NEDUMERIRE
Pentru două milioane câștig
Trag ca vita ,trag în jug
Sfredel dur în piatră dură
De la cap în jos se fură.
Dialoguri neînțelese,
Ochi mirați te țintuiesc
Când le spun că nu plătesc
Fiincă toate adunate
Trec de pensia jumate.
De înțeles ,n-am înțeles
Unde, cât mai am de dat
Să mă văd de aici scăpat
Să-am liniște la noapte?
Geaba vreau să înfrunt ursita
Că la ea nu merge mita.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 13 noiembrie 2024
Vizualizări: 167
Poezii din aceiaşi categorie
Alchimistul
Prin văl de ceață, umbra nopții cade,
Pe a mea piele, o pânză de mister,
Alintă-mă cu soarele din zare,
Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.
Atinge-mă cu razele de lună,
Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,
În noapte, fii al meu, o dulce strună,
Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.
Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,
Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,
Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,
Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.
În lumea asta vastă, tu ești poarta,
Spre un eden al simțurilor necunoscute,
Atinge-mă cu vorbe ,
Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.
Înfășoară-mi esența într-un vers etern,
Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,
Alintă-mi sufletul cu al tău univers,
Și fă din clipa noastră un infinit sublim.
Tu, alchimist al sentimentelor pure,
Ce transformi tăcerea într-un imn divin,
Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,
Și fă din simplul nostru gest un destin.
În templul acesta viu, ce-i corpul meu,
Fiecare al tău gând devine lege,
Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,
Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.
De ce?
De ce n-ar fi şi mâine-o zi
lăsată-n drum de ursitoare,
când noaptea zorii vor păzi
să-mi fii alături ca o floare?
De ce prin clipe te grăbeşti
să prinzi doar zboruri ostenite,
când an de an mai dăltuieşti
un vis de drumuri înverzite?
O viaţă rog să-ţi facă-n dar
un şir de zile în lumină
şi vinul vechi să-l bem cu har,
din doruri să ne facem vină.
Făcut eu sunt iubiri să-ţi port,
ca-n ziua scrisă de-ntâmplare
s-aştearnă dragostei suport
o poză prinsă-ntr-o scrisoare.
O zi se prinde-n răsărit
pe firul razelor de soare,
o zi mai rog la asfinţit
să pună cerului culoare.
Bogăția iubirii
Azi… cel mai mare lux e fericirea,
Dar vai… ce sărăcie-n noi
Căci când ne-ajunge-n suflet împlinirea,
Uităm să mai iubim, să mai fim noi
Iubirea nu-i rubin sau diamant mai rar,
Nici aur greu, sa-l cumperi, sa-l păstrezi,
Dar n-am văzut cămin mai plin de har
Ca cel unde în dragoste trăiești.
Avem de toate, dar în tăcere stăm,
La mese reci, cu chipuri de granit,
Căci pomul vieții nu dă rod curat
De nu-l uzi zilnic cu dor nemărginit.
Înmoi pesmet în ceai, simplu festin,
Și mierea dulce-mă îmbogățește,
Căci sunt bogat în felul meu divin,
Împărțind totul cu omul ce iubește.
Scrisoarea I
Făurită din ochi de demiurg
Din ale dorințelor meschine,
Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,
Ca să te iubesc doar pe tine.
Cu a ta strălucire, unică pe pământ,
O scânteie îți sare din a ta privire,
Lăsându-mă să te caut muribund
Alunecând nebun printre stele...
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute
Ce-mi dai inimii doar alint,
Iar sufletului, dorințe învrăjbite.
Mă mai străbate prin suflet un jint,
Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,
Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?
Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....
Visare
O desfătare în serile lungi,
În clipele de relaxare,
Cu ochii minții să ajungi
Și să asculți freamăt de mare.
O liniște lăuntrică se naște.
Curând vei adormi visând
Un câmp cu un căluț ce paște
Și mii de fluturași zburând.
Lumini strălucitor aprinse,
Se-ntrezăresc la orizont.
Nouri albi și stele sunt cuprinse
Într-un dans dumnezeesc.
Unde esti?...
Unde esti tu acum, când mi-e atât de dor
Când sufletul îmi arde, și noaptea nu am somn
Când visul mă încearcă și mă gândesc la tine
Unde ești tu acum, de ce nu ești cu mine?
Unde ești tu acum, când mi-e atât de dor
Aș vrea atât de mult, să mă îmbeţi uşor
Cu al tău dulce vin făcut cu pasiune
Care-a trezit plăcerea gustului în mine?
