1  

IUBIRE SIMȚITĂ

Dacă vrei să simţi iubirea,

Ascultă-i taina, nemurirea.

E-n râsul clar al unui dor,

E-n pasul tău spre viitor.

 

E cerul greu ce-ți dă răbdare,

Și visul frânt ce iarăși zboară.

E lacrima ce-n piept răsare,

Când dorul inimii tresare.

 

E liniştea dintr-un sårut,

E glasul cald de început.

E timpul care stă în loc,

Când arde viața-ntr-un singur foc.

 

Dacă vrei să simți iubirea,

Definește-o cu dăruirea.

Nu prin ce ceri, ci ce oferi,

prin daruirea unei calde-mbratisari.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: un-pahar-de-poezie poezii.online IUBIRE SIMȚITĂ

Data postării: 31 decembrie 2024

Adăugat la favorite: 14

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1282

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Dacă ai știut...!?

De ai stiut că e ultima dată,

Că vom mai fi în tot ce ne-nconjoară,

De ce nu m-ai îmbrățișat cu inima curată

Și mi-ai lăsat dorul în piept să doară?...

 

De ce-ai lăsat parfumul tău pe gând,

În locul unde nimeni nu ajunge.

De ce-ai rostit tăcerea, rând cu rând,

Eu s-o transcriu când sufletul îmi plânge?

 

De ce nu mi-ai lăsat aroma ta pe buze

Și m-ai lăsat să îi duc dorul... în vise

Încă-mi mirose a dragoste neastâmpărată

Sunt singură că știi, dar n-ai să recunoști vreodată.

 

Mi-aș fi pierdut conturul între-ai tăi umeri,

O clipă gândul să-ți poarte al meu nume,

Să-ți ard în brațe toată fără temeri...

Ca semn c-ai fost o dată..tot în lume.

Mai mult...

Dincolo de cuvinte

Dincolo de-atâtea cuvinte, rămâne tăcerea...

Aceea care doare... fără glas,

Un pas pierdut ce-şi caută alinarea

În visul unei clipe de bun rămas.

 

Am scris cum am știut căci am simţit prea mult,

În zeci de rânduri fără nume,

Dar dorul nu se stinge când doar scriu

Ce-a fost odată viu, acum... pierdut în lume.

 

Și dacă într-o zi auzi că nu mai sunt,

Păstrează-mă în gând, fără regrete,

Căci tot ce n-am putut să-ți spun,

Ți-am lăsat scris în poezii...de dor, de sete.. 

Mai mult...

Visul unei amintiri

Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire

Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar

Vis spulberat intr-o seară rece și amară

De toamnă, în luna lui brumar..

 

Te-am întâlnit atât de-ntâmplător

Şi mi-ai rămas un simplu trecător

Azi suntem din nou doi străini

Legați de-un pumn de amintiri..

 

De-aș putea sa te rog ceva..

Da-mi înapoi și sufletul şi inima

Da-mi speranța ce o aveam cândva

Ca vei pleca frumos din viața me..

 

Lasă-mi în dar acel unic vis alb,

Ce mi-a umplut paharul o vară

Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,

Destinele-ntr-o zi de primăvară.

Mai mult...

Mi-e dor...stii?

Mi-e dor..ți-aș spune că mi-e dor... tu știi?

Dar bate vântul și-ar duce dorul pe câmpii 

Și tu mi-ai rămas umbra nopților târzii 

Un nume scris pe-un colț de vis...

 

Mi-e dor...te-aș căuta... nu știu la ce folos

Prăpastia dintre noi nici tot pământul n-o astupă 

Iar pașii tăi au dispărut repede și frumos

Ca ploaia când soarele de vară o usucă...

 

Mi-e dor... de-al tău parfum de vin... și simt că mor

Că sufletul mi-l cere în continuu

Nu pot să scriu cuvinte... să-l măsor

Știu doar că azi imi bate, un dor ingenuu

Mai mult...

Si dor...si chin

Mi te-am zărit - și s-a făcut

Lumină-n gând și-n amintire,

Imaginea ta, un început

De vers, de vis, de nemurire.

 

Te port în mine, lin ecou,

În gânduri care nu se sting,

Chiar dacă zile curg ca roua,

Tu-mi ești lumina ce-o ating.

 

Nu esti un vis ce s-a sfarsit

Ci dorul blând ce dăruiește,

O muză ce-a zâmbit.. și-a scris

O inimă ce te iubeste.

 

Rămâi în mine, strop de vin,

Și-n orice vers te voi păstra,

Chiar dacă timpul nu ne iartă,

Iubirea mea nu va-nceta.

 

Și dacă viața dă uitare,

Eu te voi şti, în gând senin,

Că-n inima-mi, făr' de-ncetare,

Îmi ești și dor, și dulce chin

Mai mult...

Umbre de fluturi

Vreme de-un vin roșu și strâns in brațe...

Mă pierd printre umbre de amintiri, în loc de fluturi,

Simt sufletul obosit, gol, in cioburi după lupta asta

Fără chef de speranță, de "va fi bine"... de visuri.

