IUBIRE SIMȚITĂ

Pe peronul gării, stă să plece trenul destin 

Nerăbdător așteaptă un băiat să urce 

Ce și-a luat ghiozdanul cu suflet plin 

Și gândul bun, c-o să se descurce. 

Râzând, o mică lacrimă i-a curs 

Și pentr-o clipă i-a pătat obrazul 

E conștient că viitorul e-un concurs 

Unde câștigă perseverentul și viteazul. 

A urcat și a plecat spre destinația dorită 

Cu un bagaj de vise de îndeplinit 

Băiatul mamei cu mintea strălucită 

Cu trenul spre destinația... destin. 

Și a pornit băiatul spre destinația destin

Știind ce trepte ar trebui să urce,  

În locul unde va fi încă un "străin",

Încrezător că o să se descurce.

Pe-o margine de lună, eternul visător,

-Eminescu- încă scrie într-un colț nemuritor, 

Cu penița-i tremurândă peste zări, 

Ne pune-n versuri dorul în mii de culori.

Al nostru luceafăr, coborât pe pământ, 

Un râu de gânduri, veșnic curgând, 

A fost iubire, a fost și tăcere, 

O limbă română plină de durere.

Pe lângă plopii fără soț, cu sufletu-n abis,

El a iubit cum nu s-a mai citit, 

A plâns pământul, lăsând în urmă flori, 

A scris a noastră limbă, trezind mii de fiori.

Omagiu să-i aducem în ianuarie geros,

Luceafărului ce arde etern și luminos...

Poemele-i cuprind și astăzi necuprinsul

Și somnoroase păsărele îi cântă cuvântul.

Să te mai sun? Să îţi mai scriu? M-ai mai lăsa să îi mai

fiu?

Să te sărut, să mă mângâi, mâna pe cap să îmi mai

pui?

Nici nu mai știu cat a trecut de când nu pot să te

ascult.

Tot mai visez din când în când că te mai văd din nou

trecând.

Și pare că-i mai mult de-un vis, deși tu esti de

neatins.

Apoi dispari de parcă ști că tu nicicand n-ai să mai

vii

Lasandu-ma-n tăcere sa-nchei acest episod acut

Sperand sa te intorci candva la un vin de reinceput.

Mă poți certa de mii de ori

Si poți gândi rău despre mine

Dar din lacrimi mi-au crescut flori

Durerea a trecut și azi... sunt bine!

Poți să te crezi inteligent

Pe locu-ntâi sau cel mai tare

În story-ul nostru esti doar un corigent

Cu nota scăzută la purtare.

Poți cu tăcerea să mă umilești, 

Din gânduri să-mi ștergi amintirea.

Eu am puterea frumos să te păstrez în ochii mei

Acum spune-mi te rog, ce-a fost???... dacă nu, iubirea!

Și dup-atâta timp încă simt dor

Nu mă-ntreba de ce..

Știu doar că doare

Când sufletul mi-I taie,

Cu-atâtea semne de-ntrebare..

Nu mă-ntreba de ce nu-mi trece

O fi de la cumplitele tăceri

Ce-ascund un țipăt mut..nebun...

Nu știu...in cuvinte să îl pun.

As vrea sa-I scriu frumos..

"Te-astept, te vreau, te sper"

Să-mi bată-n piept un soare

Dar nu..si totuși îmi e dor..

Și uneori..mă doare..

Deși a fost soare...afară-i frig de crapă pietrele

În mine se dă un război de crapă gândul 

Noaptea, la orizont, dă să-și arate astrele

Și lumina lor mă-ndeamnă să-mi scriu cuvântul...

Mă plimb...încercând să mă agăț de ceva

Care să mă țină pe mal, pe linia de plutire 

Nu găsesc... și nu știu ce-aș putea să fac

Din nou, azi ai bătut diferit, în inima din mine...

Încerc să caut explicație acestui lucru

De ce îmi tremură tot sufletul din mine

Încerc... dar in cuvinte e greu de explicat

Și...starea asta se încăpățânează să mă domine...