Unde ești tu acum, că vreau să te întorci
Să mă cuprinzi la piept și vreau să nu mai pleci
Să simt încă o dată îmbrăţişarea ta
Te rog să te întorci să ne schimbăm povestea!...
Alchimistul
Prin văl de ceață, umbra nopții cade,
Pe a mea piele, o pânză de mister,
Alintă-mă cu soarele din zare,
Cu mângâierea vântului, ușor, plăpând.
Atinge-mă cu razele de lună,
Cu vârf de stea, cu licăriri de mare,
În noapte, fii al meu, o dulce strună,
Ce vibrează în tăcere, fără ocol, pe care.
Cu gesturi delicate, sculptează-mi conturul,
Pe trup, pe suflet, fiecare centimetru,
Ca un artist ce-și cunoaște bine lutul,
Modelându-mi dorințele nesfârșite, din neted în abruptul.
În lumea asta vastă, tu ești poarta,
Spre un eden al simțurilor necunoscute,
Atinge-mă cu vorbe ,
Cu ritmuri ce-n etern se vor traduce.
Înfășoară-mi esența într-un vers etern,
Cu metafore dulci, ce leagă timp de timp,
Alintă-mi sufletul cu al tău univers,
Și fă din clipa noastră un infinit sublim.
Tu, alchimist al sentimentelor pure,
Ce transformi tăcerea într-un imn divin,
Atinge-mă cu al tău suflet ce susură,
Și fă din simplul nostru gest un destin.
În templul acesta viu, ce-i corpul meu,
Fiecare al tău gând devine lege,
Alintă-mi zilele, alină-mi noptile, mereu,
Și fă din acest poem, o lume întreagă, întreg.
De ce?
De ce n-ar fi şi mâine-o zi
lăsată-n drum de ursitoare,
când noaptea zorii vor păzi
să-mi fii alături ca o floare?
De ce prin clipe te grăbeşti
să prinzi doar zboruri ostenite,
când an de an mai dăltuieşti
un vis de drumuri înverzite?
O viaţă rog să-ţi facă-n dar
un şir de zile în lumină
şi vinul vechi să-l bem cu har,
din doruri să ne facem vină.
Făcut eu sunt iubiri să-ţi port,
ca-n ziua scrisă de-ntâmplare
s-aştearnă dragostei suport
o poză prinsă-ntr-o scrisoare.
O zi se prinde-n răsărit
pe firul razelor de soare,
o zi mai rog la asfinţit
să pună cerului culoare.
Bogăția iubirii
Azi… cel mai mare lux e fericirea,
Dar vai… ce sărăcie-n noi
Căci când ne-ajunge-n suflet împlinirea,
Uităm să mai iubim, să mai fim noi
Iubirea nu-i rubin sau diamant mai rar,
Nici aur greu, sa-l cumperi, sa-l păstrezi,
Dar n-am văzut cămin mai plin de har
Ca cel unde în dragoste trăiești.
Avem de toate, dar în tăcere stăm,
La mese reci, cu chipuri de granit,
Căci pomul vieții nu dă rod curat
De nu-l uzi zilnic cu dor nemărginit.
Înmoi pesmet în ceai, simplu festin,
Și mierea dulce-mă îmbogățește,
Căci sunt bogat în felul meu divin,
Împărțind totul cu omul ce iubește.
Scrisoarea I
Făurită din ochi de demiurg
Din ale dorințelor meschine,
Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,
Ca să te iubesc doar pe tine.
Cu a ta strălucire, unică pe pământ,
O scânteie îți sare din a ta privire,
Lăsându-mă să te caut muribund
Alunecând nebun printre stele...
Dragostea noastră, un râu învolburat,
Ce sălbatic curge pe căi necunoscute
Ce-mi dai inimii doar alint,
Iar sufletului, dorințe învrăjbite.
Mă mai străbate prin suflet un jint,
Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,
Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?
Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....
Visare
O desfătare în serile lungi,
În clipele de relaxare,
Cu ochii minții să ajungi
Și să asculți freamăt de mare.
O liniște lăuntrică se naște.
Curând vei adormi visând
Un câmp cu un căluț ce paște
Și mii de fluturași zburând.
Lumini strălucitor aprinse,
Se-ntrezăresc la orizont.
Nouri albi și stele sunt cuprinse
Într-un dans dumnezeesc.
Unde esti?...
