Ninge...

Unul din noi doar, unul a trădat iubirea

Când cerul strălucea și macii inunda câmpia

Unul din doar unul,nu s-a uitat înapoi

Când răsuna chemarea ,dusă de vânt și de ploi.

Unul din noi,doar unul, cu vorbe grele a închis

Lumina către zare pe când cel mai statornic vis,

S-a ofilit și moare!

Ești bucățică ruptă

Din Soare , stele și lună

Mai prețioasă ca un diamant

Te am și sunt bogat!

Langa tine totul am

Echilibru, liniste și hram

De sus de la Dumnezeu dat

Te am și sunt bogat!

Cu dragoste și iubire 

Respect , răsfăț și fericire

Imi oferi tot ce am visat

Te am și sunt bogat!

în casa mea s-a mutat liniștea

nu știu cum mi-a furat cheia sufletului cu amprentă digitală

cum s-a insinuat printre atâția tranzistori și circuite integrate

printre atâția senzori

cert e că am găsit-o în casa mea austeră

mobilată cu temeri și griji

ștergând praful de pe capetele spaimelor

afară, privighetoarea roșcată, botezată de mine, Ioana, care își făcuse cuib pe prichiciul ferestrei și adusese pe lume doi pui

se ridica într-un tril de altistă până la cer

decupând o gaură albă

prin care fulgii de zăpadă somnoroși își începeau călătoria lor epică

spre Pământ

mi-a zâmbit din vârful ascuțit al buzelor

băgase toate grijile în debara lângă borcanele de magiun

îmi luase cu mâna toate spaimele dizgrațioase din ochi

temerile

frunzele ofilite de pe suflet

și mă redase nou nouț, ca din fabrică, mie însumi...

În interiorul meu e o furtună, pe care nu mai știu cum s-o opresc

Melancolia zbiară, sufletul meu tună

În acel ritm al dansului zeiesc

Mă doare rău și pieptul îmi apasă

Devine oxigenul sursă valoroasa

Adorm încet, fără să dau de știre

S-a stins lumina, ochii și-au pierdut privirea

Mut este leacul și azi mă fac solistă 

Cântând o tragedie unui nenorocit artist

El stă pe scaunul electric, murdar plângînd 

Rămâne ultimul din cei care mai cânt 

Cum e să fii regina optimistă

Ce nu dă semne că i-a mai rămas un pic

Destramă-te de lumea pământească, aderă unei noi ideologii

Devino un măreț poet, vecine, sau poate cauza râsului unui copil

Te-am iubit de la-nceput, 

Intr-un mod cum n-am crezut.

Tu mai stii cand ne plimbam?

Mai mereu te urmaream,

Cu privirea te iubeam.

Si acum simt tot la fel,

Mai intens, la alt nivel.

Cateodata ma gandesc:

"Ce bine e ca traiesc"

Ca s-apuc sa te privesc, sa iti spun cat te iubesc.

Esti un lucru minunat,

Nici nu mi-am imaginat,

Ce aveam sa devenim,

Si cat o sa ne iubim.

De micuti ne-am cunoscut,

De mi-ai fi spus, n-as fi crezut,

Ca peste ani o sa devii,

Al meu iubit, al inimii. 

 Îți scriu,îți scriu,îti scriu,

İubita mea frumoasă,

Să vezi că te iubesc

Încredere să ai

Să-nveți iar să zâmbești,

Curaj să prinzi

Să mă iubești și tu!

Trec zilele în zbor

Iar viața noastră zboară 

Zburăm și noi cu ea

Dar nouă nu ne pasă!

Să ne-amintim doar ce-i frumos

Iar toate care dor

Să plece de la noi,dispară!

Ești îngerul trimis 

Să mă ridice și pe mine, 

De pe pămant de jos

La îngerii din Cerul cel frumos

La Domnul nostru Sfânt și Dumnezeu 

La dulcele Hristos!

