IARNA ASTA

Nu plânge maica mea bătrână 

Că fii tăi de azi te fură.

Își pun vată în urechi

Iar ție îți pun căluș în gură.

Ce vrei să faci la tine acasă

Voie la străini tu cei 

Stăpânii lumii cântă hora ,

În ajutorul cui să speri?

O-măicuță esti bătrână și săracă

Nepoților ce le mai lași?

Povara țării înstrăinate

Căci tații lor ,sunt lacomi,lași.

Mai sper și eu ca tine ,maică

Din cele patru zării ai țării 

Să se înalțe în lumină 

Un Mircea ,un Ștefan un Mihai .

Pământul țării îi scump și-i sfănt 

Și strgă în atâta sînge

Trimite-i Doamne un viteaz

Căci pentru noi și cerul plânge.

Toamnă cu roade bogată

În ton galben auriu

Ucizi  florile toate

Și încă tot ce mai e viu...

Vii cu brumă și cu ceață

Pomii frunza-și sctură,

Vânt năuc te ține-n brațe,

Negre ciori se bucură.!

TU,  PRIETEN  BUN  ȘI  DRAG

MI-AI  APĂRUT  ÎN CALE ,

CÂND  SOARTA  ÎMI  ERA  DUȘMANĂ ,

ERAM  FRÂNTĂ  DE  FURTUNĂ

DAR , AI  VENIT  ȘI  M-AI  LUAT  DE  MÂNĂ ...

FĂRĂ  TINE  M-AȘ  FI  RĂTĂCIT!...

Într-un  sat ,ferice  odată

Plin  de  datini  și  bogat ,

Pe  la  porți  am  colindat,

Obicei  din vechi  lăsat.

Azi  îmi  pare  a  fi  pustiu,

Grele  lacăte  la  porți

Ușa  caselor încuiată

Toți  ai  case ,oare-s morți?.

Azi nu am  pe cine  ura...

Plâng  căsuțele  pustii ,

Au  rămas  niște  bunici ,

Stingheri  și  însingurați...

Cu  ochii  înlăcrimați !...

          Coboară cerul în adâncuri

          Când marea-i zbuciumată

          Răsar din apă două rânduri

          De valuri  destrămată...

          Aleargă în larg  chemarea

          Cu numele tău ,suspină  ecoul

          Sunt al tău, sunt al  tău...

Am plecat în grup mare la pescuit, pe brațul Dunării, zis Dunărea Veche

Ne-am instalat corturile, cu tot ce trebuie, am luat masa de seară, la foc 

de tabără, muzică în surdină, povești pescărești și nu numai. Fetițele 

Costina și Claudia au ales să doarmă în mașină. Aproape de miezul 

nopții, a început o furtună din senin, Ne temeam că vor fi smulse corturile

și duse de vânt...a început apoi o ploaie torențială în plină noapte...

     Îngijorați și nu prea am ocupat locurile de culcare în corturi

Deodată am simțit că sub noi pământul clocotește...ondulațiile erau așa mari

încât trupurile noastre se rostogoleau. Mașina în care dormeau fetele, făceau salturi 

când pe roțile din stânga, când pe roțile din dreapta...Un vuiet puternic și prelung se 

înstalase peste malul lacului. Apoi s-a făcut liniște...Am ieșit din corturi, am aprins 

lanterne, am comentat și am rămas pe gânduri. Am avut ocazia, să vedem natura 

deslănțuită. În zori totul era la locul lor, soarele se ridică parcă din lac, ne-am 

băut cafeaua, amatorii de pescuit își iau undițile,lopețile și-și treg bărcile lângă 

stufăriș. Încă o zi petrecută în natură...La bac, lumea întânlită părea supărată,

era efectul cutremului din noaptea trecută, de care uitasem, dar făcuse dărămături 

în oraș.Abia când au  intrat in casă, au văzut mobila răsturnată .

     Daniel își mobilizează famlia să facă ordine în casă și găsește în textura fotoliilor

un microfon înșurubat... mare surpriză ...

     -Mamă, Liliana, veniți în sufragerie să vă arăt ce-am găsit...

Mi se pare că visez, spune  Petrina.Toți din casă au rămas nedumeriți, la serviciu 

totul părea în ordine. Acum, nu era cazul să sufle nici-o vorbă nimănui, 

despre cele descoperite la el acasă.

      Mergând înr-o vizită, îl găsim pe Daniel în concediu medical, se plângea de 

o stare de oboseală, de apatie.

    -Nu-mi vine să fac nimic, parcă nu sunt eu...sunt irascibil fără motiv, aștept să 

treacă sărbătorile de iarnă și o să mă internez în spital să fac un control serios.

