Pute a eșec mondial

Se dau demenții lumii-n tiribombe

Prin bâlciuri de războaie și invazii,

Tânjesc să bage pacea-n catacombe

Nebuni senili care conduc prin razii.

 

Suntem mai papagali ca niciodată,

Sclavi cu salariu și onoare zero,

Muncim pentru buget gras la armată 

Jucându-ne cu focul precum Nero.

 

Ne sunt contemporani toți idioții 

Care se cred șefi peste tot și toate

Și-n loc să-i înjurăm clar de toți morții 

Noi le plătim impozite și rate.

 

Lăsăm să ne conducă alte neamuri,

Escroci de soi viclean, fără de țară

Care-au știut cum să ne pună hamuri 

Și biruri cât o piatră grea, de moară.

 

Probabil vom renaște înc-o dată,

Mai mult ca sigur ăsta nu-i finalul,

Probabil se va prinde lumea toată

Că lașitatea nu este normalul.

 

Și poate că speranța nu ne piere

Atât timp cât noi, popor prea-încercat 

Găsim răgaz să naștem din tristețe 

Ca acum, o poezie și-un oftat.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Sorin Stoica poezii.online Pute a eșec mondial

Data postării: 29 ianuarie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 1002

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Poveste cu mincinoasă

Prințesă mincinoasă care ești,

Cu piele fină și vrăjeli în sânge,

Ce bine stai ascunsă în povești

Și râzi de scriitorul care plânge!

 

S-a-ndrăgostit de tine fără leac

Creându-te frumoasă și divină,

Prințesă mincinoasă din alt veac

Cu vrajă-n sânge și cu piele fină.

 

Tu nu cobori, el nu poate urca,

Îi promiți mult, el crede infinit,

Îl doare, te-ar uita și-ar încerca

S-ajungă cu povestea la sfârșit.

 

Preferă, însă, să intre-n poveste,

Să-ți fie prinț cu poftă și cu vină,

Să-i faci copii, ca și alte neveste,

Cu vrajă-n sânge și cu piele fină...

Mai mult...

Gluten free ca vaca

Posibil să trăim un vis sau nouă

Sau poate doar jucăm în alte vise,

Posibil s-avem vieți din două-n două,

Trăite precum vise interzise.

 

Visând, refuz să cred, în consecință,

Că viața-i doar ce vedem noi că-i viață,

Poate visu-mi s-a făcut putință

Și văd că totul are înc-o față.

 

O singură-mi speranță-mi mai rezistă:

Oniric, viața-n noi veșnic pulsează,

Atâta timp cât visul mai există

Nu-i viu ce nu e mort, ci ce visează.

 

Am, viu (și sigur voi avea în moarte)

Aceleași visuri mici de fericire:

Să fac amor cu valuri mari și, poate,

Să scriu, postum, povești despre iubire,

Să-mi strâng în brațe temerile toate

Cu care să merg, orb, în nemurire,

Să-mi ascult mai des inima cum bate,

Să lăcrimez mișcat de-o amintire

Ori să las fluturi să îmi stea pe spate,

Să fiu servit de Shakespeare la trezire

Și să adorm cu sânziene-n noapte,

Iar când voi reveni întru simțire,

În altă viață, dând din nou din coate,

Să-i vin ca fiu, în loc de mulțumire,

Doar mamei mele, înc-o dată, poate...

Mai mult...

Iubire la clasa a doua

Am luat un tren ce merge nicăieri 

Dintr-o gară încă nefăcută,

M-am urcat mâine, voi ajunge ieri

Din călătoria ne-ncepută.

 

Sus, o poetă cu ochi arămii,

Urmare simplă - ne-am îndrăgostit

Și ne-am mutat să spunem poezii 

Beți și goi, în vagonul de iubit.

 

Orbiți de-amor și surzi de recitat

Ne-a prins controlul fără de bilet,

Eram două sonete într-un pat,

Ude, ritmate și oftând încet.

