Ninge...

Azi poezia îmi este fericită,

Ieri mi-a ieșit atât de tristă

Mâine nu știu cum va mai fi

Ce amintiri în poezie voi jertfi....

Ieri poezia a sunat a ploaie

Azi printre rânduri stă un soare

Uneori versul se naște adorabil

Alteori pare că-i meteosensibil...

Ieri poezia mi-a fost ca un drog

Azi pare că-mi este un antidot

Ce curge prin artere și vene

Precum vinul, la imbuteliere...

Azi poezia îmi umple paharul

Ieri mi-a revărsat tot amarul

Maine-ar vrea să te aducă lângă mine

Sa reluăm ce n-am lăsat, frumos, să se termine...

Primește-mă te rog în brațele ce le iubesc

Mi-e dor să le mai simt căldura 

Să le sărut.... cu ele să mă învelesc 

Pielea mea să le mai simtă aroma.

Privește-mă din nou, la fel ca prima oară 

Mi-e dor să te mai văd zâmbind...

Îmi amintesc și rațiunea își pierde culoarea

Și nu-mi doresc decât o clipă să mai fim.

Sărută-mă din nou pe frunte la fel ca prima dată 

Să simți din nou cum tremur toată 

Să îmi vorbești în șoaptă să mă liniștesc 

Oh Doamne! Ce dor imi e acel fior să-l mai trăiesc...

Cuprinde-mă te rog o ultimă dată 

Nu te mai preface rece...fără sentimente

Amândoi tânjim după o îmbrățișare banală 

Ce-ar lăsa în urmă, povestea fără regrete...

Adie un parfum de noiembrie și vin

Parfum ce ocoleste-al meu pahar.

Privesc pe geam poate revii...

Dar nu....mi-e așteptarea în zadar.

Gândurile îmi zboară spre trecut

Abia ce sufletul îmi liniștisem

Și toate tainele au renăscut

Și-au început să împletească vise.

Din doru-mi ce îl port de-un an,

larași se nasc versuri spre infinit.

E-atâta foșnet pe străzi de lume

Doar tu ești pe-o hartie de citit.

Atât de-adânc te port în suflet

Și-atât de mult te simt în sinea mea,

Că mă cuprinde-un simț de teamă

Că niciodată din el .. nu vei pleca.

Mi te ascund printre cuvinte dulci

Și te strecor în pagini ce te invocă,

Cu fiecare rând tot mai aproape-mi ești

Și-n suflet iarăși simțurile se revoltă...

Mă amăgesc ucisă de dor şi disperare

Poate de-acum e timpul povestea s-o las în uitare. 

Poate e vremea să mă gândesc la mine

Să mă dezleg de tot ce-mi amintește de tine.

Mă alin cu poze, cu speranțe şi amăgire

Că te-am crezut cu inima, că ți-era drag de mine

Că am crezut în promisiuni false şi-n ochi amăgitori

....Şi că mai cred în tine ,aşteptându-te cu dor.

Mă bucuram nebună când savuram al tău vin

De parcă era singurul de pe pămînt.

E trist cum ai ignorat ce purtam în simțire,

Cum ai ales să pleci, în urmă fără să arunci o privire. 

Azi las dezamăgirea să curgă-n poezie ca un râu

C-ai să-nţelegi poate într-un târziu 

Când vei umbla pe drumuri cunoscute

Și vei găsi o cruce-n cale, splendoarea unei iubiri pierdute.

Poate viața nu e așa cum ne-o dorim,

Mici mäcar așa cum ne-o plănuim.

Nu decidem noi pe cine iubim

Și nici momentul în care ne îndrăgostim.

Dăm vina pe soartă sau pe destin

În momentele în care suferim,

Dar, fără să vrem, și noi rănim,

Un ciclu al iubirii, cu urcuș și declin,

Ne promitem mereu că o să fim

Mai reci, mai calmi, să nu mai greșim 

Dar când iubirea arde-n noi din plin,

Uităm ce-am jurat și iar ne dăruim.

Și poate sensul nu e să fugim

De tot ce doare și ne face să simtim,

Ci să acceptăm că, oricât suferim

Prin iubire cădem... și la fel, prin ea trăim.

Te-am scris în nopți de poezii

Să nu te mai port în mine

Te-am scris în versuri sidefii

Să-ți spun de dorul meu de tine

Cuvinte împletind eu mi-am țesut armură 

Să nu mi-ajungă-n suflet a ta ură 

Dar azi am obosit... las scutul jos

Sperând să vii, să mă rănesti frumos.

Să-ți amintești cum mi-ai spus..."pleacă!"

