Frumoasă

Dragă omule,

Te-ai dus prea devreme

Având o vârstă,

În care unii se distrează,

Ba prin cluburi, ba prin hoteluri.

Nu și tu...

Tu de mic ai muncit,

În fiecare zi pentru cât mai multă avere

În cele din urmă,

Ambiția ta mare

Te-a răpus.

Ai lăsat în urmă o mamă, un fiu și o soție

Averea ta ai lăsat-o fiului,

Nemulțumită mama și sora ta,

Ți-au alungat și făcut moștenitorul,

Sânge din sângele tău,

Să se creadă un străin în propriul neam.

Având-o pe mama sa alături,

Socrii și cumnații tăi,

Au trecut peste tot ce au provocat ai tăi,

Migrând prin 4 locuințe,

Căruia celui mic i-au fost străine,

Acum trăiesc în pace și armonie,

Uitându-și persoanele care odată,

Purtau numele de: „bunică", „mătușă", „verișori" și „unchi".

Totuși averea ta a rămas fiului tău,

Oricât s-ar fi chinuit sora și mama ta să i-o ia,

Testamentul tău a făcut dreptate,

Mama ta stând într-o gospodărie în care nu are niciun drept,

Sora și nepoții tăi făcându-și veacul,

Într-o locuință în care doar visează să locuiască.

Ești deja dus de 7 ani,

Îți veghezi de sus neamul

Și te gândești,

Ce s-ar fi întâmplat,

Dacă ai mai fi trăit.

Spui că iubești ploaia,

dar îți deschizi umbrela.

Spui că iubești soarele,

dar cauți un loc la umbră.

Spui că iubești vântul,

dar îți închizi ferestrele.

De aceea mi-e teamă când

spui că mă iubești.

Pe cerul toamnei blând și clar,

Coboară îngeri în altar,

Cu aripi largi și ochi de foc,

Veghează lumea, pas cu pas, în loc.

Mihail , sabia luminii,

Paznicul dreptății și iubirii,

Gavriil , vestitor curat,

Cu glasul dulce, neîntinat.

Ei duc rugăciunea spre senin,

Spre tronul sfânt, spre veșnic chin,

Și-n inimile celor buni

Aprind credința de străbuni.

În case, oamenii se strâng,

Aprind o lumânare-n prag,

Și-n șoapte line mulțumesc

Pentru tot ce au, pentru ce iubesc.

Că-n ziua asta de lumină,

Se-aude-n cer o rugămină:

„Păziți-ne, sfinți îngeri mari,

De rele, patimi și coșmaruri.”

Pe colțul străzii, la amurg,

Se-nvârte lumea... și se scurge.

Un glob imens, de carne friptă,

Cu varză, usturoi și pită.

Privesc rotirea — un dans lent,

De pui și sos transcendent.

Și-nvăț că totul e efemer,

Ca maioneza-ntr-un desert.

„O viață are omul, frate,

Să guste tot ce-i bun pe spate!”

Și-n clipa când mușc din lipie,

Simt sensul plin al veșniciei.

Căci timpul trece, shaorma scade,

Dar pofta-n suflet nu se rade.

Și dacă există Dumnezeu,

El sigur vinde sos la greu.

E noaptea în care liniștea poartă măști. Pe străzi, lumina felinarelor tremură ca o inimă bătrână, iar vântul se joacă prin frunzele uscate ca un copil care nu vrea să doarmă. Copiii râd, aleargă, bat în porți și cer dulciuri, dar sub glumele lor se ascunde ceva vechi, o teamă moștenită din vremuri când focul era singura lumină și umbrele erau zei.

În spatele fiecărei măști se ascunde o poveste. Vrăjitoarea care zâmbește ține în buzunar o scrisoare pe care n-a avut curajul s-o trimită. Scheletul care dansează poartă în ochii goi amintirea unei veri în care a fost viu. Vampirul e doar un copil obosit, căruia îi plac nopțile fiindcă nu mai trebuie să spună „bună dimineața”.

Pe cer, luna privește peste toți, cu răbdarea unei mame care știe că și frica e o formă de joacă. Casele par mai mici, umbrele mai lungi, iar timpul, un dovleac scobit, în care arde o flacără ce pâlpâie între râs și nostalgie.

Halloween nu e doar o sărbătoare. E clipa în care trecutul și prezentul se ating fără rușine. E ziua în care ne permitem să fim fantome, să ne plimbăm printre amintiri, să rânjim în fața morții și să-i spunem: „Te-am prins, dar doar pentru o seară.”

Și poate că tocmai de aceea iubim Halloween-ul: pentru că, o dată pe an, ne e permis să fim ceea ce ascundem, vii, speriați, veseli, trecători,  toate la un loc, într-o singură mască.

Clopotele cântă-n zori ușor,

Se naște iarăși sărbătoarea,

În suflet înflorește dor,

Și pacea-și pune haina, moale, ca ninsoarea.

Ou roșu, pâine și lumină,

Un zâmbet cald, o vorbă lină,

Hristos a-nviat, și-n fiecare casă

Răsare primăvara cea frumoasă.

Era o zi cu soare-afară

Cînd prima dată te-am văzut.