 

Nașul era cunoscător de vers

Și ne-a iertat, cu scuze de intrat,

Absenți de tot, noi am sărit din mers 

Uitând că era tren accelerat. 

 

Și am murit fără să știm măcar,

Iubindu-ne în plus și fără stop,

Concluzionând din moarte iar și iar:

Iubirea-i mare doar fără de scop!

Mai mult...

Agatu Cristea

Zece ciori, e fapt șocant,

S-au vopsit la ouă,

Una și-a făcut transplant 

Și-au rămas doar nouă.

 

Nouă ciori de sex incert

Scule noi și-au tras,

Uneia i-a dat în fiert 

Deci opt au mai rămas.

 

Opt ciori noi au vrut orgie

Și s-au pus pe fapte,

Una gay a vrut să fie

Și-au rămas doar șapte.

 

Șapte ciori s-au dat păuni 

Și-au ieșit pe strasse,

Una avea gărgăuni,

Rămas-au deci doar șase.

 

Șase ciori bisexuale 

Făceau caterinci,

Una chiar fapte penale 

Și-au mai rămas cinci.

 

Cinci păsări întunecate 

Au mers la psihiatru,

Una le-a intrat prin spate,

Deci rămas-au patru.

 

Patru ciori au vrut să fie 

Strașnici porumbei,

Una s-a vrut ciocârlie 

Și-au mai rămas trei.

 

Trei ciori membre LGBT

S-au dat specie nouă,

Una a pipăit copii 

Și rămas-au două.

 

Două ciori cu curu' gol 

Se jucau cu mâna,

Una intră adânc în rol 

Și-a rămas doar una. 

 

O cioară de caracter

A deschis larg geamul 

Dar avea aripi de "fer"

Și și-a stins tot neamul.

 

 

Mai mult...

Repetabila minune

A sărăcit lumina zilei,

Cerul e, spre sud, de păsări plin,

Plâng toți copiii clorofilei,

Strigă toamna de pe dealuri, vin!

 

Înjură bălți toți trecătorii,

Bronzul lumii e tot mai puțin,

Înoată-n gust viticultorii,

Strigă cârciumarii, hai la vin!

 

Țânțarii renunță brusc la munci,

Celsius se leapădă de chin,

Se-adună-n fața școlii prunci,

Strigă-nvățătorii, iată-i, vin!

 

Azi ceața cucerește Luna,

Domnul Nor îl ia pe nea Senin,

E toamnă ca întotdeauna,

O vrajă, un anotimp divin!

Mai mult...

Focul și ciocanul

Dau anunțuri prin gazete

Cosmice, la trei lei foaia,

Fac propuneri desuete

Să-i aprind lumii văpaia.

 

Înfiez femei fatale,

Îmbăiez forme rotunde,

Tac în limbi orientale 

Și sărut în limbi profunde,

Desenez gagici doar goale,

Fac amor cu dive scunde,

Las gravide fără țoale 

Și-apoi le iubesc oriunde,

Invit vampe chiar nasoale 

Cu hormoni să mă inunde,

Rog vădane să îmi scoale 

Pofte mari te miri pe unde,

Culc puștoaice doar pe moale,

Printre visuri muribunde

Și le fac masaj sub poale

Să le simt cum gem, fecunde,

Învelesc ca pe sarmale 

Prin hoteluri prea imunde

Amante mai mult locale 

Disperate, furibunde,

Dau cu dobândă parale

Pe amoruri de secunde

Și-nchiriez pe fese bale

Oricui vrea să mă confunde...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Efectele "furtunii"

Un gând întrebător se înfiripă

Și-mi însoțește această clipă.

Privesc în sus, îndelung în zare

La norii plumburii în forme bizare.

 

Prin picăturile de rouă în zori

Intuiesc regia unor regizori,

Ce împletesc efectele naturii

Cu sentimentele încărcăturii.