     Bucuria sărbătorilor este umbrită de starea de sănătate a lui Daniel. Ba ar fi o 

răceală puternică,la plămâni, ar fi o complicație greu de explicat. Se recomandă 

o internare la specialist la Bucuteși 

                                                   va urma                                                     

Furat de-a ta primăvară,

Printre copaci cu razele de soare,

Chipul tău ți-l desenează o floare

Pentru ultima oară …

Și mă las învrăjbit de-un zumzet

Întins în viitor cu gândurile mele,

Numărând clipe și cu tine petale …

Și încă te aștept …

Te simt cum lași pe fruntea mea

O rază caldă de lumină,

Și știu că buzele îți sunt de vină …

Și îmi declar iubirea.

Și-n tot ce prinde viață te privesc

Iar printre razele de soare, printre rânduri …

Cu tot ce sunt și-n gânduri …

Te iubesc!

Furat de-a ta primăvară

Privesc doar chipul tău cu dor și mă doare,

Singur numărând petale …

Întâia oară …

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Rătăcind într-o angoasă fără sens
Că există o astfel de fată fără să știu
Am cunoscut un geniu al frumuseții luminat dens
Și mă bucur foarte mult că ne-am cunoscut cât sufletul meu a fost viu

Tu ești cea care mi-a oferit momente minunate
Și toate îndoielile au dispărut
Și din nou vreau să simt gustul  dragostei imaginate
Vreau să fiu cu tine, doar sună sau trimitemi un sărut

Și tu chiar ești un înger din cerurile senine
Și divin chipului celui mai drăguț de pe Pământ
Să te iubesc este chemarea mea din sine
Și am decis să mărturisesc secretu meu  cel mai blând


Bunătatea ta îmi încălzește inima prin prejma timpurilor
Tu ești fericirea mea, ești soarele călduros al meu
Numită  de mine cu dragoste Zeița cerurilor   
Aceasta vei fi  pentru mine  mereu

Și până la urmă vreau să spun ceva greu de scris
Este greu de arătat sau de spus
Tu ești cea pe care vreau să o  cunosc toată viața în vis
Tu esti cea pentru care sunt pregatit sa traiesc si sa scriu până al vieții apus..

În calea mea de vieți trăite,

Și-a celor ce așteaptă, umbrite,

În pasul tainic al nemuririi,

Fui o clipă a amintirii.

Din suflete iubite-n veacuri,

Și cele încă-n ascunși muguri,

Răsa-i-n mine, O!, retrăire,

Căci n-am uitat acea privire.

În anii mei, cu-acest mulaj,

Întâlnit-am chipuri de străini,

Ce-i recunoșteam ca prin miraj

Căci cândva le-am dat iubiri.

Vino dar în calea anilor ce-o calc,

Până m-oi întoarce-n ceru-nalt,

Să fim iarăși împreună,

Cum cândva, în taină, furăm.

Iar când timpul ne va rupe

Și-om trăi cum va fi dat,

Vieți la rând, schimbând și stele,

Pe-același drum vom fi purtați.

Mi-a zâmbit viața intr-un pahar

Vino să guști jumătatea ta!

Să ne spunem șoapte fermecate,

Să ne dăm îmbrățișarea uitată!

În ochi să-ți mai văd strălucirea 

În suflet să răsune fericirea, 

Cu ochii să privim apusul

În minte să-mi rămână râsu-ți!

Mi-a zâmbit viața într-un pahar

Plin de-al strugurilor nectar

Am simțit din nou pe buze fericire

Mi-am imaginat...că-i un vin de la tine!

Орфей всегда любил мелодией, 

Что с каждым днём все лучше пел,

Я оказался лишь пародией, 

Лишь тенью быть, вот мой удел.

Я тень, и тенью быть моё проклятие, 

Я не могу выйти на всет, 

Я крепче жму в руке распятие,

и проклянаю, молчаливый свой обет.

Лишь пара слов бумажная окова,

Лишь пара слов оставлю о себе,

Лишь пара слов, и вот, поэзия готова.

Лишь пара слов, и я готов к мольбе.

Te știu dintr-o vară fierbinte,

fugară

Și de atunci te caut,

Seară de seară

Așteptând să apari, 

cu ploaia, pe-un nor,

Pe pleoapele mele 

să așezi ușor

Amintiri ancestrale,

Picuri de dor...

Te știu din povești,

nescrise, nespuse,

din pagini de carte,

din gânduri ascunse

 pierdute-n eter,

Din vise deșarte

 Privind către cer,

Așteptând să răsari

Cu Luna în noapte

Luceafărul meu pierdut printre șoapte...

                           CB