Iubire la clasa a doua

Am luat un tren ce merge nicăieri 

Dintr-o gară încă nefăcută,

M-am urcat mâine, voi ajunge ieri

Din călătoria ne-ncepută.

 

Sus, o poetă cu ochi arămii,

Urmare simplă - ne-am îndrăgostit

Și ne-am mutat să spunem poezii 

Beți și goi, în vagonul de iubit.

 

Orbiți de-amor și surzi de recitat

Ne-a prins controlul fără de bilet,

Eram două sonete într-un pat,

Ude, ritmate și oftând încet.

 

Nașul era cunoscător de vers

Și ne-a iertat, cu scuze de intrat,

Absenți de tot, noi am sărit din mers 

Uitând că era tren accelerat. 

 

Și am murit fără să știm măcar,

Iubindu-ne în plus și fără stop,

Concluzionând din moarte iar și iar:

Iubirea-i mare doar fără de scop!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Sorin Stoica poezii.online Iubire la clasa a doua

Data postării: 25 septembrie 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 872

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Focul și ciocanul

Dau anunțuri prin gazete

Cosmice, la trei lei foaia,

Fac propuneri desuete

Să-i aprind lumii văpaia.

 

Înfiez femei fatale,

Îmbăiez forme rotunde,

Tac în limbi orientale 

Și sărut în limbi profunde,

Desenez gagici doar goale,

Fac amor cu dive scunde,

Las gravide fără țoale 

Și-apoi le iubesc oriunde,

Invit vampe chiar nasoale 

Cu hormoni să mă inunde,

Rog vădane să îmi scoale 

Pofte mari te miri pe unde,

Culc puștoaice doar pe moale,

Printre visuri muribunde

Și le fac masaj sub poale

Să le simt cum gem, fecunde,

Învelesc ca pe sarmale 

Prin hoteluri prea imunde

Amante mai mult locale 

Disperate, furibunde,

Dau cu dobândă parale

Pe amoruri de secunde

Și-nchiriez pe fese bale

Oricui vrea să mă confunde...

Mai mult...

✨ Domnișoara de toamnă

S-a uscat clorofila-n urma verii,
Își fac de cap culorile posace,
Au expirat pe dealuri prunii, merii 
Dar tu ești tot fierbinte și rapace. 
 
Se pare că e toamnă, domnișoară,
Să-ți faci din nou din ploaie o virtute,
Prea multe grade n-or să te mai doară
Cum te dureau în verile trecute.
 
Te vor sorbi din ochi zile noroase 
În plimbarea ta de vampă de oraș 
Și-ți va fi dor de rochii vaporoase 
Cu prețuri franțuzești și trup golaș.
 
Îți vei purta picioarele de muză 
În slalom printre bălți și admiratori 
Și-ți vei gusta melancolii pe buză 
În forma unor picuri reci din nori.
 
Ca-n fiecare toamnă, ești frumoasă 
Ca ceața și ca vântul și ca ploaia,
Eternă-n parcuri și târziu acasă 
Să le aprinzi masculilor văpaia. 
 
E toamnă, mi s-a copt o sete veche,
O poftă uriașă, rubicondă
Ca-n anotimpul ăsta nepereche 
Să mor răpus de-a ta tristețe blondă.
 
 
Mai mult...

Pute a eșec mondial

Se dau demenții lumii-n tiribombe

Prin bâlciuri de războaie și invazii,

Tânjesc să bage pacea-n catacombe

Nebuni senili care conduc prin razii.

 

Suntem mai papagali ca niciodată,

Sclavi cu salariu și onoare zero,

Muncim pentru buget gras la armată 

Jucându-ne cu focul precum Nero.

 

Ne sunt contemporani toți idioții 

Care se cred șefi peste tot și toate

Și-n loc să-i înjurăm clar de toți morții 

Noi le plătim impozite și rate.

 

Lăsăm să ne conducă alte neamuri,

Escroci de soi viclean, fără de țară

Care-au știut cum să ne pună hamuri 

Și biruri cât o piatră grea, de moară.

 

Probabil vom renaște înc-o dată,

Mai mult ca sigur ăsta nu-i finalul,

Probabil se va prinde lumea toată

Că lașitatea nu este normalul.