 

Pe scena plumburie a cerului

Norii sunt personajele teatrului,

Unde se joacă o piesă cunoscută

Dintr-o furtună aprig născută.

 

Dintr-o aglomerație de fulgere

Și tunete intense-n străfulgere,

Bat la cauzele unor interacțiuni

Dar sunt oare binedicțiuni?

 

 

Mai mult...

Prea multă sensibilitate în turcă

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

Çok fazla hassasiyet

 

Zayıf hassasiyet kendi yolunda iyidir. Duyarlı olmak, birisi daha az hoş bir olay yaşadığında pişmanlığımızı ifade etmek, onun yanında olmak, onu dinlemek, güven vermek, anlamak, acısını dindirmek, onunla birlikte iç geçirmek, birlikte ağlamak iyidir. üşüdüklerinde sarmak, kedi tırmaladığında bandajlamak (kedi onları tırmalamak da onların hatasıydı, çünkü onunla oynamayı bilmiyorlar), üzerlerine buz torbası koymak ayak bileği burkularak buzdolabından çıkardılar, gözyaşlarını sildiler, ateşlerini düşürecek ilaç verdiler, çatlamalarını durdurmak için dudak kremi verdiler, manikür yapmayı bilmediklerinde kanayan tırnak etlerini dezenfekte ettiler, tırnakları doğal olarak sahip olduklarından daha uzun, çünkü moda bu ve artık üzerlerinde sadece kan var, hadi cibinlik koyalım ki onları çok fazla ısırmasınlar, kanlarını emmesinler, sıtma ya da sarıhumma bulaştırmasınlar, böcek ilaçlarını alalım, eğer hala eve girmekte ısrar ediyorlarsa, böcek ilacı kokusunu yayacak şekilde vantilatör de alalım, pencereyi aralık tutalım ki sivrisinekler içeri girmesin, böcek ilacı kokusu çıksın. Kazanı sadece soğuk değil sıcak su da verecek şekilde ayarlayalım, çünkü o zaman daha fazla bakıma ihtiyaç duyulacaktır. Ekonomiler aslında insanların bireysel ihtiyaçlarını hesaba katmaz; daha ziyade tek bir adamın bencil ihtiyaçlarıdır.

C vitamini gibi bağışıklık güçlendirici takviyelerden de tasarruf etmeyelim, tadı çok lezzetli ve maliyeti de fazla değil, fiyatı uygun, basit bir limonatadan da alabilirsiniz, o yüzden satın almamak için bir nedenimiz yok mu? .

Onlara sadece evde kalmak için iyi olan kalın, kabarık bluzlar alalım. Yüz bakım maskelerini, kaz ayaklarının ve mimik çizgilerinin erken ortaya çıkmasını önleyen maskeleri ele alalım. Kırışıklıklar yaşamak için çok genciz!

Genel olarak duyarlılık, cömertliğin ve ilginin kardeşidir ama kontrolden çıktığında, yeni boyutlara ulaştığında, sınırları kalmadığında ne yapacağız? Bu hâlâ faydalı, sağlıklı, iyi anlaşılmış bir duyarlılık mı? Hayır tabii değil. Halihazırda varoluş tarzımızda bir şeyler gıcırdıyor ve bu hassasiyet ana semptomdur. Kendimize şu soruları sormamız yerinde olacaktır: "Neden böyleyim?", "Abartıyor muyum?", "Aslında önemsiz şeylere bu kadar yoğun tepkiler vermemin sebebi nedir?"

Geçmişinizde bir yerlerde kaybolan cevabı bulacaksınız. Bahsettiğimiz hassasiyet travmatik bir yaşam olayının sonucu mu ortaya çıkıyor? Bir sınavda beklediğiniz kadar uzun süre kalmadınız mı ve o andan itibaren artık hiçbir anlamı olmadığını düşünerek her şeyden vazgeçmeye mi karar verdiniz? Umduğunuz fırsatlar size verilmedi mi? Koşullar nedeniyle yapmayı planladığınız bir şeyi yapamadınız mı? Bunların en az yarısına cevabınız “evet” ise, tam olarak hassasiyetten değil, yaşanan, canımızı bir an acıtan, arkasında tamamen kapanmayan bir yara bırakan olaylara verilen olumsuz tepkiden bahsediyoruz demektir.