Unde esti tu acum, când mi-e atât de dor
Când sufletul îmi arde, și noaptea nu am somn
Când visul mă încearcă și mă gândesc la tine
Unde ești tu acum, de ce nu ești cu mine?
Unde ești tu acum, când mi-e atât de dor
Aș vrea atât de mult, să mă îmbeţi uşor
Cu al tău dulce vin făcut cu pasiune
Care-a trezit plăcerea gustului în mine?
Unde ești tu acum, că vreau să te întorci
Să mă cuprinzi la piept și vreau să nu mai pleci
Să simt încă o dată îmbrăţişarea ta
Te rog să te întorci să ne schimbăm povestea!...
Alte poezii ale autorului
DEPRESIE
Deși afară-i cald
Și un soare blând străluce
Lunca-i înverziră
Și merii înfloriți,
În câmp plugarii ară,
Și în vii se taie vița,
Pe drumul înserări
Mai scârție căruța,
E viață pretutindeni,
Eu nu le pot vedea
Ascunse-s parcă
De-o jalnică perdea.
MÂDRU DAC
Ești mizul de pâine curat ,
Ești izvorul cu apă zglobie
Ești argila din care olarul
Urzește ulciorul ciudat.
Ești sufletul pe are
În brazdă adâncă însămânțat
Strămoșul meu mândru DAC.
Prințesa -ROMÂNIA -
Steagul nostru flutură în vânt ,
El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .
Imnul țării ,e vocea care strigă
Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,
Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .
Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,
Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,
Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...
Părinți ai țării mele nu dați PRINȚESA
Unor lacomii...unor pirați...
NOI DOI
Dacă ne iubim ?
Ne luăm de mână
Și la drum pornim .
Va fi greu începutul
Dar ,dacă ne iubim
Bănuim sfârșitul ...
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
ROMANTICĂ
Romantică-i toamna târzie
Ornată în tonuri ciudate
Miracol de frunze pictate-n
Aromă de brumă și ceață.
Natură bogată cu ochi ruginii
Tresare când vântul se zbate,
Icoană pictată a frunzelor moarte,
Caleașcă de aur cu sori încărcată
Aromă de toamnă cu lacrimi udată.
DEPRESIE
Deși afară-i cald
Și un soare blând străluce
Lunca-i înverziră
Și merii înfloriți,
În câmp plugarii ară,
Și în vii se taie vița,
Pe drumul înserări
Mai scârție căruța,
E viață pretutindeni,
Eu nu le pot vedea
Ascunse-s parcă
De-o jalnică perdea.
MÂDRU DAC
Ești mizul de pâine curat ,
Ești izvorul cu apă zglobie
Ești argila din care olarul
Urzește ulciorul ciudat.
Ești sufletul pe are
În brazdă adâncă însămânțat
Strămoșul meu mândru DAC.
Prințesa -ROMÂNIA -
Steagul nostru flutură în vânt ,
El reprezintă o țară ,o nație ,un pământ .
Imnul țării ,e vocea care strigă
Că românul de azi ,e dacul de mai ieri ,
Care a bătut dușmanul venit de nicăieri .
Azi țara mea bogată rămâne fără zestre ,
Dar e frumoasă ,ca fata din poveste ,
Pe fetele frumoase ,le pețesc prinți și împărați !...
Părinți ai țării mele nu dați PRINȚESA
Unor lacomii...unor pirați...
NOI DOI
Dacă ne iubim ?
Ne luăm de mână
Și la drum pornim .
Va fi greu începutul
Dar ,dacă ne iubim
Bănuim sfârșitul ...
ȘI MĂ ÎNTREB
Așa îmi vine câteodată
Să blestem și să mă înfurii
Și să întreb;
De ce Doamne omului i-ai dat
Minte și gândire să poată construi
Cetăți, palate poduri pestr ape,
Creații ce durează peste viacuri,
Dar să se bucure de ele,nu?
Ai lăsat atâta frumusețe în lume
Dar timp s-o vadă n-are
De ce oare?
Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,
Cine are de ea trebuință?
De ce ai lăsat boală,durere
Ce să facă omul cu ele?
ROMANTICĂ
Romantică-i toamna târzie
Ornată în tonuri ciudate
Miracol de frunze pictate-n
Aromă de brumă și ceață.
Natură bogată cu ochi ruginii
Tresare când vântul se zbate,
Icoană pictată a frunzelor moarte,
Caleașcă de aur cu sori încărcată
Aromă de toamnă cu lacrimi udată.