 

Și poate că speranța nu ne piere

Atât timp cât noi, popor prea-încercat 

Găsim răgaz să naștem din tristețe 

Ca acum, o poezie și-un oftat.

Mai mult...

Unde ești, copilărie?

E trist orașul și lipsit de suflet,

O urbe de roboți pare pe-alocuri,

Se vede disperarea după umblet,

Nu se mai joacă țâncii printre blocuri.

 

Au dispărut copiii de pe vremuri,

Azi nasc mămicile cu picătura,

S-a înecat natalitatea-n neguri,

La modă-i îmbuibarea, vulgul, ura.

 

Nici iarna nu mai e ce-a fost odată,

Când nea și sănii invadau orașul,

E-acum copilăria demodată,

Timpuri ciudate își aștern făgașul.

 

Lipsesc copiii, n-are cin' să-i facă,

Sunt tinerii prea prinși cu virtualul,

E lumea dragostei tot mai săracă 

Dar s-a scumpit exagerat banalul.

 

Se dă kitsch la preț de clasic și frumos 

Prin târguri de sezon extravagante,

Moș Crăciun, înlocuit de Santa Claus

Își caută printre mămici amante.

 

Hamburgerii au alungat piftia

Din masa de Crăciun a milioane,

Se-aud prin mall-uri poluând magia

Colinde englezești și-americane.

 

Ca orice timp dement, sperăm că trece,

S-a stricat totul și e crudă vremea,

Lumea-i un circ materialist și rece

Iar

noi, imitatori, suntem ca lumea.

Mai mult...

Zece minute, sâmbătă

E dimineață și-i stricat butonul

De sonor al lumii din acest oraș,

Zeul gălăgiei, luat cu somnul,

Devine laș.

 

Liniștea pare mică dar e mare

În orașul ăsta mai mereu tăcut,

Se tânguie un tren în depărtare,

Și cam atât!

 

Se-aude și un greiere cum doarme,

Ba chiar și-o stea cum strălucește-n cer,

Cu poftă dorm și gloanțele în arme,

Visând la fier.

 

Patru mii de zâne și Morfeu în vis

Se aud cum sforăie cu toți de zor,

E un zgomot în surdină, interzis,

Ca de motor.

 

Se-aude și amorul cum lucrează

În trupurile surde de prin case,

E liniște, nimic nu mai contează

Azi la șase.

Mai mult...

Irevocabilă, mama

Privea într-o zi de la mine din gând

Apusul de soare pictat de-un artist,

Aproape absentă și-abia respirând

O doamnă în roșu cu chipul ei trist.

 

Priveam și-eu ceva, mă uitam fix la ea,

Atât de frumoasă c-aproape nu crezi,

Părea doar un vis dar era altceva:

O doamnă în roșu cu ochii ei verzi.

 

Clipa din gând trebuia folosită,

Declarații fierbinți, vrăjeli, poezii

I-aș fi tot spus dar părea rătăcită

O doamnă de roșu în viața ei gri.

 

Mă-ntrebam dacă-s treaz sau poate că dorm,

O cam deranjam, mă gândisem să plec,

Dar nu prea puteam, mă vrăjise enorm

O doamnă în roșu și visul ei sec.

 

Eram ca blocat, un penibil tablou

Până când totul mi-a vorbit despre ea

Și-am fost mai atent, am privit-o din nou

Pe doamna în roșu... era mama mea!

 

Atunci m-am trezit, nu puteam să o pierd,

I-am zis mai întâi "te iubesc, ca să știi

Și vino mai des, mamă, să te dezmierd

În roșu, în verde sau cum vei pofti!"

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Ceasul

Mi-am setat ceasul de mână

Căci rămăsese cu mult în urmă

Pe vremea când cădeau stelele

Și speram să-mi fie dorințele.

 

Este două fix și greierii cântă

Ceva despre liniștea asta mută

Aș cânta dar nu mai am glas

Nu m-ai am nici zile și nici ceas .

 

Și mai vreau să fac un pas

Înainte sau înapoi ?…sunt în impas.

Căci prezentul sună trist

Iar trecutul este stins.

Mai mult...

