INSPIRATE-ACESTE RÂNDURI...

Mi-e atâta dor de liniște deplină,
De ecoul pașilor mei pierduți în surdină,
De marmura albă ce curge fluid,
Topită-n culori care-o desfid...

Mi-e atâta dor de-a mea grădină,
De cuvinte șoptite în sfântă hodină,
De drum străbătut cu adâncă ardoare,
De umbra-mi șoptită în lanul de soare...

Mi-e atâta dor să mă pierd în mulțime,
Anonim, flămânzind de gânduri puține,
Însetat doar de timp și de simple cuvinte,
Ale sufletului meu, calde veșminte...

Și acum aștept cu sublimă răbdare,
A sufletului meu curândă liberare,
Căci am ales să nu fiu sclav în a mea vatră,
Cu chipul dăltuit în albă, simplă, piatră...

    Câtă durere în spate poţi duce 
    Cu mâinile pironite de cruce 
    Cât amar şi lacrimi, ascunse, 
    Mai curg pe obrajii tăi?

Am rătăcit ades în luminișul cu bujori,
Cu ochi încercănați de dor, (de-atâtea ori!), 
De dorul greu al minunatelor culori, 
Pe care, cu tristețe, le-am rătăcit în zori... 
Cătând pe ramuri doar petale de lumină, 
Am zăbovit un veac, în umbra lunii plină, 
Și-am cercetat palatele aflate în ruină, 
Să mai aud din nou aceeași muzică divină... 
Că numai șoapta ta din miezul nopților de vară, 
Îmi poate face inima, un pic, să mai tresară, 
S-o simt în piept că-mi tremură ușoară, 
Când mă privești așa, cum m-ai privit întâia oară... 

    Tigrul de lavă încet pârjoleşte, 
    Noroiul de aur, ce-n beznă luceşte, 
    Farul ce-adună de pe val înspumat, 
    O altă corabie cu-n catarg sfărâmat... 
    
    Sirena de ceaţă pierdută în noapte, 
    Scânceşte încet peste stâncile coapte, 
    O veche năpastă, acum, stă să rupă, 
    Vela săgeţii, sfâşiată la pupă... 
    
    Acolo te ştiu, cuibărită în mine, 
    Cu ochii mijiţi şi buzele pline, 
    Închisă-ndărătul coastelor mele, 
    Amăgitoare, ca vântul ce suflă în vele...
    
    Luminată maree, ce-mi curge prin vene, 
    Neştiutele aripi, se scutur de pene, 
    Curăţită prin izmă de foc şi de gheaţă,
    Din sufletul meu, tu, spre cer te înalță...

    Când crucea ce-o duci, 
    greu, tot mai greu te apăsă 
    şi fără putere cazi în genunchi, 
    ridică-ţi privirea spre Cerul ce-adastă,
    la tine cum urci...
   

    Și nu te opri... ci mergi mai departe
    pe drumul ales şi-ai să ştii, 
    că singur nu eşti, mai există şi alţii, 
    ce-ntocmai ca tine, cu sufletul smuls,
    cu ochii răniţi de roşul apus, 
    cu greu se târăsc spre Punctul Final...
    
    - aproape devine un lucru banal...
    aceeaşi Golgotă... acelaşi Suspin,
    aceeaşi dorinţă de Cald și Senin -
    
    O, Doamne... lasă-mă să mor 
    rănile-adânci, prea cumplite, mă dor..

    Mă-nchin, Doamne, la Tine,
    Către înaltul, mult-jinduitul, Cer... 
    Să Te milostiveşti de Mine,
    Destinul meu pe mână de lăncer...
    
    Din spini Mi-e adâncită,
    Pe frunte, doar coroana... 
    În râuri de lumină, tăiată,
    Îmi supurează, rana... 
    
    Acum sunt sus pe Cruce, 
    Înalt, cu trupul chinuit... 
    Ce mult n-o v-a mai duce,
    Părinte mult iubit... 
    
    Ştiu c-am greşit: mă iartă,
    Şi iartă tot norodul... 
    Şi orice ceartă, uită,
    Dar nu uita poporul... 
    