 

Nu mai cred în tot ce credeam altădat'

Cuvintele azi îmi par de fier forjat 

Zâmbesc prea rar... mă-nchid cum pot mai bine

Nu de lume.... pe cât o fac de mine...

 

Când ești dezamăgită de cel ce ți-a fost DOR

Nu doar suferi și nopțile le plângi... te schimbi

Și mori puțin câte puțin in fiecare zi...

În orice șoaptă ce nu ai cum s-o spui, te stingi..

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Valurile dragostei

În taina blândă-a naturii vii,  

Când luna strălucește în noapte,  

Mă-nvăluie un dor nespus de noi,  

De Dunăre și de-ale tale șoapte.

 

Pe maluri, salciile plâng încet,  

Întorcându-se spre valurile clare.  

Acolo, unde fluviul curge tăcut,  

Îți simt prezența-n amintiri fugare.

 

Întinsă-i noaptea peste ape, ca un cântec.  

Cu licăriri de stele și vise mii.  

În inima-mi adâncă, pe tine te găsesc,  

Purtată de-al Dunării șoapte vii.

 

Îmi spui povești de dor nespus și sfânt.

În șoapta vântului de seară blând,  

Ești ca o floare, prinsă-n mrejul îndulcit

Naturii ce-n tăcere ne-a unit un gând.

 

Curge Dunărea, cu valuri line,  

Și-n unda ei, te văd cum te-oglindești.  

Îți scriu iubirea mea pe ape pure,  

Să o citești, oriunde tu pășești.

 

Împreunăm destine-n țara noastră  

Unde fluviul leagă maluri lente.  

În brațele naturii, am găsit-o vastă 

Iubirea noastră în tandre continente.

 

Și-așa, sub cerul clar de vară lină,  

Cu Dunărea-n zare, ne-alină.  

În iubire vie și în natură,  

Împreună, ne regăsim sub clar de lună.

Mai mult...

Ochii inimii

Încearcă să privești prin ochii orizontului,

Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,

Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,

Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.

 

Adormi visând un peisaj în zori de zi,

Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,

Acceptă momentele ce-aduc trăiri,

Urmărește cât de minuțios și sigur curg.

 

Transferă inimii din gând menirea,

Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,

Îmbrățișează semenii cu iubirea

Ce-n bucurie harul împlinim.

Mai mult...

Am avut verbul!

Oare cum aș putea să-i spun

Cât îmi doresc să îi vorbesc,

Și cât de mult aș vrea să știe

Că doar la ea, eu mă gândesc

 

Ne întâlnim mereu pe drum

Zâmbim și ne-adresăm salutul,

Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb

Dar ce să vezi..nu am cuvântul

 

Nu pot prea multe să-mi explic

De ce sunt mut când o-ntâlnesc,

Când zi și seară îmi fac speach-ul

Și mai mereu îl uit când o zăresc

 

În sinea mea cred că-nțeleg

De unde mi se trage totul,

Și simt că fete-i de pe drum

În timp cu mine îi va fi sorocul

 

Și șansa peste mine-a dat

Să ne-ntâlnim la o serată,

Nu știu de-a fost premeditat

Sau poate a mea soartă

 

Aici și-acum am avut verbul

Și multe-am vorbit împreună,

În noapte am ieșit la o plimbare

Pe o potecă, călăuziți de lună

 

Doar astrul ar putea să spună

Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,

Și cum el ne-a trimis lumină

Iar noi cu drag ne-am sărutat

 

De-aici a început povestea

Pe care o dorim fără sfârșit,

Și zi de zi am înțeles ce-i viața

Și ne-am iertat...când am greșit!

 

 

 

 

Mai mult...

Într-o seară...

 

Într-o seară ai intrat în cameră

după ce toate lucrurile tăcuseră.

 

Nu spuneai nimic,

dar liniștea ta avea forma unei îmbrățișări

pe care nu îndrăzneam să o cer.

 

Te priveam, 

nu ca pe ceva frumos, 

ci ca pe locul în care se întorc păsările

după ce a obosit cerul.

 

Mâinile tale stăteau cuminți

pe marginea lumii mele și pentru prima dată nu mai voiam nimic.

 

Nici promisiuni, nici viitor,

nici cuvinte mari.

Doar clipa aceea... 

clipa în care respirația ta se așeza lângă a mea ca o lumină caldă

pe pervazul unei dimineți.

 

Erai ca o lampă aprinsă, 

într-o casă, 

în care cineva drag

trebuie să ajungă. 

Mai mult...

Doar urma-i plânge într-un dans

Sunt mii de ochi cuprinși de lumi pierdute
Încet, iar uneori grăbit se stinge viața unui om
Si totul pare că se scurge într-o mare de noroi.
Căci ea e lumea ce mă plânge
De nopți întregi în zorii zilei.
Căci sufletul s-a trecut în nori, morman.
Si totul pare că rămîne în amintiri,
Doar urma-i plânge într-un dans.

Mai mult...

Eu te-am iubit!

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

 

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

 

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

 

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

 

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

 

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

 

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