Ne-am reîntâlnit

Iubirea e o enigma, greu de înteles

Eu as numi-o fluture, ca vine si pleaca des

Dar si fluturele poate fi capturat si privit îndeaproape

Asa ca de ce sa nu te prind sa te am în fiecare noapte

Dar dragostea nu e un fluture, nici un vânt ce adie usor,

e foc ce arde-n secret, in suflet purtând fior

nu vreau sa te prind, sa-ti stric aripile-n zbor,

vreau doar sa fii liber, sa revii la mine ușor

Nici cel mai mare munte nu mi-ar sta în cale

De frică ar păli și s-ar pune la pământ pentru ale 

Mele vise de-a te cucerii, să te am, a meu să fii

Când te prind cu o ardoare, unde vei fi tu oare

Dacă nu la mine in brate până mori

Atunci nu mai prinzi al dimineții zori

prin bezna ce apasa, te voi căuta mereu,

nici umbrele nu-mi vor sta în drum, știu eu

si când te voi gasi, cu pasiune te voi lua,

in brațele mele, iubitule, veșnicia o vei explora

Pe cerul surd un nor încet plutea,

Și vântul cald aducea amintiri,

Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,

A vremurilor trecute fara de priviri

Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,

Și s-a pierdut în goluri neștiute,

Ca un ecou din ce a fost necuprins,

Trecând pe lângă visele pierdute.

Lumina pală tremură-n tavan,

Și serile sunt pline de tăcere,

Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,

Răsare blând și cere mângâiere.

Un ceas străin tot bate într-un colț,

Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,

Dar undeva, sub pleoape reci și goale,

Se-ascunde-un chip ce

încă mă petreacă.

Încă te caut, deși e târziu,

În visele-n care te chem înapoi,

Tu, suflet pierdut, dar mereu viu,

Rămâi în inima mea de-amândoi.

Oricât de departe, tu ești al meu,

Și timpul nu poate iubirea s-o șteargă,

În fiecare dor, tot a ta sunt eu,

Deși ești departe și totuși te leagă.

Nu pot renunța, nu pot să mă-mpac,

Cu gândul că nu vei mai fi lângă mine,

Ești rana ce doare, dar nu pot să tac,

Căci inima mea încă plânge de tine.

Mi-ai fost și rai, când mă țineai de mână,

și iad, când mă lăsai să ard în noi,

mi-ai fost lumină caldă, peste-o rană,

și focul care se-ntorcea apoi.

În ochii tăi găseam cândva salvare,

dar tot în ei mă rătăceam mereu,

erai altarul meu de închinare,

dar și păcatul sufletului meu.

Cu tine, fericirea era vie,

dar fiecare clipă avea un preț,

căci raiul nu rămâne veșnic rai

când dragostea începe să te doară-n piept.

Și poate nu-i iubirea nici lumină,

nici întuneric, nici un simplu drum

ci raiul care-ți vindecă o vină

și iadul ce te face să-l alegi din nou.

De te-aș întâlni la margine de lume,

între un înger și-un demon rătăcit,

n-aș ști dacă să-ți spun "iubire” sau "păcat”,

dar știu că te-aș recunoaște negreșit.

În grădina lumii, cântă primăvara,

Cu flori ce-n rouă și soare strălucesc,

În vântul blând, natura se trezește, 

Și inimile noastre pur si simplu înfloresc 

Prin livezi și câmpii, izvoare curg lin, 

În aerul dulce, dragostea plutind, 

În sufletele noastre, speranța renaște, 

Primăvara aduce regrete uitate și visuri ce vin

Așa că bucură-te de vremea frumoasă,

De parfumul florilor și de verdele crud ce ne împrospătează,

Căci primăvara e o minune, o poveste frumoasă!

Noi doi!

Ieri am plecat grăbit, spre tine,

Nu ne-am găsit, cum am vorbit,

Ori tu de mine, te-ai ascuns bine,

Sau eu pe drum, m-am rătăcit

Știu că era ziua și, Soarele pe Cer,

Și cunosteam cărarea, bătătorită,

Cred că-ți era frică, că mâna ți-o cer,

Și nu era timpul, pentru a fi căsătorită

Eram doi tineri, cu multe speranțe,

Credeam în iubire, visam la fericire,

Și noi am frânt, ale noastre năzuințe,

Și viața toată, a devenit, dezamăgire

Un timp, unul pe altul, ne-am evitat,

Crezând că vom păși in viață, separat,

Dar nu...că noi amarnic, ne-am înșelat,

Că rana s-a închis și noi, ne-am împăcat

De-atunci, până în ziua în care scriu,

Noi am rămas, cum am jurat, nedespărțiți,

Iubesc și sunt iubit, eu simt și asta știu,

Că--n astă lume, noi vom rămâne, îndrăgostiți

Acum, când anii mulți, îi numărăm,

De câtă vreme, suntem împreună,

Noi nu uităm și, zilnic binecuvântăm,

C-avem în casă, un fiu și-o noră bună!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Am învățat să cresc din crăpături

așa cum lumina intră printr-un perete vechi

fără să ceară explicații.