Böyle bir yara nasıl iyileştirilebilirdi? Gittikçe daha fazla kaşımak. Oturup analiz ediyorum, duyarlılığın eşlik ettiği bu öfke nereden geliyor? Bilmediğim hangi İsveç kolejine gidecek cesaretin vardı. Ve 19 yaşındayken uçağa binmek, anne babanızın evinden ayrılıp bir taşra kasabasından büyük bir üniversite merkezine gitmek için gerçekten cesarete ihtiyacınız var. Ve işte, CV'de başarıya giden yol ve geçilmesi gereken ilginç fakülteler, sadece huzurlu anlarla serpiştirilmiş değil, bağırmayı, çığlık atmayı, bu kuzey dilini mükemmel telaffuz edemedikleri için öğrencileri küçük düşürmeyi seven biri - Cermen, Zamanları mükemmel şekilde bilmediğimi, gramer ve sözdizimine hakim olmadığımı... hala mükemmel mi? Neyin mükemmel olacağını, ne kadar mükemmel olacağını bile bilmiyorum ve öznel mükemmelliğin önemli olması gerektiğini düşünmüyorum. Eğer bazı nesnel standartlar varsa, o zaman evet, onlara bağlı kalmaya, onlara ulaşmaya çalışmakta fayda var, çünkü bu şekilde ilerleme gerçekten ölçülebilir ve gözlemlenebilir. Oysa eğer sadece bir kişinin istediği, diğerlerinin istemediği hedeflerse, kendimizi kıyaslamanın bir anlamı yok, zaten duyduklarımızdan hiçbir şeyi takdir edemeyiz, tartamayız. Öğrencileri tam olarak bilmedikleri için küçük düşüren kişinin, arkasında bıraktığına bakmadan taşıma bandındaki ağaçları kesen bir ormancının yüreğine sahip olduğu kesindir. Evet, değerlendirme kriterleri çok objektif, hayatı boyunca etrafını sadece İsveççe ile çevrelemiş 58 yaşındaki bir kadın olarak nasıl olur da 19 yaşındaki bir öğrencinin ustalık, beceri açısından sizinle eşit olması gerektiğini düşünürsünüz? ? Öğrenmek için oradayız, öğrenmeye hazır doğmuş olsaydık herhangi bir uzmanlığa kaydolmazdık, hepsi bu, zaten biliyor olsaydık neye ihtiyacımız olurdu? Daha ucuz değil miydi, kira yok, tren yolculuğu yok, yurt yok, kütüphane üyeliği yok, yiyecek yok ve diğer birçok hizmet yok mu? 58 yaşındaki kadınların sizi kendi değerlerine göre yargılaması çok komik. Bu tıpkı öğrencinin 8 yaşındaki çocuğa meditasyon yapması gibi. O yıllarda bırakın İngilizceyi, Fransızcayı, kendi dilinde bile zar zor yazabiliyor... İçeriği mükemmel bir şekilde öğrenecek zamanı olmadığı için onu azarlamaya başlamak travmatik olmaz mıydı? Sırasında? özel ders veren kişinin ifadesi belirsizleşiyor mu? Zaman, yani, dünyaya daha erken gelmek, daha erken öğrenmek için, normal olduğu gibi 9 ayda değil, 5 ayda kendisini doğurmasını istemek için annesiyle pazarlık yapabilirdi, çünkü kişi bunu yapıyor. kimin ders vereceğini ister. Bir de dünya zamanı meselesi var. Aynı gezegende yaşadığımız sürece hepimiz aynı süreye sahibiz, 24 saat, daha fazlası değil.