Îți scriu iubită scumpă 

Îți tot trimit iubire,

Să mă iubești și tu

Să-ți amintești de mine!

(4 feb 2024 Vasilica dragostea mea) 

Noaptea mă îmbracă în tăcerea ei nesfârșită, 

Gândul la tine îmi e o lume nebănuită,

Unde dorul e steaua ce luminează în noapte

Și depărtarea dintre noi se vrea...mai aproape.

Cerul mușcă din lună, aștrii nopții au înghețat,

Șoapte fără glas prin vântul iernii răzbat.

Închid ochii și tot tu îmi vii mai aproape

Visul ce nu se stinge și arde în fiecare noapte.

În adâncul tăcerii mă regăsesc în privirea ta

Amintirea reînvie clipele ce ne-au fost senine

Noaptea mă învăluie in al ei negru de catifea

Deși distanța ne ține în două lumi străine...ești cu mine.

Te-am scris pe cer, dar ploaia mi te-a șters

Distanța dintre noi, pare că-mi fură pasul

Te-am tot cautat, dar vantul tot mi te-a dus

Mai departe... nu-ți mai știu ochii, nu-ți mai știu glasul.

Am fost insistentă față de tine

Și nu pentru c-aș fi obsedată de atenția ta

Pur și simplu îmi păsa, am vrut să fie bine

Urma să pleci...n-am vrut să doară lipsa ta...

Și-am insistat...ți-am pus pe tavă sufletul meu

Ți-am spus ce doare, cum mă simt...

Tu nici o clipă nu ai dăruit din timpul tău

Unui vin... unei calde îmbrățișări de sfârșit.

Am insistat și m-ai privit cu indiferență 

Îmi amintesc ades și sufletul mă doare

Cum ai tratat finalul nostru cu indolență 

Când tot ce îmi doream era... o_mbrățisare.

Oricât am insistat, ai plecat... și tot ce azi mă-nconjoară

Îmi este viață pură pe hârtie...

Și tot ce în mine ai atins vreodată 

S-a transformat în... nopți de poezie.

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie.

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 

Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,

Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere

Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul

Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...

Nu știu dacă dorul mă va lăsa vreodată,

Să sting flacăra ce în suflet se aprinde

Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,

În care timpul nu îmi mai aparține.

Nu știu de am să pot uita cândva 

Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul

Negândind că de tot vei pleca,

Strivind tot ce-mi dăruise destinul...

Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri 

Și printre rânduri ascund câte-un fior,

Căci al meu dor nu are margini 

Și doar așa pot umple, golul lăsat de noi...

Privesc femeia din oglindă 

Are în ochi povești nespuse

De dor inima-i e cuprinsă 

De-atâtea taine nerostite...

Ii sting lumina să nu vadă 

Cum ochii i se scalda-n lacrimi 

Cum inima ii stă pe loc

De când te poartă ca un foc.. 

O strâng de mână dar ea stie

Ca încă ești amintire vie

Si-oricât vrea să te lase în trecut

Ești omul ce prea mult a durut...

Privesc femeia din oglindă 

Ce plânge și uneori te strigă 

Dar tu nu vrei sa o auzi

Decât in vise vii... în viață fugi.

Iti amintești cum stam pe canapea

Și ne uitam cu drag unul la altul

Era un spațiu abrupt..n-aveai curaj sa îl scurtezi

Te-ai hotărât într-un final și-ai făcut saltul...

Să mă săruți fără sả vreau să dezertez

Azi nu mại ești nici măcar sa ma privești..

Angoasă mi-ai lăsat fără să vrei

Nu-mi trece nici mắcar cu ceai de tei...

Mi-ar prinde bine un ceai de sentimente

Le ţii ascunse..deși le ai pe sortimente.

Durerea e tot ce mi-ai lăsat..băutură complicată

Îngheață sufletul pe loc..zici că-i fortificată

Mai am un pic dar nu mai vreau să gust

Mai bine-ai reveni să bem în 2 un must.