Un cuget...

Fiind în neștiință, te-am cunoscut pe tine

Aceleași gînduri triste, acum îs mai senine

Ființa ta aleasă, mă face fericit

Iar zîmbetul, privirea, m-a înnebunit.

Visez, e o minune, dorința e imensă

O zi de toamna simplă, acum e o poveste

Același zîmbet fin, de-ar fi mereu aici

Aș da ce e mai scump pentru asa deliciu.

Privește, iubito, se apropie iarna,
Din ploaia de toamnă se scutură fulgii,
Un alb de poveste se așterne în fundal,
Un moș rebegit pândește prin geam.

Se ninge în mine cu fulgi de zăpadă,
E iarnă în trup și-n suflet mi-e rece,
Se-așterne omătul pe inima-mi caldă,
Nici pași de nepoți nu pot să-l străbată.

Privește, iubito, cum ninge în mine
Cu fulgi de zăpadă veniți de departe!
O lume de gheață se-așterne în mine,
E timpul în care ne spunem adio.
*
Ascultă, iubito, cum strigă în noapte
Din inima-mi ruptă un dor de departe,
Un gând de-a pleca spre zări minunate,
În raiul promis strămoșii m-așteaptă.

Mă strigă în noapte frații din moarte,
Bătrânul părinte mă cheamă aproape,
O mână de oase dă la o parte
Negrul pământ să-mi facă mormânt.

Ascultă, iubito, glasuri din moarte!
Sunt glasuri de frate ce strigă în noapte,
Mă cheamă la ceruri din sfântul mormânt,
Sunt suflet de om ce zboară în vânt.

Ce rost are eternitatea pentru tine,
Când tu nici măcar un an nu-l trăiești bine
Ce rost are eternitatea pentru noi
Dacă și o viață cu șfârșit se uită odată cu noi.

Încă mă întreb
Ce să fac cu anii rămași?
Căci deja mulți dintre ei,
Mi-au fost arși.

La final de zi
Când poate oi dormi
Mă voi tot gândi
Oare mă voi mai trezi?

Я не знаю что со мной

Что вокруг происходит

Но главное, что я с тобой

И остальное меня не волнует

Когда впервые, увидел я тебя

Бабочки в животе зашевелились

Я не знал, что любовь так слепа

Что в другом мире очутились

Когда я начал плакать по ночам

В невидимых стенах врезаюсь

За рукой прыгали по облакам

И тебе во всём признаюсь.

(Первый стих, надеюсь вам понравиться)

Iubitule, vreau să îți aud inima cum bate.

Vreau să privesc ploaia pe geam cu tine lângă mine

și să-mi pierd mințile în parfumul florilor de mai

pe care mi le-ai dăruit.

Vreau ca ploaia să ne fie martoră,

martoră a unui dans copilăresc printre picăturile ei.

urăsc să mă uit în ochii tăi,

urăsc să-mi lași în minte numai vânătăi,

după ce te joci cu orice urmă de speranță,

crezând că vei recunoaște, cu siguranță,

ce simți cu adevărat,

poate nu te vei mai simți așa împovărat.

urăsc când râd la glumele tale,

urăsc că sentimele mele pentru tine sunt fatale,

chiar dacă, probabil, nu îți dai seama,

dar poate se va termina, curând, drama.

totuși, poate mă înșel,

și, cu puțin noroc, simți și tu la fel.

urăsc faptul că însemni atât de mult pentru mine,

urăsc că ce simt nu pare să se termine,

urăsc că nu putem fi sinceri despre noi

și că încă te asiguri dacă unu cu unu fac doi,

cel mai mult te urăsc pe tine,

dar și pentru că te iubesc mă urăsc pe mine.

Avem doar noaptea asta,

Mereu aceeași noapte…

Din inimi se zvâcnesc bătăi, bătăi

Pentru o clipă timpul uită și el că există

Și eu încerc să văd ce se ascunde cu adevărat sub ochii tăi.

Ce ai acolo sub vedere,

Sub milioanele de terminații nervoase,

Ascuns departe de privirile mele

Uneori mult prea neputincioase.

De te-aș privi o zi întreagă fără să clipesc,

Să trec din ochiul tău, în al meu , din al meu în al tău în secret,

Tot n-aș putea să te știu de ajuns,

Să te cunosc mi-e ochiul mult prea incomplet.

De unde ai apărut, de unde vii, din ce loc

Domnișoară cu suflet de foc.

Nu știu să pictez, recunosc,

Dar dacă închid ochii, cum te văd în realitate, așa-mi ești și-n minte,

Să te pictez nu mă ascultă destul mâinile,

De asta te pictez în cuvinte,

În vocale mai ales,

a, e, i, o, u, ă, î

Și imediat din ele construiesc din nou și din nou, mereu diferită, o tu,

Luminoasă exact ca o rază de soare

Și nu există ceva ce să lumineze mai tare.

Știi, tu mă ai pe mine,

Dacă vrei să mă găsești,

Mă iei din poezii,

Știi unde să mă cauți, în ce loc,

Dar dacă să zicem c-o să pleci,

Nu zic că se întâmplă… dar…

Eu unde te găsesc…

Nu am nimic la pagina mea 28,

Ceva de la tine doar al meu,

Care să-mi rămână amintire,

Și să-l păstrez lângă sufletul meu.

Și la care să mă uit seară de seară…

Știi, încă așteaptă să fie umplută,

O pagină 28 încă goală.

Îți las pe pagina ta 28 de la mine,

În această seară, ca ultim vers,

Te iubesc!