    Căci ale lor păcate-ntunecate,
    De-odată, cu mine, se vor stinge... 
    Şi-n slava Lumii Tale,
    Nu-i nimeni să mai strige...

Imi e dor de un amor dulce 

De sarutari patimase umede

Cat as vrea sa o strig iubirea

O risipesc in soapte pierdute

In noptile tarzii cu cer senin

Cheama-ma in priviri maiestre

Si canta-mi dulce simfonie 

Pe partituri de amor amar

Lasat pe o pata de cerneala

Cat as vrea sa iti uit privirea

Nici de as putea sa o pierd

Cu jale dor crede-ma te ador

Ce ma intristeaza amore

Cat si cum ai da pe a cere

Vei reveni sa simt un foc

Inabusitor al

clocotului joc.

Nu am castel, palat nici avuție
Și doar pe tine, scumpă soție,
La ce mi-ar folosi, atâta bogăție
Fără tine, pe pământ, dragă Mărie.

Cu tine-am navigat în astă viață
Formând perechea, de-ndrăgostiți,
Iar când vreun val, ne-a bătut barca
Am rezistat, de Domnul...adăpostiți.

În timp, ne-am construit și-o casă
În care s-a născut feciorul adorat,
Și care ne-a adus, frumoasă noră
Cum aș putea să zic, că-s supărat.

Și timpul a trecut și anii ne-a furat
Dar nu și-a noastră dragoste curată,
Iubirea ne-a ținut atât de-aproape
Ce n-am dori... s-apună... niciodată.

Acum când tragem linia și discutăm
De tot ce s-a-ntâmplat... în căsnicie,
Geaba palate, castele si multă avuție
Că vom pleca, săraci... spre veșnicie!
Doar fapta ne va fi, a noastră chezășie!

    În liniştea nopţii, ce nu ne-o dorim,
    Amândoi ascultăm acest vals sublim. 
    Tu încă mai vrei să mă ţii în suspans - 
    Iubito, îmi acorzi acest ultim dans? 
    
    Chiar şi luna-şi arată surâsul timid, 
    Printre nori, peste râul ce curge fluid, 
    Un ecou de vioară, ce lin îmi suspină 
    Şi dorul de tine, pe moment, îmi alină... 
    
    Un, doi, trei, un, doi, trei, un, doi, trei, 
    În braţele mele, de vrei, ori nu vrei, 
    Ritmul acesta ne înalţă-nspre nori 
    Sfârşindu-ne umbrele a doi visători... 
    
    Un ultim dans, un vals, atât îţi mai cer,
    Înainte ca acesta să piară-n eter,
    Înainte că liniştea serii să cadă,
    Peste a inimii zgomotoasă, cumplită, tornadă…

Frunzele mele-au căzut amintiri,    
Şi s-au aşternut toamnă     
Peste rădăcinile moarte...    
    
Durerile mele-au devenit în van, sonore,    
Tânjind spre cerul sfâşiat,     
De căderi de paseri călătoare...    
    
Înaltul trupului meu s-a stins,    
În ploile trecătoare şi reci,    
Şi mie teamă de noapte, mie frică de zori,    
De câmpii pustiite, de umbre şi flori...

    Sfârşit-am pribegia;
    În braţele tale,
    adânc m-am lăsat, 
    cuprins de nostalgia, 
    crângurilor verzi,
    lăsate-n urmă...
    
    Sfârşit-am pribegia... 
    şi buzele tale, 
    din nou le-am regăsit, 
    aşteptându-mă, 
    pecetluite de ultimul,
    meu sărut...
    
    Sfârşit-am pribegia,
    şi ca un ultim vers de blues,
    peste sufletul tău am curs,
    peste ochii tăi adânci,
    peste buze, pe trup,
    înfrânt, îngenunchiat...

    m-am dus...

Adio🖤🩶🖤

Adio... Nu , la revedere!...

Te șterg din inima ,din gând....

Adio. O spun cu durere....

Bucăți din suflețel rupând.

Adio...Nu , nu pot uita.

Miros de dor pe haina mea...

Adio! Tu... m-ai omis.

Pentru mine, rămâi vis ....

Autor A. Țurcanu N.D..,