Başkalarının bu öznel mükemmelliği her türden hassasiyete yol açar. Ona dokunmayı arzulamanın da bir anlamı yok. Bizden memnun olmayan kişinin ne istediğini bilemeyiz. Ne düşünüyor, nasıl düşünüyor, neyi tercih ediyor, neyi tercih etmiyor, ne kadar, neyi, nasıl ve ne ölçüde bilmiyoruz.

Başkalarının öznel mükemmelliği hem duygusal hem de gerçek anlamda felç edicidir. Öğrenci ağzını her açtığında aşağılanıyorsa, iyi bir İsveççe konuşmacı olma şansına sahip olduğuna hâlâ güvenebilecek mi? Dilin akıcılığını, ritmini ve müzikalitesini elde edene kadar ruhunun derinliklerinde devam edecek, pratik yapacak, okuyacak, gelişecek gücü bulabilecek mi? Hayır, yolu yok. Yol boyunca dağılan iyi niyetleri vardı.

Başkalarının öznel mükemmelliği yavaşlar, bastırır. Öğretmeninizin her sesi ne zaman, nasıl söyleyeceğini planlaması gibi. Bu öğrenme tekniği gözünüzü korkutmaz mı? Dilin tutkusu, çekiciliği, en düzensiz ve çok yönlü güzelliği nerede? Odak noktası her zaman nasıl konuştuğunuz olduğunda, kelime dağarcığına, dilbilgisine, sözdizimine ve onun ne istediğine odaklanmak için ne zaman zamanınız olacak? Üstesinden gelemeyeceğiniz bir engel olmuyor mu? Çoktan seçmeli testlerde olduğu gibi düzeltildi. iyi cevaplamış olmanıza rağmen doğru cevabını bilmediğiniz bir soruya geldiniz. Ne yapıyorsun? Sırf orayı bilmediğiniz için orada takılıp kalıyor ve devam etmiyor musunuz? Bu hem değerlemeyi yapan kişi için hem de sizin için (ilk etapta) büyük bir kayıp olacaktır.

Başkalarının öznel mükemmelliğine bir yanıt olarak, birkaç nedenden ötürü kendi değer dizimizi, kendi mükemmelliğimizi, dikkatin nesnel olmasını inşa etmeliyiz: İstediğimizi yapmamızı engelleyen ve hatta bunu hissetmemizi engelleyen duyarlılığa ulaşmamak. Başkaları tarafından, başka yönler ve başka koşullar tarafından kısıtlanmadan, insani olarak mümkün olduğu ölçüde gelişiriz.

Mai mult...

Înconjurată de propriul gând

Îngândurată printre fum de țigară.

Blocată într-o agonie amară,

Înconjurată printre umbre străine,

Dorind ca totul să se termine.

 

Umblând prin întuneric crunt,

Și pierdută, mă scufund

Încercuită de neliniște tulburătoare,

Mă regăsesc într-o pădure fermecătoare.

 

Apoi, simt cum se stinge în vânt,

Fiecare sentiment frânt 

Renăscând înapoi ca sacrificiu,

Pentru satisfacția păcătosului viciu.

Mai mult...

Efectele "furtunii"

Un gând întrebător se înfiripă

Și-mi însoțește această clipă.

Privesc în sus, îndelung în zare

La norii plumburii în forme bizare.

 

Prin picăturile de rouă în zori

Intuiesc regia unor regizori,

Ce împletesc efectele naturii

Cu sentimentele încărcăturii.

 

Pe scena plumburie a cerului

Norii sunt personajele teatrului,

Unde se joacă o piesă cunoscută

Dintr-o furtună aprig născută.

 

Dintr-o aglomerație de fulgere

Și tunete intense-n străfulgere,

Bat la cauzele unor interacțiuni

Dar sunt oare binedicțiuni?

 

 

Mai mult...

Când?

Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.


O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.


Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.


Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.


În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.


Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