Nu m-a învățat nimeni cum se face.

Viața m-a spart încet,

ca pe un vas prea plin de cer,

și am crezut o vreme

că fisurile sunt sfârșitul.

Dar prin ele

a început să respire Dumnezeu în mine.

Am simțit cum durerea nu distruge —

ci deschide.

Cum ceea ce doare

lărgește spațiul pentru iubire.

În locul unde m-am frânt

a crescut o blândețe nouă.

În locul unde am plâns

a răsărit liniștea —

nu liniștea aceea goală,

ci liniștea care știe

că totul are un sens tăcut.

Am învățat să nu-mi mai ascund rănile.

Ele sunt ferestrele mele.

Prin ele intră oamenii,

prin ele iese lumina,

prin ele se vede cât de mult

am iubit.

Nu m-am ridicat prin forță,

ci prin acceptare.

Nu m-am vindecat prin uitare,

ci prin îmbrățișare.

Am îmbrățișat tot:

și ce m-a frânt,

și ce m-a salvat,

și ce m-a lăsat singură

ca să învăț

să fiu întreagă fără sprijin.

Și astăzi cresc.

Nu perfect.

Nu fără teamă.

Dar cu o pace așezată în oase,

ca o apă liniștită

care știe că adâncul ei

nu poate fi tulburat de suprafață.

Am învățat să cresc din crăpături

pentru că iubirea nu locuiește în ziduri intacte —

ci în locurile unde inima

a avut curajul

să rămână deschisă.

Iar acum știu:

ceea ce părea rupt

era doar începutul

înfloririi mele.

E ziua mamei, e sărbătoare,

Ziua tuturor femeiloor,niște răbdătoare,

Ziua prietenilor și iubitelor noastre,

Așa cred eu, dar care-s părările voastre?

Urarea, doresc s-o fac în numele 

Tuturor copiilor, tuturor bărbaților,

Dragile noastre, nu ne trebuie o anume zi

Sunteți vrednice, a vă înțelege și a vă iubi.

Cel mai bine, vă înțelegem noi partenerii

Câtă toleranță, câtă răbdare are o mămică,

De muncă, de griji, de sacrificii nu are frică,

Și de atâtea nopți albe, până în zori.

Mama , soția, ne sunt mereu aproape,

La bine și la rău ca întru-un legământ,

Ne conducem unul pe altul, până-n mormânt, 

Când toată durerea, se scurge în lacrimi pe pleoape.

Ne bucurăm când vă avem lângă noi

Atât de fericit sunt uneori, cred că e vis,

Ne faceți viața frumoasă cu un surâs

Numai, că viața se scurge, ca un șuvoi.

Mamă a copiilor mei, nevastă, iubită, orice ai fi tu

Sunt norocosul,ce te-am întânlit, când a trebuit,

Ești frumoasă, blajină și mă iubești mult,

Și toate sfaturile tale, eu cu drag le ascult.

Vă doresc dragelor, 8 martie să vă aducă iubire,

Atenția unui bărbat aduce în căsnicie atâta fericire,

Tu ești prima și ultima lui iubire ar fi bine să știi

Dar invidioși se vor găsi, să-ți spună prostii....

Iubind când reci, albastre mări

încă-și învață rostul,

din mintea mea zâmbetul tău

luminează întreg orașul nostru.

Luminează și stâlpi, și clădiri,

și copaci… iar privind pe fereastră,

mi-ar fi plăcut să fiu un gând de-al tău,

să pot să trag cu urechea în mintea ta frumoasă.

Dar nu ca să aud ce gândești,

ci ca să-mi astâmpăr dorul imens de tine,

mituind simultan și ochiul tău stâng, și ochiul tău drept,

să se prefacă că nu s-au întâlnit cu mine.

Să mă așez pe fruntea ta și să privesc la tot ce privești tu,

să fiu un gând pierdut care, în sfârșit, și-a găsit adăpostul,

când, fără să știi, peste umbre

ai adus lumina în orașul nostru.

Și, cum sunt fericită la tine pe frunte,

nu vreau să mă mai gândesc la timpul pe care aș vrea să-l zdrobesc.

Mai bine îmi caut curajul, pășind pe sub lună,

într-o zi să pot să-ți spun cât de mult sufletul și inima mea

te iubesc!

În murmurul nopții reci, în îmbrățișarea foilor calde,
În adâncuri izbucnește, în rânduri de perdele sofisticate,
Un zâmbet dulce luna îmbujorează, și stelele invidioase îndată,
Dar nocturn discret ce-mi ia respirația toată
Astrul zilei, nevinovat asupritor, mă distrage și îmi face dor
De a simți în prezența-i blândă, realitatea ce în inimă-mi dator.
Dar al ei zâmbet divin îmi amintesc
Cum o altă poveste a nopții nu mai doresc.
O rază de lumină aș voii
Să se răsfrângă în surâs, sub tandrețea săgeților aurii.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?