Am tresărit,te privesc iară,

Dar nu mai ești,ai dispărut.

A mai trecut un timp de-atunci

Și iată că te-am regăsit,

N-oi folosi cuvinte lungi

Dar vreau să-ți zic acum ce simt.

Deja cînd ești în fața mea

Nu îți mai spun nici un cuvînt.

Te rog,de-acum nu mai pleca

Că-ți zic ce simt,în gînd.

Și-a mai trecut un timp deja,

Am devenit prieteni buni.

Cred că nu voi mai tăcea

Ce vreau să-ți spun,îți spun.

În seara asta fermecată

Cînd cerul parcă e aprins,

Și cînd îți spun totul deodată

Mă simțeam ca într-un vis.

Credeam că totul se termină

Și visul nu mai este vis.

Tu te apropii brusc de mine

M-ai sărutat și m-ai cuprins.

Era clipa așteptată

Pe care noaptea o visam.

Sunt fericit ca niciodată,

Că pe tine acum te am.

O să m-arunc in brațele amorului nebun,

Am să te strig precum e tunetul furtunii,

Să știi că vin,

Că-s eu cel care urlă ca un lup,

Iar tu să mă aștepți în timp,

Trecutul trist și mort să îl petreci cu mine!

Vreau să îți șterg ce-ai suferit,

Să-ți dăruiesc a mea iubire vie,

Atâta timp s-a irosit,

Și-atâta dragoste ce-n moarte s-a topit...

Frumoasa mea iubită eu astăzi știu că te-am găsit,

Noi vom privi doar înainte dar și-acolo sus,

De unde Dumnezeu ne vede și ne știe,

Nu vom avea vreo teamă de eșec,

Și nici de trista sau blestemata despărțire!

(17 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

mai știi când îmi făceai complimente?

cuvinte simple, dar atât de vii..

tu nu știi, dar făceam ss la tot,

le păstram în galerie, pentru noptile târzii))

când noptile-mi păreau pustii și reci,

când totul parea sa cada jos,

le citeam și, măcar pentru moment,

totul devenea mai frumos.

tu nu știi, dar uneori, in noapte

când dorul era ca un nod,

răsfoiam acele mesaje uitate,

si-mi erau, fără să știi, antidot.

În setea nopților pustii mă rătăcesc

Aleargă visele plutind dezinformate

Lipsind prezențele vitale-nebunesc

Sunt dezertor refugiat din realitate

Spre dimineață doar tăcerile vorbesc

Liniștea curge înecând șoaptele toate

Cuvinte magice în pagini strălucesc

Au dezertat sedimentându-se frustrate

Plec în absență căutând să mă găsesc

Prezența umblă despletită jumătate

Umbrele zilelor desculțe hoinăresc

Gândul pierdut în amintiri controversate

Fără de urmă pașii mei te însoțesc

Impare calcă levitând dezorientate

Acasă drumul de-aș putea să-l regăsesc

Toate cărările mă plimbă derutate

Secunda bate efemerul omenesc

Haosul crește alungându-mă spre noapte

Rostogolit către apus mă veștejesc

Lasând în urmă toate visele-nodate

La fel ca luna doar în soare strălucesc

Dorul mă frânge respirând absurditate

Am dezertat în aiuritul ,te iubesc’

Degeaba sunt dacă exist în altă parte

Nu te îngrijora
Mă voi ocupa de tine
Ești foarte
Bătrân
Îți voi da micul dejun
Care a fost pregătit pentru un rege
Toate mesele tale le fac
De la zero
Nimic nu este congelat
Se pare că îți place micul dejun
Pe care îl fac
Acum te voi pregăti
Să începi ziua
Mai întâi, te voi bărbieri
Bătrânește învechit
Cu un aparat de ras și cremă de bărbierit
Stai liniștit
Nu mișca capul
Pentru că dacă o faci
Te voi tăia
Va dura câteva minute
Să fac asta
Apoi îți voi face baie
Îți voi spăla tot corpul
Acum este timpul să clătești
Acum te voi usca cu
Un prosop de baie
Și te voi îmbrăca
Îmbrăcămintea ta casual

Mă privesc în ochii tăi
În fiecare... dimineață,
Și privirea ta mi-arată
Fericire, pe-a mea față.

Merg la muncă și, revin
Unde simt că sunt iubit,
Doamne fă minutul..oră
Și-al meu timp,fă-l infinit.

Ție-ți cer să-mi fii aproape
Chiar de știu că mai greșesc,
Dar, cine pe-acest... pământ
Strâmb nu calcă, când iubesc.

Sunt pe lumea asta, păcătos
Iar la fapte bune-s... fariseu,
Pe cel în necaz, adesea-l uit
Chiar, de am, să dau mi-e greu.

Lângă ea, soția... credincioasă
Sunt puternic și-nalț rugăciuni,
Ca să Îl avem pe Sfânt în... casă
Și, să nu uităm, să fim...creștini.

Suntem, îndrăgostiți unul de altul
Din vremea când ne-am cunoscut,
Și am rămas și azi cănd anii-s mulți
Iubiți și fericiți, la fel...ca la-nceput!