Printre vise

Mă bântuie vise ciudate;

Rodul iluziilor deșarte 

Ori trăirilor suprimate 

Șterse dintr o carte 

Ființe stranii se perinda, 

Mi este mintea amorțita

Intr un scenariu sa ma prindă, 

Eu de voință sunt lipsită.

Situații fără noimă, 

Aievea totuși par,

Punându ma n dilemă;

Ce I ficțiune, ce I originar.

Buimacita ma trezesc;

Sa cred in semne, premoniție,

Ori ochiul sa mi l limpezesc 

Sa nu ma pierd in definiții.

Un labirint fără ieșire, 

Un mister plin de suspans 

La mijloc e o tălmăcire;

O întrebare, un răspuns. 

Prinsă de gânduri și imagini 

Imi beau cafeaua n fugă, 

Răsfoiesc nevăzutele pagini

Sa descopăr vreo verigă?...

Mai mult...

Noaptea mea

Ești noaptea mea de patimi și speranță
Întunecată zână cu ochi verzi.
Zeița-n care merită să crezi,
Misterul ce dă vieții importanță.

 

E noapte iar și iar renasc prin tine.
Ne mângâie suav o șoapt-a lunii
Și ne iubim în taină ca nebunii,
Înfiorați de-a stelelor lumine.

 

Cu dor învălui trupu-ți mlădios
Las' noaptea, sfânta noapte să ne-mbete,
Las' să păstrez parfumul tău în plete!
Ah! Vine răsăritul dureros...

 

Mă tem de soare când te fură-ncet,
Iar ziua-mi trece-n chin și suferință,
Și luna strig, cu sete și credință.
Dar, seara vine iar, vino, te-aștept...

Mai mult...

Nu stiu

Nu știu să strig să te întorci,

Cuvintele pe foi le frâng.

Te văd cum pleci, cu paşii reci,

Că tot ce-am fost..s-a rupt.

 

Nu știu să-ți chem privirea înapoi,

Să te agăț de-un gând, să stai.

Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.

Și lumea mea se face iad.

 

Nu știu să schimb ce-i scris să fie,

Să te opresc dintr-un cuvânt 

Doar sufletul si inima, nebună, vie,

Îți mai șoptește numele în gând...

 

Și doare. Doare-n fiecare os,

Să stiu că-mi esti mult prea departe,

Că ce-a fost viu și am gândit frumos,

Rămâne-n mine..si într-o carte...

 

Scrisă în nopți pline de tăcere,

Cu marginile roase de oftat.

Sperând o clipă de poveste 

...o-mbrățisare... un vin în pahar...

Mai mult...

Viața-i scurtă!

Mă duc și vin de nu știu unde

Iar mintea parcă îmi e furată,

De când am citit două cuvinte

Prin care scrii ,,sunt supărată".

 

Nu pot să înțeleg plecarea ta

Fără să discutăm ce te-a durut,

În seara când am fost la nuntă

Și cu prieteni buni am petrecut.

 

Știu doar că ți-am simțit tristețea

În zilele trecute după eveniment,

Dar n-am putut cumva a înțelege

Că starea ta era un mic avertisment.

 

Acum încerc să-mi dau o explicație

De unde a putut veni o așa supărare,

Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui

Și să ajungem grabnic la împăcare.

 

N-aș vrea să cred că poate fi gelozie

Și-ncredere nu mai există între noi,

C-atunci ne este în pericol și iubirea

Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.

 

Așa că-ți cer s-avem o întâlnire

Să discutăm în doi față în față,

Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm

Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!

Mai mult...

Imperfectul ideal

Uneori te pierzi pe tine doar de teama de-a nu pierde

Simpatia unui om care-aproape nu te vede.

Uneori privesti in urma- pentru atatea defecte

Ai gasit cate o scuza si au devenit perfecte.

 

Ideal pe langa altii,niciun imperfect ca el

Ba il vrei, ba nu te vrea, cand te vrea dar nu la fel...

Uneori atat de dulce....Alteori ca de otel,

Te-ameteste cu parfumul de barbat perfect fidel.

 

Uneori te pierzi pe tine, ca nu cumva sa i faci rau

Celui ce pune cu mana stelele pe cerul tau...

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