0.07

Mărturisire

În suflet îmi eşti o vioară cântare
cu note născute pe trupul cărare
purtate în ritmuri de inimi bătaie,
săruturi furate-n suflări vâlvătaie.

Aduni în privire tot cerul sclipire,
în negrul din noapte eşti steaua menire
s-aducă lumină în ochii tristeţe,
să porţi alinare în trup bătrâneţe.

La fel voi iubi peste anii vâltoare
atingeri aprinse pe buze culoare
şi tainice şoapte în noaptea femeie
ce fi-vor eterne pe-o frescă scânteie.

Mă poartă iubirea-n cuvinte poeme
aprinse de vreme în semne embleme,
mi-e corpul apatic un trup ascultare,
mi-e viaţa întreagă flămândă suflare.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Craciunas Silviu poezii.online Mărturisire

Data postării: 8 iulie 2020

Vizualizări: 619

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Mi-e DOR

Si iar e noapte ,si iar m-apuca dorul

Si iar cu ochii-n lacrimi ma gindesc 

De ce ma doare atit de mult tacerea?

De ce atit de mult eu te iubesc?

Ce bine-ar fi ca noaptea-ntunecata

Sa mi te-aduca iar ca sa te vad

Macar o clipa..sa te string in brate

Sati simt mirosul..si sa te ating..

Dar viata e nedreapta uneori

Cu noi se joaca Soarta

Caci noi iubim ca doi nebuni

Iubim.. speram...si GATA...

Mai mult...

Acest loc al meu nu este…

Neincetat, pe timp de zi si noapte,

Printre mii de ganduri si de soapte

Nu m-auzi, dar eu te strig,

Prin durere si prin frig,

Nu m-auzi, dar eu te chem,

Si de dor mereu eu gem.

 

Vocea imi rasuna greu,

Ca raspuns…ecoul meu,

In abisul ne-ntrerupt

Cu-nunericul tot lupt

Si tot sper si sper sa vii

Magaierea mea sa fii.

 

Dar nu te zaresc venind,

Sus vad luna rasarind,

Si o rog cu mare-ardoare

Sa-ti arate acea cale,

Care duce catre mine

Sa vad binele in tine.

 

 

Dar ramai tot acel demon

Ce se crede un hegemon,

Cand nu esti decat, defapt,

Un alt sclav ce sta-n pacat.

Te complaci in intuneric

Si traiesti un vis himeric.

 

Fie vina a durerii,

Ori doar pricina placerii,

Sa zdrobesti ce-ti sta in cale,

Sa distrugi sub ale tale

Aripi reci ca miezul noptii;

Alinare-ti sunt doar mortii.

 

Iar eu stau sub clar de luna,

Si lumina-mi vrea sa-apuna,

Ma tot sting, usor ma sting

Vrand inima sa-ti ating,

Sa te-aud cum imi soptesti

Cat de tare ma iubesti.

 

Caci din soare-am coborat,

Din lumina-am izvorat

Dar inima-mi se zdrobeste

Acest loc al meu nu este…

Mai mult...

Mort.

E negru, e negru totul împrejur,

Mă laşi să mor iubito?

Ce mult am vrut să strig, să’njur,

Însă nu m-ai auzit. Tu, nesimtito…

 

E negru, e negru totul împrejur,

Şi simt miros de plop…

Ce mult am vrut să strig, săn’jur…

Să tai, să rup, să’ngrop…

 

E negru, e negru totul imprejur,

E frig, e foarte frig iubito,

Ce mult am vrut să strig săn’jur…

Însă tu vorba-mi, nu ai auzito.

 

E negru e iaraşi negru totul împrejur,

Din ce in ce mai tare,

Eu iaraşi vreau să strig săn’jur

Cu ultima suflare. 

Mai mult...

Timpul, o, da! Timpul!

Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?

Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?

Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu  poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!


Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.

Mai mult...

Giuvaier

M-am tot plimbat cu palmele pe pielea ta și m-am gândit să-ți fac o tăietură, să- mi las acolo o parte din amprenta mea și să-ți înfig adânc un giuvaier rotund, cu margini finisate să pară c-ai o zgârietură. Sa ne unim de-un giuvaier ca palmele de clapele unui pian și-apoi să-l azvârlit într-un ocean de dragul amorului turbat... să auzim că giuvaierul nostru s-a spânzurat. Să râdem în hohote ca niște nebuni îndrăgostiți scapati dintr un centru și să creăm in jur un epicentru. Ce nebunesc ar fi... și giuvaierul ar înnebuni.

Mai mult...

Prin mine …

Ah, șoaptele astea,

fantome ale trecutului

Mă tot vizitează de parcă aș fi

cel mai bun prieten al lor.

 

Ca un liliac,

mă las ghidat de ecouri vechi și noi,

printr-un infinit absurd.

Cu unele șoapte îți mângâi părul

într-un miros de trandafiri …

Altele … se aprind în noapte

un lampadar de amintiri …

Sunt șoapte ce-mi zvâcnesc în tâmple

și în inimă un dor.

Și mai sunt câteva … atunci când dorm,

te visez … și zbor!

 

Rădăcinile unui copac,

ce sug din mine ultima picătură de tine …

Mă las pe-o parte, învelit de umbra lor,

și mă duc departe … prin mine,

să te caut,

cu ele.

 

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Mai mult...