Ganduri

Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.

Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?

De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?

De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?

Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.

Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,

atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.

Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,

dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.

Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.

Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.

Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou

ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.

Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,

poate o să învăț să trăiesc fără tine…

Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.

Și ecourile dorului…

ele nu mor niciodată.

Cine suntem?!

 E Simplu... 

Eu îți sunt străină 

Si tu îmi ești străin..... 

Eu te numesc trecut ... 

Tu ma numești ruină....

Tu ești notitiile mele 

Eu serile de primăvară 

Tu ești complicat 

Nici eu nu sunt ușoară

Tu ești catastrofa 

Eu sunt mereu ceva constant

Eu sunt un vers de o strofa 

Tu ești un dictant

Tu ai nevoie de metafore 

Eu aveam nevoie de tine , 

Tu crezi în miracole 

Eu nu cred în destine 

Tu poți iubi 

Eu nu pot iubi pe nimeni 

Tu poti răni 

Eu pot vindeca pe oricine 

Rămânem străini, 

Deși ne cunoaștem prea bine)

Ea, înger dulce de fetiță,

Cu sufletul alb și curat,

El, demon îmbrăcat în negru,

Cu sufletul întunecat...

Ea l-a privit cu bunătate,

Iar el, de parcă a cedat...

Întunericul lui dinainte,

De parcă s-a evaporat...

Trecut-au anii grei în lupte,

Cu viața grea și a lui noapte,

Ea mereu făcându-i punte,

Luminând calea prin șoapte.

Iar când furtuna năvălise,

Ea strâns de mână îl ținea,

El o trase-n întuneric

Și acolo singură o lăsa...

Ea calea cu greu a găsit-o,

Și înger negru deveni,

Inima din piept îi era ruptă,

De-atunci ea nu putea iubi...

Aripile nu mai zburau,

Iar ea lupta să facă soare,

Nu arăta la nimeni în jur

Că zilele îi sunt amare.

A luptat zile și nopți,

Și astăzi încă ea mai luptă...

Ziua - cu sufletul ei,

Noaptea - cu inima ruptă

Și am iubit .... Cu toată ființa mea .

Cum nimeni n-a iubit vre-o data .

Și am oferit în fiecare zi 

Iubirea ,

Care era pură , și 

Imaculată.....

Am iubit cum cerul iubește 

Luna...

Am acceptat ,cum accepta marea,

Furtuna....

Am îngenuncheat ca

 Credinciosul la icoană,

Chiar dacă mă simțeam 

Orfană....

Am înfiat dorul,

 Si l-am făcut amicul meu ....

Am strîns din dinți 

Când mi-a fost greu....

Nu mă mai temeam de apă,

În ea deja m-am înecat....

Uitasem ce este căldura, 

Defapt nici n-am aflat....

 Acceptand ura 

Sufletul mi s-a răcit...

Nu a fost vreodată ,

Măcar un pic iubit. 

Lună deja n-o privesc.....

Pare straniu câteodată,

Dar eu nu pot,să iubesc,

Chear de am inima curata ...

Iar când căldura-n piept apare....

Sentimentul de căldură....

Îmi amintesc de el în data,

De sentimentul cel de ura....

Iar când cerul e senin,

Și apare luna plină 

Doru apare-n sufletel,

Și în urlete suspină....

Și mie dor ... Și îl urăsc 

Nu pot spune ''il iubesc "

Și mă apasă -n sufletel....

Nu-l atinge, 'i de oțel....

Eu pe lume nu trăiesc...

Nu iubesc, nici nu zâmbesc....

Pe lume sunt trecător,

Ca și apa din izvor....

Rece , dar sunt și curata 

Dar mă voi usca ....

Odată....

Autor A.Turcanu ....(Monolog) @reper

Te voi iubi

până în ziua

în care un pictor orb

va reuși să picteze

sunetul căderii

petalelor de trandafir

pe pereții palatului de cristal —

un palat care nu a existat niciodată...

Te voi iubi

așa cum iubește un suflet

fără promisiuni,

fără să i se ceară.

Chiar și în întuneric,

fără întrebări,

fără drumuri explicate,

doar cu încrederea

că pasul tău

mă va găsi.

Te voi iubi

în liniștea dimineților,

în respirația ta adormită,

în felul în care lumea se oprește

când îți aud numele...

Nu-ți cer să rămâi.

Nu-ți cer promisiuni.

