfum, 

Ce pe aproape era arsă.

Autor Alina Zamurca

Poezia am compus-o pe 16.10.2024

donne-moi un papier et un stylo

et je changerai le monde.

laisse-moi écrire

enfin le poème.

donne-moi la permission, brave homme !

pour vous surprendre avec mes poèmes !

et si je te donne le poème à lire,

lire jusqu'au bout.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 19.10.2024

Plec în spre seară la cimitir,

Să stau de vorbă 

Cu scumpii ai mei bunici 

Măcar un picuț.

Nu am nevoie de mai multe, 

Doar să mă asculte ce doresc eu să le spun.

Lacrimile îmi curg deodată, 

Când mă îndrept spre mormântul lor, 

Și mi este foarte jale că nu mai sunt ei cu noi,

Când mă scufund în amintiri, 

Le povestesc lor despre tot, 

Cum ne jucam noi împreună 

și cum ei iubeau,

Și tot rar, în visuri îmi apar ei, 

Și acolo tot nu reușesc tot eu să le spun ce doresc.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 30.10.2024