Și nu-mi rămâne decât să-mi scriu visele tăcute 

În nopțile lungi, în dor de tine, tainic petrecute

Să-mi scriu dorința, chiar de speranța e goală 

Să nu-mi mai fii... atât de rece, ca pietrele de-afară...

Te-am simțit cum demult nu s-a mai întâmplat,

Poate de dor să-mi fii aproape cu adevărat,

Și mi-e poftă de aroma vinului roșu pe buzele tale

Să simt din nou fiorii unei îmbrățișări criminale...

Ce parere ai tu floare
Rasarita-i din caldura
Oare esi tu cea mai dulce,
Din gradina mea. Copila?
Oare poti gindi alene
Ca prefer eu suferinta
Tu nu stii ce e durere
Si nu ai avut credinta

Mă uit la această poză a ta

de parcă n-aș fi făcut-o de o mie de ori înainte

și încerc, pe cât poate un om,

să-ți fac un portret din cuvinte.

Ca să-ți descriu ochișorii albaștri

ar trebui să scriu mii de volume…

mi-e greu să mă rezum la puțin

când în ei se ascunde o lume.

Și-apoi să nu te miri de ce te iubesc așa,

cu-o doză egală între cortizol și dopamină,

când tu, din rama în care ești, întinzi mâna

de parcă mă chemi s-o apuc și să te aduc în brațe la mine.

Uneori pot să jur că-mi zâmbești,

că anulezi mitul cum că o poză nu are cum să se miște…

nu-i doar în capul meu, nu are cum,

dacă ar fi o simplă poză de ce uneori îmi zâmbește, alteori este tristă.

De ce mânuța, indiferent cât o întristez,

Mânuța mi-o lasă mereu întinsă,

și când zâmbește, și când e tristă.

Sau hoața asta mică îmi întinde o capcană,

și de fapt, în zilele în care am supărat-o, își ține strategic toate degețelele aliniate,

ca să încerc să o apuc și când aproape s-o prind,

să-și ducă mânuța la spate.

Păi nu intru eu în poză,

să ne războim cum se cuvine,

când îi mușc eu gurița,

când mă mușcă ea pe mine.

Aș rămâne în poză, dar normal,

ea comentează și nu-i convine,

și începe să mă lingușească

și-mi spune să mă întorc,

că adoră să o privesc așa cu iubire.

Eu normal că-i ascult rugămintea

(ordinul)

că doar o iubesc cel mai mult

(și mi-e și frică de ea)

Chiar de-ar fi să privesc o veșnicie această poză,

Știu că acolo-i a mea.

Am putea deveni străini…

Dar ar trebui să-mi sfârtec inima,

Să-mi zidesc pleoapele,

Ca ochii să nu te mai vadă.

Am putea deveni străini…

Dar ar trebui să-mi înăbuş chemarea,

Să-mi mistui dorinţele,

Ca ele să nu te mai simtă.

Am putea deveni străini…

Dar ar trebui să-mi sfâşii sufletul,

Să-mi inund săruturile,

Ca ele să nu te mai întâlnească.

Am putea deveni străini…

Dar ar trebui să-mi alung gândurile,

Să-mi schilodesc mângâierile,

Ca ele să nu te mai dezmierde.

Lumea spune că e falsă —  

nu-mi pasă.  

Lumea spune că nu e înaltă —  

nu-mi pasă.  

Lumea spune că nu-i frumoasă —  

ce-mi pasă?  

Lumea spune că nu-i pasă —  

ce-mi pasă?  

Ea mă iubește,  

doar asta contează.  

E frumoasă în rochia ei de mireasă.

Te-aș bea

Acum ca pe-un pahar

Cu vin!

Să mă îmbăt, 

Să uit..

Și să mă pierd

în gustul tău!

Măcar puțin…

J.B.

Fără "trebuie" nu există direcție,

Fără direcție nu există nimic,

Concretul dispare dacă nu există abstractul "trebuie"

De aceea trebuie să te iubesc!

(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)