Îți spun doar că iubirea mea

a fost adevăr,

a fost loc sigur,

a fost palatul de cristal

deschis pentru tine,

fără armură,

fără frica că îl vei face cioburi.

Și dacă, într-o zi,

pictorul orb

va reuși să picteze

sunetul căderii

petalelor de trandafir,

pereții palatului de cristal

nu se vor mai sparge —

ci vor păstra în ei

urma iubirii mele,

o lumină fină

care te va recunoaște

chiar și atunci

când eu nu voi mai fi,

până dincolo de ultima mea respirație.

A. Țurcanu @актуальное #Lasamasatevisez #poezie #ATurcanu

CLAR DE LUNĂ"

E clar de luna...

Stele se ivesc,

Am incercat 

Sa te iubesc....

Ador deja ploaia

Chiar de e rece 

Te adorasem pe tine...

Imi erai "Rege".

Sub clar de luna 

Azi privesc

Cuvântul "Adio"

Ușor il soptesc....

Sub luna plina

Acum rostesc : 

",Am incetat ...

Sa mai iubesc "

@reper A.Turcanu

Micuta stea a inimii mele,

Ești lumina-n nopți grele,

Strălucești pe cerul vieții,

Ca un far al dimineții.

Privirea ta, un foc blând,

Mă călăuzește rând pe rând,

Cu zâmbetul tău cald și plin,

Îmi împletești zilele de senin.

Mâinile tale, ca un vis,

Mă ating cu un strop de paradis,

Cu tine lumea e mai vie,

Ești steaua mea, magie.

Micuta mea stea strălucitoare,

Îți mulțumesc că ești a mea alinare,

În universul infinit,

Ești darul meu de neprețuit.

     Când soarele dispare 

     Când nu mai are culoare

     Când mândra lună apare

     La apus de soare 

    Am un semn de întrebare 

    Am să te mai văd eu oare 

    Am să știu când mai apare

    La răsărit de soare 

    Privesc cu mare încântare 

    Privesc cu bucurie mare 

    Privesc viața trecătoare 

    La răsărit de soare

    Când soarele apare 

    Când apare a lui culoare 

    Când luna dispare

    La apus de soare 

    La florile nemuritoare 

    La dealurile gânditoare

    La mal , la mare

    La apus de soare 

    O umbră , pe valuri de mare 

    O umbră neagră și pustie 

    O umbră cu un ton de melancolie

    Privesc, la apus de soare

    Privesc la marea sclipitoare

    Privesc la marea de cerneală

    Privesc la poezii , scrise de plictiseală

    La apus de soare 

    O strofă de poezie apare

    Un vers efemer

    Cuvinte ca stelele de pe cer

    La apus de soare

    O sclipire pe cer apare

    E o stea nemuritoare 

    E iubirea trecătoare

Eu tot mai sper sa ne-mpacam

De-ai ști ce dor îmi este..

Când de-a iubirea ne jucam

Și credeam 2 intr-o poveste

#unpahardepoezie

Eu tot mai sper sa ne-mpacam

Sa scriem un final fericit

Cu vinu-ti să ne imbatam

Ca prima dată când ne-am întâlnit.

#onewinewoman

Eu tot mai sper sa ne-mpacam

De dragul clipelor de altădată

Toată durerea ○ clipă s-o uităm

C-un vin, pe canapea, îmbrățișaţi ca niciodată.

Ce pot sa iti zic esti cea mai dulce armonie

Ce ard flacari dorul sufletelor noastre

Unisong de partituri si vorbe ma cuprind

Nici macar sinfonia luni nu ma incanta 

Ca frumusetea de pe chipul tau.

Doar o soapta imi de ajuns 

Ca sa descopar nebunia

Si linistea dulce a noptii

In care izvoraste amorul.

Te-am zărit prin ceața nopți,

Dans nebun în cerc de vânt,

Părul tău, lumina apei,

Pasu-ți, umbră pe pământ.

Știam bine, nu-i aievea,

Nu-i al meu, dar m-ai chemat.

Glasul tău era frumusețea,

Și privirea, un vis curat.

M-a cuprins un fior rece,

M-a orbit ați ochilor lucire,

Și-am iubit o zână, amorezat,

Ce-ntr-o clipă m-a uitat.

Când m-am trezit, nu eram același,

Un suflet stins de dor străin,

Prins pe veci în dragostea zânei,

Și pierdut în amintiri, pe deplin.