Știind că nicicând n-o să-mi treacă,

Căci te-aș iubi din nou din întâmplare 

Și azi și-n viata următoare...

hai mai cântă mi

să mă prefac că te aud

poate mă poți adormi

ai un chip pictat, crud 

hai mai arată te odată 

să mă prefac că te văd

sunt tristă, ciudată 

poate așa mă lepăd

cântă mi din nou

cu degetele pe pian

totul e un ecou

parcă mai trece un an

acordă mi o șansă

să te pot iubi ca niciodată

poate nu intru în transă

mă simt slabă, uscată

dar hai sa ne privim

e ca și cum ne-am cunoscut

ușor, ușor ne potrivim

acest cântec, plăcut

ador melodiile la pian

cu mici detalii, mici

te văd puțin sec, aerian

te rog acum sa nu strici

să nu strici dragostea

pe care ți-o dau ție

băiatul din tine se prostea

hai să găsim o soluție

eu zic să-mi mai cânți

să uit de toate astea

căci inima de mi-o frămânți

pentru toată dragostea

Iubește mă așa cum știi

dar nu mă lăsa la fund

pe toate aceste hârtii

versul e cel mai profund

 îți promit, ba nu îți jur

că voi fi demnă pentru tine 

iubește-mă cu suflet pur

un cântec transformat în bine

mă-nec în delta buzelor
cu-aroma de cafea
în care-ascunzi apusul
roș ca pe-o stafie
atingeri curg cascadă
pe-un gând de catifea  
străluminând culoarea
ochilor – câmpie


năuc mă pierd în corul
bătăilor de inimi
mici galaxii pereche
cu foame le înfrupt
aștept ca-n ambuscadă
înflăcărând privirea-mi
fiorii dulci să-mbrace
tot sufletul cu trup

    " - Ca ploaia-s vinovată,
    de lacrima ce-a strălucit aseară,
    în lumina palidă-a felinarului trist... "
    
    " - Ştiu... şi-o parte din mine lipseşte, 
    şi singur mă simt... 
    în drum pustiit... "
    
    " - Voi, trecători de-o noapte la nimic 
    nu gândiţi, căci toate 
    vi-s străine... "
    
    " - Te-nşeli. Căci ea-mi lipseşte... 
    e tot ce am în vine... 
    prima mea iubire crudă... "
    
    " - Te minţi. Şi ea te minte... 
    ca ploaia trecătoare,
    e visu' acesta strâmt... "
    
    " - Nu... eu, nu... doar...
    " - Taci ! "

Fiecare poză în care regăsesc o fărâmă din tine

Și portretele tale ce mă înfățișează pe mine 

Mă duc cu gândul la flori.

Flori ce poarta rochii ca ale tale,

Flori cu miresme dulci, îmbietoare,

Flori cu parfumuri ce se aseamănă puțin 

Cu aroma din al tău cămin..

Iar în a ta casa, vai, ce mirare, 

Iși fac veacul cesti ca ale mele 

Care păstrează cu sfială urmele

degetelor mele.

Și tablouri care privite cruciș

Ascund în îndepărtatul luminiș

o strălucire a chipului meu

ce o vad pe a ta față mereu..

Mi-am setat ceasul de mână

Căci rămăsese cu mult în urmă

Pe vremea când cădeau stelele

Și speram să-mi fie dorințele.

Este două fix și greierii cântă

Ceva despre liniștea asta mută

Aș cânta dar nu mai am glas

Nu m-ai am nici zile și nici ceas .

Și mai vreau să fac un pas

Înainte sau înapoi ?…sunt în impas.

Căci prezentul sună trist

Iar trecutul este stins.

Pierduți între iluzii plutim împinși de valuri

Speranțele confuze înoată amăgit

Blazată realitatea înghite idealuri

Trăim fără concluzii spre golul infinit

Treziți la realitate când vine o furtună

Aflăm ursita scrisă, destinul stabilit

Râd zeii la șuetă jucându-ne la zaruri

Speranțele ciobite ne-nțeapă ascuțit

De cruda realitate iubirea ne salvează

În doi găsim o cale vâslind îndrăgostit

Lumina din privire e tot ce mai contează

Cuvintele albastre pictează răsărit

Iluziile-s perfecte, o ceaţă-n realitate

Speranțe năruite destramă răsucit

Iubirea te înalţă sau te aruncă-n noapte

 Pe unii îi adună, pe alţii i-a smintit

Trăim în realitate gustând lacrimi amare

Speranțele ucise rănesc adăpostit

Căzuți în amăgire gonim la întâmplare

Iluziile albastre sublim ne-au despletit